ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 668/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 668/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată la data

de 8 decembrie 2014, SC I. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimații

Statul Român prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. Brașov, Municipiul Brașov prin primar,

SC R. SRL, B.A., D.C., D.P., S.I., I.C.I., I.P.R., F.S., F.I., G.I., G.A.,

G.V.N. și G.M.E. revizuirea Deciziei nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a

Tribunalului Brașov, Secția I civilă, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ca

fiind contrară mai multor hotărâri judecătorești pronunțate anterior.

În motivarea cererii,

revizuenta a arătat că prezenta cale extraordinară de atac este admisibilă sub

aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de către legiuitor, întrucât, deși

instanța de recurs a admis recursul și a admis în parte acțiunea reclamantei, nu

a analizat temeiurile juridice pe care și-a întemeiat hotărârea, a încălcat

principiul puterii de lucru judecat, a omis să analizeze toate motivele de

recurs invocate. În atare situație, solicită să se constate încălcarea de către

instanța de recurs a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Arată că a urmărit,

prin promovarea acțiunii în revendicare, fructificarea atributelor proprietății

asupra obiectului material aflat în stăpânirea intimaților. Instanța de recurs

s-a prevalat de un Ordin al Prefectului inexistent la dosar și nu a comparat

titlul său cu cel al

SC

R. SRL obținut în anul 2001.

Susține revizuenta

că, dacă instanța de judecată ar fi analizat în mod corect hotărârile

judecătorești definitive și irevocabile aflate la dosarul cauzei, ar fi ajuns

la concluzia prezenței puterii de lucru judecat. Astfel reținerile instanței de

recurs sunt infirmate de hotărârile judecătorești anterioare, care au statuat sub

mai multe aspecte:

- prin sentința

civilă nr. 1629 din 08 octombrie 1997 SC R. SRL a fost obligată să vândă către SC

I. SRL spatiile deținute cu contract de închiriere 1990 și 1991 din sentința

ținând loc de contract de vânzare-cumpărare și intabulare în C.F.;

- prin sentința

civilă nr. 370/S/2000 a Tribunalului Brașov s-a constatat că SC I. SRL a

achitat integral 447.557.000 lei reprezentând contravaloarea spațiilor și a

terenului conform expertizei din 07 iunie 2000 (R.) și s-a dispus înscrierea în

C.F. a dreptului său de proprietate. Prin Decizia nr. 1301/2002 Curtea Supremă

de Justiție, secția comercială, a menținut decizia pronunțată și a respins

cererea de intervenție formulată de actualii reclamanți;

- prin Decizia civilă

nr. 64/2003 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov s-a lămurit sentința

civilă nr. 370/S/2000 în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de

proprietate exclusivă al revizuentei, inclusiv asupra curții interioare și a

terenului gang despre care reclamanții afirmă că ar forma obiectul dreptului de

proprietate comună;

-

prin încheierea de ședință a Camerei de Consiliu din 01 februarie 2005

pronunțată de Tribunalul Brașov a fost înlăturată eroarea materială referitoare

la raportul de expertiză ce urma a sta la baza intabulării dreptului de

proprietate și care făcea parte integrantă din sentința civilă nr. 370/S/2000.

Instanța a avut în vedere în realitate lucrarea întocmită de ing. R.T.L., iar

nu pe cea a d-lui expert J.M.;

-

prin Decizia civilă nr. 758/2008 Dosar nr. 233/R/2007 s-a admis recursul

împotriva sentinței civile nr. 9966/2006 depusă de reclamanți. Decizia civilă nr.

1006/2008 și Decizia civilă nr. 1169/2008 - ambele decizii date în căi de

atac extraordinare, respectiv contestație în anulare și revizuire - mențin Decizia

civilă nr. 758/2008;

-

prin Decizia civilă nr. 22/A/2009 a fost admis apelul declarat de SC I. SRL

împotriva sentinței civile nr. 1118/2004 care a fost schimbată în parte, în

sensul respingerii formulată de SC I. SRL privind intabularea dreptului de

proprietate, cu motivarea că societatea este intabulată în C.F. în baza Deciziei

civile nr. 758/2008 iar curtea, terenul aferent magaziei gang nu sunt părți de

uz comun ci sunt proprietatea exclusivă a SC I. SRL, și s-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate, respectiv intabularea în cf a cotei de 11%

pentru SC I. SRL.

