ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 154/CA/2008,

pronunțată în dosarul nr. 1176/57/2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis

acțiunea formulată de reclamantul T.V., împotriva pârâtei A.N.P.M. și a dispus

suspendarea executării deciziei nr. 585 din 18 iulie 2008, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele art. 14

din Legea 554/2004, respectiv cazul bine justificat și evitarea producerii unei

pagube iminente.

S-a arătat de către

judecătorul fondului că reclamantul a formulat acțiune împotriva deciziei a

cărei suspendare se cere, situație care conduce la îndeplinirea condiției

privind cazul bine justificat.

În ceea ce privește paguba

iminentă s-a avut în vedere că înlăturarea reclamantului din funcția de

director executiv i-ar putea crea grave prejudicii materiale și morale.

Împotriva acestei sentințe

s-a declarat recurs de către pârâta A.N.P.M.

În motivarea recursului s-a

susținut că prima instanță nu a analizat concret îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, ci a

efectuat numai o expunere teoretică a acestor condiții.

A mai criticat recurenta

sentința, arătând că instanța de fond a aplicat greșit legea și că, mai mult,

prevederile legale invocate în hotărâre nu au fost examinate prin prisma

probatoriilor administrate.

Recurenta a precizat că nu

există situații de fapt care să justifice soluția adoptată și că în hotărâre nu

s-a arătat care sunt prejudiciile morale și materiale ce pot fi suferite de

reclamantul intimat, în situația executării actului administrativ.

Un alt motiv de recurs a

vizat împrejurarea că prin trimiterea la dispozițiile Recomandării nr. 8/1999 a

C.M.C.E. nu se poate pune în discuție preeminența dreptului comunitar, față de

dreptul intern, posibilitatea suspendării actului administrativ fiind

reglementată chiar în dreptul intern.

Înalta Curte, din examinarea

probelor administrate în cauză și a legislației aplicabile, reține următoarele:

Prin decizia nr. 585 din 18

iulie 2008, A.N.P.M. l-a destituit pe reclamant din funcția publică de director

executiv al A.P.M. Alba Iulia, motivat de faptul că din raportul Comisiei de

disciplină din cadrul A.N.P.M., rezultă existența stării de incompatibilitate

și a conflictelor de interese, cu funcția publică deținută.

Reclamantul a solicitat

autorității emitente revocarea actului, iar ulterior a introdus la Curtea de Apel Alba Iulia acțiune în anularea Deciziei nr. 585/2008, emis de A.N.P.M.

Prezenta cauză are ca obiect

suspendarea actului administrativ de destituire din funcția publică de

conducere.

Judecătorul fondului a admis

cererea de suspendare, reținând aplicabilitatea art. 14 din Legea nr. 554/2004

R.

Din examinarea hotărârii, se

constată că aceasta nu este motivată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ.

Potrivit textului precizat,

hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept, care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările

părților.

În considerarea acestor

cerințe legale, judecătorul trebuia să verifice și să motiveze îndeplinirea

concretă a celor două condiții prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004

R, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente ce s-ar

putea produce prin executarea actului.

Verificarea se impunea ca

efect al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 R, care

definește cazul bine justificat ca fiind împrejurarea de fapt și de drept care

este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, iar paguba iminentă este definită în același text la lit. ș), ca

fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil.

Așa cum s-a precizat mai

sus, hotărârea pronunțată de prima instanță nu este motivată cu privire la

îndeplinirea condițiilor legii, judecătorul fondului efectuând numai o analiză

sub aspect teoretic al celor două condiții, fără însă a face vreo referire la

situația de fapt existentă în cauză.

În lipsa motivării

îndeplinirii celor două condiții legale, de care este condiționată suspendarea

actului administrativ, Înalta Curte nu poate efectua controlul legalității și

temeiniciei hotărârii primei instanțe, potrivit argumentelor ce se vor expune

în continuare.

Căile de atac se exercită de

partea nemulțumită de hotărârea instanței și reprezintă mijlocul procesual prin

care se realizează pe calea justiției, protecția dreptului subiectiv sau al

interesului.

În sistemul de drept

procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele

erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea, în fapt și în

drept, este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul

stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, întrucât în

hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au

fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

În cauza de față, se

constată că prima instanță a expus numai sub aspect teoretic condițiile de

admisibilitate a cererii de suspendare, fără a verifica dacă în speță sunt

întrunite condițiile respective și anume cele referitoare la existența cazului

bine justificat și a pagubei iminente, ceea ce echivalează cu necercetarea

fondului pricinii.

Înalta Curte mai precizează

că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor art. 6 din C.E.D.O.,

respectiv dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost consolidat textul în

practica C.E.D.O.

Potrivit jurisprudenței

Curții, care se regăsește și în cauza Albina contra României, noțiunea de

proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt

hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost

supuse spre analiză.

În baza prevederilor art. 11

din C.R., tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din

dreptul intern.

C.E.D.O. a fost ratificată

de România prin Legea nr. 30/1994, așa încât de la data ratificării face parte

din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul național are obligația legală

de a aplica atât prevederile Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții,

care împreună se constituie în blocul de convenționalitate.

Față de considerentele

expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate,

ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinței, pentru ca instanța de

fond să verifice dacă în cauză sunt întrunite concret cerințele art. 14 din

Legea nr. 554/2004 R, privind suspendarea actului administrativ, urmând ca

hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerințele legii, în sensul

analizării apărărilor formulate de toate părțile implicate în litigiu.

În rejudecare, în baza art. 129

alin. (5) C. proc. civ., se va pune în vedere părților să propună și să

administreze probe de natură a contura existența cazului bine justificat și a

pagubei iminente.

Având în vedere, atât

prevederile art. 261 C. proc. civ., cât și prevederile art. 6 din C.E.D.O.,

Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe este nemotivată, așa încât în

baza art. 312 C. proc. civ. și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi

admis, se va casa sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.N.P.M. împotriva sentinței civile nr. 154/CA/2008 din 14 octombrie 2008 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2009.