ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 668/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire formulată la data de 8 decembrie 2014, SC I. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimații Statul Român prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. Brașov, Municipiul Brașov prin primar, SC R. SRL, B.A., D.C., D.P., S.I., I.C.I., I.P.R., F.S., F.I., G.I., G.A., G.V.N. și G.M.E. revizuirea Deciziei nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Brașov, Secția I civilă, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ca fiind contrară mai multor hotărâri judecătorești pronunțate anterior. În motivarea cererii, revizuenta a arătat că prezenta cale extraordinară de atac este admisibilă sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de către legiuitor, întrucât, deși instanța de recurs a admis recursul și a admis în parte acțiunea reclamantei, nu a analizat temeiurile juridice pe care și-a întemeiat hotărârea, a încălcat principiul puterii de lucru judecat, a omis să analizeze toate motivele de recurs invocate.

În atare situație, solicită să se constate încălcarea de către instanța de recurs a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Arată că a urmărit, prin promovarea acțiunii în revendicare, fructificarea atributelor proprietății asupra obiectului material aflat în stăpânirea intimaților. Instanța de recurs s-a prevalat de un Ordin al Prefectului inexistent la dosar și nu a comparat titlul său cu cel al SC R. SRL obținut în anul 2001. Susține revizuenta că, dacă instanța de judecată ar fi analizat în mod corect hotărârile judecătorești definitive și irevocabile aflate la dosarul cauzei, ar fi ajuns la concluzia prezenței puterii de lucru judecat.

Astfel reținerile instanței de recurs sunt infirmate de hotărârile judecătorești anterioare, care au statuat sub mai multe aspecte: - prin sentința civilă nr. 1629 din 08 octombrie 1997 SC R. SRL a fost obligată să vândă către SC I. SRL spatiile deținute cu contract de închiriere 1990 și 1991 din sentința ținând loc de contract de vânzare-cumpărare și intabulare în C.F.; - prin sentința civilă nr. 370/S/2000 a Tribunalului Brașov s-a constatat că SC I. SRL a achitat integral 447.557.000 lei reprezentând contravaloarea spațiilor și a terenului conform expertizei din 07 iunie 2000 (R.) și s-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului său de proprietate.

Prin Decizia nr. 1301/2002 Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a menținut decizia pronunțată și a respins cererea de intervenție formulată de actualii reclamanți; - prin Decizia civilă nr. 64/2003 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov s-a lămurit sentința civilă nr. 370/S/2000 în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate exclusivă al revizuentei, inclusiv asupra curții interioare și a terenului gang despre care reclamanții afirmă că ar forma obiectul dreptului de proprietate comună; - prin încheierea de ședință a Camerei de Consiliu din 01 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost înlăturată eroarea materială referitoare la raportul de expertiză ce urma a sta la baza intabulării dreptului de proprietate și care făcea parte integrantă din sentința civilă nr. 370/S/2000.

Instanța a avut în vedere în realitate lucrarea întocmită de ing. R.T.L., iar nu pe cea a d-lui expert J.M.; - prin Decizia civilă nr. 758/2008 Dosar nr. 233/R/2007 s-a admis recursul împotriva sentinței civile nr. 9966/2006 depusă de reclamanți. Decizia civilă nr. 1006/2008 și Decizia civilă nr. 1169/2008 - ambele decizii date în căi de atac extraordinare, respectiv contestație în anulare și revizuire - mențin Decizia civilă nr. 758/2008; - prin Decizia civilă nr. 22/A/2009 a fost admis apelul declarat de SC I. SRL împotriva sentinței civile nr. 1118/2004 care a fost schimbată în parte, în sensul respingerii formulată de SC I. SRL privind intabularea dreptului de proprietate, cu motivarea că societatea este intabulată în C.F.

în baza Deciziei civile nr. 758/2008 iar curtea, terenul aferent magaziei gang nu sunt părți de uz comun ci sunt proprietatea exclusivă a SC I. SRL, și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, respectiv intabularea în cf a cotei de 11% pentru SC I. SRL. Decizia nr. 22/A/2009 a rămas irevocabilă prin nerecurare pentru toți proprietarii din imobilul din Brașov, SC R. SRL a recurat Decizia civilă nr. 22/A/2009, pronunțându-se Decizia civilă nr. 1569/2009 prin care se admite în parte recursul declarat de SC R. SRL, admițând cererea reconvențională prin care SC I. SRL este obligată să demoleze magazia construcție provizorie; - prin Decizia civilă nr. 303/R/2002 Curtea de Apel Brașov a constatat că reclamanții nu au dobândit prin cumpărare în condițiile Legii nr. 112/1995 și respectiv conform H.G.