Decizia nr.

22/A/2009 a rămas irevocabilă prin nerecurare pentru toți proprietarii din

imobilul din Brașov, SC R. SRL a recurat Decizia civilă nr. 22/A/2009,

pronunțându-se Decizia civilă nr. 1569/2009 prin care se admite în parte

recursul declarat de SC R. SRL, admițând cererea reconvențională prin care SC

I. SRL este obligată să demoleze magazia construcție provizorie;

-

prin Decizia civilă nr. 303/R/2002 Curtea de Apel Brașov a constatat că

reclamanții nu au dobândit prin cumpărare în condițiile Legii nr. 112/1995 și respectiv

conform H.G. nr. 389/1996 și H.G. nr. 906/1996, spațiile de la subsolul

imobilului (pivnițe), curte, nefiind incluse în părțile de uz comun;

-

prin Decizia civilă nr. 15695 din 25 noiembrie 1999 s-a stabilit că în

contractul de vânzare cumpărare aparținând SC R. SRL aceasta nu a cumpărat

teren și curte, are acces separat la parter si subsol la capătul clădirii din

Piața Sfatului și nu are acces prin curtea și subsolul proprietatea SC I. SRL.

În

atare situație, neanalizând în mod corespunzător dispozițiile instanțelor de

judecată anterioare, instanța de recurs și-a dat concursul ca, în continuare,

societatea revizuentă să nu poată

folosi spațiul deținut sub pretextul că SC I.

SRL nu are titlu de proprietate pentru curte, teren, subsol.

Raportat

la aceste aspecte, susține că admiterea de către instanța de recurs doar în

parte a acțiunii formulate de către societatea reclamantă a condus la o soluție

necorespunzătoare, încălcându-se principiul puterii de lucru judecat.

Învederează

că a formulat cerere de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov și

care formează obiectul Dosarului nr. 6461/62/2014 și în baza dispozițiilor art.

322 pct. 2 C. proc. civ., considerând că instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unui lucru cerut (minus petita), respectiv, nu a analizat principiul

prezumției de lucru judecat raportat la toate hotărârile judecătorești aflate

la dosarul cauzei, ci selectiv, numai referitor la câteva.

Un

alt aspect de nelegalitate a hotărârii pronunțate

a fost considerat de către revizuentă acela al

decesului unei părți. Astfel, în ceea ce privește pe pârâții G.I. și G.A. care

figurau ca

proprietari ai imobilului din Brașov, la momentul la care s-a eliberat extrasul

C.F. din luna martie 2010, eliberat de către O.C.P.I. Brașov, revizuenta a

constatat, obținând actele de la O.C.P.I. Brașov la data de 30 ianuarie 2015,

că „pârâtul” G.I. a decedat la data de 28 noiembrie 2009, iar succesiunea după

acesta a fost dezbătută prin certificatul de moștenitor din 12 martie 2010 eliberat

de către B.N.P., G.I.

Deși

cartea funciară desfășurată se afla la dosarul cauzei, nicio instanță de

judecată nu a verificat, iar părțile pârâte nu au adus la cunoștința instanței

de judecată faptul că avocatul lor reprezintă persoane decedate și persoane

care nu au acceptat succesiunea.

Certificatul

de moștenitor a fost înscris în C.F. numai la data de 12 aprilie 2010, iar G.A.

a rămas proprietara doar pe cota acesteia de proprietate, iar G.A.I. - nepot de

fiu, a cules întreaga moștenire după defunctul G.I., bunicul, soția

supraviețuitoare și fiul fiind declarați renunțători ai moștenirii.

Raportat

la aceste date și înscrisuri înțelege să invoce excepția lipsei capacității de

folosință a defunctului G.I. și excepția lipsei calității de reprezentant a

apărătorului acestuia care și-a arogat drepturi în numele unei persoane

decedate.

Intimații B.A., D.C.,

SC R. SRL, Statul Român prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. Brașov, Municipiul Brașov

prin primar, au formulat întâmpinări, solicitând respingerea cererii.

