ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată cu recurs
Prin încheierea din 13
martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, a respins excepția autorității de lucru judecat precum și
cererea de suspendare a executării Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr.
474/2012, formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâtul A.N.R.S.C.,
ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la excepția
autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța
de fond a reținut că din examinarea sentinței nr. 6991 din data de 7
decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 8197/2/2012
rezultă că deși se poate reține identitatea de părți și de obiect nu se poate
reține identitatea de cauză, temeiul juridic al cererii de suspendare.
Astfel, în timp ce cererea
de suspendare care a format obiectul Dosarului nr. 8197/2/2012 a fost întemeiată
pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și a vizat etapa formulării plângerii
prealabile, cererea dedusă judecății, se întemeiază pe dispozițiile art. 15
din același act normativ și vizează o altă etapă, cea a formulării acțiunii în anularea
ordinului de retragere a licenței.
Reținând așadar că nu
există identitate de cauză între cererea de suspendare care a format obiectul Dosarului
nr. 8197/2/2012 și cererea de suspendare cu care a fost investită în cauza dedusă
judecății, instanța de fond a constată că nu există autoritate de lucru
judecat și, pe cale de consecință, a respins ca neîntemeiată excepția autorității
de lucru judecat.
Pe fondul cererii de suspendare
a executării Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012, instanța de fond,
cu referire la existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1)
lit. t) Legea nr. 554/2004, cercetând „aparența de legalitate” a actului ce formează
obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului
cererii, a constat că nu există un caz bine justificat, întrucât toate argumentele
prezentate de reclamantă sunt veritabile critici de nelegalitate ale actului administrativ
care nu pot fi examinate în cadrul acestei proceduri sumare, fără administrarea
de probe și fără antamarea fondului.
Astfel, instanța
de fond a reținut că aspectele privitoare la lipsa motivării, la respectarea obligațiilor
din licență, la documentele care nu ar fi fost puse la dispoziția echipelor de control,
la lipsa indicării faptelor săvârșite care au atras măsura retragerii licenței,
aspecte invocate de reclamantă în argumentarea cazului bine justificat, pot fi examinate
temeinic numai în contextul analizării fondului, întrucât țin de legalitatea actului
atacat și necesită administrarea de probe pe fond.
În acest context, s-a
apreciat că, cel puțin aparent, la o analiză sumară, formală, actul atacat îndeplinește
condițiile de legalitate, examinarea detaliată a oricăruia dintre motivele invocate
de reclamantă în cadrul acestei cereri de suspendare ar presupune, în mod obligatoriu,
antamarea fondului, cu consecința depășirii limitelor de învestire a instanței.
În ceea ce privește „paguba
iminentă”, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004,
instanța de fond a constatând, prin raportare la prevederile art. 14 din Legea
nr. 554/2004, că cerințele obligatorii pentru a se putea dispune suspendarea actului
administrativ trebuie îndeplinite cumulativ, această măsură neputând fi dispusă
de instanța de contencios administrativ dacă una dintre condiții nu este îndeplinită,
a concluzionat că atâta timp cât în cauză nu este îndeplinită cerința cazului bine
justificat, ar fi de prisos a se trece la analiza cerinței pagubei iminente, având
în vedere că și în ipoteza în care s-ar reține că executarea actului administrativ
este de natură să producă reclamantei un prejudiciu viitor sigur și previzibil,
măsura suspendării nu ar putea fi dispusă dacă nu există un caz bine justificat.
Pe de altă parte, a mai
reținut instanța de fond și împrejurarea că reclamanta nu a probat
în niciun mod afirmațiile referitoare la iminența intrării în insolvență, la contractarea
de împrumuturi bancare, la imposibilitatea de plată a salariilor angajaților, în
lipsa unor probe relevante privind situația financiară a societății, neputându-se
presupune în mod temeinic că executarea ordinului ar produce o afectare gravă și
iremediabilă a activității.
Recursul declarat în
cauză
Împotriva încheierii din
13 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL Alba-Iulia cât și pârâta
A.N.R.S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304
pct. 9
C. proc. civ.
2.1. Criticile reclamantei
Prin recursul declarat
reclamanta SC S. SRL Alba-Iulia a susținut că hotărârea atacată s-a dat cu
aplicarea greșită a legii în privința respingerii solicitării recurentei reclamante
de suspendare a Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012, pentru motivele
expuse în cererea introductivă, în drept invocându-se dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la motivul
referitor la pronunțarea hotărârii recurate cu aplicarea greșită a normelor
de drept material recurenta-reclamantă, a susținut, în esență, că, în
mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite
cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
în condițiile în care condiția existenței unui caz bine justificat
a fost greșit analizată iar condiția prevenirii unei pagube iminente nu
a fost analizată prin hotărârea recurată.
