ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3261/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3261/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul D.O.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R.,

suspendarea executării Ordinului nr. 2049/2009 până la

pronunțarea instanței de fond asupra cererii de suspendare

introdusă conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că ocupă funcția de director

coordonator adjunct în cadrul O.J.P.D.R.P. Suceava, în temeiul Ordinului nr. 990/2009

emis de M.A.P.D.R. și a contractului de management.

Prin Ordinul atacat i s-a acordat un

preaviz de 15 zile, la expirarea căruia, urmează a înceta aplicabilitatea

Ordinului nr. 990/2009.

A arătat că a formulat

plângere prealabilă potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004 în care

a detaliat motivele de nelegalitate a ordinului emis și s-a apreciat

că în cauză ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv, cazul bine justificat (ordinul este

nelegal în lipsa unei cauze de reziliere a contractului de management, pentru

lipsa unei cauze legale de încetare a aceluiași contract de management)

dar și paguba iminentă (demiterea ar perturba în mod ireversibil

activitatea instituției publice pentru că are atribuții directe

în primirea/ verificarea și aprobarea cererilor de finanțare pentru

proiecte finanțate în cadrul Programului S.A.P.A.RD. și F.E.A.D.R.),

dar și în plan personal pentru că este singurul

întreținător al familiei, are de achitat rate aferente unor credite

contractate la B.C.R.).

A mai învederat reclamantul că

la data emiterii ordinului se afla în incapacitate temporară de

muncă, astfel încât s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.

60 C. muncii.

Prin sentința nr. 186 din 23

octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea formulată de

reclamantul D.O.L. și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2049/2009

emis de M.A.P.D.R., până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, Curtea

a reținut, referitor la cazul bine justificat, că deși postul

ocupat de reclamant a fost desființat potrivit art. IV din O.U.G. nr. 105/2009,

se organizează un nou concurs pentru ocuparea acestui post, împrejurare ce

creează o îndoială serioasă în ceea ce privește

desființarea reală și efectivă a postului.

Mai mult, nu a fost făcuta

dovada existentei actului administrativ privind metodologia de concurs, act

administrativ ce urma a fi emis în termen de 45 de zile de la intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, potrivit art. V alin. (6) din acest act

normativ.

S-a mai arătat și faptul

că potrivit art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, persoanele care ocupă

funcțiile prevăzute la art. III, art. IV alin. (3) își

păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege,

iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare își

produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate

sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de

încetare sau reziliere a acestora, or, în speță, nu a expirat

termenul pentru care a fost încheiat contractul de management și nici nu a

fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, Curtea a apreciat că și această

condiție este îndeplinită, întrucât schimbarea frecventă,

fără motive justificate a managerilor acestor autorități

publice are un efect negativ asupra activității și

atribuțiilor autorităților care nu se mai bucură de un

management fundamentat, coordonat și de continuitate.

Împotriva sentinței nr. 186 din

23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs M.A.D.R., solicitând

admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței și

trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar,

admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea

cererii de suspendare a Ordinului nr. 2049/2009 ca lipsită de obiect sau

ca neîntemeiată.

Un prim motiv de recurs invocat,

care duce la nelegalitatea hotărârii atacate, este acela că

instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 114

1

alin.

(3) C. proc. civ., care prevede că „în procesele urgente primul termen de

judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citației,

intimatul să aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru

a-și pregăti apărarea”, or, M.A.P.D.R. a primit citația la

21 octombrie 2009, cu 2 zile înainte de termenul de judecată stabilit de

instanță, ceea ce face imposibilă pregătirea unei

apărări temeinice și au fost încălcate astfel

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., dar sunt incidente și

dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Se critică soluția

instanței de fond pentru că cererea de suspendare trebuia

respinsă ca lipsită de obiect întrucât reclamantul

urmărește repunerea sa în funcția publică, ceea ce

echivalează cu o întoarcere a executării unui act deja epuizat.

În art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004

sunt fixate limitele și efectele pronunțării unei hotărâri

judecătorești date în aplicarea prevederilor art. 14 din același

act normativ, în sensul că suspendarea executării actului are ca

efect încetarea oricărei forme de executare până la expirarea

suspendării, respectiv se opresc pentru viitor, orice demersuri de punere

în aplicare a dispozițiilor date, iar în raport de aceste prevederi, se

apreciază că numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se

poate pune problema unei suspendări a executării.

În ceea ce-l privește pe

reclamant, cum actul a fost executat prin eliberarea sa din funcție, s-a

solicitat admiterea excepției lipsei de obiect a cererii de suspendare.

Este criticată și

soluția instanței de fond care a admis cererea de suspendare

deși nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

Condiția „pagubei iminente” nu

este îndeplinită pentru că nu s-au indicat pagubele concrete

provocate de aplicarea actului administrativ.