Analizând cererea

dedusă judecății Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că între

părți au existat mai multe litigii, menționate în decizia supusă revizuirii,

derivând din disputa privind întinderea și exercitarea dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu.

Astfel, potrivit

sentinței civile nr. 11629 din data de 08 octombrie 1997 pronunțată de

Judecătoria Brașov în Dosarul nr. 4484 din 1997, pârâta SC R. SRL a fost

obligată să încheie cu reclamanta contact de vânzare cumpărare privind

imobilele situate în Brașov, înscris în C.F. Brașov.

Prin sentința civilă nr.

370/S din 15 iulie 2000, pronunțată de Judecătoria Brașov s-a constatat refuzul

pârâtei SC R. SRL de a încheia cu reclamanta contract de vânzare cumpărare

privind imobilul în litigiu, s-a constatat prețul imobilului, hotărârea urmând

să țină loc de contract de vânzare cumpărare având ca obiect spațiul

identificat, pe baza căreia să se realizeze intabularea dreptului dobândit în

C.F. Brașov.

Conform încheierii

pronunțate de Tribunalul Brașov la data de 01 februarie 2005, s-a dispus

îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 370/S

din data de 13 iulie 2000 și s-a constatat că prețul de vânzare al spațiului

este de 447.557.000 lei, stabilit potrivit expertizei întocmite de expert ing.

R.T.L. și care face parte integrantă din sentința îndreptată.

Prin Decizia civilă nr.

64/Ap din data de 26 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost

admisă contestația la titlu formulată de contestatoarea SC I. SRL în

contradictoriu cu intimata SC R. SRL Brașov și în consecință s-a dispus

lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 370/S din 13 iulie 2000 a

Tribunalului Brașov, în sensul că această sentință ține loc de contract de

vânzare cumpărare asupra spațiilor deținute de contestatoare în baza

contractelor de închiriere din 11 iulie 1990 și din 29 octombrie 1991,

identificate în expertiza întocmită de expert ing. J.M. care face parte

integrantă din sentința civilă nr. 370/S/2000. S-a dispus de asemenea

intabularea în C.F. Brașov a dreptului de proprietate al contestatoarei asupra

spațiilor din Brașov, astfel cum au fost identificate în expertiza mai sus

menționată.

Prin sentința civilă nr.

9966 din data de 28 noiembrie 2006 a fost respinsă cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC Rial

SRL și SC R. SRL prin care s-a solicitat între altele, să se constate că

reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra spațiului comercial

situat în Brașov. înscris în C.F. Brașov, compus din hol intrare, salon nr. 1,

bucătărie, depozit, spălător de vase tranșat carne, magazie, magazie zarzavat,

birou, debara, beci, boxă, pivniță, boxă, scări de acces subsol, hol, teren

aferent magazie gang de 14,88 mp, curte interioară de 19,81 mp și cota de 11%

din P.U.C. și să se dispună rectificarea C.F. Brașov, în sensul ca procentele

de 40,8 % respectiv 11% se aplică la terenul de 526,91 mp (cu scăderea prin

urmare a suprafeței de 14,88 mp+19,81 mp din părțile de uz comun).

Prin Decizia civilă nr.

758 din data de 03 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 7301/62/2007

a fost admis (în urma admiterii contestației în anulare și rejudecării

recursului) recursul formulat de recurenta SC I. SRL. S-a constatat astfel că

recurenta are calitate de proprietar asupra terenului aferent magaziei gang, în

suprafață de 14,88 mp și curte interioară de 19,81 mp; s-a dispus înscrierea în

C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafețelor de teren mai

sus menționate; a fost totodată dispusă rectificarea C.F. Brașov, în sensul că

procentele de 40,8% respectiv 11 % se aplică la terenul în suprafață de 529,91

mp.

Urmare a admiterii

unei noi contestații în anulare prin Decizia civilă, nr. 729/R din data de 07

iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov s-a procedat la rejudecarea

recursului împotriva sentinței civile nr. 9966 din data de 28 noiembrie 2006 a

Judecătoriei Brașov, calea de atac fiind respinsă, consecință fiind menținerea

soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, formulată de

reclamanta SC I. SRL.

Prin sentința civilă nr.

