ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2010

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 230/F-C din 17 decembrie 2009, Curtea

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 1 și

art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că

definiția pe care actele administrative normative atacate o dau

noțiunii de „naștere" este în contradicție cu

dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia

au fost emise și, prin discriminarea pe care o creează între persoane

aflate în situații identice, poate deturna actul normativ în aplicarea

căruia au fost emise de la însuși scopul pentru care a fost adoptat.

S-a mai reținut că prin Decizia nr. 987/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1)

din O.U.G. nr. 148/2005, respinsă în cele din urmă, Curtea

Constituțională a stabilit că drepturile recunoscute prin actul

normativ atacat se nasc exclusiv în considerarea calității pe care

persoana respectivă o are, drepturi ce sub aspectul lor patrimonial

reprezintă indemnizația lunară de care poate beneficia aceasta

pe perioada în care optează a se dedica creșterii copilului, dar nu

mai mult de doi ani și, respectiv, 3 ani.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

reclamanții S.A.E., S.P.G. și S.E.M. și pârâtul Guvernul

României.

În esență, recurenții-reclamanți

arată că acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la

momentul nașterii, o singură dată, confirmă că

definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr.

148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din

naștere. De asemenea, s-a mai arătat că la adoptarea acestui act

normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă,

aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare

și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul

legii anumite categorii de persoane, fără existența unei

justificări obiective.

Guvernul României, consideră că excepția de

nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 1025/2006 este inadmisibilă,

solicitând respingerea acesteia în consecință.

Se apreciază că art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 reglementează cercetarea legalității actelor administrative

cu caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea H.G.

nr. 1025/2006 prin formularea unei excepții de nelegalitate, având în

vedere caracterul normativ al actului contestat.

Cu privire la legalitatea actului administrativ contestat,

se arată că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică și

legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția

României republicată, art. 111 din O.U.G. nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993

iar la elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, republicată, existând avizul favorabil al Consiliului

Economic și Social și Consiliului Legislativ.

A arătat recurentul Guvernul României, prin motivele de

recurs, că hotărârea atacată este legală și

temeinică, instanța de fond apreciind corect că

dispozițiile actului atacat sunt legale în privința definirii

termenului de „naștere", întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute

de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, pentru fiecare naștere

și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de

nelegalitate și nu ridică aspecte de neconstitutionalitate.

În acest context, s-a învederat că măsurile de

protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile hotărârilor de

guvern atacate urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic

al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului

și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului așa

cum eronat a reținut prima instanță și că

dispozițiile actelor normative ce fac obiectul excepției de

nelegalitate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile

legii în vigoare în domeniu și cu cele ale Constituției republicate.

S-a mai precizat că, în realitate, prin demersul lor,

reclamanții au urmărit extinderea prevederilor O.U.G. nr. 148/2005

și pentru alte situații decât cele avute în vedere prin

dispozițiile acestui act normativ, că prima instanță nu

avea competența de a crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile

unei legi și de a deveni astfel legislator pozitiv și că nu era

permis instanței de fond nici ca prin interpretarea normelor juridice

să adauge consecințe contrare legii.

Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate

și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul declarat de S.A.E.

personal și în calitate de reprezentantă legală a minorilor S.P.G.

și S.E.M. este fondat, urmând a fi admis, iar în ceea ce privește

recursul declarat de Guvernul României acesta urmează a fi respins ca

nefondat.

Excepția inadmisibilității invocată ca

motiv de recurs de Guvernul României nu poate fi reținută.

Reclamanții au contestat legalitatea prevederilor H.G.

nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor

O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conține

reguli generale de conduită, impersonale și de aplicabilitate

repetată la un număr nelimitat de subiecți.

Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării

legalității la actele administrative cu caracter individual ceea ce

ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării

excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter

individual.

Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al

art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral" fără

a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea

se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul

înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în

actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse

controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate

prevăzute de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu

caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul

oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a și întâmplat în cauza

dedusă judecății.

Criticile aduse de pârâți - Guvernul României și

Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Vâlcea sunt

neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare

a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 sunt nelegale.

Potrivit art. 108 din Constituția României, Guvernul

adoptă hotărâri și ordonanțe, hotărârile se emit

pentru organizarea executării legilor.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind

susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate

în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele

care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea

adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de

urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară

literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la

numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului

copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 2 din H.G. nr. 2825/2005

de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005

și art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a aceluiași act normativ contravin prevederilor

actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la

indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2 din același act

normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin) normele metodologice

de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare

nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu,

adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi

gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda

o singură indemnizație.

Prin urmare, acordarea indemnizației lunare trebuie

raportată la numărul copiilor născuți, iar nu la

numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2

din normele metodologice sunt nelegale. Definind nașterea ca reprezentând

aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din H.G. nr.

1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forță

superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă

principiul egalității de tratament între copiii proveniți

dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Referirea la decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006

pronunțată de Curtea Constituțională, în cuprinsul

sentinței atacate, nu are relevanță în prezenta cauză.

Față de titlul și obiectul de reglementare al

actului administrativ contestat, va fi respinsă și susținerea

potrivit căreia indemnizația lunară nu reprezintă o

măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât

beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art.

6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin

trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecție

socială.

În consecință, fiind motive de casare a

hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va admite

recursul declarat de S.A.E. personal și în calitate de reprezentantă

legală a minorilor S.P.G. și S.E.M., va casa sentința

atacată, în sensul admiterii acțiunii și va constata

nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.

În ceea ce privește recursul declarat de Guvernul

României, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., îl va respinge, pentru motivele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.A.E. personal și

în calitate de reprezentantă legală a minorilor S.P.G. și S.E.M.

Casează sentința atacată, în sensul că

admite acțiunea.

Constată nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1)

din H.G. nr. 1025/2006.

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva

aceleași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 martie 2010.