nr. 389/1996 și H.G. nr. 906/1996, spațiile de la subsolul imobilului (pivnițe), curte, nefiind incluse în părțile de uz comun; - prin Decizia civilă nr. 15695 din 25 noiembrie 1999 s-a stabilit că în contractul de vânzare cumpărare aparținând SC R. SRL aceasta nu a cumpărat teren și curte, are acces separat la parter si subsol la capătul clădirii din Piața Sfatului și nu are acces prin curtea și subsolul proprietatea SC I. SRL. În atare situație, neanalizând în mod corespunzător dispozițiile instanțelor de judecată anterioare, instanța de recurs și-a dat concursul ca, în continuare, societatea revizuentă să nu poată folosi spațiul deținut sub pretextul că SC I. SRL nu are titlu de proprietate pentru curte, teren, subsol.

Raportat la aceste aspecte, susține că admiterea de către instanța de recurs doar în parte a acțiunii formulate de către societatea reclamantă a condus la o soluție necorespunzătoare, încălcându-se principiul puterii de lucru judecat. Învederează că a formulat cerere de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov și care formează obiectul Dosarului nr. 6461/62/2014 și în baza dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., considerând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita), respectiv, nu a analizat principiul prezumției de lucru judecat raportat la toate hotărârile judecătorești aflate la dosarul cauzei, ci selectiv, numai referitor la câteva. Un alt aspect de nelegalitate a hotărârii pronunțate a fost considerat de către revizuentă acela al decesului unei părți.

Astfel, în ceea ce privește pe pârâții G.I. și G.A. care figurau ca proprietari ai imobilului din Brașov, la momentul la care s-a eliberat extrasul C.F. din luna martie 2010, eliberat de către O.C.P.I. Brașov, revizuenta a constatat, obținând actele de la O.C.P.I. Brașov la data de 30 ianuarie 2015, că „pârâtul” G.I. a decedat la data de 28 noiembrie 2009, iar succesiunea după acesta a fost dezbătută prin certificatul de moștenitor din 12 martie 2010 eliberat de către B.N.P., G.I. Deși cartea funciară desfășurată se afla la dosarul cauzei, nicio instanță de judecată nu a verificat, iar părțile pârâte nu au adus la cunoștința instanței de judecată faptul că avocatul lor reprezintă persoane decedate și persoane care nu au acceptat succesiunea.

Certificatul de moștenitor a fost înscris în C.F. numai la data de 12 aprilie 2010, iar G.A. a rămas proprietara doar pe cota acesteia de proprietate, iar G.A.I. - nepot de fiu, a cules întreaga moștenire după defunctul G.I., bunicul, soția supraviețuitoare și fiul fiind declarați renunțători ai moștenirii. Raportat la aceste date și înscrisuri înțelege să invoce excepția lipsei capacității de folosință a defunctului G.I. și excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului acestuia care și-a arogat drepturi în numele unei persoane decedate. Intimații B.A., D.C., SC R. SRL, Statul Român prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. Brașov, Municipiul Brașov prin primar, au formulat întâmpinări, solicitând respingerea cererii.

Analizând cererea dedusă judecății Înalta Curte reține următoarele: Se constată că între părți au existat mai multe litigii, menționate în decizia supusă revizuirii, derivând din disputa privind întinderea și exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Astfel, potrivit sentinței civile nr. 11629 din data de 08 octombrie 1997 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. 4484 din 1997, pârâta SC R. SRL a fost obligată să încheie cu reclamanta contact de vânzare cumpărare privind imobilele situate în Brașov, înscris în C.F. Brașov. Prin sentința civilă nr. 370/S din 15 iulie 2000, pronunțată de Judecătoria Brașov s-a constatat refuzul pârâtei SC R. SRL de a încheia cu reclamanta contract de vânzare cumpărare privind imobilul în litigiu, s-a constatat prețul imobilului, hotărârea urmând să țină loc de contract de vânzare cumpărare având ca obiect spațiul identificat, pe baza căreia să se realizeze intabularea dreptului dobândit în C.F.

Brașov. Conform încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov la data de 01 februarie 2005, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 370/S din data de 13 iulie 2000 și s-a constatat că prețul de vânzare al spațiului este de 447.557.000 lei, stabilit potrivit expertizei întocmite de expert ing. R.T.L. și care face parte integrantă din sentința îndreptată. Prin Decizia civilă nr. 64/Ap din data de 26 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost admisă contestația la titlu formulată de contestatoarea SC I. SRL în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Brașov și în consecință s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 370/S din 13 iulie 2000 a Tribunalului Brașov, în sensul că această sentință ține loc de contract de vânzare cumpărare asupra spațiilor deținute de contestatoare în baza contractelor de închiriere din 11 iulie 1990 și din 29 octombrie 1991, identificate în expertiza întocmită de expert ing.

