ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 915/2018

HOTĂRÂRE

20.03.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 915/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05 februarie 2016, pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate că moștenitorii defunctului D., decedat la data de 27 octombrie 2011, cu ultimul domiciliu în Brașov, jud. Brașov, sunt reclamanta, în calitate de fiică, cu o cotă de 3/8, pârâta B., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/8 și pârâta C., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 2/8; să constate că reclamanta este unica moștenitoare a defunctului E., decedat la data de 23 decembrie 2015, cu ultimul domiciliu în Craiova, jud. Dolj.

În motivare, a arătat că, la data de 27.10.2011 a decedat tatăl său, defunctul F. iar la succesiunea sa vin, ca moștenitori legali, reclamanta și pârâtele. La data de 23 decembrie 2015, a decedat bunicul patern al reclamantei, E., iar la data decesului acesta era văduv, bunica paternă decedând în anul 2000. A precizat că defunctul E. a avut doi fii, G., decedat fără posteritate la data de 02 mai 2012 și F., decedat la data de 27.10.2011. A susținut că, la succesiunea acestuia, ar trebui să vină, prin reprezentare descendenții copiilor predecedați, singurele descendente fiind reclamanta și pârâta B. în condițiile în care pârâta B. nu face dovada exercitării în termen a dreptului de a accepta moștenirea defunctului E., bunicul patern, reclamanta este unicul moștenitor al acestuia, în calitate de nepoată de fiu predecedat care a acceptat moștenirea.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. din C. proc. civ., art. 963 - 964, art. 970 - 972 și art. 975 din C. civ., art. 1112 din C. civ.

La data de 03 aprilie 2017, s-a înregistrat în Dosarul nr. x/197/2016, cererea de intervenție principală formulată de numita H., cu privire la al doilea petit din cererea reclamantei, solicitând să se constate că reclamanta și pârâta B. sunt considerate renunțătoare la moștenirea defunctului E., bunicul lor patern, cu ultimul domiciliu în Craiova, jud. Dolj. A arătat că invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, în ceea ce privește dezbaterea succesiunii defunctului E., apreciind că nu există nicio legătură între succesiunea defunctului F. și E., conform dispozițiilor art. 118 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 21 iunie 2017, instanța a dispus disjungerea petitului având ca obiect "succesiunea defunctului E.", formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C., precum șt a cererii de intervenție principală, formulată de numita H., și înregistrarea acestora împreună sub un număr distinct de dosar.

Prin sentința civilă nr. 8830 din 3 august 2017 a Judecătoriei Brașov, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, privind soluționarea petitului de cerere referitor la succesiunea defunctului E., formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C., precum și a cererii de intervenție principala, formulate de numita H.

Instanța a reținut că cererea formulată de către reclamantă, care formează obiectul prezentului dosar, privește constatarea calității reclamantei de unica moștenitoare a defunctului E., decedat la data de 23 decembrie 2015, cu ultimul domiciliu în Craiova, jud. Dolj, petit disjuns din Dosarul nr. x/197/2016 al Judecătoriei Brașov.

Totodată, în raport de dispozițiile art. 118 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a reținut că în ipoteza unor succesiuni deschise succesiv, reclamantul are alegerea între instanțe deopotrivă competente, respectiv instanța ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți, cu privire la cererile menționate în art. 118 alin. (1) din C. proc. civ., fiind un caz de prorogare legală de competența.

Cu privire la cele două succesiuni, cea a defunctului F. și cea a defunctului E., instanța a constatat că între acestea nu există o legătura, nefiind îndeplinită condiția deschiderii succesive a celor două moșteniri, în raport de dispozițiile art. 954 alin. (1) din C. proc. civ.. Astfel, noțiunea de succesiuni succesiv deschise " privește succesivitatea deceselor, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 954 alin. (1.) din C. civ., moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia, motiv pentru care instanța a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 118 alin. (2) din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 18 august 2017, sub nr. x/197/2017.