În acest sens, recurenta-reclamantă
a arătat că, în analiza condiției existenței cazului bine justificat,
instanța de fond: nu a ținut cont de faptul că în conținutul Ordinului
președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012 nu se regăsesc motivele de fapt concrete
pentru care s-a dispus retragerea licenței, ci numai o prezentare generică
a prevederilor din condițiile asociate licenței, apreciind, în mod greșit,
că acest aspect, alături de celelalte argumente în expunerea cererii, poate fi analizat
temeinic numai în contextul analizei fondului; în analiza sumară nu a ținut
cont de prevederile art. 39 din H.G. nr. 745/2007 care impun A.N.R.S.C., obligația
de a motiva decizia luată, respectiv de a indica motivul sau motivele de drept și
cele de fapt concrete care impuneau retragerea licenței; nu a dat eficiență
faptului că în susținerea legalității actului administrativ, pârâta a
invocat nerespectarea unor măsuri instituite în anul 2008, perioadă în care deținea
o altă licență decât licența retrasă; nu a ținut cont de contradicția
dintre motivul reținut la punctul 2 din actul contestat (nepunerea la dispoziția
echipei de control a documentelor solicitate), și motivul invocat în apărarea
legalității respectivului act, în fața instanței de fond (împiedicarea
echipei de control a A.N.R.S.C., în cadrul acțiunii de control desfășurate
în august 2011, să continue verificările și să-și ducă la îndeplinire
mandatul).
Cu privire la condiția
privind existența pagubei iminente recurenta-reclamantă susține că prin
hotărârea pronunțată instanța de fond a arătat, pe de o parte că, nefiind
dovedită cerința cazului bine justificat, ar fi de prisos analiza cerinței
privind paguba iminentă, dar, pe de altă parte, a arătat faptul că nu au fost depuse
la dosar nici un document prin care să se probeze afirmațiile cu privire la
îndeplinirea respectivei condiții.
În acest context, recurenta-reclamantă
a susținut că instanța de fond a apreciat greșit asupra îndeplinirea
celei de a doua condiții, respectiv condiția pagubei iminente, fără a
ține cont de faptul că: prin retragerea licenței, nu mai poate participa
la nici o procedură pentru atribuirea contractelor de delegare a serviciului de
salubrizare; retragerea licenței impune, conform art. 63 din H.G. nr. 745/2007
și revocarea hotărârii de dare în administrare sau a hotărârii de atribuire
a contractului de delegare a gestiunii serviciului, context în care nu mai poate
presta serviciul de salubrizare, onora obligațiile contractuale încheiate cu
beneficiarii acestui serviciu, încasa contravaloarea acestui serviciu, îndeplini
principalul obiect de activitate, cu consecința directă asupra patrimoniului,
în sensul diminuării acestuia prin neprestarea serviciului, și implicit imposibilitatea
plății salariilor către proprii angajați; conform art. 61 din H.G.
nr. 745/2007 retragerea licenței fiind făcută la inițiativa A.N.R.S.C.,
nu mai are dreptul să solicite o nouă licență, decât la doi ani de la data
emiterii ordinului președintelui A.N.R.S.C. de retragere a licenței, ceea
ce în lipsa suspendării ordinului, ar putea să conducă chiar și la dizolvarea
societății, ca efect al imposibilității realizării obiectului său de activitate.
2.2. Criticile pârâtei
Prin recursul declarat
recurenta A.N.R.S.C. a criticat la rândul său hotărârea instanței de fond însă
doar în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a excepției autorității
de lucru judecat.
Astfel, susține recurenta-pârâtă
că instanța de fond a apreciat greșit și nu a ținut cont de
dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, când a respins excepția
autorității de lucru judecat, invocată în cauză, în raport de sentința
civilă nr. 6991 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,
în Dosarul nr. 8197/2/2012, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de
suspendare formulată de reclamanta SC S. SRL, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,
în condițiile în care din lecturarea cererii din dosarul de față și
a cererii din Dosarul nr. 8197/2/2012 se observă că motivele de fapt ale celor două
cereri de suspendare sunt identice, singura diferență între cele două cereri
fiind temeiul de drept invocat, art. 14 respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Apărările formulate
în cauză
3.1. Prin întâmpinarea
depusă la dosar, A.N.R.S.C. a solicitat respingerea recursului declarat de SC
S. SRL Alba-Iulia ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate,
și concluzionând în sensul că în mod corect instanța de fond a apreciat
că nu există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea ordinului
contestat, care să conducă la reținerea condiției cazului bine justificat,
în condițiile în care cele două cerințe cazul bine justificat și
paguba iminentă se condiționează reciproc, și nu au fost probate în cauză,
ceea ce justifică respingerea cererii de suspendare în condițiile art. 15 din
Legea nr. 554/2004.
