ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2010

Asupra contestației în anulare de față; Prin cererea formulată de reclamanta SC A.R.A. București, pârâta A.L.S.I. C. București a fost chemată în judecată pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate inexistența unui contract de reasigurare încheiat între reclamantă, în calitate de reasigurator și pârâtă, în calitate de reasigurat, prin intermediul brokerului Z.S.A.L. (Offshore-Beirut, Lebanon) și în subsidiar, în măsura în care instanța apreciază că simpla corespondență comercială purtată între părți poate constitui un contract de reasigurare, să constate nulitatea absolută a acestuia, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 12126 din 12 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția necompetenței instanțelor judecătorești române și a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă.

Apelul declarat de reclamanta SC A.R.A. București împotriva sentinței instanței de fond a fost admis de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, așa cum rezultă din decizia nr. 161 din 7 aprilie 2009, potrivit căreia a fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București. Împotriva acestei decizii pârâta A.L.S.I. C. București a formulat recurs. Prin decizia nr. 2865 din 12 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că societatea recurentă a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar (fila 8 dosar recurs), obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 446/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează ca netimbrată. Împotriva acestei decizii a formulat contestației în anulare petenta A.L.S.I. C. București aducându-i următoarele critici. 1. Procedura de citare a petentei, în calitate de recurentă, pentru data când s-a judecat recursul, nu a fost îndeplinită conform legii, citația nefiind înmânată personal la sediul de comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 92 și art. 92 1 C. proc. civ.

2. Petenta susține că mențiunile din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare pentru data când s-a soluționat recursul sunt mențiuni neadevărate, deoarece, în cazul persoanelor juridice nu se poate face procedura de citare prin afișare și, oricum, la sediul societății petente se află întotdeauna o persoană însărcinată cu primirea corespondenței. Analizând decizia contestată, prin raportare la criticile formulate și la lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea contestatoarei este nefondată, pentru considerentele ce urmează. 1. Susținerile contestatoarei nu pot fi reținute deoarece, dacă potrivit dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. proc.

civ., citația se înmânează personal celui citat, potrivit dispozițiilor alin. (4) al aceluiași articol, în cazul în care persoanele arătate la alin. (3) sunt lipsă, atunci agentul va afișa citația pe ușa principală a clădirii, încheind un proces-verbal despre toate acestea, fapt ce s-a petrecut și în cauza de față. 2. Nu poate fi reținută nici critica privind citarea persoanelor juridice, deoarece, dacă este adevărat că teza I a art. 92 1 C. proc. civ., prevede că în cazul persoanelor juridice, comunicarea citației nu se poate face prin afișare, potrivit tezei a II a aceluiași articol, în cazul în care se constată lipsa oricărei persoane la sediul persoanei juridice, comunicarea citației se poate face și prin afișare, așa cum s-a întâmplat și în speța de față.

Cum petenta nu a cerut înscrierea în fals cu privire la mențiunile din procesul-verbal de comunicare a citației, se prezumă că acestea corespund adevărului. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile formulate de contestatoare nu se încadrează între cele strict și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A.L.S.I. C. București împotriva deciziei nr. 2865 din 12 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 iunie 2010.