ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2966/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 6 București, I.A. a chemat în judecată pe pârâții I.L. și I.A.C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că este singura moștenitoare acceptantă a succesiunii defunctului I.I. și componența masei succesorale. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că de pe urma defunctului I.I., autorul său a rămas în masa succesorală un teren în suprafață de 1200 mp și o casă construită de acesta, iar succesiunea a fost tacit acceptată de aceasta. Prin sentința civilă nr. 4896 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei sectorului 6 București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, reținându-se atât din susținerile reclamantei făcute în cuprinsul acțiunii cât și din certificatul de deces, ca ultimul domiciliu al defunctului a fost în județul Dâmbovița și că în temeiul art. 14 C. proc.

civ. cererea pentru dezbaterea succesiunii este de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctei. La rândul său, Judecătoria Răcari, prin sentința nr. 3052 din 23 noiembrie 2009, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari – declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Constatând existența unui conflict negativ de competență, între instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, în cauză s-a făcut aplicarea art. 22 pct. 3 C. proc. civ. Pentru a proceda la declinarea competenței în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București – Judecătoria Răcari a reținut pe baza interogatoriilor tuturor părților din proces, că defunctul I.I., deși figura în actul de identitate cu domiciliul în județul Dâmbovița, în realitate locuia de mai bine de 15 ani, în București, la adresa reclamantei, fiind căsătorit cu mama acesteia.

Pe baza acestei situații de fapt, astfel stabilită, – în cauză s-a făcut aplicarea art. 14 C. proc. civ. – considerându-se că ceea ce interesează este ultima locuință efectivă a lui „ de cuius ” iar nu eventualul domiciliu al acestuia înscris în actul de identitate. Înalta Curte analizând actele dosarului, constată că în cauză competența de soluționare revine Judecătoriei sectorului 6 București. Este de necontestat că deși defunctul I.I. figura în actul de identitate cu domiciliul în județul Dâmbovița, în realitate, acesta locuia la adresa reclamantei I.A., aceea din București, de mai bine de 15 ani. Dovada că succesiunea lui I.I. s-a deschis în București – este și faptul că Certificatul de deces seria DP 245012, emis la 16 mai 2005 a fost emis de Primăria sectorului 6 București.

Art. 14 pct. 2 C. proc. civ. dă în competența instanței ultimului domiciliu al defunctului, cererea în anularea certificatului de moștenitor, cererea pentru reducțiunea libertăților excesive, cererea pentru raportul donațiilor, cererea de ieșire din indiviziune și petiția de ereditate. Stabilind această competență teritorială de ordine publică, legiuitorul nu a apreciat noțiunea de domiciliu în sensul dispozițiunilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954. Ceea ce interesează este situația de fapt concretă iar nu domiciliul înscris în actul de identitate, deoarece defunctul locuia efectiv la parte, respectiv la reclamantă, de mai bine de 15 ani.

Autorul reclamantei a locuit efectiv la fiica sa nu datorită unei situații conjuncturale, care l-ar fi obligat să procedeze astfel, ci în ideea de a se stabili permanent în domiciliul acesteia, din municipiul București, dovada fiind nu numai durata de peste 15 ani în care această situație de fapt s-a perpetuat dar și împrejurarea că defunctul era căsătorit cu mama reclamantei, așa cum a reținut și Judecătoria Răcari. În speță, rațiunea textului – art. 14 C. proc. civ. se regăsește, deoarece perioada îndelungată de locuire efectivă la o altă adresă decât aceea din buletinul de identitate – prezumă cu tărie existența celor mai importante bunuri ale acestuia și documentele referitoare la moștenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiții optime.

În cauză, reclamanta a cerut doar să se constate calitatea sa de unică succesoare a defunctului I.I. și compunerea masei succesorale în contradictoriu cu pârâții I.A.C. și I.L. (care sunt străini de succesiune și pe care nu au acceptat-o nici expres și nici tacit) chiar dacă ar fi solicitat partajarea masei succesorale în cauză nu s-ar fi pus în discuție incidența art. 13 C. proc. civ. Pentru cele expuse Înalta Curte de Casație și Justiție concluzionează că Judecătoriei sectorului 6 București îi revine competența de soluționare a prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I.A. - în contradictoriu cu I.L. și I.A.C., în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.