ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3081/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 59 din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția inadmisibilității contestației la executare pentru neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de intimata A.V.A.S. și a respins contestația la executare formulată de contestatorii P.R.Ș., P.R.A. și P.R.G., în contradictoriu cu A.V.A.S. București, ca nefondată. Prin cererea adresată de P.R.Ș. s-a contestat executarea silită pornită de A.V.A.S.

București împotriva sa, motivat de faptul că nu ar fi încheiat contractul de credit, titular fiind soțul său decedat la 23 iulie 1996. Ulterior contestația la executare a fost precizată și completată în sensul că au calitate de contestatori și cei doi fii ai contestatoarei, în calitate de moștenitori ai debitorului motiv pentru care au mai formulat un petit al contestației prin care au solicitat și partajarea bunurilor succesorale conform art. 4001 C. proc. civ. În considerentele sentinței, instanța fondului a reținut că prin contractul de credit din 21 iulie 1994, B.A. SA a acordat un credit debitorului P.M., iar creanța rezultată din neachitarea creditului a fost preluată prin contractul de cesiune de creanță din 1999 de către intimata A.V.A.S.

S-a mai reținut că, prin actul adițional la contractul de cesiune, semnat la 31 martie 1997, obligațiile din contract au fost asumate de soția debitorului motiv pentru care, aceasta nu poate susține că nu ar avea calitatea de împrumutat. Cu privire la cererea de completare a contestației s-a apreciat că s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., intimata invocându-și dezacordul atât în ședință publică, cât și prin note scrise. Prima instanță a mai statuat că solicitarea de partajare a bunurilor succesorale în cadrul contestației la executare este neîntemeiată, întrucât executarea silită demarată de A.V.A.S. a avut în vedere calitatea de debitoare a contestatoarei P.R.Ș. care și-a asumat în nume propriu obligațiile rezultând din convenția de creditare – prin semnarea actului adițional la contract, și nu calitatea sa de succesor al debitorului decedat.

De asemenea, s-a considerat că nu se justifică cererea de împărțeală a bunurilor pentru că executarea silită nu s-a pornit împotriva moștenitorilor debitorului decedat. Cu privire la susținerea potrivit căreia debitul ar fi fost achitat de către numitul N.C. – fostul asociat care a preluat SC P.T.A. SA. – instanța a reținut că nu s-a făcut această dovadă, iar executarea unui alt debitor se raportează la obligațiile asumate de acesta și nu este de natură a exonera pe debitoarea P.R.Ș. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, care au invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ., susținând următoarele: - Competența materială, funcțională în soluționarea cauzei aparține instanței civile și nu comerciale acesta fiind sensul regulatorului de competență prin care cauza a fost trimisă spre competentă soluționare aceleiași instanțe, adică secția civilă a curții de apel.

- Instanța a apreciat greșit asupra actului adițional cât timp P.R.Ș. nu a fost parte în contract, iar succesiunea după defunctul P.M. nu fusese dezbătută astfel că actul în discuție nu-i poate fi opus. - Instanța nu a motivat în cuprinsul sentinței înlăturarea apărării potrivit căreia calitatea de debitor aparține numitului N.C. Se mai susține că, deși s-au depus numeroase înscrisuri care relevă împrejurarea că adevăratul debitor al creanței urmărite este persoana indicată anterior, acestea nu au fost luate în considerare. Prin întâmpinarea depusă la 23 noiembrie 2009, intimata A.V.A.S. București a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Inițial prezenta contestație la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț care s-a pronunțat prin sentința nr. 336 din 25 ianuarie 2007, sentință anulată prin decizia nr. 309 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Neamț, instanță ce a dat eficiență prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit cu care – litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică internă, cum este cazul creanței de față, în care A.V.A.S. este parte sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului (în speță – Curtea de Apel București). Această decizie a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Curții de Apel București care, prin sentința nr. 9 din 4 martie 2008 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției comerciale a Curții de Apel București și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Prin încheierea din 20 octombrie 2008, Înalta Curte a constatat că nu există conflict negativ de competență și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul secției civile a Curții de Apel București, care l-a înaintat spre competentă soluționare – potrivit naturii litigiului – la secția a VI-a comercială a aceleiași instanțe.

Acest demers al instanței a avut la bază sentința civilă nr. 9 din 4 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, sentință rămasă irevocabilă prin nerecurare. În consecință, stabilindu-se în mod irevocabil natura comercială a litigiului ce atrage competența materială funcțională a instanței comerciale, motivul de recurs ce vizează acest aspect este nefondat. Instanța de fond a dat o apreciere corectă actului adițional, din data de 31 martie 1997, la contractul de credit din 21 iulie 1994, act în baza căruia contestatoarea P.R.Ș. a devenit titulara contractului de credit, în locul debitorului P.M., în temeiul art. 1128 pct. 2 C. civ. Semnând acest act ce face parte integrantă din contractul de credit, contestatoarea și-a asumat obligațiile și toate efectele juridice ale convenției, devenind incidente prevederilor art. 969 C. civ.

Mai mult, actul adițional nu cuprinde mențiuni în sensul cărora – la încheierea lui – s-ar fi avut în vedere calitatea de moștenitoare a contestatoarei. Nici critica prin care se susține nemotivarea sentinței în privința înlăturării apărării potrivit căreia calitatea de debitor ar aparține numitului N.C. nu poate fi primită, în condițiile în care considerentele sentinței cuprind pe larg argumentarea instanței pe acest aspect. Astfel, s-a constatat că la dosar nu s-au depus acte din care să rezulte stingerea debitului urmărit silit de A.V.A.S., iar executarea silită a unui alt debitor are în vedere obligațiile asumate de acesta în mod independent, nefiind de natură să o exonereze pe contestatoarea debitoare de propriile obligații asumate contractual.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, motiv pentru care urmează ca recursul să fie respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatorii P.R.Ș., P.R.A. și P.R.G. împotriva sentinței comerciale nr. 59 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.