J.M. care face parte integrantă din sentința civilă nr. 370/S/2000. S-a dispus de asemenea intabularea în C.F. Brașov a dreptului de proprietate al contestatoarei asupra spațiilor din Brașov, astfel cum au fost identificate în expertiza mai sus menționată. Prin sentința civilă nr. 9966 din data de 28 noiembrie 2006 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC Rial SRL și SC R. SRL prin care s-a solicitat între altele, să se constate că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra spațiului comercial situat în Brașov. înscris în C.F. Brașov, compus din hol intrare, salon nr. 1, bucătărie, depozit, spălător de vase tranșat carne, magazie, magazie zarzavat, birou, debara, beci, boxă, pivniță, boxă, scări de acces subsol, hol, teren aferent magazie gang de 14,88 mp, curte interioară de 19,81 mp și cota de 11% din P.U.C.

și să se dispună rectificarea C.F. Brașov, în sensul ca procentele de 40,8 % respectiv 11% se aplică la terenul de 526,91 mp (cu scăderea prin urmare a suprafeței de 14,88 mp+19,81 mp din părțile de uz comun). Prin Decizia civilă nr. 758 din data de 03 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 7301/62/2007 a fost admis (în urma admiterii contestației în anulare și rejudecării recursului) recursul formulat de recurenta SC I. SRL. S-a constatat astfel că recurenta are calitate de proprietar asupra terenului aferent magaziei gang, în suprafață de 14,88 mp și curte interioară de 19,81 mp; s-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafețelor de teren mai sus menționate; a fost totodată dispusă rectificarea C.F.

Brașov, în sensul că procentele de 40,8% respectiv 11 % se aplică la terenul în suprafață de 529,91 mp. Urmare a admiterii unei noi contestații în anulare prin Decizia civilă, nr. 729/R din data de 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov s-a procedat la rejudecarea recursului împotriva sentinței civile nr. 9966 din data de 28 noiembrie 2006 a Judecătoriei Brașov, calea de atac fiind respinsă, consecință fiind menținerea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta SC I. SRL. Prin sentința civilă nr. 1118 din data de 06 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. 16009 din 2002 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâții SC R. SRL, Municipiul Brașov prin primar, SC R. SRL, D.A., D.M., B.I., D.A., G.V., F.I., S.I.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali. S-a dispus astfel intabularea în C. Brașov a dreptului de proprietate al reclamatei asupra cotei de 11 % din P.U.C., din care face parte terenul construit și neconstruit. Reclamanta pârâtă reconvențională a fost obligată să demoleze magazia construcție provizorie situată în gangul de acces parte de uz comun iar în caz de refuz, a fost autorizată pârâta să execute demolarea pe cheltuiala sa. S-a permis de asemenea reclamantei reconvenționale accesul la citirea contorului și la încăperea cu capacul de încălzire. Prin Decizia civilă nr. 1569/R din data de 17 decembrie 2009 a fost admis în parte recursul declarat de pârâta SC R. SRL fiind obligată pârâta reconvențională SC I. SRL să procedeze la demolarea magaziei - construcție provizorie situată în gangul de acces.

Conform raportului de expertiză întocmit de expert V.V.C. terenul în suprafață de 14,88 mp+19,81 mp a fost identificat ca făcând parte din părțile de uz comune ale imobilului, părți de uz comun care cuprind și terenul construit și neconstruit. În prezenta cauză, soluționată irevocabil prin Decizia nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Brașov ce constituie obiectul cererii de revizuire, s-a solicitat, de către reclamantă, să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 19,81 mp +15,23 mp situat în Brașov, jud. Brașov.

Reclamanta susține că a dobândit calitatea de proprietar extratabular (dispozițiile sentinței civile menționate nefiind înscrise în C.F.) asupra imobilului în mod irevocabil, cu titlu de drept provenit din vânzare cumpărare, prin sentința civilă nr. 370/S/2000 din data de 15 iulie 2000. În fond, prin sentința civilă nr. 15886 din 11 decembrie 2013 Judecătoria Brașov a respins acțiunea apreciind că nu se poate reține titlul reclamanților reprezentat de sentința civilă nr. 370/S din 15 iulie 2000, neînscrisă în C.F., ca fiind mai caracterizat prin raportare la Ordinul Prefectului nr. 256 din data de 10 mai 2000. Aceasta pentru că pârâții și-au înscris dreptul de proprietate în Cartea funciară iar dreptul lor astfel înscris, s-a consolidat.

