ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3081/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3081/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 59 din 8 aprilie 2009, Curtea
de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins
excepția inadmisibilității contestației la executare pentru
neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de intimata A.V.A.S. și
a respins contestația la executare formulată de contestatorii P.R.Ș.,
P.R.A. și P.R.G., în contradictoriu cu A.V.A.S. București, ca
nefondată.
Prin cererea adresată
de P.R.Ș. s-a contestat executarea silită pornită de A.V.A.S.
București împotriva sa, motivat de faptul că nu ar fi încheiat
contractul de credit, titular fiind soțul său decedat la 23 iulie
1996.
Ulterior contestația la
executare a fost precizată și completată în sensul că au
calitate de contestatori și cei doi fii ai contestatoarei, în calitate de
moștenitori ai debitorului motiv pentru care au mai formulat un petit al
contestației prin care au solicitat și partajarea bunurilor
succesorale conform art. 4001 C. proc. civ.
În considerentele
sentinței, instanța fondului a reținut că prin contractul
de credit din 21 iulie 1994, B.A. SA a acordat un credit debitorului P.M., iar
creanța rezultată din neachitarea creditului a fost preluată
prin contractul de cesiune de creanță din 1999 de către intimata
A.V.A.S.
S-a mai reținut
că, prin actul adițional la contractul de cesiune, semnat la 31
martie 1997, obligațiile din contract au fost asumate de soția
debitorului motiv pentru care, aceasta nu poate susține că nu ar avea
calitatea de împrumutat.
Cu privire la cererea de
completare a contestației s-a apreciat că s-a făcut cu
încălcarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., intimata invocându-și
dezacordul atât în ședință publică, cât și prin note
scrise.
Prima instanță a
mai statuat că solicitarea de partajare a bunurilor succesorale în cadrul
contestației la executare este neîntemeiată, întrucât executarea
silită demarată de A.V.A.S. a avut în vedere calitatea de debitoare a
contestatoarei P.R.Ș. care și-a asumat în nume propriu
obligațiile rezultând din convenția de creditare – prin semnarea
actului adițional la contract, și nu calitatea sa de succesor al
debitorului decedat.
De asemenea, s-a considerat
că nu se justifică cererea de împărțeală a bunurilor
pentru că executarea silită nu s-a pornit împotriva
moștenitorilor debitorului decedat.
Cu privire la
susținerea potrivit căreia debitul ar fi fost achitat de către
numitul N.C. – fostul asociat care a preluat SC P.T.A. SA. – instanța a
reținut că nu s-a făcut această dovadă, iar executarea
unui alt debitor se raportează la obligațiile asumate de acesta
și nu este de natură a exonera pe debitoarea P.R.Ș.
Împotriva acestei
sentințe au declarat recurs reclamanții, care au invocat prevederile art.
304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ., susținând următoarele:
- Competența
materială, funcțională în soluționarea cauzei aparține
instanței civile și nu comerciale acesta fiind sensul regulatorului
de competență prin care cauza a fost trimisă spre
competentă soluționare aceleiași instanțe, adică
secția civilă a curții de apel.
- Instanța a apreciat
greșit asupra actului adițional cât timp P.R.Ș. nu a fost parte
în contract, iar succesiunea după defunctul P.M. nu fusese
dezbătută astfel că actul în discuție nu-i poate fi opus.
- Instanța nu a motivat
în cuprinsul sentinței înlăturarea apărării potrivit
căreia calitatea de debitor aparține numitului N.C.
Se mai susține că,
deși s-au depus numeroase înscrisuri care relevă împrejurarea că
adevăratul debitor al creanței urmărite este persoana
indicată anterior, acestea nu au fost luate în considerare.
Prin întâmpinarea
depusă la 23 noiembrie 2009, intimata A.V.A.S. București a solicitat
respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat
pentru următoarele considerente:
Inițial prezenta
contestație la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei
Piatra Neamț care s-a pronunțat prin sentința nr. 336 din 25
ianuarie 2007, sentință anulată prin decizia nr. 309 din 9
octombrie 2007 a Tribunalului Neamț, instanță ce a dat
eficiență prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit cu
care – litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate
la datoria publică internă, cum este cazul creanței de
față, în care A.V.A.S. este parte sunt de competența curții
de apel în a cărei rază teritorială se află sediul
pârâtului (în speță – Curtea de Apel București).
Această decizie a
rămas irevocabilă prin nerecurare.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul secției civile a Curții de Apel
București care, prin sentința nr. 9 din 4 martie 2008 și-a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției comerciale
a Curții de Apel București și constatând ivit conflictul negativ
de competență a trimis cauza Înaltei Curți de Casație
și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Prin încheierea din 20
octombrie 2008, Înalta Curte a constatat că nu există conflict
negativ de competență și a trimis cauza aceleiași
instanțe pentru continuarea judecății.
Dosarul a fost reînregistrat
pe rolul secției civile a Curții de Apel București, care l-a
înaintat spre competentă soluționare – potrivit naturii litigiului –
la secția a VI-a comercială a aceleiași instanțe.
Acest demers al
instanței a avut la bază sentința civilă nr. 9 din 4 martie
2008 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă,
sentință rămasă irevocabilă prin nerecurare.
În consecință,
stabilindu-se în mod irevocabil natura comercială a litigiului ce atrage
competența materială funcțională a instanței
comerciale, motivul de recurs ce vizează acest aspect este nefondat.
Instanța de fond a dat
o apreciere corectă actului adițional, din data de 31 martie 1997, la
contractul de credit din 21 iulie 1994, act în baza căruia contestatoarea P.R.Ș.
a devenit titulara contractului de credit, în locul debitorului P.M., în
temeiul art. 1128 pct. 2 C. civ.
Semnând acest act ce face
parte integrantă din contractul de credit, contestatoarea și-a asumat
obligațiile și toate efectele juridice ale convenției, devenind
incidente prevederilor art. 969 C. civ.
Mai mult, actul
adițional nu cuprinde mențiuni în sensul cărora – la încheierea
lui – s-ar fi avut în vedere calitatea de moștenitoare a contestatoarei.
Nici critica prin care se
susține nemotivarea sentinței în privința înlăturării
apărării potrivit căreia calitatea de debitor ar aparține
numitului N.C. nu poate fi primită, în condițiile în care
considerentele sentinței cuprind pe larg argumentarea instanței pe
acest aspect.
Astfel, s-a constatat
că la dosar nu s-au depus acte din care să rezulte stingerea
debitului urmărit silit de A.V.A.S., iar executarea silită a unui alt
debitor are în vedere obligațiile asumate de acesta în mod independent,
nefiind de natură să o exonereze pe contestatoarea debitoare de
propriile obligații asumate contractual.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate,
motiv pentru care urmează ca recursul să fie respins ca atare conform
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de contestatorii P.R.Ș., P.R.A. și P.R.G. împotriva sentinței
comerciale nr. 59 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.