1118 din data de 06 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr.

16009 din 2002 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC I. SRL

în contradictoriu cu pârâții SC R. SRL, Municipiul Brașov prin primar, SC R.

SRL, D.A., D.M., B.I., D.A., G.V., F.I., S.I. A fost admisă cererea

reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali. S-a dispus

astfel intabularea în C. Brașov a dreptului de proprietate al reclamatei asupra

cotei de 11 % din P.U.C., din care face parte terenul construit și neconstruit.

Reclamanta pârâtă

reconvențională a fost obligată să demoleze magazia construcție provizorie

situată în gangul de acces parte de uz comun iar în caz de refuz, a fost

autorizată pârâta să execute demolarea pe cheltuiala sa.

S-a permis de

asemenea reclamantei reconvenționale accesul la citirea contorului și la încăperea

cu capacul de încălzire.

Prin Decizia civilă nr.

1569/R din data de 17 decembrie 2009 a fost admis în parte recursul declarat de

pârâta SC R. SRL fiind obligată pârâta reconvențională SC I. SRL să procedeze

la demolarea magaziei - construcție provizorie situată în gangul de acces.

Conform raportului de

expertiză întocmit de expert V.V.C. terenul în suprafață de 14,88 mp+19,81 mp a

fost identificat ca făcând parte din părțile de uz comune ale imobilului, părți

de uz comun care cuprind și terenul construit și neconstruit.

În prezenta cauză, soluționată

irevocabil prin Decizia nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Brașov ce

constituie obiectul cererii de revizuire, s-a solicitat, de către reclamantă,

să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie

terenul în suprafață de 19,81 mp +15,23 mp situat în Brașov, jud. Brașov.

Reclamanta susține că a dobândit calitatea de proprietar extratabular

(dispozițiile sentinței civile menționate nefiind înscrise în C.F.) asupra

imobilului în mod irevocabil, cu titlu de drept provenit din vânzare cumpărare,

prin sentința civilă nr. 370/S/2000 din data de 15 iulie 2000.

În fond, prin

sentința civilă nr. 15886 din 11 decembrie 2013 Judecătoria Brașov a respins

acțiunea apreciind că nu se poate reține titlul reclamanților reprezentat de

sentința civilă nr. 370/S din 15 iulie 2000, neînscrisă în C.F., ca fiind mai

caracterizat prin raportare la Ordinul Prefectului nr. 256 din data de 10 mai 2000.

Aceasta pentru că pârâții și-au înscris dreptul de proprietate în Cartea

funciară iar dreptul lor astfel înscris, s-a consolidat. În acest sens dispun

și prevederile art. 32 din Decretul Lege nr. 115 din 1938 „Dacă în cartea

funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că

dreptul există în folosul ei”.

Prin urmare,

comparând titlurile de care părțile se prevalează, instanța a constatat că

titlul pârâților este mai caracterizat dată fiind calitatea acestora de proprietari

tabulari asupra imobilului.

Cererea reclamanților

de obligare a pârâților să desființeze sistemul de închidere al porții

imobilului din Brașov, pentru „asigurarea accesului reclamantei și clienților”

acesteia în imobil a fost, de asemenea, respinsă ca neîntemeiată, instanța

apreciind că nu poate interveni în într-o convenție a părților în condițiile în

care reclamanta a nu a furnizat dovada că accesul său în imobil ar

obstrucționat în vreun fel.

Au fost respinse și

cererile reclamantei privind solicitarea de a permite accesul în spațiile

comune ale imobilului clienților societății, în lipsa unui acord unanim al

tuturor proprietarilor și privind accesul în podul imobilului.

Prin

Decizia nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, a

fost admis recursul formulat de recurenta SC I. SRL și în consecință a fost

modificată în parte sentința recurată, în sensul că au fost obligați pârâții să

permită accesul neîngrădit al reprezentanților părții reclamante la podul

clădirii, spațiu ce face parte din părțile de uz comun ale imobilului, asupra

cărora reclamanta deține o cotă de proprietate de 11%, în executarea acestei

obligații părțile pârâte urmând a permite reprezentanților reclamantei accesul

la scările și la căile de acces comune care conduc la intrarea în pod,

punându-le la dispoziție cheile necesare.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că titlurile ce s-au

solicitat a fi comparate în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară provin de

la același autor, Statul Român, astfel că acest conflict se soluționează în

favoarea titlului care a fost înscris în evidențele de publicitate imobiliară,

respectiv în favoarea titlului părților intimate.

