ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2966/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 6 București, I.A. a chemat în judecată pe pârâții I.L. și I.A.C.,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că este

singura moștenitoare acceptantă a succesiunii defunctului I.I. și componența

masei succesorale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că de pe urma defunctului I.I., autorul său a rămas în masa succesorală

un teren în suprafață de 1200 mp și o casă construită de acesta, iar

succesiunea a fost tacit acceptată de aceasta.

Prin sentința civilă nr. 4896 din 16

iunie 2009 a Judecătoriei sectorului 6 București s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari,

reținându-se atât din susținerile reclamantei făcute în cuprinsul acțiunii cât

și din certificatul de deces, ca ultimul domiciliu al defunctului a fost în județul

Dâmbovița și că în temeiul art. 14 C. proc. civ. cererea pentru dezbaterea

succesiunii este de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctei.

La rândul său, Judecătoria Răcari,

prin sentința nr. 3052 din 23 noiembrie 2009, a admis excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei Răcari – declinându-și competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Constatând existența

unui conflict negativ de competență, între instanțe care nu se găsesc în

circumscripția aceleiași curți de apel, în cauză s-a făcut aplicarea art. 22

pct. 3 C. proc. civ.

Pentru a proceda la declinarea

competenței în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București – Judecătoria

Răcari a reținut pe baza interogatoriilor tuturor părților din proces, că

defunctul I.I., deși figura în actul de identitate cu domiciliul în județul

Dâmbovița, în realitate locuia de mai bine de 15 ani, în București, la adresa

reclamantei, fiind căsătorit cu mama acesteia.

Pe baza acestei situații de fapt,

astfel stabilită, – în cauză s-a făcut aplicarea art. 14 C. proc. civ. –

considerându-se că ceea ce interesează este ultima locuință efectivă a lui „

de

cuius

” iar nu eventualul domiciliu al acestuia înscris în actul de

identitate.

Înalta Curte analizând actele

dosarului, constată că în cauză competența de soluționare revine Judecătoriei

sectorului 6 București.

Este de necontestat că deși

defunctul I.I. figura în actul de identitate cu domiciliul în județul Dâmbovița,

în realitate, acesta locuia la adresa reclamantei I.A., aceea din București, de

mai bine de 15 ani. Dovada că succesiunea lui I.I. s-a deschis în București –

este și faptul că Certificatul de deces seria DP 245012, emis la 16 mai 2005 a fost emis de Primăria sectorului 6 București.

Art. 14 pct. 2 C. proc. civ. dă în

competența instanței ultimului domiciliu al defunctului, cererea în anularea

certificatului de moștenitor, cererea pentru reducțiunea libertăților excesive,

cererea pentru raportul donațiilor, cererea de ieșire din indiviziune și

petiția de ereditate.

Stabilind această competență

teritorială de ordine publică, legiuitorul nu a apreciat noțiunea de domiciliu

în sensul dispozițiunilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954. Ceea ce interesează

este situația de fapt concretă iar nu domiciliul înscris în actul de

identitate, deoarece defunctul locuia efectiv la parte, respectiv la reclamantă,

de mai bine de 15 ani.

Autorul reclamantei a locuit efectiv

la fiica sa nu datorită unei situații conjuncturale, care l-ar fi obligat să

procedeze astfel, ci în ideea de a se stabili permanent în domiciliul acesteia,

din municipiul București, dovada fiind nu numai durata de peste 15 ani în care

această situație de fapt s-a perpetuat dar și împrejurarea că defunctul era

căsătorit cu mama reclamantei, așa cum a reținut și Judecătoria Răcari.

În speță, rațiunea textului – art. 14

C. proc. civ. se regăsește, deoarece perioada îndelungată de locuire efectivă

la o altă adresă decât aceea din buletinul de identitate – prezumă cu tărie

existența celor mai importante bunuri ale acestuia și documentele referitoare

la moștenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiții optime.

În cauză, reclamanta a cerut doar să

se constate calitatea sa de unică succesoare a defunctului I.I. și compunerea

masei succesorale în contradictoriu cu pârâții I.A.C. și I.L. (care sunt

străini de succesiune și pe care nu au acceptat-o nici expres și nici tacit) chiar

dacă ar fi solicitat partajarea masei succesorale în cauză nu s-ar fi pus în

discuție incidența art. 13 C. proc. civ.

Pentru cele expuse Înalta Curte de

Casație și Justiție concluzionează că Judecătoriei sectorului 6 București îi

revine competența de soluționare a prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe reclamanta I.A. - în contradictoriu cu I.L. și I.A.C., în

favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

mai 2010.