ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin încheierea din 13 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția autorității de lucru judecat precum și cererea de suspendare a executării Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012, formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâtul A.N.R.S.C., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că din examinarea sentinței nr. 6991 din data de 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 8197/2/2012 rezultă că deși se poate reține identitatea de părți și de obiect nu se poate reține identitatea de cauză, temeiul juridic al cererii de suspendare.

Astfel, în timp ce cererea de suspendare care a format obiectul Dosarului nr. 8197/2/2012 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și a vizat etapa formulării plângerii prealabile, cererea dedusă judecății, se întemeiază pe dispozițiile art. 15 din același act normativ și vizează o altă etapă, cea a formulării acțiunii în anularea ordinului de retragere a licenței. Reținând așadar că nu există identitate de cauză între cererea de suspendare care a format obiectul Dosarului nr. 8197/2/2012 și cererea de suspendare cu care a fost investită în cauza dedusă judecății, instanța de fond a constată că nu există autoritate de lucru judecat și, pe cale de consecință, a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat.

Pe fondul cererii de suspendare a executării Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012, instanța de fond, cu referire la existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004, cercetând „aparența de legalitate” a actului ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului cererii, a constat că nu există un caz bine justificat, întrucât toate argumentele prezentate de reclamantă sunt veritabile critici de nelegalitate ale actului administrativ care nu pot fi examinate în cadrul acestei proceduri sumare, fără administrarea de probe și fără antamarea fondului.

Astfel, instanța de fond a reținut că aspectele privitoare la lipsa motivării, la respectarea obligațiilor din licență, la documentele care nu ar fi fost puse la dispoziția echipelor de control, la lipsa indicării faptelor săvârșite care au atras măsura retragerii licenței, aspecte invocate de reclamantă în argumentarea cazului bine justificat, pot fi examinate temeinic numai în contextul analizării fondului, întrucât țin de legalitatea actului atacat și necesită administrarea de probe pe fond. În acest context, s-a apreciat că, cel puțin aparent, la o analiză sumară, formală, actul atacat îndeplinește condițiile de legalitate, examinarea detaliată a oricăruia dintre motivele invocate de reclamantă în cadrul acestei cereri de suspendare ar presupune, în mod obligatoriu, antamarea fondului, cu consecința depășirii limitelor de învestire a instanței.

În ceea ce privește „paguba iminentă”, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatând, prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, că cerințele obligatorii pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ, această măsură neputând fi dispusă de instanța de contencios administrativ dacă una dintre condiții nu este îndeplinită, a concluzionat că atâta timp cât în cauză nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat, ar fi de prisos a se trece la analiza cerinței pagubei iminente, având în vedere că și în ipoteza în care s-ar reține că executarea actului administrativ este de natură să producă reclamantei un prejudiciu viitor sigur și previzibil, măsura suspendării nu ar putea fi dispusă dacă nu există un caz bine justificat.

Pe de altă parte, a mai reținut instanța de fond și împrejurarea că reclamanta nu a probat în niciun mod afirmațiile referitoare la iminența intrării în insolvență, la contractarea de împrumuturi bancare, la imposibilitatea de plată a salariilor angajaților, în lipsa unor probe relevante privind situația financiară a societății, neputându-se presupune în mod temeinic că executarea ordinului ar produce o afectare gravă și iremediabilă a activității. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva încheierii din 13 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL Alba-Iulia cât și pârâta A.N.R.S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. 2.1. Criticile reclamantei Prin recursul declarat reclamanta SC S. SRL Alba-Iulia a susținut că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii în privința respingerii solicitării recurentei reclamante de suspendare a Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012, pentru motivele expuse în cererea introductivă, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu privire la motivul referitor la pronunțarea hotărârii recurate cu aplicarea greșită a normelor de drept material recurenta-reclamantă, a susținut, în esență, că, în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care condiția existenței unui caz bine justificat a fost greșit analizată iar condiția prevenirii unei pagube iminente nu a fost analizată prin hotărârea recurată.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că, în analiza condiției existenței cazului bine justificat, instanța de fond: nu a ținut cont de faptul că în conținutul Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 474/2012 nu se regăsesc motivele de fapt concrete pentru care s-a dispus retragerea licenței, ci numai o prezentare generică a prevederilor din condițiile asociate licenței, apreciind, în mod greșit, că acest aspect, alături de celelalte argumente în expunerea cererii, poate fi analizat temeinic numai în contextul analizei fondului; în analiza sumară nu a ținut cont de prevederile art. 39 din H.G.

