ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3294/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la data de 05.10.2015, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții D., E., F., G., H., I., P., J., K., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- să dispună dezmembrarea terenului intravilan din CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x, în suprafață totala de 3.068 mp. situat in jud. Cluj, livada, înscris, în doua parcele noi, una în suprafață de 188 mp. având nr. top. nou x si respectiv o parcela de 2.880 mp. cu nr. top. nou x, conform identificării din Raportul de expertiza extrajudiciara întocmit de ing. L. st depusa la dosar;

- să oblige pârâții de rd. 4-9 sa încheie cu pârâții de rd. 2-3 M. si F. contract de vânzare cumpărare in forma autentica având ca obiect terenul în suprafață de 2.880 mp. situat in jud. Cluj, livada, ce se regăsește înscris in CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top. X, in caz de refuz, sentința urmând să țină loc de act translativ de proprietate, apt de intabulare;

- să constate că reclamanții A. si B., alături de pârâtul D. dețin calitatea de moștenitori legali acceptanți după def. N., decedata la 23.06.1984 in Cluj-Napoca, in calitate de fii, respectiv soț supraviețuitor;

- să se constate că din masa succesorala rămasă după def. N. face parte cota de 1/2 parte din terenul în suprafață de 2.880 mp. situat in jud. Cluj, livada, înscris in CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x;

- pârâții de rd. 2-3 M. si F. sa încheie reclamanții A. si B. si cu paratul D. un contract de vânzare cumpărare în forma autentica având ca obiect terenul în suprafață de 2.880 mp. situat in jud. Cluj, livada, înscris in CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x, in caz contrar, sentința să țină loc de act translativ de proprietate, apt de intabulare;

- să oblige paratul D. să încheie cu reclamanții A. si C. contract de vânzare cumpărare în forma autentica având ca obiect cota deținută de acesta (5/8 parte) din terenul în suprafață de 2880 mp. situat în județul. Cluj, înscris in CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x, in caz contrar, sentința sa tina loc de act translativ de proprietate, apt de intabulare;

- să dispună dezmembrarea terenului din CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x, în suprafață totala de 2.880 mp. situat in jud. Cluj, livada, înscris, în doua parcele noi, dintre care o parcelă în suprafață de 2.160 mp. cu nr. top. nou x să fie atribuită reclamanților A. și soțului sau, C., astfel: cota de 5/8 parte din teren pe A. si C. ca bun comun, cu titlu de drept de cumpărare și partaj și cota de 3/16 pe A. cu titlu de drept de moștenire și partaj; o parcelă de 720 mp. cu nr. top. nou x să fie atribuită reclamantului B., cu titlu de moștenire și partaj, conform înțelegerii părților și a raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmită de expert L.

Prin sentința civilă nr. 3984 din 24.05.2017, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., C., și B., în contradictoriu cu pârâții M., F., G. (O.), I., P., J., K. S-a constatat că reclamanții A. și B., alături de defunctul Q. (decedat la 26.02.2011) si defunctul D. (dec. la 09.12.2015) au calitatea de moștenitori legali după defunctul N., decedată la 23.06.1984, în calitate de fii (în cota de 1/4 fiecare), respectiv defunctul D. avea calitatea de soț supraviețuitor (în cota de 1/4). S-a constatat că reclamanții A. și B., alături de defunctul D. dețin calitatea de moștenitori legali acceptanți după defunctul Q. decedat la 26.02.2011, în calitate de: frați de ambii părinți (A.), respectiv frați uterini (B.) și tată (D.), astfel: A. - cota de 9/16 parte, B. - 3/16 și D. cota de 1/4 parte. S-a constatat că reclamanta A. și pârâta R. dețin calitatea de moștenitori legali acceptanți după defunctul D., decedat la 09.12.2015 în Cluj-Napoca, în calitate de unică fiică, A., având cota de 3/4, respectiv R., soție supraviețuitoare, moștenitoare a unei cote de 1/4. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pentru restul petitelor.

Prin decizia civilă nr. 458/A din 08 martie 2018, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., C. și B. împotriva sentinței primei instanțe.

La data de 16 iulie 2018, reclamanții C., B. și A. au declarat recurs împotriva deciziei tribunalului.

Cererea de recurs a fost înaintată spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 septembrie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția din data de 12 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 02 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apei și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferita, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această norma nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorii! ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Cluj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții A., C. și B. împotriva deciziei civile nr. 458/A din data de 8 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.10.2018.