Nici condiția „cazului bine

justificat” nu este îndeplinită în cauză pentru că instanța

de fond nu putea decât să procedeze la efectuarea unei cercetări

sumare a aparenței dreptului.

Se arată faptul că postul

de director coordonator adjunct, deținut de reclamant a fost

desființat prin ordonanță de urgență și nu din

inițiativa angajatorului care este M.A.P.D.R.

Pentru că, potrivit

dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, funcțiile de conducere care

conferă calitatea de conducător, precum și adjuncții

acestora au fost desființate, s-a procedat la organizarea unui nou concurs

pentru ocuparea acestor funcții.

recurs.

După examinarea motivelor de

recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

I. Referitor la primul motiv de

recurs, care s-ar încadra în cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

susținerile recurentului sunt nefondate.

Potrivit acestui motiv de recurs,

hotărârea este nelegală când este dată de instanță cu

încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității art. 105 alin. (1) C. proc. civ., sancțiune care

intervine dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Vătămarea se

consideră că s-a produs prin înmânarea citației cu mai

puțin de 5 zile de termenul de judecată, nerespectându-se astfel

dispozițiile art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ.

Însă, potrivit art. 89 alin.

(1) C. proc. civ., „citația, sub sancțiunea nulității, va

fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului

de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt,

după aprecierea instanței”.

Prin urmare, chiar Codul de

procedură civilă a instituit posibilitatea înmânării

citației cu mai puțin de 5 zile înainte de termenul de judecată,

dar numai în cazurile urgente.

Cum litigiul a avut ca obiect, în

fața instanței de fond, suspendarea executării unui act

administrativ, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 14 alin.

(2) din același act normativ, cererea de suspendare se

soluționează de urgență și cu precădere, cu

citarea părților, înmânarea citației se putea face și cu

mai puțin de 5 zile înainte de termenul de judecată, astfel că

nu sunt incidente motivele de nulitate prevăzute de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

II. Criticile din motivele de recurs

privind soluția instanței de fond și respingerea cererii de

suspendare ca lipsită de obiect sunt nefondate, deoarece suspendarea unui

act administrativ, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, se poate

cere și se poate dispune după sesizarea cu procedura prealabilă

a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare.

Însă, legea nu face nicio

distincție între actele cu executare imediată sau actele cu executare

succesivă și, de aceea, suspendarea se poate cere ori de câte ori

este în discuție un act administrativ cu caracter unilateral.

Cererea de suspendare ar fi

rămas fără obiect numai dacă actul administrativ a

cărui anulare se solicită ar fi fost revocat de către

autoritatea publică emitentă sau ar fi fost anulat pe cale

judecătorească, dar din probele aflate la dosar nu s-a produs niciuna

dintre aceste situații.

Mai mult, chiar art. 14 alin. (7)

din Legea nr. 554/2004 a subliniat efectul pe care suspendarea executării

actului administrativ o are pentru că încetează orice formă de

executare, până la expirarea duratei suspendării.

Dacă s-ar accepta punctul de

vedere al recurentului s-ar ajunge la situația ca îl cazul funcțiilor

publice să nu mai fie aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

numai pentru că actele administrative de revocare, eliberare din

funcție ar fi „cu executare imediată”.

În speță, nici nu suntem

în prezența unui asemenea act deoarece Ordinul nr. 2049 din 9 octombrie 2009

al M.A.P.D.R. a făcut referire la un preaviz de 15 zile lucrătoare,

care se acordă începând cu 12 octombrie 2009, cererea de suspendare a fost

depusă la 16 octombrie 2009, iar termenul de judecată și data

soluționării cauzei de către instanța de fond a fost 23

octombrie 2009, astfel că până la acea dată nu expirase nici

măcar durata preavizului și instanța de fond nu ar fi putut

soluționa cererea de suspendare prin respingerea ca rămasă

fără obiect pentru că actul ar fi fost executat.

III. Dar, motivele de recurs ce

vizează fondul cererii de suspendare sunt fondate.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune

numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba

iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Legea contenciosului administrativ a

definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind

„împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ”.

Referitor la această

condiție trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza

căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost

declarată ca neconstituțională, dar și O.U.G. nr. 37/2009,

act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcția

publică și încheiat contractul de management, a fost declarat ca

neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257

din 7 octombrie 2009.

În privința efectelor

declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie

amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții

Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale

și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat

că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are

ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora

(contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor

două ordonanțe de urgență)”.

Referitor la condiția „pagubei

iminente”, legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin.

(1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Pentru a se considera

îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că

măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea

însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Reclamantul a făcut referire la

drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul

în care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această

problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu.

Pentru că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312

C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis

recursul, va fi modificată sentința în sensul respingerii cererii de

suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.A.D.R.

împotriva sentinței nr. 186 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului D.O.L., ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.