ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 13

martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția autorității de lucru judecat precum și

cererea de suspendare a executării Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr.

474/2012, formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâtul A.N.R.S.C.,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția

autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța

de fond a reținut că din examinarea sentinței nr. 6991 din data de 7

decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 8197/2/2012

rezultă că deși se poate reține identitatea de părți și de obiect nu se poate

reține identitatea de cauză, temeiul juridic al cererii de suspendare.

Astfel, în timp ce cererea

de suspendare care a format obiectul Dosarului nr. 8197/2/2012 a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și a vizat etapa formulării plângerii

prealabile, cererea dedusă judecății, se întemeiază pe dispozițiile art. 15

din același act normativ și vizează o altă etapă, cea a formulării acțiunii în anularea

ordinului de retragere a licenței.

Reținând așadar că nu

există identitate de cauză între cererea de suspendare care a format obiectul Dosarului

nr. 8197/2/2012 și cererea de suspendare cu care a fost investită în cauza dedusă

judecății, instanța de fond a constată că nu există autoritate de lucru

judecat și, pe cale de consecință, a respins ca neîntemeiată excepția autorității

de lucru judecat.

Pe fondul cererii de suspendare

a executării Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012, instanța de fond,

cu referire la existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. t) Legea nr. 554/2004, cercetând „aparența de legalitate” a actului ce formează

obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului

cererii, a constat că nu există un caz bine justificat, întrucât toate argumentele

prezentate de reclamantă sunt veritabile critici de nelegalitate ale actului administrativ

care nu pot fi examinate în cadrul acestei proceduri sumare, fără administrarea

de probe și fără antamarea fondului.

Astfel, instanța

de fond a reținut că aspectele privitoare la lipsa motivării, la respectarea obligațiilor

din licență, la documentele care nu ar fi fost puse la dispoziția echipelor de control,

la lipsa indicării faptelor săvârșite care au atras măsura retragerii licenței,

aspecte invocate de reclamantă în argumentarea cazului bine justificat, pot fi examinate

temeinic numai în contextul analizării fondului, întrucât țin de legalitatea actului

atacat și necesită administrarea de probe pe fond.

În acest context, s-a

apreciat că, cel puțin aparent, la o analiză sumară, formală, actul atacat îndeplinește

condițiile de legalitate, examinarea detaliată a oricăruia dintre motivele invocate

de reclamantă în cadrul acestei cereri de suspendare ar presupune, în mod obligatoriu,

antamarea fondului, cu consecința depășirii limitelor de învestire a instanței.

În ceea ce privește „paguba

iminentă”, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004,

instanța de fond a constatând, prin raportare la prevederile art. 14 din Legea

nr. 554/2004, că cerințele obligatorii pentru a se putea dispune suspendarea actului

administrativ trebuie îndeplinite cumulativ, această măsură neputând fi dispusă

de instanța de contencios administrativ dacă una dintre condiții nu este îndeplinită,

a concluzionat că atâta timp cât în cauză nu este îndeplinită cerința cazului bine

justificat, ar fi de prisos a se trece la analiza cerinței pagubei iminente, având

în vedere că și în ipoteza în care s-ar reține că executarea actului administrativ

este de natură să producă reclamantei un prejudiciu viitor sigur și previzibil,

măsura suspendării nu ar putea fi dispusă dacă nu există un caz bine justificat.

Pe de altă parte, a mai

reținut instanța de fond și împrejurarea că reclamanta nu a probat

în niciun mod afirmațiile referitoare la iminența intrării în insolvență, la contractarea

de împrumuturi bancare, la imposibilitatea de plată a salariilor angajaților, în

lipsa unor probe relevante privind situația financiară a societății, neputându-se

presupune în mod temeinic că executarea ordinului ar produce o afectare gravă și

iremediabilă a activității.

cauză

Împotriva încheierii din

13 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL Alba-Iulia cât și pârâta

A.N.R.S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304

pct. 9

C. proc. civ.

2.1. Criticile reclamantei

Prin recursul declarat

reclamanta SC S. SRL Alba-Iulia a susținut că hotărârea atacată s-a dat cu

aplicarea greșită a legii în privința respingerii solicitării recurentei reclamante

de suspendare a Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012, pentru motivele

expuse în cererea introductivă, în drept invocându-se dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la motivul

referitor la pronunțarea hotărârii recurate cu aplicarea greșită a normelor

de drept material recurenta-reclamantă, a susținut, în esență, că, în

mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

în condițiile în care condiția existenței unui caz bine justificat

a fost greșit analizată iar condiția prevenirii unei pagube iminente nu

a fost analizată prin hotărârea recurată.

