ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4861/2011

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria sectorului 2 București, sub nr. 8849/300 din 09 iunie 2009, reclamanta T.G.F.A. a chemat în judecată pe pârâții M.I.C., R.M., M.D.I., M.M.M., M.D.A., M.V., O.S., C.D.S.S., M.M.D., M.V., K.S. (L.), M.L., I.A., M.M., Comisia Locală de Fond Funciar Dâmbovicioara și Comisia județeană de Fond Funciar Argeș și a solicitat deschiderea succesiunii după defuncta D.V., decedată la 12 iunie 1971 în București, cu ultimul domiciliu în București, sector 2, să se constate că reclamanta și pârâtul M.C. sunt singurii moștenitori de drept ai defunctei, componența masei succesorale formate din 40 ha și 3600 mp.

conform titlului de proprietate nr. 138987/2009, 1 ha și 700 mp. conform titlului de proprietate nr. 139093/2009 și suprafața de 9 ha potrivit titlului de proprietate nr. 128406/2004, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale, să se atribuie reclamantei imobilele ce i se cuvin, să se constate și nulitatea absolută a titlurilor de proprietate menționate și a actelor subsecvente acestora. La 19 aprilie 2010, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, înțelegând să se judece în contradictoriu cu M.I.C., I.A., R.M., M.D.I., M.D.A., M.V., O.S., C.D.S.S., M.V., K.S.

(L.), M.L., M.F., M.M.M., C.G.A., M.M., M.M.D., Comisia Locală de Fond Funciar Dâmbovicioara și Comisia județeană de Fond Funciar Argeș, L.M., precum și sub aspectul obiectului, solicitând să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor rămase de pe urma defunctelor D.V. și N.Z., să se constate că persoanele înscrise în certificatul de moștenitor eliberat ca urmare a decesului celor două defuncte, care nu au formulat în termen legal cereri de reconstituire, să se constate calitatea reclamantei ca unică moștenitoare a celor două defuncte prin acceptare tacită, menționând expres că nu mai solicită dezbaterea succesiunii de pe urma celor două defuncte.

În motivarea cererii precizatoare, reclamanta a menționat că este singura persoană îndreptățită să beneficieze de terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate conform titlurilor de proprietate menționate și nulitatea acestor titluri să fie dispusă, deoarece persoanele înscrise în titluri nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, neavând recunoscută această calitate prin hotărâre judecătorească. La aceeași dată, reclamanta a precizat din nou obiectul cererii de chemare în judecată, menționând că nu contestă certificatul de moștenitor emis de pe urma celor două defuncte și să se constate că are calitate de moștenitor alături de ceilalți succesori înscriși în certificatele de moștenitor.

Ulterior, reclamanta și-a modificat din nou cererea de chemare în judecată la data de 13 septembrie 2010 și 18 octombrie 2010, arătând că primul capăt de cerere este constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor rămase de pe urma defunctelor D.V. și N.Z. ca moștenitoare a acestora, iar al doilea capăt de cerere fiind constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate menționate în cererea inițială. Prin sentința nr. 9705 din 18 octombrie 2010, Judecătoria Sectorului 2 București a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, excepție ce a fost admisă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, cu motivarea că terenul pretins se află în raza teritorială a acestei judecătorii.

După reînregistrarea dosarului la Judecătoriei Câmpulung, reclamanta și-a precizat obiectul acțiunii și părțile cu care înțelege să se judece în cauză. Astfel, a arătat că obiectul acțiunii este cel indicat și în fața primei instanțe sesizate (Judecătoria Sectorului 2 București). Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, față de dispozițiile legale incidente, în conformitate cu art. 159 1 C. proc. civ., în redactarea dată de Legea nr. 202/2010 de modificare și completare a Codului de procedură civilă, s-a declarat necompetentă teritorial și material, conform art. 14 C. proc. civ., menționând că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București. S-a reținut că reclamanta T.G.F.A.

a investit instanța cu o cerere pentru stabilirea calității sale de moștenitoare față de succesiunea defunctei D.V., decedată la 12 iulie 1971 în București, cu ultimul domiciliu în București și, față de succesiunea defunctei N.Z., cu ultimul domiciliu în București și, în subsidiar, în această calitate de moștenitoare a celor două defuncte, să se constate că este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut defunctei. Potrivit certificatelor de deces seria D.S. nr. 555787 din 01 aprilie 2009 și nr. 855 din 18 iunie 1984, ultimul domiciliu al defunctelor D.V. și N.Z. a fost în București. În materie succesorală competența teritorială a instanțelor de judecată este absolută, ea fiind reglementată de prevederile art. 14 C. proc.

civ., revenind instanței celui din urmă domiciliu al defunctului. Potrivit art. 13 din Decretul nr. 31/1954, domiciliul unei persoane este acolo unde își are locuința statornică sau principală. Față de împrejurarea că locul ultimului domiciliu al defunctului este o chestiune de fapt, dovada lui se poate face, în principiu, cu orice mijloc de probă admis de lege. Practic, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate sau din certificatul de deces al persoanei care lasă moștenirea.