3.2. SC S. SRL Alba-Iulia,
prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de A.N.R.S.C ca nefondat,
arătând, în esență, că respingerea excepției autorității de lucru
judecat este una legală, având în vedere prevederile cuprinse în Legea nr. 554/2004
precum și dispozițiile art. 1201 din vechiul C. civ.
Considerentele Înaltei
Curți asupra recursurilor
Analizând încheierea criticată
prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum
și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea
și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
4.1. Cu privire la recursul
reclamantei
Înalta Curte constată
că nu se impune casarea încheierii recurate prin prisma motivul de nelegalitate
prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., reținând
în acest sens, în acord cu instanța de fond, că analiza sumară a motivelor
de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în
cauză, nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care
se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.
În acest sens, Înalta
Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut, ca nefiind îndeplinită
condiția existenței cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea
nr. 554/2004, în condițiile în care din analiza sumară, a actului contestat, prin
prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, nu s-a conturat
o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea
respectivului act.
Cum recurenta-reclamantă
prin cererea de suspendare a argumentat existența cazului bine justificat prin
prisma unor aspecte ce țin de fondul actului contestat [ex. regularitatea motivării
ordinului contestat prin prisma respectării dispozițiilor art. 39 alin. (2)
din H.G. nr. 745/2007, aprecierea temeiniciei unor motive de fapt care au stat la
baza retragerii licenței, prin prisma modului în care acestea au fost redate
în cuprinsul ordinului contestat versus cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul
de fond, modul de îndeplinire a obligațiilor ce-i reveneau recurentei-reclamante
în calitate de titular al unei licențe, actele care au justificat emiterea
ordinului contestat, conținutul notelor de control la care au făcut referire
părțile], ce pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului ordinului
contestat, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se poate reține
îndeplinirea, în cauză, a condiție cazului bine justificat.
De asemenea, în mod corect
instanța de fond, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada cazului bine justificat,
nu a mai procedat la analiza condiției referitoare la iminența pagubei
în condițiile în care pentru admiterea unei cereri de suspendare art. 14
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune în mod imperativ îndeplinirea cumulativă
a două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, ceea
ce, face inutilă analiza celei de a doua condiții în ipoteza în care se conchide
asupra neîndeplinirii primei condiții într-un caz particular supus evaluării.
În consecință, constatând
că în mod judicios instanța de fond a apreciat că recurenta-reclamantă nu a
dovedit în cauză, la nivel de aparență rezonabilă, îndeplinirea cumulativă
condițiilor impuse prin dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, Înalta Curte va respinge toate criticile formulate de recurenta-reclamantă
cu privire la soluționarea cererii de suspendare.
4.2. Cu privire la recursul
pârâtei
În condițiile în
care cele două proceduri reglementate prin dispozițiile art. 14 alin. (1) și
respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt, în esența lor, diferite,
în mod corect instanța de fond a apreciat că nu există identitate de cauză
între cererea de suspendare, formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, asupra căreia s-a pronunțat
Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentița civilă nr. 6991 din
7 decembrie 2012, în Dosarul nr. 8197/2/2012 și cererea de suspendare, cu care
a fost investită în temeiul art. 15 alin. (1) din același act normativ, în
prezenta cauză, ceea ce a condus în mod justificat la respingerea excepției
autorității de lucru judecat, prin raportare la neîndeplinirea condițiilor
impuse de art. 1201 din vechiul C. civ.
Totodată, faptul că suspendarea
executării unui act administrativ se poate dispune în temeiul art. 15 alin. (1)
prin raportare la condițiile impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1)
nu conduce la încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,
normă de drept ce sancționează formularea mai multor cereri de suspendare pentru
aceleași motive însă în baza aceluiași temei de drept (condiție neîndeplinită
în cauză), cum în mod greșit susține recurenta-pârâtă.
Prin urmare faptul că
aceleași motive de nelegalitate pot fi invocate în conturarea cazului bine
justificat prin formularea a două cereri de suspendare, la momente diferite, (formularea
plângerii prealabile, formularea acțiunii în anulare) și pe temeiuri de
drept diferite, [art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004] nu
este de natură a afecta principiul autorității de lucru judecat, în sensul
invocat de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs.
4.3. Soluția instanței
de recurs
Constatând că în cauză
nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., invocate
de ambele recurente, în temeiul art. 312 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. și
art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ambele
recursuri formulate în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de SC S. SRL și de A.N.R.S.C., împotriva încheierii din 13
martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 martie 2014.