nr. 745/2007 care impun A.N.R.S.C., obligația de a motiva decizia luată, respectiv de a indica motivul sau motivele de drept și cele de fapt concrete care impuneau retragerea licenței; nu a dat eficiență faptului că în susținerea legalității actului administrativ, pârâta a invocat nerespectarea unor măsuri instituite în anul 2008, perioadă în care deținea o altă licență decât licența retrasă; nu a ținut cont de contradicția dintre motivul reținut la punctul 2 din actul contestat (nepunerea la dispoziția echipei de control a documentelor solicitate), și motivul invocat în apărarea legalității respectivului act, în fața instanței de fond (împiedicarea echipei de control a A.N.R.S.C., în cadrul acțiunii de control desfășurate în august 2011, să continue verificările și să-și ducă la îndeplinire mandatul).

Cu privire la condiția privind existența pagubei iminente recurenta-reclamantă susține că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a arătat, pe de o parte că, nefiind dovedită cerința cazului bine justificat, ar fi de prisos analiza cerinței privind paguba iminentă, dar, pe de altă parte, a arătat faptul că nu au fost depuse la dosar nici un document prin care să se probeze afirmațiile cu privire la îndeplinirea respectivei condiții. În acest context, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a apreciat greșit asupra îndeplinirea celei de a doua condiții, respectiv condiția pagubei iminente, fără a ține cont de faptul că: prin retragerea licenței, nu mai poate participa la nici o procedură pentru atribuirea contractelor de delegare a serviciului de salubrizare; retragerea licenței impune, conform art. 63 din H.G.

nr. 745/2007 și revocarea hotărârii de dare în administrare sau a hotărârii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului, context în care nu mai poate presta serviciul de salubrizare, onora obligațiile contractuale încheiate cu beneficiarii acestui serviciu, încasa contravaloarea acestui serviciu, îndeplini principalul obiect de activitate, cu consecința directă asupra patrimoniului, în sensul diminuării acestuia prin neprestarea serviciului, și implicit imposibilitatea plății salariilor către proprii angajați; conform art. 61 din H.G. nr. 745/2007 retragerea licenței fiind făcută la inițiativa A.N.R.S.C., nu mai are dreptul să solicite o nouă licență, decât la doi ani de la data emiterii ordinului președintelui A.N.R.S.C.

de retragere a licenței, ceea ce în lipsa suspendării ordinului, ar putea să conducă chiar și la dizolvarea societății, ca efect al imposibilității realizării obiectului său de activitate. 2.2. Criticile pârâtei Prin recursul declarat recurenta A.N.R.S.C. a criticat la rândul său hotărârea instanței de fond însă doar în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a excepției autorității de lucru judecat.

Astfel, susține recurenta-pârâtă că instanța de fond a apreciat greșit și nu a ținut cont de dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, când a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată în cauză, în raport de sentința civilă nr. 6991 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 8197/2/2012, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S. SRL, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din lecturarea cererii din dosarul de față și a cererii din Dosarul nr. 8197/2/2012 se observă că motivele de fapt ale celor două cereri de suspendare sunt identice, singura diferență între cele două cereri fiind temeiul de drept invocat, art. 14 respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004.

