ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7793/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față;

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

590/81/2010 din 14 ianuarie 2010 reclamantul O.C. a chemat în judecată pe O.L.

și T.J., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din

indiviziune asupra bunurilor rămase la decesul autorului lor, O.L..

Prin Sentința civilă

nr. 9821 din 21 septembrie 2010 Judecătoria Ploiești a admis excepția de

necompetență teritorială, a Judecătoriei Ploiești; a declinat competența de

soluționare a acțiunii formulate de reclamantul O.C. împotriva O.L. și T.J. în

favoarea Judecătoriei Brașov.

Pentru a hotărî

astfel, Judecătoria Ploiești a reținut următoarele:

Potrivit art. 14 C.

proc. civ., competența de soluționare a cererilor în materie de moștenire,

revine instanței celui din urma domiciliu al defunctului.

Din cuprinsul

certificatului de moștenitor nr. 295/1978, emis de pe urma defunctului O.F., de

către fostul notariat de stat județean Brașov, instanța reține ca ultimul

domiciliu al autorului părților a fost în Brașov, sens în care și dezbaterea

succesiunii acestuia a avut loc pe raza orașului Brașov, localitate ce se află

în raza teritorială a Judecătoriei Brașov.

Prin Sentința civilă

nr. 10341 din 20 septembrie 2011 Judecătoria Brașov, în baza art. 14 C. proc.

civ., a dispus declinarea competenței soluționării acțiunii având ca obiect

partaj succesoral formulată de reclamantul O.C. în contradictoriu cu pârâții

O.L. și T.J. în favoarea Judecătoriei Ploiești și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de

competență.

Pentru a hotărî

astfel, Judecătoria Brașov a reținut următoarele:

Acțiunea de față este

o cerere de ieșire din indiviziune obișnuită, nefiind un partaj succesoral.

Art. 14 nu enumeră între situațiile expres și limitativ prevăzute cererea de

partaj succesoral, menționând la pct. 2 cereri privitoare la moștenire precum

și pretenții pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt. Astfel,

se reține că partajul ar putea fi încadrat în această categorie a cererilor

privitoare la moștenire, dacă și numai dacă ar fi în legătură cu moștenirea.

În acest sens se

reține că rațiunea stabilirii în mod exclusiv a competenței instanței în

materie succesorală la ultimul domiciliu al defunctului este aceea că în acea

locație se găsesc de regulă bunurile cele mai de preț, documente, testamente,

etc.

În speță s-a

considerat că primează rațiunile ce au stat la baza reglementării art. 13 C.

proc. civ., respectiv în materie reală imobiliară probatoriul este mai lesne de

administrat la instanța în a cărei rază teritorială se regăsește imobilul.

Având în vedere

aceste considerente, instanța, raportându-se și la dispozițiile art. 158 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., art. 13 și 14 C. proc. civ. a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare în

favoarea Judecătoriei Ploiești.

Având în vedere că

este vorba de două declinări reciproce de competență, instanța a constatat

existența conflictului negativ de competență prevăzut de art. 29 pct. 2 C.

proc. civ., potrivit art. 21 C. proc. civ., înaintând dosarul către Înalta

Curte de Casație și Justiție competentă să soluționeze conflictul de competență

conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ..

Înalta Curte de

Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a acțiunii în favoarea

Judecătoriei Brașov, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea

formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții s-a solicitat ieșirea din

indiviziune a părților cu privire la masa succesorală rămasă de pe urma

defunctului O.F..

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că de pe urma defunctului lor tată, O.F., decedat la 08

octombrie 1977, au rămas ca moștenitori în cote egale de 1/3, părțile din

prezenta cauză, în calitate de descendenți (fii), iar masa succesorală se

compune din terenul situat în Ploiești.

Conform art. 14 din

C. proc. civ. "în materie de moștenire sunt de competența instanței celui

din urmă domiciliu al defunctului; 1. cererile privitoare la validitatea sau

executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire,

precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul

împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorului defunctului

împotriva vreunuia dintre moștenitori, sau împotriva executorului

testamentar", instituindu-se astfel o regulă de competență teritorială,

exclusivă, absolută, de la care părțile nu pot deroga.

Cum autorul părților

a avut ultimul domiciliu în Brașov, iar prezentul litigiu vizează pretenții

reciproce ale părților în calitatea de moștenitori legali, pretenții ce sunt

supuse regulilor ce guvernează materia succesiunii, litigiul vizează însăși

dezbaterea succesiunii defunctului, compunerea masei succesorale, stabilirea

cotelor părților și împărțirea efectivă a bunurilor ce constituie masa

succesorală.

Pentru aceste

considerente și având în vedere dispozițiile art. 20 raportat la art. 14 alin.

(1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea

Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare în favoarea Judecătoriei Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 noiembrie 2011.