ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată

reclamantul B.Z., născut în Republica Georgia cu statutul de refugiat

politic în România, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună obligarea Statului Român la plata de daune morale

și materiale pentru nerespectarea drepturilor omului și

încălcarea Convenției de la Geneva.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a venit legal în România la data de 30 martie 2001, pe baza

pașaportului georgian și a altor acte, inclusiv cerere de solicitant

azil politic pe baza Convenției de la Geneva, că pe data de 06 iulie 2001 i s-a acordat statutul de refugiat politic și de la acea dată se

află la Căminul pentru refugiați din București, sector 4.

Reclamantul a mai susținut că

Statul Român nu i-a respectat drepturile omului, a încălcat Convenția

de la Geneva, i-a creat o situație greu de suportat, cauzându-i prejudicii

materiale și morale.

Reclamantul a mai precizat că toate

încercările sale de a părăsi România pentru a merge în alte

țări ale Uniunii Europene i-au fost respinse chiar de Statul Român.

S-a mai apreciat că, încălcarea

drepturilor fundamentale s-a manifestat încă dinaintea obținerii

statutului de refugiat, că i-a fost negat accesul la justiție prin

refuzul acordării unui interpret într-o limbă pe care să o

poată înțelege, nu i-a fost respectat dreptul de a participa la

activitatea de integrare culturală, în ciuda stării medicale agravate

preexistente, i s-a refuzat dreptul de a primi asistență medicală

adecvată, i-a fost negat un drept esențial de a fi informat despre

acțiunile ce se întreprind cu privire la persoana sa și de a se

apăra, dreptul la un ajutor material i-a fost de asemenea refuzat, refuzul

acordării cazării într-unul din centre a fost unul complet nemotivat

și neîntemeiat, fiind nevoit să doarmă pe străzi,

fără a beneficia în nici un moment de asistență

medicală din partea Oficiului pentru Imigrări.

S-a mai afirmat că Oficiul Român

pentru Imigrări nu a făcut altceva decât să constate statutul

său de refugiat, fără să facă demersuri concrete

pentru a - i asigura vreo formă de protecție, nici la nivel

financiar, nici la nivel medical și, cu atât mai puțin, la nivel

uman, situație care durează de circa 7 ani de zile, astfel că

solicită despăgubiri morale în valoare de 1.000.000 Euro.

Prin sentința civilă nr. 653

din 1 iulie 2009 Curtea de Apel București a respins acțiunea

reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că din probele

dosarului nu s-a făcut dovada înregistrării la Oficiul Român pentru Imigrări, anterior sesizării instanței, a unei cereri

prin care să se invoce vătămarea unui drept sau a unui interes

legitim.

La dosarul cauzei s-au depus, în copie,

două cereri datate 20 februarie 2007 și, respectiv 26 februarie 2007

(ulterior sesizării instanței), prin care reclamantul a solicitat

Oficiului Național pentru Refugiați aprobarea deținerii și

folosirii în scop personal în camera în care este cazat la Centrul din sector 2, a unui computer.

Prin Adresa nr. 2037415 din 28 februarie 2007

emisă de Oficiul Național pentru Refugiați s-a comunicat

reclamantului că nu este posibilă introducerea unui astfel de

echipament în Centru, deoarece prin Ordin al Ministrului Administrației

și Internelor se precizează punctual dotarea fiecărei camere de

locuit, nefiind prevăzută asigurarea unui computer.

De asemenea, Oficiul Național pentru

Refugiați a comunicat răspuns reclamantului și la cererile

formulate prin intermediul F.R.R.M. - A.R.C.A., în sensul că i se

asigură un spațiu de locuit în condițiile Legii nr. 22/2006.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul B.Z. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-au învederat

în esență următoarele:

Recurentul-reclamant a intrat în România în

căutare de azil politic, Autoritățile Române O.N.R. – O.R.I.

i-au oferit în cele din urmă statut de refugiat politic dar nu i-au

asigurat recurentului nici un ban pentru a-i asigura traiul și un

spațiu de locuit.

