ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2706/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2706/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 5 ianuarie 2009, reclamantele D.L.A. și S.M.H. au
chemat în judecată pe pârâții M.A.I. și M.M.C., solicitând să se dispună
ieșirea din indiviziune asupra unui imobil (teren) în suprafață de 935 mp,
situat în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, partajarea acestuia și stabilirea
cotelor ce revin fiecăruia dintre ei.
În motivarea cererii,
reclamanții au susținut că alături de pârâți sunt moștenitorii defuncților S.G.
și S.A., bunul supus partajării constituindu-l terenul înscris în titlul de
proprietate nr. 155106 din 14 august 2007 și în hotărârile judecătorești nr.
359/2000 și nr. 9940/1995.
În drept, au fost
invocate dispozițiile art. 728 C. civ. și art. 673
1
C. proc. civ.
Prin sentința nr.
3197 din 25 mai 2010, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței
sale teritoriale în soluționarea pricinii, declinând competența în favoarea
Judecătoriei sectorului 3 București.
A reținut instanța că
potrivit dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., cererile în materie de moștenire
sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, neavând
relevanță împrejurarea că bunul (imobil) supus partajării se găsește în
circumscripția altei instanțe decât aceea a ultimului domiciliu al defunctului.
Astfel sesizată,
Judecătoria sector 3 București, prin sentința nr. 13042 din 18 noiembrie 2010,
a admis la rândul său excepția necompetenței teritoriale, declinând competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Judecătoria a reținut
că cererea dedusă judecății – de partaj bunuri succesorale – are caracter
principal și, fiind o acțiune reală, competența sa de soluționare este
determinată de art. 13 C. proc. civ., respectiv în favoarea instanței „în
circumscripția căreia se află imobilele”.
Fiind o normă de
ordine publică și, în aplicarea art. 159 alin. (3) C. proc. civ., instanța
astfel învestită a declinat la rândul său competența teritorială de soluționare
a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Constatându-se astfel
ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat instanței
supreme în scopul pronunțării unui regulator de competență.
Referitor la
conflictul negativ de competență dedus judecății, se constată următoarele:
Dispozițiile art. 13
și art. 14 C. proc. civ., consacră două cazuri de competență teritorială
exclusivă sau excepțională, derogatorie de la principiul înscris în art. 5 C.
proc. civ., stabilind o altă instanță căreia să-i revină în mod exclusiv, sub
raportul competenței teritoriale, dreptul de a soluționa anumite categorii de
pricini.
Art. 13 alin. (1) C.
proc. civ. prevede că cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac numai
la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele.
Regula de competență
înscrisă în primul aliniat al art. 13 C. proc. civ. își găsește justificarea în
împrejurarea că instanța locului situației imobilului (forum rei sitae) este
mai în măsură să asigure o judecată în mai bune condiții, sub raportul probelor
ce urmează a se administra (expertize, cercetări registre, consultări registre
de publicitate imobiliară, etc.).
Celălalt caz de
competență excepțională prevăzut de dispozițiile art. 14 C. proc. civ.,
stabilește competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al celui
decedat, rațiunea legiuitorului în adoptarea acestei norme constituind-o
aspectele de bună administrare a justiției, dar și de oportunitate, pentru că
are avantajul de a concentra la o singură instanță toate acțiunile privitoare
la aceeași moștenitori, asigurând astfel o rezolvare mai lesnicioasă pentru
toți cei interesați.
Ca urmare, de
principiu, sfera acțiunilor la care se referă art. 14 C. proc. civ.,
neîndoielnic, cuprinde marea majoritate a acțiunilor ce pot interesa lichidarea
unei moșteniri, inclusiv acțiunile în împărțeală, condiția pretinsă fiind aceea
să fie legate de moștenire.
Însă, atâta timp cât,
asemenea cauzei de față, deși privește un bun succesoral, (singurul bun pretins
– un imobil) acțiunea dedusă judecății, exercitată pe cale principală, își are
propria sa individualitate, acțiune reală imobiliară, supusă deci dispozițiilor
art. 13 C. proc. civ., pierzându-și astfel caracterul incidental și deci
supunerea sa jurisdicției instanței de la ultimul domiciliu al defunctului
(art. 14 C. proc. civ.).
Ca urmare, față de
cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., competența
soluționării pricinii va fi stabilită la instanța locului imobilului
Judecătoria Târgoviște.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 23 martie 2011.