ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4861/2011

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

inițial la Judecătoria sectorului 2 București, sub nr. 8849/300 din 09 iunie

2009, reclamanta T.G.F.A. a chemat în judecată pe pârâții M.I.C., R.M., M.D.I.,

M.M.M., M.D.A., M.V., O.S., C.D.S.S., M.M.D., M.V., K.S. (L.), M.L., I.A., M.M.,

Comisia Locală de Fond Funciar Dâmbovicioara și Comisia județeană de Fond

Funciar Argeș și a solicitat deschiderea succesiunii după defuncta D.V.,

decedată la 12 iunie 1971 în București, cu ultimul domiciliu în București, sector

2, să se constate că reclamanta și pârâtul M.C. sunt singurii moștenitori de

drept ai defunctei, componența masei succesorale formate din 40 ha și 3600 mp.

conform titlului de proprietate nr. 138987/2009, 1 ha și 700 mp. conform

titlului de proprietate nr. 139093/2009 și suprafața de 9 ha potrivit titlului

de proprietate nr. 128406/2004, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra

masei succesorale, să se atribuie reclamantei imobilele ce i se cuvin, să se

constate și nulitatea absolută a titlurilor de proprietate menționate și a

actelor subsecvente acestora.

La 19 aprilie 2010,

reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului

procesual pasiv, înțelegând să se judece în contradictoriu cu M.I.C., I.A., R.M.,

M.D.I., M.D.A., M.V., O.S., C.D.S.S., M.V., K.S. (L.), M.L., M.F., M.M.M., C.G.A.,

M.M., M.M.D., Comisia Locală de Fond Funciar Dâmbovicioara și Comisia județeană

de Fond Funciar Argeș, L.M., precum și sub aspectul obiectului, solicitând să

se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor rămase de pe urma defunctelor D.V.

și N.Z., să se constate că persoanele înscrise în certificatul de moștenitor

eliberat ca urmare a decesului celor două defuncte, care nu au formulat în

termen legal cereri de reconstituire, să se constate calitatea reclamantei ca

unică moștenitoare a celor două defuncte prin acceptare tacită, menționând

expres că nu mai solicită dezbaterea succesiunii de pe urma celor două

defuncte.

În motivarea cererii

precizatoare, reclamanta a menționat că este singura persoană îndreptățită să

beneficieze de terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate

conform titlurilor de proprietate menționate și nulitatea acestor titluri să

fie dispusă, deoarece persoanele înscrise în titluri nu au făcut dovada calității

de persoane îndreptățite, neavând recunoscută această calitate prin hotărâre

judecătorească.

La aceeași dată,

reclamanta a precizat din nou obiectul cererii de chemare în judecată,

menționând că nu contestă certificatul de moștenitor emis de pe urma celor două

defuncte și să se constate că are calitate de moștenitor alături de ceilalți

succesori înscriși în certificatele de moștenitor.

Ulterior, reclamanta și-a

modificat din nou cererea de chemare în judecată la data de 13 septembrie 2010

și 18 octombrie 2010, arătând că primul capăt de cerere este constatarea

calității reclamantei de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor rămase de pe urma defunctelor D.V. și N.Z. ca

moștenitoare a acestora, iar al doilea capăt de cerere fiind constatarea

nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate menționate în cererea

inițială.

Prin sentința nr. 9705

din 18 octombrie 2010, Judecătoria Sectorului 2 București a invocat din oficiu

excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, excepție ce a fost

admisă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Câmpulung, cu motivarea că terenul pretins se află în raza

teritorială a acestei judecătorii.

După reînregistrarea

dosarului la Judecătoriei Câmpulung, reclamanta și-a precizat obiectul acțiunii

și părțile cu care înțelege să se judece în cauză.

Astfel, a arătat că

obiectul acțiunii este cel indicat și în fața primei instanțe sesizate

(Judecătoria Sectorului 2 București).

Instanța, analizând

actele și lucrările dosarului, față de dispozițiile legale incidente, în

conformitate cu art. 159

1

C. proc. civ., în redactarea dată de Legea

nr. 202/2010 de modificare și completare a Codului de procedură civilă, s-a

declarat necompetentă teritorial și material, conform art. 14 C. proc. civ.,

menționând că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria

Sectorului 2 București.

S-a reținut că reclamanta

T.G.F.A. a investit instanța cu o cerere pentru stabilirea calității sale de

moștenitoare față de succesiunea defunctei D.V., decedată la 12 iulie 1971 în

București, cu ultimul domiciliu în București și, față de succesiunea defunctei N.Z.,

cu ultimul domiciliu în București și, în subsidiar, în această calitate de

moștenitoare a celor două defuncte, să se constate că este persoană

îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au

aparținut defunctei.

Potrivit certificatelor

de deces seria D.S. nr. 555787 din 01 aprilie 2009 și nr. 855 din 18 iunie 1984,

ultimul domiciliu al defunctelor D.V. și N.Z. a fost în București.