Se mai arată că recurentul a

avut nevoie de o intervenție chirurgicală iar O.R.I. a refuzat

să plătească operația, fiind salvat de un arab de

ispravă, după operație a fost cazat într-un centru care

funcționează ca un penitenciar, nu se pot primi oaspeți, nu

poți să deții un animal, un calculator, iar dacă

lipsești trei nopți ești dat afară.

Este de asemenea nemulțumit

recurentul-reclamant de faptul că nu a fost expertizat medical pentru

stabilirea gradului de invaliditate, că nu a putut coresponda și

comunica cu exteriorul, fiind falsificată o scrisoare oficială de

confirmare a expediției scrisorii în Italia.

În fine, s-a arătat că, cazul

său este al unui disident care a înfruntat atât regimul comunist sovietic

din URSS cât și regimul KGB-ist al lui E.S. din Georgia și nu trebuie

tratat cu indolență și superficialitate. Acțiunile

funcționarilor O.R.I. – au fost premeditate cu bună

știință, la o comandă primită de mai sus pentru a-l

elimina definitiv pe recurent.

Pârâtul-intimat O.R.I. – a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului reclamantului ca

nefondat.

S-a arătat că recurentul în

calitate de beneficiar al unei forme de protecție din partea Statului

român, cazat într-unul din centrele aflate în administrarea ORI, este obligat

să respecte regulamentul de ordine interioară al acestuia în

conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România coroborat cu dispozițiile art. 23 din O.G. nr.

44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au obținut

o formă de protecție în România, lucru la care s-a angajat

recurentul, în momentul cazării, pe bază de semnătură. Prin

O.M.A.I. nr. 195/2001 – sunt reglementate în mod expres condițiile de

cazare ale refugiaților cu nevoi speciale.

Se precizează de intimat că în

raport de situația recurentului i s-a creat o situație mai

favorabilă în sensul că a fost cazat singur într-o cameră

deși o încăpere este destinată cazării a 4 persoane.

De asemenea, se arată că

deținerea unui animal de companie, introducerea și consumul de

băuturi alcoolice, verificarea existenței bunurilor aflate în dotarea

centrului, păstrarea curățeniei sunt prevăzute de

regulamentul de ordine interioară și nu încalcă dreptul

persoanei la intimitate.

La dosar s-au depus înscrisuri în

dovedirea cererii de recurs.

Analizând cererea de recurs, prin prisma

motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că aceasta nu

este fondată.

Prin sentința civilă

recurată, instanța fondului s-a pronunțat asupra refuzului

autorității intimate O.R.I. de a-i soluționa recurentului-reclamant

cererile sale privind deținerea și folosirea în scop personal în

camera în care este cazat, a unui computer și asigurarea unui spațiu

de locuit în conformitate cu prevederile Legii nr. 122/2006.

Autoritatea intimată a răspuns

însă acestor cereri, comunicând inexistența deocamdată a

posibilității de dotare a fiecărei camere cu computer, în

întâmpinare arătându-se că există în derulare un proiect

finanțat din fonduri comunitare având ca obiectiv

îmbunătățirea infrastructurii centrelor de cazare prevede printre

altele amenajarea unor spații de recreere interioare - inclusiv sală

de calculatoare – și exterioare, spații de consiliere.

La fel s-a comunicat răspuns și

până la soluționarea cererii de recurs s-a soluționat cererea

recurentului privind asigurarea unui spațiu de locuit. În cererea de

recurs, reclamantul depășind cadrul obiectului dosarului analizat de

instanța de fond, a criticat condițiile de cazare, regulamentul de

organizare interioară pe care acesta trebuie să-l respecte.       Procedând

în acest fel, recurentul-reclamant dovedește rea credință în

condițiile în care este cazat singur în cameră, în loc de 4 persoane,

nu participă la asigurarea curățeniei în spațiile comune –

în considerarea invalidității sale.

Constatând că cererilor

reclamantului-recurent li s-a răspuns de către autoritatea pârâtă

– și în parte s-au rezolvat cele solicitate de recurent privind

spațiul de locuit, Înalta Curte constată că cererea de recurs

este nefondată și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

se va respinge cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.Z.,

împotriva sentinței civile nr. 2830 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.