ÎCCJ, decizie (scj.ro #194799)

Dezbatere succesorală. Deces produs pe teritoriul unui stat străin. Bunuri succesorale situate în România. Ultimul domiciliu menționat în certificatul de deces aflat în România. Competență teritorială

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești

Index alfabetic: conflict negativ

succesiune

element de extraneitate

ultimul domiciliu al defunctului

C.proc.civ., art. 1071, art. 1072, art. 1080 pct. 2

C.civ., art. 954 alin. (2)

Potrivit dispozițiilor art. 1080 pct. 2 C.proc.civ., instanțele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la bunuri lăsate în România de defunctul cu ultimul domiciliu în România.

Totodată, art. 954 alin. (2) C.civ. statuează că moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, iar dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

Rațiunea normei de competență exclusivă rezidă în faptul că ultimul domiciliu al defunctului coincide cu locul deschiderii moștenirii, în raport de acest loc se efectuează procedura pe cale judecătorească, fiind, astfel, la îndemână înscrisurile ce privesc raporturile juridice dintre defunct și moștenitori, precum și dintre defunct și terți. De asemenea, multe dintre bunurile defunctului se găsesc în acest loc, ceea ce facilitează luarea unor măsuri de conservare, inventariere etc. a bunurilor, precum și, nu mai puțin, administrarea probatoriilor în legătură cu bunurile, în cursul judecății.

Astfel, cum din certificatul de deces al celui a cărui moștenire se dezbate reiese că acesta a avut ultimul domiciliu pe teritoriul României - conform mențiunilor inserate la rubrica „Domiciliu”, care nu trebuie confundat cu locul decesului (Statele Unite ale Americii) -,

instanța competentă să soluționeze cauza, în raport cu dispozițiile imperative ale art. 954 alin. (1) C.proc.civ., este cea în a cărei rază teritorială se află ,,ultimul domiciliu al defunctului”, fiind fără relevanță locul efectiv al decesului.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1730 din 4 octombrie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, Secția civilă la data de 10.11.2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 954 - 957, art. 975, art. 1143 C.civ., art. 453, 980 și urm. C.proc.civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3322 din 2.03.2022, Judecătoria Cluj-Napoca, Secția civilă a admis excepția necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, reținând că litigiul prezintă un element de extraneitate, constând în ultimul domiciliul al celor  doi defuncți E. și G., situat în S.U.A., de pe urma cărora s-a solicitat dezbaterea succesorală, care au lăsat bunuri pe teritoriul României, instanța a reținut incidența art. 1072 C.proc.civ..

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 1 București, Secția I civilă, prin sentința civilă nr. 7917 din 5.09.2019, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța în drept să hotărască asupra conflictului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța, reținând incidența prevederilor art. 1070 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 954 alin. (3) și (4) C.proc.civ., în condițiile în care toate bunurile din masa succesorală se află pe teritoriul României, iar defunctul E. figura ca având domiciliul activ pe teritoriul României, la momentul decesului, raportat la locul situării bunurilor, precum și la domiciliul tuturor părților din proces, instanța a apreciat că Judecătoria Cluj-Napoca, ca instanță în a cărei circumscripție se află bunurile din masa succesorală și domiciliile tuturor părților din proces, este instanța de la locul cu care cauza prezintă o legătură suficientă și, implicit, instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C.proc.civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, Secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat a se constata componența masei succesorale rămase de pe urma defuncților E. și G., calitatea de moștenitori ai acestora, sistarea stării de indiviziune prin atribuirea imobilelor către reclamantă, cu menținerea dreptului de uzufruct în favoarea uneia dintre pârâte, intabularea dreptului de uzufruct în cartea funciară.

După cum reiese din certificatul de deces seria D.10 nr. 868152, eliberat la data de 12.09.2021 de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, numitul E. a decedat la data de 24.02.2019, în Statele Unite ale Americii, iar, potrivit certificatului de deces seria D.10 nr. 958753, eliberat la data de 12.02.2020 de Consulatul General al României la Los Angeles, numitul G. a decedat la data de 29.04.2019, în Statele Unite ale Americii.

Așadar, în condițiile în care decesul celor doi defuncți s-a produs pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, prezenta cerere vizează un litigiu cu element de extraneitate, iar competența internațională a instanțelor române trebuie stabilită prin raportare la dispozițiile speciale cuprinse în Cartea a VII-a din Codul de procedură civilă privind procesul civil internațional.

Astfel, dispozițiile art. 1071 alin. (1) C.proc.civ. stipulează că: „Instanța sesizată verifică din oficiu competența sa internațională, procedând conform regulilor interne privind competența, iar dacă stabilește că nu este competentă nici ea, nicio altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența jurisdicției române, sub rezerva aplicării prevederilor

art. 1.070

. Hotărârea instanței este supusă recursului la instanța ierarhic superioară.‟

Totodată, conform art. 1072 C.proc.civ., „1) Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. (2) Dacă, în aplicarea prevederilor

alin. (1)

, nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la Tribunalul București.‟

Ca atare, art. 1072 C.proc.civ. prevede că regulile de procedură din Carte determină doar competența internațională a instanțelor române în raport de cele străine, competența internă fiind stabilită prin regulile din procedura obișnuită, atât sub aspect material, cât și sub aspect teritorial.

În acest sens, dispozițiile art. 1080 pct. 2 C.proc.civ. arată că instanțele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la bunuri lăsate în România de defunctul cu ultimul domiciliu în România.

Înalta Curte mai reține și incidența prevederilor art. 954 alin. (2) C.civ., care statuează că moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, iar dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

Rațiunea normei de competență exclusivă rezidă în faptul că ultimul domiciliu al defunctului coincide cu locul deschiderii moștenirii, în raport de acest loc se efectuează procedura pe cale judecătorească, fiind, astfel, la îndemână înscrisurile ce privesc raporturile juridice dintre defunct și moștenitori, precum și dintre defunct și terți. De asemenea, multe dintre bunurile defunctului se găsesc în acest loc, ceea ce facilitează luarea unor măsuri de conservare, inventariere etc. a bunurilor, precum și, nu mai puțin, administrarea probatoriilor în legătură cu bunurile, în cursul judecății.

Or, certificatele de deces al celor a căror moștenire se dezbate în cauza pendinte fac dovada că aceștia au avut ultimul domiciliu pe teritoriul României (Cluj-Napoca, județul Cluj), conform mențiunilor inserate la rubrica „Domiciliul”, care nu trebuie confundat cu locul decesului (Statele Unite ale Americii), dispozițiile art. 954 alin. (2) C.civ. fiind imperative și fără echivoc, în sensul în care utilizează drept criteriu al dechiderii moștenirii ultimul domiciliu al defunctului, așa cum rezultă din certificatul de deces, fiind fără relevanță locul efectiv al decesului.

Pe cale de consecință, în cazul concret dedus judecății, din coroborarea prevederilor art. 1080 pct. 2 C.proc.civ. cu dispozițiile imperative ale art. 954 alin. (2) C.civ., Înalta Curte a reținut că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Cluj-Napoca, Secția civilă, pretențiile izvorâte din succesiune urmând a fi soluționate de instanța de la ,,ultimul domiciliu al defunctului”.