S-a mai

reținut că, în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe compararea titlurilor

de proprietate, nu pot fi aduse critici ce vizează legalitatea unuia dintre

aceste titluri, întrucât, prin definiție, o astfel de acțiune are la bază

titluri valabile, ce au fost apte să producă transferul dreptului de

proprietate, iar numai într-o astfel de situație se poate reține existența unui

concurs între titluri.

A fost

respinsă ca nefondată și critica pe care reclamanta a adus-o sentinței recurate

sub aspectul modului de soluționare a capătului doi de cerere, ce are ca obiect

rectificarea evidențelor de carte funciară, întrucât acesta este subsidiar cererii

în revendicare imobiliară.

În

legătură cu pretenția ce constituie obiectul petitului trei al cererii introductivă

de instanță, tribunalul a constatat că aceasta este, la rândul ei, nefondată, reținând

că sistemul de interfon a fost montat ca urmare a cererii pe care 8 titulari ai

dreptului de proprietate asupra spațiilor locative comerciale existente în

acest imobil au adresat-o executantului acestei lucrări, nefiind de natură să

nesocotească drepturile părții recurente.

A fost

considerată fondată critica privind accesul la podul imobilului care face parte

din părțile de uz comun ale acestui imobil asupra cărora recurenta deține un

drept de coproprietate în cotă ideală de 11%. Calitatea de coproprietar îi conferă

acesteia dreptul de a folosi în comun cu ceilalți coproprietari acest spațiu, astfel

că accesul său la podul imobilului menționat nu poate fi obstrucționat. Așa fiind,

instanța de recurs a constatat că acțiunea părților intimate de a încuia ușa de

acces la partea de uz comun în litigiu este contrară principiilor de drept ce guvernează

regimul juridic al coproprietății, fiind sancționată prin admiterea pretenției ce

constituie obiectul petitului patru al cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei

hotărâri reclamanta a formulat cerere de revizuire pentru contrarietate de

hotărâri.

Cererea este

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. potrivit cărora

revizuirea se poate solicita „dacă există hotărâri definitive potrivnice date

de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Textul de lege

invocat deschide calea revizuirii în situația în care este nesocotită

autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, prin pronunțarea altei hotărâri, într-una

și aceeași pricină, între aceleași persoane cu aceeași calitate, care statuează

în sens contrar primei judecăți, impunând sancțiunea civilă a anulării ultimei

hotărâri.

În speță, deși

revizuenta a indicat mai multe hotărâri pronunțate în perioada 1997-2009 a

căror autoritate de lucru judecat ar fi fost încălcată prin statuările Deciziei

nr. 884/R din 4 noiembrie 2014, nu a indicat elementele de contrarietate și

nici nu a dezvoltat argumente în susținerea celor afirmate.

Nefiind în măsură să

indice în ce constă nesocotirea autorității de lucru judecat pentru fiecare

hotărâre invocată în cuprinsul cererii de revizuire, revizuenta a apreciat

generic că, prin respingerea acțiunii sale în revendicare, nu îi este respectat

dreptul de proprietate recunoscut prin hotărârile anterioare. În dezbaterile

din fața instanței a menționat Decizia nr. 1301/2002 a Curții Supreme de

Justiție ca fiind hotărârea la care se raportează în principal și față de care

există autoritate de lucru judecat.

Prin respectiva hotărâre

instanța de recurs păstrează sentința civilă 370/2000 care ține loc de act de

vânzare cumpărare pentru imobilul în litigiu și prin care se dispune înscrierea

în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei.

Înalta Curte constată

că această hotărâre, ca și celelalte menționate în petitul cererii, nu

reprezintă un reper în analiza contrarietății de hotărâri, motiv pentru care

cererea de revizuire este nefondată.

Cum s-a arătat

anterior, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri presupune ca hotărârile

să fi fost pronunțate în aceeași cauză, cu identitate de părți, obiect și temei

juridic și, mai mult, cu ignorarea existenței primei hotărâri.