În acest sens dispun și prevederile art. 32 din Decretul Lege nr. 115 din 1938 „Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei”. Prin urmare, comparând titlurile de care părțile se prevalează, instanța a constatat că titlul pârâților este mai caracterizat dată fiind calitatea acestora de proprietari tabulari asupra imobilului. Cererea reclamanților de obligare a pârâților să desființeze sistemul de închidere al porții imobilului din Brașov, pentru „asigurarea accesului reclamantei și clienților” acesteia în imobil a fost, de asemenea, respinsă ca neîntemeiată, instanța apreciind că nu poate interveni în într-o convenție a părților în condițiile în care reclamanta a nu a furnizat dovada că accesul său în imobil ar obstrucționat în vreun fel.

Au fost respinse și cererile reclamantei privind solicitarea de a permite accesul în spațiile comune ale imobilului clienților societății, în lipsa unui acord unanim al tuturor proprietarilor și privind accesul în podul imobilului. Prin Decizia nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, a fost admis recursul formulat de recurenta SC I. SRL și în consecință a fost modificată în parte sentința recurată, în sensul că au fost obligați pârâții să permită accesul neîngrădit al reprezentanților părții reclamante la podul clădirii, spațiu ce face parte din părțile de uz comun ale imobilului, asupra cărora reclamanta deține o cotă de proprietate de 11%, în executarea acestei obligații părțile pârâte urmând a permite reprezentanților reclamantei accesul la scările și la căile de acces comune care conduc la intrarea în pod, punându-le la dispoziție cheile necesare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că titlurile ce s-au solicitat a fi comparate în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară provin de la același autor, Statul Român, astfel că acest conflict se soluționează în favoarea titlului care a fost înscris în evidențele de publicitate imobiliară, respectiv în favoarea titlului părților intimate. S-a mai reținut că, în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe compararea titlurilor de proprietate, nu pot fi aduse critici ce vizează legalitatea unuia dintre aceste titluri, întrucât, prin definiție, o astfel de acțiune are la bază titluri valabile, ce au fost apte să producă transferul dreptului de proprietate, iar numai într-o astfel de situație se poate reține existența unui concurs între titluri.

A fost respinsă ca nefondată și critica pe care reclamanta a adus-o sentinței recurate sub aspectul modului de soluționare a capătului doi de cerere, ce are ca obiect rectificarea evidențelor de carte funciară, întrucât acesta este subsidiar cererii în revendicare imobiliară. În legătură cu pretenția ce constituie obiectul petitului trei al cererii introductivă de instanță, tribunalul a constatat că aceasta este, la rândul ei, nefondată, reținând că sistemul de interfon a fost montat ca urmare a cererii pe care 8 titulari ai dreptului de proprietate asupra spațiilor locative comerciale existente în acest imobil au adresat-o executantului acestei lucrări, nefiind de natură să nesocotească drepturile părții recurente.

A fost considerată fondată critica privind accesul la podul imobilului care face parte din părțile de uz comun ale acestui imobil asupra cărora recurenta deține un drept de coproprietate în cotă ideală de 11%. Calitatea de coproprietar îi conferă acesteia dreptul de a folosi în comun cu ceilalți coproprietari acest spațiu, astfel că accesul său la podul imobilului menționat nu poate fi obstrucționat. Așa fiind, instanța de recurs a constatat că acțiunea părților intimate de a încuia ușa de acces la partea de uz comun în litigiu este contrară principiilor de drept ce guvernează regimul juridic al coproprietății, fiind sancționată prin admiterea pretenției ce constituie obiectul petitului patru al cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri. Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea se poate solicita „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. Textul de lege invocat deschide calea revizuirii în situația în care este nesocotită autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, prin pronunțarea altei hotărâri, într-una și aceeași pricină, între aceleași persoane cu aceeași calitate, care statuează în sens contrar primei judecăți, impunând sancțiunea civilă a anulării ultimei hotărâri.

În speță, deși revizuenta a indicat mai multe hotărâri pronunțate în perioada 1997-2009 a căror autoritate de lucru judecat ar fi fost încălcată prin statuările Deciziei nr. 884/R din 4 noiembrie 2014, nu a indicat elementele de contrarietate și nici nu a dezvoltat argumente în susținerea celor afirmate. Nefiind în măsură să indice în ce constă nesocotirea autorității de lucru judecat pentru fiecare hotărâre invocată în cuprinsul cererii de revizuire, revizuenta a apreciat generic că, prin respingerea acțiunii sale în revendicare, nu îi este respectat dreptul de proprietate recunoscut prin hotărârile anterioare. În dezbaterile din fața instanței a menționat Decizia nr. 1301/2002 a Curții Supreme de Justiție ca fiind hotărârea la care se raportează în principal și față de care există autoritate de lucru judecat.

