ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7793/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față; Prin acțiunea înregistrată sub nr. 590/81/2010 din 14 ianuarie 2010 reclamantul O.C. a chemat în judecată pe O.L. și T.J., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase la decesul autorului lor, O.L.. Prin Sentința civilă nr. 9821 din 21 septembrie 2010 Judecătoria Ploiești a admis excepția de necompetență teritorială, a Judecătoriei Ploiești; a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul O.C. împotriva O.L. și T.J. în favoarea Judecătoriei Brașov. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Ploiești a reținut următoarele: Potrivit art. 14 C. proc.

civ., competența de soluționare a cererilor în materie de moștenire, revine instanței celui din urma domiciliu al defunctului. Din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 295/1978, emis de pe urma defunctului O.F., de către fostul notariat de stat județean Brașov, instanța reține ca ultimul domiciliu al autorului părților a fost în Brașov, sens în care și dezbaterea succesiunii acestuia a avut loc pe raza orașului Brașov, localitate ce se află în raza teritorială a Judecătoriei Brașov. Prin Sentința civilă nr. 10341 din 20 septembrie 2011 Judecătoria Brașov, în baza art. 14 C. proc. civ., a dispus declinarea competenței soluționării acțiunii având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamantul O.C.

în contradictoriu cu pârâții O.L. și T.J. în favoarea Judecătoriei Ploiești și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Brașov a reținut următoarele: Acțiunea de față este o cerere de ieșire din indiviziune obișnuită, nefiind un partaj succesoral. Art. 14 nu enumeră între situațiile expres și limitativ prevăzute cererea de partaj succesoral, menționând la pct. 2 cereri privitoare la moștenire precum și pretenții pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt. Astfel, se reține că partajul ar putea fi încadrat în această categorie a cererilor privitoare la moștenire, dacă și numai dacă ar fi în legătură cu moștenirea.

În acest sens se reține că rațiunea stabilirii în mod exclusiv a competenței instanței în materie succesorală la ultimul domiciliu al defunctului este aceea că în acea locație se găsesc de regulă bunurile cele mai de preț, documente, testamente, etc. În speță s-a considerat că primează rațiunile ce au stat la baza reglementării art. 13 C. proc. civ., respectiv în materie reală imobiliară probatoriul este mai lesne de administrat la instanța în a cărei rază teritorială se regăsește imobilul. Având în vedere aceste considerente, instanța, raportându-se și la dispozițiile art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., art. 13 și 14 C. proc. civ. a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Având în vedere că este vorba de două declinări reciproce de competență, instanța a constatat existența conflictului negativ de competență prevăzut de art. 29 pct. 2 C. proc. civ., potrivit art. 21 C. proc. civ., înaintând dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție competentă să soluționeze conflictul de competență conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ.. Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Brașov, pentru următoarele considerente: Prin acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții s-a solicitat ieșirea din indiviziune a părților cu privire la masa succesorală rămasă de pe urma defunctului O.F..

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că de pe urma defunctului lor tată, O.F., decedat la 08 octombrie 1977, au rămas ca moștenitori în cote egale de 1/3, părțile din prezenta cauză, în calitate de descendenți (fii), iar masa succesorală se compune din terenul situat în Ploiești. Conform art. 14 din C. proc. civ. "în materie de moștenire sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului; 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorului defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori, sau împotriva executorului testamentar", instituindu-se astfel o regulă de competență teritorială, exclusivă, absolută, de la care părțile nu pot deroga.

Cum autorul părților a avut ultimul domiciliu în Brașov, iar prezentul litigiu vizează pretenții reciproce ale părților în calitatea de moștenitori legali, pretenții ce sunt supuse regulilor ce guvernează materia succesiunii, litigiul vizează însăși dezbaterea succesiunii defunctului, compunerea masei succesorale, stabilirea cotelor părților și împărțirea efectivă a bunurilor ce constituie masa succesorală. Pentru aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 20 raportat la art. 14 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.