ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3944/2018

Ședința publică din data de 3 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.12.2015 pe rolul Judecătoriei Jibou sub nr. de dosar x/2015, reclamanta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ SĂLAJ, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat stabilirea masei succesorale după defunctul B. ca fiind compusă și din dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 10 ha, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate, în valoare de 27.000 de RON, constatarea faptului că moștenitoarea defunctului este pârâta A., în calitate de fiică, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.187,4 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază prestate de către reclamantă în baza contractului nr. x/2008, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii.

Prin precizarea acțiunii, reclamanta a solicitat să se constate că în masa succesorală după defunctul B. se afla doar suprafața de 5 ha pădure și, ca atare, să se constate că doar dreptul de proprietate asupra acesteia s-a transmis pârâtei A., în același timp diminuând pretențiile materiale față de aceasta, la suma de 1.593,52 RON.

Reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților C. și D., proprietari asupra suprafeței de 5 ha de teren, dobândite prin donație și cumpărare de la defunctul B. și obligarea acestora la plata sumei de 1.593,52 RON din suma restantă pentru serviciile de pază.

În baza art. 78 din C. proc. civ., instanța de fond a introdus în cauză, în calitate de pârâți pe C. și D..

Prin sentința civilă nr. 247 din 21 aprilie 2017 a Judecătoriei Jibou a fost admisă în parte acțiunea precizată a reclamantei REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ SĂLAJ, a obligat pârâții C. și D., în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.187,04 RON, reprezentând contravaloare prestare servicii pază silvică.

Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind stabilirea masei succesorale după defunctul B., a calitatii de mostenitor al acestuia a pârâtei A. și de obligare a acesteia la plata sumei de 1.593,52 RON, contravaloare servicii pază silvică.

A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamantei suma de 908 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 124/2018 din 30 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția Civilă a fost admis apelul declarat de pârâții - apelanți C. și D., în contradictoriu cu reclamanta-intimată REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 247 din 21 aprilie 2017 a Judecătoriei Jibou.

A fost modificată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților C. și D. la plata sumei de 3.187,04 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază silvică și a fost exonerat pârâtul C. la plata cheltuielilor de judecată.

A fost obligată reclamanta-intimată la plata către pârâții-apelanți a sumei de 472 cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 124/2018 din 30 ianuarie 2018 a declarat recurs reclamanta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - DIRECȚIA SILVICĂ SĂLAJ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 23 aprilie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților", instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Sălaj, secția Civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - DIRECȚIA SILVICĂ SĂLAJ împotriva deciziei civile nr. 124/2018 din 30 ianuarie 2018, pronunțate de Tribunalul Sălaj, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2018.