ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1907/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 10624 din 8 iulie

2003 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată

acțiunea

formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictor cu pârâta SC C.M.E. SA având

ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 6 din 15 decembrie

2000 a adunării generale ordinare a acționarilor societății pârâte.

Pe baza probelor administrate, prima

instanță a reținut că reclamanta nu a probat cazul de nulitate absolută la care

referă art. 132 din LSC față de împrejurarea că hotărârea A.G.A. nr. 6 din 15

decembrie 2000 fiindu-i comunicată la 20 decembrie 2000 a luat cunoștință de

conținutul acesteia.

Cu privire la dispozițiile art. 145

din LSC instanța de fond a reținut că acestea nu sunt incidente în speță și că

nu s-a probat interesul contrar al pârâtei față de cel al societății în

situația concretă vizând majorarea capitalului social cu investiția efectuată

iar acționarul SC C.M.E.I.E. SRL nu este un subiect al conflictului de interese

în sensul Legii nr. 161/2003.

Curtea de Apel București prin decizia nr. 495 din 19

noiembrie 2009 a respins apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. ca nefondat.

Criticile apelantei cu privire la

nedesemnarea unui expert pentru evaluarea aportului în natură de către adunarea

generală a acționarilor, aprobarea raportului de expertiză tehnică și evaluare

în contra interesului societății și incidența art. 145 din LSC au fost

înlăturate de instanța de apel, care a apreciat că:

- din coroborarea probelor

administrate rezultă că pentru înregistrarea în registrul comerțului a

investiției a fost convocată o adunare generală în care s-a aprobat expertul

evaluator al investiției fiind desemnat ca expert evaluator SC E.P.L.B. iar în

ședința din 15 decembrie 2000 s-a aprobat raportul de expertiză tehnică

întocmit de către acesta;

- prin decizia nr. 2090 din 30 iunie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat irevocabil că

investiția a fost efectiv realizată din surse proprii și atrase de către

cumpărătoarea SC C.M.E.I.E. SRL, așa încât hotărârea A.G.A. nr. 6 din 15

decembrie 2000 este corectă sub aspectul majorării capitalului social;

- dispozițiile art. 145 din LSC nu

sunt incidente în speță, neavând legătură cu adunările generale ale

acționarilor ci cu modul de funcționare a Consiliului de administrație;

- în speță nu există un interes

contrar societății al acționarului majoritar și oricum sancțiunea în caz că ar

exista nu este nulitatea hotărârii astfel adoptate ci răspunderea pentru

daunele cauzate societății.

În contra deciziei menționate a

declarat recurs reclamanta A.V.A.S.

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

a cărui dezvoltare invocă criticile care urmează:

- încălcarea dispozițiilor art. 125,

art. 126 și art. 145 precum și ale art. 210, art. 211 din LSC întrucât nu s-au respectat

etapele prevăzute pentru validitatea adunării generale de majorare capital prin

aport în natură datorită faptului că raportul de expertiză tehnică și evaluarea

aportului în natură se bazează pe documente fictive și au ca rezultat o

supraevaluare a bunurilor supuse expertizării;

- instanța de apel a apreciat greșit

probele de la dosar cu privire la interesul contrar al pârâtei față de cel al

societății și ar fi trebuit să constate incidența în cauză a prevederilor art. 145

din LSC.

Intimata SC C.M.E. SA a depus

întâmpinare la dosar

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării se invocă

cunoașterea de către recurentă a Hotărârii A.G.A. din 27 octombrie 2000 de

desemnare a expertului evaluator și care face dovada respectării etapelor

majorării de capital; interesul contrar societății nu a fost dovedit iar art. 145

din LSC nu are incidență în cauză.

Recursul nu este fondat.

prevederilor art. 2010 din Legea nr. 31/1990 care reglementează procedura

majorării de capital social prin aport în natură, respectiv a etapelor

majorării se constată că această procedură a fost respectată. Prin hotărârea

adunării generale din 27 octombrie 2000 a fost desemnat expertul evaluator iar

prin hotărârea a cărei nulitate se solicită s-a dispus majorarea capitalului

social.

31/1990 reglementează situațiile în care administratorii nu pot vota în baza

acțiunilor, pe care le posedă, fără incidență în speță, iar art. 126 din LSC

reglementează contrarietatea de interese dintre acționar și societate raportat

la situația supusă votului.

Cu privire la acest aspect al

contrarietății de interese instanța de apel a constatat în baza probelor

administrate inexistența ei constatare care nu poate forma obiectul controlului

în recurs care este limitat conform art. 304 C. proc. civ. numai la

nelegalitatea hotărârii atacate.

Cât privește însă sancțiunea pentru

ipoteza participării acționarului aflat în stare de contrarietate la

deliberare, în mod corect instanța de apel a reținut că aceasta nu este

nulitatea absolută a hotărârii astfel adoptate ci răspunderea pentru daunele

produse societății dacă fără votul respectivului acționar nu s-ar fi obținut majoritatea

cerută într-o corectă aplicare a prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

în forma în vigoare la acea dată.

Articolul 211 din Legea nr. 31/1990

reglementează exercițiul dreptului de preferință, fără relevanță în cauza de

față, neregăsindu-se în dezvoltarea criticilor iar art. 145 din lege în vigoare

la data adoptării hotărârii a cărei anulare se solicită reglementa situațiile

de neparticipare la vot a administratorului și a căror încălcare sunt și ele

sancționate tot patrimonial pentru daunele cauzate societății iar nu cu

nulitatea absolută a respectivei hotărâri astfel adoptate.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport

de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele mai sus

expuse, va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia

atacată.

Se va respinge în raport de

prevederile art. 274 C. proc. civ. și cererea intimatei de acordare a

cheltuielilor de judecată, la dosar nefiind depuse dovezi în susținerea

acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 495 din 19 noiembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Respinge cererea intimatei de acordare a

cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25

mai 2010.