ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3484/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3484/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. x/2075 din data de 11 noiembrie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că masa succesorală rămasă după defunctul D., decedat, se compune din suprafața de 85,33 ha teren cu vegetație forestieră în Vișeul de Sus, identificat în UP VII, UA16, 17A, 17B, 18A, cuprins în Hotărârea nr. 744/l/C din 16.10.2006 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din județul Maramureș și din suprafața de 85 ha teren cu vegetație forestieră în Vișeul de Sus, identificat în CF x și CF x Vișeul de Sus, respectiv în UP III și UP VII a Ocolului Silvic Vișeul de Sus; să se constate că vocație succesorală la prezenta masă succesorală o are pârâta de ordin 1, în calitate de soție supraviețuitoare, în cotă de 1/4, și pârâta de ordin 2, în calitate de fiică, în cotă de 3/4 parte; să se dispună predarea succesiunii conform cotelor mai sus arătate, ca urmare a acceptării tacite a moștenirii; să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 108.700 euro conform punctului 3 din "Acordul de mediere" încheiat la data de 10.11.2011 între reclamant și defunctul D.

În drept au fost invocate disp. art. 1108, art. 1110 alin. (1) și (2), art. 1114 alin. (1) și (2) și urm. C. civ.

Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca prescrisă, în principal, și ca neîntemeiată, în subsidiar, precum și cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 53.200 euro reprezentând jumătate din costurile de reîmpădurire pentru suprafața de 28 ha conform contractului de vânzare-cumpărare atestat de avocat sub nr. x din 15.07.2008 și contractului de vânzare-cumpărare atestat de avocat sub nr. x din 28.11.2008; să constate operarea de drept a compensației între suma de 108.700 euro și suma de 53.200 până la concurența sumei mai mici.

La data de 07.03.2017 reclamantul a formulat modificare de acțiune solicitând acordarea de daune - interese moratorii, constând în dobânda legală de ia data scadenței obligației alegate în sarcina pârâtelor potrivit petitului nr. 4 până la data plății efective a acestei sume.

Prin sentința civilă nr. 2482 din 04.04.2018, Judecătoria CIuj Napoca a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a decimat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sighișoara.

În motivarea acestei soluții, instanța a arătat că obiectul principal al prezentei acțiuni îl reprezintă o cerere în materie de moștenire, iar nu o acțiune de împărțeală judiciară, cum greșit s-a reținut de către reclamant, iar Noul C. proc. civ. consacră expres competența instanței de la ultimul domiciliu al defunctului și pentru cererile privitoare la sarcinile moștenirii, reținând, din înscrisurile depuse la dosar, că ultimul domiciliu al defunctului a fost situat în raza teritorială a Judecătoriei Sighișoara, jud. Mureș, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighișoara în a cărei circumscripție teritorială s-a aflat ultimul domiciliu al defunctului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighișoara la data de 01.08.2017 sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 795 din 14.06.2018 Judecătoria Sighișoara, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de părțile din dosar și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighișoara, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori, conform art. 131 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Sighișoara a reținut următoarele considerente:

Referitor la noțiunea de "ultimul domiciliu al defunctului", interesează situația de fapt concretă, adică ultima locuință a lui D., iar nu eventualul domiciliu care era înscris în actul de identitate al acestuia.

Chiar dacă, potrivit art. 954 alin. (2) din. C. civ., dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces, pentru stabilirea locuinței efective a defunctului, este admisibilă dovada contrară mențiunilor din aceste acte.

Din extrasul din Registrul de deces comunicat de către Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, Direcția de evidență a persoanelor, Serviciul de stare civilă, rezultă că D. a avut domiciliul în mun. Sighișoara, însă martorii E. și F. au subliniat că D. a locuit în fapt numai în mun. Cluj - Napoca, în ultimii ani înaintea decesului, iar când venea în vizită în Sighișoara, se caza în hotel. Totodată, familia acestuia locuiește în municipiul Cluj - Napoca, iar decesul a intervenit tot în municipiul Cluj - Napoca, după cum rezultă din extrasul din Registrul de deces.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 118 din C. proc. civ., prevede că "în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar".

Acest articol reglementează competența teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu al defunctului, preluând cu unele modificări, regula de competență din art. 14 din C. proc. civ. de la 1865.

De asemenea, art. 954 alin. (2) din C. civ. prevede că; "Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă".

Chestiunea de drept care a determinat ivirea prezentului conflict de competență este reprezentată de interpretarea diferită pe care instanțele au dat-o sintagmei "ultimul domiciliu al defunctului" din cuprinsul art. 118 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 954 alin. (2) din C. civ., în situația în care mențiunile din certificatul de deces nu concordă cu cele din actul de identitate al defunctului, iar domiciliul din actul de identitate coincide cu locuința efectivă a defunctului la data decesului.

În conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul, pe baza certificatului medical constatator alin. decesului și a declarației verbale făcute de persoanele anume prevăzute, iar declarantul va depune certificatul medical constatator al decesului, documentul de identitate și, după caz, documentul de evidență militară ale celui decedat.

Potrivit ari 6 alin. (1) din același act normativ, ofițerul de stare civilă este obligat sa verifice realitatea conținutului declarației și concordanța acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civilă și cu celelalte înscrisuri prezentate de declarant.

Din interpretarea coroborată a acestor norme, rezultă că certificatul de deces se completează și pe baza actului de identitate, în măsura în care acesta conține date relevante pentru întocmirea actului de stare civilă, ceea ce înseamnă preluarea mențiunii domiciliului din documentul de identitate.

Drept urmare, mențiunea privind domiciliul din cele două acte ar trebui să concorde.

În măsura în care acest lucru nu se întâmplă în fapt, indiferent de motiv, pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cererilor în materie de moștenire trebuie să se acorde prioritate mențiunii din actul de identitate.

Ultimul domiciliu al defunctului, în sensul normei de competență, corespunde ultimei locuințe efective a acestuia, pentru asigurarea unei administrări eficiente a justiției prin prisma probelor ce interesează soluționarea cererilor în materie de moștenire. Asocierea explicită pe care legiuitorul o face în definiția domiciliului din art. 87 din C. civ. cu locuința principală confirmă ideea de domiciliu, ca situație de fapt, susceptibilă de probare în orice mod și lăsată la aprecierea suverană a instanței, și nu ideea de domiciliu ca noțiune juridică.

Conform art. 91 din C. civ., dovada domiciliului se face cu mențiunile din actul de identitate și ar urma să fie înlăturate numai dacă acestea nu ar reflecta locuința efectivă, în cauză, defunctul D. a avut domiciliul în municipiul Cluj Napoca, conform cărții de identitate emise la data de 30 octombrie 2009 (depusă la fila 173 dosar Judecătoria Sighișoara), iar din declarațiile martorilor audiați la Judecătoria Sighișoara, respectiv E. și F., a reieșit că D. a locuit în mod statornic numai în municipiul Cluj - Napoca, în ultimii ani înainte de decesul survenit la 22 noiembrie 2011 în aceeași localitate.

În condițiile în care locuința efectivă a defunctului anterior decesului s-a aflat în Cluj - Napoca, iar mențiunile din actul de identitate indică aceeași localitate, este lipsită de relevanță, pentru considerentele deja arătate, împrejurarea că certificatul de deces menționează că ultimul domiciliu al defunctului ar fi fost în Sighișoara.

În consecință, competența de soluționare a cererii în materie de succesiune formulată de reclamantul A. aparține Judecătoriei Cluj-Napoca, sens în care Înalta Curte urmează a dispune, pe temeiul art. 135 din C. proc. civ.