În acest sens, recurenta-reclamantă

a arătat că, în analiza condiției existenței cazului bine justificat,

instanța de fond: nu a ținut cont de faptul că în conținutul Ordinului

președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012 nu se regăsesc motivele de fapt concrete

pentru care s-a dispus retragerea licenței, ci numai o prezentare generică

a prevederilor din condițiile asociate licenței, apreciind, în mod greșit,

că acest aspect, alături de celelalte argumente în expunerea cererii, poate fi analizat

temeinic numai în contextul analizei fondului; în analiza sumară nu a ținut

cont de prevederile art. 39 din H.G. nr. 745/2007 care impun A.N.R.S.C., obligația

de a motiva decizia luată, respectiv de a indica motivul sau motivele de drept și

cele de fapt concrete care impuneau retragerea licenței; nu a dat eficiență

faptului că în susținerea legalității actului administrativ, pârâta a

invocat nerespectarea unor măsuri instituite în anul 2008, perioadă în care deținea

o altă licență decât licența retrasă; nu a ținut cont de contradicția

dintre motivul reținut la punctul 2 din actul contestat (nepunerea la dispoziția

echipei de control a documentelor solicitate), și motivul invocat în apărarea

legalității respectivului act, în fața instanței de fond (împiedicarea

echipei de control a A.N.R.S.C., în cadrul acțiunii de control desfășurate

în august 2011, să continue verificările și să-și ducă la îndeplinire

mandatul).

Cu privire la condiția

privind existența pagubei iminente recurenta-reclamantă susține că prin

hotărârea pronunțată instanța de fond a arătat, pe de o parte că, nefiind

dovedită cerința cazului bine justificat, ar fi de prisos analiza cerinței

privind paguba iminentă, dar, pe de altă parte, a arătat faptul că nu au fost depuse

la dosar nici un document prin care să se probeze afirmațiile cu privire la

îndeplinirea respectivei condiții.

În acest context, recurenta-reclamantă

a susținut că instanța de fond a apreciat greșit asupra îndeplinirea

celei de a doua condiții, respectiv condiția pagubei iminente, fără a

ține cont de faptul că: prin retragerea licenței, nu mai poate participa

la nici o procedură pentru atribuirea contractelor de delegare a serviciului de

salubrizare; retragerea licenței impune, conform art. 63 din H.G. nr. 745/2007

și revocarea hotărârii de dare în administrare sau a hotărârii de atribuire

a contractului de delegare a gestiunii serviciului, context în care nu mai poate

presta serviciul de salubrizare, onora obligațiile contractuale încheiate cu

beneficiarii acestui serviciu, încasa contravaloarea acestui serviciu, îndeplini

principalul obiect de activitate, cu consecința directă asupra patrimoniului,

în sensul diminuării acestuia prin neprestarea serviciului, și implicit imposibilitatea

plății salariilor către proprii angajați; conform art. 61 din H.G.

nr. 745/2007 retragerea licenței fiind făcută la inițiativa A.N.R.S.C.,

nu mai are dreptul să solicite o nouă licență, decât la doi ani de la data

emiterii ordinului președintelui A.N.R.S.C. de retragere a licenței, ceea

ce în lipsa suspendării ordinului, ar putea să conducă chiar și la dizolvarea

societății, ca efect al imposibilității realizării obiectului său de activitate.

2.2. Criticile pârâtei

Prin recursul declarat

recurenta A.N.R.S.C. a criticat la rândul său hotărârea instanței de fond însă

doar în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a excepției autorității

de lucru judecat.

Astfel, susține recurenta-pârâtă

că instanța de fond a apreciat greșit și nu a ținut cont de

dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, când a respins excepția

autorității de lucru judecat, invocată în cauză, în raport de sentința

civilă nr. 6991 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

în Dosarul nr. 8197/2/2012, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de

suspendare formulată de reclamanta SC S. SRL, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

în condițiile în care din lecturarea cererii din dosarul de față și

a cererii din Dosarul nr. 8197/2/2012 se observă că motivele de fapt ale celor două

cereri de suspendare sunt identice, singura diferență între cele două cereri

fiind temeiul de drept invocat, art. 14 respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004.

în cauză

3.1. Prin întâmpinarea

depusă la dosar, A.N.R.S.C. a solicitat respingerea recursului declarat de SC

S. SRL Alba-Iulia ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate,

și concluzionând în sensul că în mod corect instanța de fond a apreciat

că nu există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea ordinului

contestat, care să conducă la reținerea condiției cazului bine justificat,

în condițiile în care cele două cerințe cazul bine justificat și

paguba iminentă se condiționează reciproc, și nu au fost probate în cauză,

ceea ce justifică respingerea cererii de suspendare în condițiile art. 15 din

Legea nr. 554/2004.