3. Apărările formulate în cauză 3.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, A.N.R.S.C. a solicitat respingerea recursului declarat de SC S. SRL Alba-Iulia ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate, și concluzionând în sensul că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea ordinului contestat, care să conducă la reținerea condiției cazului bine justificat, în condițiile în care cele două cerințe cazul bine justificat și paguba iminentă se condiționează reciproc, și nu au fost probate în cauză, ceea ce justifică respingerea cererii de suspendare în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. 3.2.

SC S. SRL Alba-Iulia, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de A.N.R.S.C ca nefondat, arătând, în esență, că respingerea excepției autorității de lucru judecat este una legală, având în vedere prevederile cuprinse în Legea nr. 554/2004 precum și dispozițiile art. 1201 din vechiul C. civ. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând încheierea criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: 4.1. Cu privire la recursul reclamantei Înalta Curte constată că nu se impune casarea încheierii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc.

civ., reținând în acest sens, în acord cu instanța de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză, nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării. În acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a reținut, ca nefiind îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din analiza sumară, a actului contestat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, nu s-a conturat o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Cum recurenta-reclamantă prin cererea de suspendare a argumentat existența cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce țin de fondul actului contestat [ex. regularitatea motivării ordinului contestat prin prisma respectării dispozițiilor art. 39 alin. (2) din H.G. nr. 745/2007, aprecierea temeiniciei unor motive de fapt care au stat la baza retragerii licenței, prin prisma modului în care acestea au fost redate în cuprinsul ordinului contestat versus cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond, modul de îndeplinire a obligațiilor ce-i reveneau recurentei-reclamante în calitate de titular al unei licențe, actele care au justificat emiterea ordinului contestat, conținutul notelor de control la care au făcut referire părțile], ce pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului ordinului contestat, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se poate reține îndeplinirea, în cauză, a condiție cazului bine justificat.

De asemenea, în mod corect instanța de fond, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada cazului bine justificat, nu a mai procedat la analiza condiției referitoare la iminența pagubei în condițiile în care pentru admiterea unei cereri de suspendare art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune în mod imperativ îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, ceea ce, face inutilă analiza celei de a doua condiții în ipoteza în care se conchide asupra neîndeplinirii primei condiții într-un caz particular supus evaluării. În consecință, constatând că în mod judicios instanța de fond a apreciat că recurenta-reclamantă nu a dovedit în cauză, la nivel de aparență rezonabilă, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse prin dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge toate criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la soluționarea cererii de suspendare.

4.2. Cu privire la recursul pârâtei În condițiile în care cele două proceduri reglementate prin dispozițiile art. 14 alin. (1) și respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt, în esența lor, diferite, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu există identitate de cauză între cererea de suspendare, formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, asupra căreia s-a pronunțat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentița civilă nr. 6991 din 7 decembrie 2012, în Dosarul nr. 8197/2/2012 și cererea de suspendare, cu care a fost investită în temeiul art. 15 alin. (1) din același act normativ, în prezenta cauză, ceea ce a condus în mod justificat la respingerea excepției autorității de lucru judecat, prin raportare la neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 1201 din vechiul C. civ.

Totodată, faptul că suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în temeiul art. 15 alin. (1) prin raportare la condițiile impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) nu conduce la încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, normă de drept ce sancționează formularea mai multor cereri de suspendare pentru aceleași motive însă în baza aceluiași temei de drept (condiție neîndeplinită în cauză), cum în mod greșit susține recurenta-pârâtă. Prin urmare faptul că aceleași motive de nelegalitate pot fi invocate în conturarea cazului bine justificat prin formularea a două cereri de suspendare, la momente diferite, (formularea plângerii prealabile, formularea acțiunii în anulare) și pe temeiuri de drept diferite, [art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004] nu este de natură a afecta principiul autorității de lucru judecat, în sensul invocat de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs.

4.3. Soluția instanței de recurs Constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., invocate de ambele recurente, în temeiul art. 312 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ambele recursuri formulate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de SC S. SRL și de A.N.R.S.C., împotriva încheierii din 13 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2014.