ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul B.Z., născut în Republica Georgia cu statutul de refugiat politic în România, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Statului Român la plata de daune morale și materiale pentru nerespectarea drepturilor omului și încălcarea Convenției de la Geneva. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a venit legal în România la data de 30 martie 2001, pe baza pașaportului georgian și a altor acte, inclusiv cerere de solicitant azil politic pe baza Convenției de la Geneva, că pe data de 06 iulie 2001 i s-a acordat statutul de refugiat politic și de la acea dată se află la Căminul pentru refugiați din București, sector 4. Reclamantul a mai susținut că Statul Român nu i-a respectat drepturile omului, a încălcat Convenția de la Geneva, i-a creat o situație greu de suportat, cauzându-i prejudicii materiale și morale.

Reclamantul a mai precizat că toate încercările sale de a părăsi România pentru a merge în alte țări ale Uniunii Europene i-au fost respinse chiar de Statul Român.

S-a mai apreciat că, încălcarea drepturilor fundamentale s-a manifestat încă dinaintea obținerii statutului de refugiat, că i-a fost negat accesul la justiție prin refuzul acordării unui interpret într-o limbă pe care să o poată înțelege, nu i-a fost respectat dreptul de a participa la activitatea de integrare culturală, în ciuda stării medicale agravate preexistente, i s-a refuzat dreptul de a primi asistență medicală adecvată, i-a fost negat un drept esențial de a fi informat despre acțiunile ce se întreprind cu privire la persoana sa și de a se apăra, dreptul la un ajutor material i-a fost de asemenea refuzat, refuzul acordării cazării într-unul din centre a fost unul complet nemotivat și neîntemeiat, fiind nevoit să doarmă pe străzi, fără a beneficia în nici un moment de asistență medicală din partea Oficiului pentru Imigrări.

S-a mai afirmat că Oficiul Român pentru Imigrări nu a făcut altceva decât să constate statutul său de refugiat, fără să facă demersuri concrete pentru a - i asigura vreo formă de protecție, nici la nivel financiar, nici la nivel medical și, cu atât mai puțin, la nivel uman, situație care durează de circa 7 ani de zile, astfel că solicită despăgubiri morale în valoare de 1.000.000 Euro. Prin sentința civilă nr. 653 din 1 iulie 2009 Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din probele dosarului nu s-a făcut dovada înregistrării la Oficiul Român pentru Imigrări, anterior sesizării instanței, a unei cereri prin care să se invoce vătămarea unui drept sau a unui interes legitim.

La dosarul cauzei s-au depus, în copie, două cereri datate 20 februarie 2007 și, respectiv 26 februarie 2007 (ulterior sesizării instanței), prin care reclamantul a solicitat Oficiului Național pentru Refugiați aprobarea deținerii și folosirii în scop personal în camera în care este cazat la Centrul din sector 2, a unui computer. Prin Adresa nr. 2037415 din 28 februarie 2007 emisă de Oficiul Național pentru Refugiați s-a comunicat reclamantului că nu este posibilă introducerea unui astfel de echipament în Centru, deoarece prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor se precizează punctual dotarea fiecărei camere de locuit, nefiind prevăzută asigurarea unui computer. De asemenea, Oficiul Național pentru Refugiați a comunicat răspuns reclamantului și la cererile formulate prin intermediul F.R.R.M.

- A.R.C.A., în sensul că i se asigură un spațiu de locuit în condițiile Legii nr. 22/2006. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B.Z. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs s-au învederat în esență următoarele: Recurentul-reclamant a intrat în România în căutare de azil politic, Autoritățile Române O.N.R. – O.R.I. i-au oferit în cele din urmă statut de refugiat politic dar nu i-au asigurat recurentului nici un ban pentru a-i asigura traiul și un spațiu de locuit. Se mai arată că recurentul a avut nevoie de o intervenție chirurgicală iar O.R.I. a refuzat să plătească operația, fiind salvat de un arab de ispravă, după operație a fost cazat într-un centru care funcționează ca un penitenciar, nu se pot primi oaspeți, nu poți să deții un animal, un calculator, iar dacă lipsești trei nopți ești dat afară.

Este de asemenea nemulțumit recurentul-reclamant de faptul că nu a fost expertizat medical pentru stabilirea gradului de invaliditate, că nu a putut coresponda și comunica cu exteriorul, fiind falsificată o scrisoare oficială de confirmare a expediției scrisorii în Italia. În fine, s-a arătat că, cazul său este al unui disident care a înfruntat atât regimul comunist sovietic din URSS cât și regimul KGB-ist al lui E.S. din Georgia și nu trebuie tratat cu indolență și superficialitate. Acțiunile funcționarilor O.R.I. – au fost premeditate cu bună știință, la o comandă primită de mai sus pentru a-l elimina definitiv pe recurent. Pârâtul-intimat O.R.I. – a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.

S-a arătat că recurentul în calitate de beneficiar al unei forme de protecție din partea Statului român, cazat într-unul din centrele aflate în administrarea ORI, este obligat să respecte regulamentul de ordine interioară al acestuia în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România coroborat cu dispozițiile art. 23 din O.G. nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au obținut o formă de protecție în România, lucru la care s-a angajat recurentul, în momentul cazării, pe bază de semnătură. Prin O.M.A.I. nr. 195/2001 – sunt reglementate în mod expres condițiile de cazare ale refugiaților cu nevoi speciale. Se precizează de intimat că în raport de situația recurentului i s-a creat o situație mai favorabilă în sensul că a fost cazat singur într-o cameră deși o încăpere este destinată cazării a 4 persoane.

De asemenea, se arată că deținerea unui animal de companie, introducerea și consumul de băuturi alcoolice, verificarea existenței bunurilor aflate în dotarea centrului, păstrarea curățeniei sunt prevăzute de regulamentul de ordine interioară și nu încalcă dreptul persoanei la intimitate. La dosar s-au depus înscrisuri în dovedirea cererii de recurs. Analizând cererea de recurs, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată. Prin sentința civilă recurată, instanța fondului s-a pronunțat asupra refuzului autorității intimate O.R.I. de a-i soluționa recurentului-reclamant cererile sale privind deținerea și folosirea în scop personal în camera în care este cazat, a unui computer și asigurarea unui spațiu de locuit în conformitate cu prevederile Legii nr. 122/2006.

Autoritatea intimată a răspuns însă acestor cereri, comunicând inexistența deocamdată a posibilității de dotare a fiecărei camere cu computer, în întâmpinare arătându-se că există în derulare un proiect finanțat din fonduri comunitare având ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii centrelor de cazare prevede printre altele amenajarea unor spații de recreere interioare - inclusiv sală de calculatoare – și exterioare, spații de consiliere. La fel s-a comunicat răspuns și până la soluționarea cererii de recurs s-a soluționat cererea recurentului privind asigurarea unui spațiu de locuit. În cererea de recurs, reclamantul depășind cadrul obiectului dosarului analizat de instanța de fond, a criticat condițiile de cazare, regulamentul de organizare interioară pe care acesta trebuie să-l respecte.

Procedând în acest fel, recurentul-reclamant dovedește rea credință în condițiile în care este cazat singur în cameră, în loc de 4 persoane, nu participă la asigurarea curățeniei în spațiile comune – în considerarea invalidității sale. Constatând că cererilor reclamantului-recurent li s-a răspuns de către autoritatea pârâtă – și în parte s-au rezolvat cele solicitate de recurent privind spațiul de locuit, Înalta Curte constată că cererea de recurs este nefondată și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.Z., împotriva sentinței civile nr. 2830 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.