Prin respectiva hotărâre instanța de recurs păstrează sentința civilă 370/2000 care ține loc de act de vânzare cumpărare pentru imobilul în litigiu și prin care se dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei. Înalta Curte constată că această hotărâre, ca și celelalte menționate în petitul cererii, nu reprezintă un reper în analiza contrarietății de hotărâri, motiv pentru care cererea de revizuire este nefondată. Cum s-a arătat anterior, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri presupune ca hotărârile să fi fost pronunțate în aceeași cauză, cu identitate de părți, obiect și temei juridic și, mai mult, cu ignorarea existenței primei hotărâri. În cazul dedus prezentei judecăți se constată, în primul rând, că obiectul juridic al cauzei subsecvente, reprezentat de o acțiune în revendicare, este diferit de cel al cauzelor anterioare - obligații de a face sau acțiuni în constatare.

Prin urmare, niciuna dintre hotărârile menționate nu poate constitui un argument în invocarea contrarietății, cerută de cazul de revizuire ce constituie obiect al cercetării în prezenta cauză, în condițiile în care au fost pronunțate în dosare având ca obiect pricini diferite. Înalta Curte constată că aceste hotărâri prin care s-au recunoscut anumite drepturi reclamantei în legătură cu imobilul în litigiu (de proprietate, de folosință, parte din aceste hotărâri reprezentând mijloacele procesuale prin care reclamanta și-a constituit titlul de proprietate) nu sunt contrare celei în care s-a respins acțiunea în revendicare promovată de aceasta. Mai mult, în cauza pendinte, se constată că instanța nu a ignorat litigiile anterioare, dimpotrivă, a ținut cont de titlul obținut de reclamantă, pe care l-a considerat valabil, însă l-a comparat cu cel al intimaților, fiind de esența acțiunii în revendicare compararea acestor titluri în vederea stabilirii celui prevalent.

Hotărârea a cărei revizuire se solicită nu contrazice efectul translativ al dreptului de proprietate din patrimoniul statului în cel al reclamantei pentru spațiile în litigiu, constatat prin celelalte hotărâri și nici nu încalcă autoritatea de lucru judecat a celor statuate în litigiile anterioare în favoarea reclamantei, dat fiind că nu a existat un alt litigiu în care să se fi dezlegat problema preferabilității unui titlu de proprietate în defavoarea altuia, ambele provenind de la același autor. Or, revizuirea nu se poate cere decât pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în aceeași pricină, cu neobservarea existenței unei autorități de lucru judecat.

Înalta Curte apreciază că argumentele invocate în susținerea cererii îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmărește reformarea hotărârii judecătorești, revizuenta exprimându-și nemulțumirea față de soluția conținută de decizia irevocabilă atacată, iar un asemenea demers ar duce, contrar a ceea ce instituția revizuirii presupune și îngăduie, la o rejudecare a cauzei sub aspectul criteriilor de preferabilitate ale unui titlu de proprietate în cadrul unei acțiuni în revendicare. Prin urmare, nu pot face obiect al revizuirii criticile referitoare la lipsa de temei juridic a hotărârii pronunțată în recurs sau omisiunea de a analiza un motiv recurs și nici nu poate fi analizată o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, menționată în cererea de revizuire dar nemotivată în fapt, cu privire la un eventual drept procesual încălcat.

Un alt aspect solicitat a fi analizat în cadrul cererii de revizuire este împrejurarea decesului unei părți, numitul G.I., raportat la care revizuenta a invocat excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei dovezii calității de reprezentant pentru apărătorul acestuia. S-a învederat în cauză că aspectele menționate constituie și obiectul unei contestații în anulare aflată în curs de judecată pe rolul altei instanțe. Înalta Curte apreciază că, și în acest caz, revizuenta supune judecății împrejurări ce nu se încadrează în motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., cale extraordinară de atac în care cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit la momentul pronunțării hotărârii irevocabile, nu poate fi modificat.

Față de aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată. În baza art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe revizuentă la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul Municipiul Brașov prin primar și la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul D.C., reprezentând onorariu avocațial, în cuantum diminuat, calculat proporțional cu volumul activității depuse și complexitatea cauzei în actuala fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC I. SRL împotriva Deciziei nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Brașov, secția I civilă. Obligă pe revizuentă la 400 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul Municipiul Brașov prin primar și la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul D.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2015.