3.2. SC S. SRL Alba-Iulia,

prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de A.N.R.S.C ca nefondat,

arătând, în esență, că respingerea excepției autorității de lucru

judecat este una legală, având în vedere prevederile cuprinse în Legea nr. 554/2004

precum și dispozițiile art. 1201 din vechiul C. civ.

Curți asupra recursurilor

Analizând încheierea criticată

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum

și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea

și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

4.1. Cu privire la recursul

reclamantei

Înalta Curte constată

că nu se impune casarea încheierii recurate prin prisma motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., reținând

în acest sens, în acord cu instanța de fond, că analiza sumară a motivelor

de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în

cauză, nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care

se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

În acest sens, Înalta

Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut, ca nefiind îndeplinită

condiția existenței cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea

nr. 554/2004, în condițiile în care din analiza sumară, a actului contestat, prin

prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, nu s-a conturat

o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea

respectivului act.

Cum recurenta-reclamantă

prin cererea de suspendare a argumentat existența cazului bine justificat prin

prisma unor aspecte ce țin de fondul actului contestat [ex. regularitatea motivării

ordinului contestat prin prisma respectării dispozițiilor art. 39 alin. (2)

din H.G. nr. 745/2007, aprecierea temeiniciei unor motive de fapt care au stat la

baza retragerii licenței, prin prisma modului în care acestea au fost redate

în cuprinsul ordinului contestat versus cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul

de fond, modul de îndeplinire a obligațiilor ce-i reveneau recurentei-reclamante

în calitate de titular al unei licențe, actele care au justificat emiterea

ordinului contestat, conținutul notelor de control la care au făcut referire

părțile], ce pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului ordinului

contestat, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se poate reține

îndeplinirea, în cauză, a condiție cazului bine justificat.

De asemenea, în mod corect

instanța de fond, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada cazului bine justificat,

nu a mai procedat la analiza condiției referitoare la iminența pagubei

în condițiile în care pentru admiterea unei cereri de suspendare art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune în mod imperativ îndeplinirea cumulativă

a două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, ceea

ce, face inutilă analiza celei de a doua condiții în ipoteza în care se conchide

asupra neîndeplinirii primei condiții într-un caz particular supus evaluării.

În consecință, constatând

că în mod judicios instanța de fond a apreciat că recurenta-reclamantă nu a

dovedit în cauză, la nivel de aparență rezonabilă, îndeplinirea cumulativă

condițiilor impuse prin dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte va respinge toate criticile formulate de recurenta-reclamantă

cu privire la soluționarea cererii de suspendare.

4.2. Cu privire la recursul

pârâtei

În condițiile în

care cele două proceduri reglementate prin dispozițiile art. 14 alin. (1) și

respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt, în esența lor, diferite,

în mod corect instanța de fond a apreciat că nu există identitate de cauză

între cererea de suspendare, formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, asupra căreia s-a pronunțat

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentița civilă nr. 6991 din

7 decembrie 2012, în Dosarul nr. 8197/2/2012 și cererea de suspendare, cu care

a fost investită în temeiul art. 15 alin. (1) din același act normativ, în

prezenta cauză, ceea ce a condus în mod justificat la respingerea excepției

autorității de lucru judecat, prin raportare la neîndeplinirea condițiilor

impuse de art. 1201 din vechiul C. civ.

Totodată, faptul că suspendarea

executării unui act administrativ se poate dispune în temeiul art. 15 alin. (1)

prin raportare la condițiile impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1)

nu conduce la încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,

normă de drept ce sancționează formularea mai multor cereri de suspendare pentru

aceleași motive însă în baza aceluiași temei de drept (condiție neîndeplinită

în cauză), cum în mod greșit susține recurenta-pârâtă.

Prin urmare faptul că

aceleași motive de nelegalitate pot fi invocate în conturarea cazului bine

justificat prin formularea a două cereri de suspendare, la momente diferite, (formularea

plângerii prealabile, formularea acțiunii în anulare) și pe temeiuri de

drept diferite, [art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004] nu

este de natură a afecta principiul autorității de lucru judecat, în sensul

invocat de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs.

4.3. Soluția instanței

de recurs

Constatând că în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., invocate

de ambele recurente, în temeiul art. 312 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. și

art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ambele

recursuri formulate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de SC S. SRL și de A.N.R.S.C., împotriva încheierii din 13

martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2014.