ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3261/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.O.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., suspendarea executării Ordinului nr. 2049/2009 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de suspendare introdusă conform art. 15 din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ocupă funcția de director coordonator adjunct în cadrul O.J.P.D.R.P. Suceava, în temeiul Ordinului nr. 990/2009 emis de M.A.P.D.R. și a contractului de management. Prin Ordinul atacat i s-a acordat un preaviz de 15 zile, la expirarea căruia, urmează a înceta aplicabilitatea Ordinului nr. 990/2009.

A arătat că a formulat plângere prealabilă potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004 în care a detaliat motivele de nelegalitate a ordinului emis și s-a apreciat că în cauză ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv, cazul bine justificat (ordinul este nelegal în lipsa unei cauze de reziliere a contractului de management, pentru lipsa unei cauze legale de încetare a aceluiași contract de management) dar și paguba iminentă (demiterea ar perturba în mod ireversibil activitatea instituției publice pentru că are atribuții directe în primirea/ verificarea și aprobarea cererilor de finanțare pentru proiecte finanțate în cadrul Programului S.A.P.A.RD.

și F.E.A.D.R.), dar și în plan personal pentru că este singurul întreținător al familiei, are de achitat rate aferente unor credite contractate la B.C.R.). A mai învederat reclamantul că la data emiterii ordinului se afla în incapacitate temporară de muncă, astfel încât s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 60 C. muncii. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 186 din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea formulată de reclamantul D.O.L. și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2049/2009 emis de M.A.P.D.R., până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, referitor la cazul bine justificat, că deși postul ocupat de reclamant a fost desființat potrivit art. IV din O.U.G.

nr. 105/2009, se organizează un nou concurs pentru ocuparea acestui post, împrejurare ce creează o îndoială serioasă în ceea ce privește desființarea reală și efectivă a postului. Mai mult, nu a fost făcuta dovada existentei actului administrativ privind metodologia de concurs, act administrativ ce urma a fi emis în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, potrivit art. V alin. (6) din acest act normativ. S-a mai arătat și faptul că potrivit art. VIII din O.U.G.

nr. 105/2009, persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III, art. IV alin. (3) își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora, or, în speță, nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management și nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Curtea a apreciat că și această condiție este îndeplinită, întrucât schimbarea frecventă, fără motive justificate a managerilor acestor autorități publice are un efect negativ asupra activității și atribuțiilor autorităților care nu se mai bucură de un management fundamentat, coordonat și de continuitate.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței nr. 186 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs M.A.D.R., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea cererii de suspendare a Ordinului nr. 2049/2009 ca lipsită de obiect sau ca neîntemeiată. Un prim motiv de recurs invocat, care duce la nelegalitatea hotărârii atacate, este acela că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că „în procesele urgente primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citației, intimatul să aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a-și pregăti apărarea”, or, M.A.P.D.R.

a primit citația la 21 octombrie 2009, cu 2 zile înainte de termenul de judecată stabilit de instanță, ceea ce face imposibilă pregătirea unei apărări temeinice și au fost încălcate astfel dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., dar sunt incidente și dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se critică soluția instanței de fond pentru că cererea de suspendare trebuia respinsă ca lipsită de obiect întrucât reclamantul urmărește repunerea sa în funcția publică, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act deja epuizat.

În art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 sunt fixate limitele și efectele pronunțării unei hotărâri judecătorești date în aplicarea prevederilor art. 14 din același act normativ, în sensul că suspendarea executării actului are ca efect încetarea oricărei forme de executare până la expirarea suspendării, respectiv se opresc pentru viitor, orice demersuri de punere în aplicare a dispozițiilor date, iar în raport de aceste prevederi, se apreciază că numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se poate pune problema unei suspendări a executării. În ceea ce-l privește pe reclamant, cum actul a fost executat prin eliberarea sa din funcție, s-a solicitat admiterea excepției lipsei de obiect a cererii de suspendare.