În materie succesorală

competența teritorială a instanțelor de judecată este absolută, ea fiind

reglementată de prevederile art. 14 C. proc. civ., revenind instanței celui din

urmă domiciliu al defunctului.

Potrivit art. 13 din

Decretul nr. 31/1954, domiciliul unei persoane este acolo unde își are locuința

statornică sau principală.

Față de împrejurarea că

locul ultimului domiciliu al defunctului este o chestiune de fapt, dovada lui

se poate face, în principiu, cu orice mijloc de probă admis de lege.

Practic, dovada ultimului

domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate sau din certificatul de

deces al persoanei care lasă moștenirea.

În speță, instanța

sesizată inițial (Judecătoria Sectorului 2 București) a ajuns la concluzia că

obiectul acțiunii reclamantei îl constituie de fapt o cerere prin care se

contestă reconstituirea dreptului de proprietate pe numele pârâților, incidente

în cauză fiind dispozițiile art. 53 și art. 54 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 prin

care se stabilește competența în favoarea judecătoriei în raza căreia sunt

situate terenurile astfel că, Judecătoria Câmpulung este competentă, terenurile

aflându-se arondate razei sale de activitate.

De fapt, așa cum s-a

arătat anterior, obiectul principal al cauzei dedus judecății îl constituie

cererea reclamantei de a se constata că are calitate de moștenitoare față de

succesiunile defunctelor D.V., decedată la 12 iulie 1971 și N.Z., ambele cu

ultimul domiciliu în București.

Cealaltă cerere, așa cum

a precizat chiar reclamanta, este o cerere subsidiară, accesorie cererii

principale.

Instanța trebuie să-și

stabilească competența față de obiectul cererii principale și nu în raport de

cererile accesorii și subsidiare.

De fapt, acțiunea

reclamantei are ca temei juridic dispozițiile art. 651 și art. 654 C. civ.,

texte ce reglementează materia moștenirii care este de competența exclusivă a ultimului

domiciliu al defunctului.

Astfel, în cauză, în

materie de competență s-a stabilit cu prioritate aplicarea dispozițiilor art.

14 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr.

549 din 22 martie 2011 a Judecătoriei Câmpulung, județul Argeș, această

instanță s-a declarat necompetență material și teritorial, conform

dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., declinându-și competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Conform art. 20 pct. 2 C.

proc. civ. raportat la art. 22 pct. 3 C. proc. civ., s-a dispus înaintarea

dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

S-a mai reținut că pentru

buna administrare a justiției cauza trebuie soluționată în întregul ei de către

aceeași instanță, fiind aplicabile dispozițiile art. 17 C. proc. civ., conform

cărora „cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente

să judece cererea principală”.

Cauza a fost scoasă de pe

rol și înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

S-a reținut în esență că,

imobilele din titlurile de proprietate ce fac obiectul cererii subsidiare de

partaj succesoral, sunt situate pe raza de activitate a Judecătoriei Câmpulung,

județ Argeș, dar, conform art. 14 pct. 2 C. proc. civ., cererile privitoare la

moștenire sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului,

care în speță este municipiul București.

Înalta Curte, în baza

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. va stabili competența teritorială de

soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă,

pentru următoarele considerente:

Reclamanta T.G.F.A. în

contradictoriu cu pârâții a solicitat prin acțiunea principală să se constate

că are calitate de moștenitoare față de succesiunile defunctelor D.V. și N.Z.,

ambele decedate în București, cu domiciliul în aceeași localitate.

Este adevărat că în

subsidiar, prin cereri accesorii, reclamanta a solicitat partajarea imobilelor

terenuri pentru care s-au reconstituit drepturile de proprietate ale

defunctelor. Respectivele terenuri se află în raza de activitate a Judecătoriei

Câmpulung.

În conformitate cu

prevederile art. 14 C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială

excepțională, prin derogare de la principiul înscris în art. 13 din același

cod, potrivit căruia „cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la

instanța în circumscripția căruia se află imobilele, cererile în materie de

moștenire sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al celui

decedat.

Dispoziția cuprinsă în

art. 14 C. proc. civ., referitoare la competența în materie de moștenire, are

caracter derogator și, deci, de excepție de la regula competenței teritoriale înscrise

în art. 13, pentru considerațiuni de ordin general, de mai bună apărare a

drepturilor și intereselor legitime ale unor categorii de persoane, adică ale

moștenitorilor legali și testamentari, cât și ale creditorilor.

Aprecierea făcută de

legiuitor, că aceste drepturi și interese vor putea fi recunoscute și stabilite

în condiții mai avantajoase de instanța de la ultimul domiciliu al defunctului,

decât de aceea de la locul imobilului, imprimă dispoziției din art. 14 C. proc.

civ. un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părțile nu pot

deroga, iar instanțele sunt ținute să le respecte din proprie inițiativă.

Această competentă are caracter imperativ.

Pentru considerentele

expuse, se stabilește competența pentru soluționarea acțiunii formulată de

reclamantă în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, căreia urmează să i

se trimită dosarul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE,

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 06 iunie 2011.