Prin sentința civilă nr. 11650 din data de 30 octombrie 2017 a Judecătoriei Craiova, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova, invocată din oficiu de instanță, fiind declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Brașov. Constatând ivit conflictul negativ de competență, instanța a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflict ut ui negativ de competență.

Instanța a reținut că în cauza de față, în raport de pretențiile deduse judecății, respectiv dezbaterea succesiunilor defuncților F., cu ultimul domiciliu în Municipiul Brașov, județul Brașov, decedat la data de 27 octombrie 2011 și E., cu ultimul domiciliu în Municipiul Craiova, județul Dolj, decedat la data de 23 decembrie 2015, sunt incidente dispozițiile art. 118 alin. (2) din C. proc. civ.

Cum, în situația moștenirilor succesive, care urmează a se dezbate deodată, reclamantul are alegere între instanțe deopotrivă competente, respectiv instanța ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți (în cauză Judecătoria Brașov și Judecătoria Craiova), iar reclamanta a înțeles să învestească Judecătoria Brașov pentru dezbaterea ambelor succesiuni, instanța a constatat că Judecătoria Brașov este competentă să soluționeze litigiul și în raport cu cererea având ca obiect succesiunea defunctului E., precum și în raport cu cererea de intervenție principală, formulată de numita H., chiar dacă, în situația formulării acestora de sine stătător competența ar fi revenit Judecătoriei Craiova.

Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aparține Judecătoriei Brașov competența de soluționare a cauzei, având în vedere următoarele motive.

Înalta Curte constată că, în cauză, ambele instanțe în conflict au apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 118 din C. proc. civ., în temeiul cărora:

"(1) În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, simt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar.

(2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți".

Textul de mai sus reglementează așadar, prin termenii săi imperativi, competența teritorială exclusivă, în raport de obiectul litigiului și pe care părțile, inclusiv instanța, nu o pot înlătura (art. 130 C. proc. civ.), necompetența fiind de ordine publică (art. 129 C. proc. civ.).

Diferența dintre dezlegările date de cele două instanțe, care au generat conflictul de competență de față, este determinată de interpretarea diferită a sintagmei de " succesiuni deschise succesiv " cuprinsă în art. 118 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că, în soluționarea conflictului negativ de competență, nu este instanță de control judiciar în măsură să facă aprecieri asupra legalității măsurii disjungerii, această competență revenind instanței superioare.

Înalta Curte constată însă că petitul având ca obiect succesiunea rămasă de pe urma defunctului E., bunicul patern al părților în litigiu, cu ultimul domiciliu în Craiova, a făcut obiect atât al cererii principale, formulate de reclamanta A., cât și al cererii de intervenție formulată de H., cereri disjunse din Dosarul nr. x/197/2016.

Or, potrivit art. 123 din C. proc. civ.: "(1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120."

De asemenea, potrivit art. 66 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Intervenția principală se judecă odată cu cererea principală.

(2) Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de intervenție, instanța poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuși dreptul dedus judecății. In caz de disjungere, instanța rămâne în toate cazurile competentă să soluționeze cererea de intervenție."

Se constată că dispozițiile legale sus-citate instituie un caz de prorogare legală de competență în favoarea instanței inițial sesizate care rămâne competentă să judece și cererile de intervenție formulate, chiar dacă vor fi disjunse ulterior și indiferent de făptui că, introduse de sine stătător, ar fi de competența unei alte instanțe.

Drept urmare, în cauză, disjungerea cererii privind succesiunea numitului E. nu poate avea ca efect declinarea de competență în favoarea altei instanțe decât cea pe roiul căreia a fost inițial înregistrată.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 66 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 123 din C. proc. civ., Judecătoria Brașov, instanța inițial investită, rămâne competentă să judece și cererea de dezbatere a succesiunii rămase de pe urma defunctului E., cu ultimul domiciliu în Craiova, jud. Dolj, chiar dacă, în raport de dispozițiile art. 118 alin. (1) din C. proc. civ., ar reveni Judecătoriei Craiova competența teritorială de soluționare a cererii.

În consecință în raport de cele de mai sus, în baza art. 135 din C. proc. civ., competența soluționării litigiului de față revine Judecătoriei Brașov.