Este criticată și soluția instanței de fond care a admis cererea de suspendare deși nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Condiția „pagubei iminente” nu este îndeplinită pentru că nu s-au indicat pagubele concrete provocate de aplicarea actului administrativ. Nici condiția „cazului bine justificat” nu este îndeplinită în cauză pentru că instanța de fond nu putea decât să procedeze la efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului. Se arată faptul că postul de director coordonator adjunct, deținut de reclamant a fost desființat prin ordonanță de urgență și nu din inițiativa angajatorului care este M.A.P.D.R. Pentru că, potrivit dispozițiilor O.U.G.

nr. 105/2009, funcțiile de conducere care conferă calitatea de conducător, precum și adjuncții acestora au fost desființate, s-a procedat la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea acestor funcții. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente: I. Referitor la primul motiv de recurs, care s-ar încadra în cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susținerile recurentului sunt nefondate. Potrivit acestui motiv de recurs, hotărârea este nelegală când este dată de instanță cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității art. 105 alin. (1) C. proc.

civ., sancțiune care intervine dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Vătămarea se consideră că s-a produs prin înmânarea citației cu mai puțin de 5 zile de termenul de judecată, nerespectându-se astfel dispozițiile art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ. Însă, potrivit art. 89 alin. (1) C. proc. civ., „citația, sub sancțiunea nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței”. Prin urmare, chiar Codul de procedură civilă a instituit posibilitatea înmânării citației cu mai puțin de 5 zile înainte de termenul de judecată, dar numai în cazurile urgente.

Cum litigiul a avut ca obiect, în fața instanței de fond, suspendarea executării unui act administrativ, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 14 alin. (2) din același act normativ, cererea de suspendare se soluționează de urgență și cu precădere, cu citarea părților, înmânarea citației se putea face și cu mai puțin de 5 zile înainte de termenul de judecată, astfel că nu sunt incidente motivele de nulitate prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. II. Criticile din motivele de recurs privind soluția instanței de fond și respingerea cererii de suspendare ca lipsită de obiect sunt nefondate, deoarece suspendarea unui act administrativ, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, se poate cere și se poate dispune după sesizarea cu procedura prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.

Însă, legea nu face nicio distincție între actele cu executare imediată sau actele cu executare succesivă și, de aceea, suspendarea se poate cere ori de câte ori este în discuție un act administrativ cu caracter unilateral. Cererea de suspendare ar fi rămas fără obiect numai dacă actul administrativ a cărui anulare se solicită ar fi fost revocat de către autoritatea publică emitentă sau ar fi fost anulat pe cale judecătorească, dar din probele aflate la dosar nu s-a produs niciuna dintre aceste situații. Mai mult, chiar art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a subliniat efectul pe care suspendarea executării actului administrativ o are pentru că încetează orice formă de executare, până la expirarea duratei suspendării.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentului s-ar ajunge la situația ca îl cazul funcțiilor publice să nu mai fie aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 numai pentru că actele administrative de revocare, eliberare din funcție ar fi „cu executare imediată”. În speță, nici nu suntem în prezența unui asemenea act deoarece Ordinul nr. 2049 din 9 octombrie 2009 al M.A.P.D.R. a făcut referire la un preaviz de 15 zile lucrătoare, care se acordă începând cu 12 octombrie 2009, cererea de suspendare a fost depusă la 16 octombrie 2009, iar termenul de judecată și data soluționării cauzei de către instanța de fond a fost 23 octombrie 2009, astfel că până la acea dată nu expirase nici măcar durata preavizului și instanța de fond nu ar fi putut soluționa cererea de suspendare prin respingerea ca rămasă fără obiect pentru că actul ar fi fost executat.

III. Dar, motivele de recurs ce vizează fondul cererii de suspendare sunt fondate. Suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ. Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Referitor la această condiție trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională, dar și O.U.G.

nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcția publică și încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. În privința efectelor declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Referitor la condiția „pagubei iminente”, legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Pentru a se considera îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente. Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu. Pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc.

civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi modificată sentința în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinței nr. 186 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului D.O.L., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.