ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 230/F-C din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 1 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că definiția pe care actele administrative normative atacate o dau noțiunii de „naștere" este în contradicție cu dispozițiile ordonanței de urgență în aplicarea căreia au fost emise și, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situații identice, poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuși scopul pentru care a fost adoptat.

S-a mai reținut că prin Decizia nr. 987/2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, respinsă în cele din urmă, Curtea Constituțională a stabilit că drepturile recunoscute prin actul normativ atacat se nasc exclusiv în considerarea calității pe care persoana respectivă o are, drepturi ce sub aspectul lor patrimonial reprezintă indemnizația lunară de care poate beneficia aceasta pe perioada în care optează a se dedica creșterii copilului, dar nu mai mult de doi ani și, respectiv, 3 ani. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S.A.E., S.P.G. și S.E.M. și pârâtul Guvernul României. În esență, recurenții-reclamanți arată că acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.

nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, s-a mai arătat că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. Guvernul României, consideră că excepția de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 1025/2006 este inadmisibilă, solicitând respingerea acesteia în consecință. Se apreciază că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează cercetarea legalității actelor administrative cu caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea H.G.

nr. 1025/2006 prin formularea unei excepții de nelegalitate, având în vedere caracterul normativ al actului contestat. Cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, se arată că H.G. nr. 1025/2006 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României republicată, art. 111 din O.U.G. nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993 iar la elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, existând avizul favorabil al Consiliului Economic și Social și Consiliului Legislativ. A arătat recurentul Guvernul României, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este legală și temeinică, instanța de fond apreciind corect că dispozițiile actului atacat sunt legale în privința definirii termenului de „naștere", întrucât recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate și nu ridică aspecte de neconstitutionalitate. În acest context, s-a învederat că măsurile de protecție socială prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și reluate de prevederile hotărârilor de guvern atacate urmăresc îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului așa cum eronat a reținut prima instanță și că dispozițiile actelor normative ce fac obiectul excepției de nelegalitate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile legii în vigoare în domeniu și cu cele ale Constituției republicate.

S-a mai precizat că, în realitate, prin demersul lor, reclamanții au urmărit extinderea prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și pentru alte situații decât cele avute în vedere prin dispozițiile acestui act normativ, că prima instanță nu avea competența de a crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile unei legi și de a deveni astfel legislator pozitiv și că nu era permis instanței de fond nici ca prin interpretarea normelor juridice să adauge consecințe contrare legii. Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de S.A.E. personal și în calitate de reprezentantă legală a minorilor S.P.G.

și S.E.M. este fondat, urmând a fi admis, iar în ceea ce privește recursul declarat de Guvernul României acesta urmează a fi respins ca nefondat. Excepția inadmisibilității invocată ca motiv de recurs de Guvernul României nu poate fi reținută. Reclamanții au contestat legalitatea prevederilor H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conține reguli generale de conduită, impersonale și de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecți. Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.

Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral" fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea contenciosului administrativ. Excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a și întâmplat în cauza dedusă judecății.

Criticile aduse de pârâți - Guvernul României și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Vâlcea sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 sunt nelegale. Potrivit art. 108 din Constituția României, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 2 din H.G. nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 și art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiași act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate. Într-adevăr, O.U.G.

nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2 din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin) normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. Prin urmare, acordarea indemnizației lunare trebuie raportată la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale.

Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din H.G. nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Referirea la decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Curtea Constituțională, în cuprinsul sentinței atacate, nu are relevanță în prezenta cauză. Față de titlul și obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă și susținerea potrivit căreia indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecție socială.

În consecință, fiind motive de casare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va admite recursul declarat de S.A.E. personal și în calitate de reprezentantă legală a minorilor S.P.G. și S.E.M., va casa sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și va constata nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006. În ceea ce privește recursul declarat de Guvernul României, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge, pentru motivele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.A.E. personal și în calitate de reprezentantă legală a minorilor S.P.G. și S.E.M. Casează sentința atacată, în sensul că admite acțiunea. Constată nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006. Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva aceleași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.