În cazul dedus

prezentei judecăți se constată, în primul rând, că obiectul juridic al cauzei

subsecvente, reprezentat de o acțiune în revendicare, este diferit de cel al

cauzelor anterioare - obligații de a face sau acțiuni în constatare. Prin

urmare, niciuna dintre hotărârile menționate nu poate constitui un argument în

invocarea contrarietății, cerută de cazul de revizuire ce constituie obiect al

cercetării în prezenta cauză, în condițiile în care au fost pronunțate în

dosare având ca obiect pricini diferite.

Înalta Curte constată

că aceste hotărâri prin care s-au recunoscut anumite drepturi reclamantei în

legătură cu imobilul în litigiu (de proprietate, de folosință, parte din aceste

hotărâri reprezentând mijloacele procesuale prin care reclamanta și-a constituit

titlul de proprietate) nu sunt contrare celei în care s-a respins acțiunea în revendicare

promovată de aceasta.

Mai mult, în cauza

pendinte, se constată că instanța nu a ignorat litigiile anterioare,

dimpotrivă, a ținut cont de titlul obținut de reclamantă, pe care l-a

considerat valabil, însă l-a comparat cu cel al intimaților, fiind de esența

acțiunii în revendicare compararea acestor titluri în vederea stabilirii celui

prevalent.

Hotărârea a cărei

revizuire se solicită nu contrazice efectul translativ al dreptului de

proprietate din patrimoniul statului în cel al reclamantei pentru spațiile în

litigiu, constatat prin celelalte hotărâri și nici nu încalcă autoritatea de

lucru judecat a celor statuate în litigiile anterioare în favoarea reclamantei,

dat fiind că nu a existat un alt litigiu în care să se fi dezlegat problema

preferabilității unui titlu de proprietate în defavoarea altuia, ambele provenind

de la același autor.

Or, revizuirea nu se

poate cere decât pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în aceeași pricină,

cu neobservarea existenței unei autorități de lucru judecat.

Înalta Curte

apreciază că argumentele invocate în susținerea cererii îmbracă, în realitate,

caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmărește reformarea hotărârii

judecătorești, revizuenta exprimându-și nemulțumirea față de soluția conținută

de decizia irevocabilă atacată, iar un asemenea demers ar duce, contrar a ceea

ce instituția revizuirii presupune și îngăduie, la o rejudecare a cauzei sub

aspectul criteriilor de preferabilitate ale unui titlu de proprietate în cadrul

unei acțiuni în revendicare. Prin urmare, nu pot face obiect al revizuirii criticile

referitoare la lipsa de temei juridic a hotărârii pronunțată în recurs sau omisiunea

de a analiza un motiv recurs și nici nu poate fi analizată o încălcare a art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, menționată în cererea de

revizuire dar nemotivată în fapt, cu privire la un eventual drept procesual

încălcat.

Un alt aspect

solicitat a fi analizat în cadrul cererii de revizuire este împrejurarea

decesului unei părți, numitul G.I., raportat la care revizuenta a invocat

excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei dovezii

calității de reprezentant pentru apărătorul acestuia. S-a învederat în cauză că

aspectele menționate constituie și obiectul unei contestații în anulare aflată

în curs de judecată pe rolul altei instanțe.

Înalta Curte

apreciază că, și în acest caz, revizuenta supune judecății împrejurări ce nu se

încadrează în motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., cale

extraordinară de atac în care cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit la

momentul pronunțării hotărârii irevocabile, nu poate fi modificat.

Față de aceste

considerente, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

În baza art. 274 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe revizuentă la 400 lei

cheltuieli de judecată către intimatul Municipiul Brașov prin primar și la 400

lei cheltuieli de judecată către intimatul D.C., reprezentând onorariu

avocațial, în cuantum diminuat, calculat proporțional cu volumul activității

depuse și complexitatea cauzei în actuala fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, cererea de revizuire formulată de SC I. SRL împotriva Deciziei nr. 884/R

din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Obligă pe revizuentă

la 400 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., către intimatul Municipiul Brașov prin primar și la 400 lei cheltuieli de

judecată către intimatul D.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 martie 2015.