În speță, instanța sesizată inițial (Judecătoria Sectorului 2 București) a ajuns la concluzia că obiectul acțiunii reclamantei îl constituie de fapt o cerere prin care se contestă reconstituirea dreptului de proprietate pe numele pârâților, incidente în cauză fiind dispozițiile art. 53 și art. 54 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 prin care se stabilește competența în favoarea judecătoriei în raza căreia sunt situate terenurile astfel că, Judecătoria Câmpulung este competentă, terenurile aflându-se arondate razei sale de activitate. De fapt, așa cum s-a arătat anterior, obiectul principal al cauzei dedus judecății îl constituie cererea reclamantei de a se constata că are calitate de moștenitoare față de succesiunile defunctelor D.V., decedată la 12 iulie 1971 și N.Z., ambele cu ultimul domiciliu în București.

Cealaltă cerere, așa cum a precizat chiar reclamanta, este o cerere subsidiară, accesorie cererii principale. Instanța trebuie să-și stabilească competența față de obiectul cererii principale și nu în raport de cererile accesorii și subsidiare. De fapt, acțiunea reclamantei are ca temei juridic dispozițiile art. 651 și art. 654 C. civ., texte ce reglementează materia moștenirii care este de competența exclusivă a ultimului domiciliu al defunctului. Astfel, în cauză, în materie de competență s-a stabilit cu prioritate aplicarea dispozițiilor art. 14 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 549 din 22 martie 2011 a Judecătoriei Câmpulung, județul Argeș, această instanță s-a declarat necompetență material și teritorial, conform dispozițiilor art. 14 C. proc.

civ., declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Conform art. 20 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 22 pct. 3 C. proc. civ., s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. S-a mai reținut că pentru buna administrare a justiției cauza trebuie soluționată în întregul ei de către aceeași instanță, fiind aplicabile dispozițiile art. 17 C. proc. civ., conform cărora „cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală”. Cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

S-a reținut în esență că, imobilele din titlurile de proprietate ce fac obiectul cererii subsidiare de partaj succesoral, sunt situate pe raza de activitate a Judecătoriei Câmpulung, județ Argeș, dar, conform art. 14 pct. 2 C. proc. civ., cererile privitoare la moștenire sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, care în speță este municipiul București. Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. va stabili competența teritorială de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă, pentru următoarele considerente: Reclamanta T.G.F.A. în contradictoriu cu pârâții a solicitat prin acțiunea principală să se constate că are calitate de moștenitoare față de succesiunile defunctelor D.V.

și N.Z., ambele decedate în București, cu domiciliul în aceeași localitate. Este adevărat că în subsidiar, prin cereri accesorii, reclamanta a solicitat partajarea imobilelor terenuri pentru care s-au reconstituit drepturile de proprietate ale defunctelor. Respectivele terenuri se află în raza de activitate a Judecătoriei Câmpulung. În conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială excepțională, prin derogare de la principiul înscris în art. 13 din același cod, potrivit căruia „cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanța în circumscripția căruia se află imobilele, cererile în materie de moștenire sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al celui decedat.

Dispoziția cuprinsă în art. 14 C. proc. civ., referitoare la competența în materie de moștenire, are caracter derogator și, deci, de excepție de la regula competenței teritoriale înscrise în art. 13, pentru considerațiuni de ordin general, de mai bună apărare a drepturilor și intereselor legitime ale unor categorii de persoane, adică ale moștenitorilor legali și testamentari, cât și ale creditorilor. Aprecierea făcută de legiuitor, că aceste drepturi și interese vor putea fi recunoscute și stabilite în condiții mai avantajoase de instanța de la ultimul domiciliu al defunctului, decât de aceea de la locul imobilului, imprimă dispoziției din art. 14 C. proc. civ. un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, iar instanțele sunt ținute să le respecte din proprie inițiativă.

Această competentă are caracter imperativ. Pentru considerentele expuse, se stabilește competența pentru soluționarea acțiunii formulată de reclamantă în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, căreia urmează să i se trimită dosarul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 iunie 2011.