ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1916/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1916/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Reclamanta SC A.R.A. SA a chemat-o în

judecată pe pârâta SC A.S.I. CO București, solicitând să se

constate în principal: inexistența unui contract de reasigurare încheiat

între reclamantă în calitate de reasigurator și pârâtă, în

calitate de reasigurat prin intermediul brokerului Z.S. Beirut, iar în

subsidiar (în măsura în care instanța apreciază simpla

corespondență comercială purtată între părți ca

fiind un contract de reasigurare) să constate nulitatea absolută a

acestuia.

Prin Sentința

comercială nr. 5977 din 15 aprilie 2009, Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a admis excepția de

necompetență generală a instanțelor române și a

respins acțiunea reclamantei, ca nefiind de competența instanțelor

române.

Asupra excepției

necompetenței generale a instanțelor române, tribunalul a

reținut, în considerente, că acțiunea nu este de competența

instanțelor române.

Prima

instanță a examinat raportul de drept cu element de extraneitate, a

avut în vedere prevederile Legii nr. 105/1992 și ale Regulamentului CE nr.

44/2001, precum și cele două ipoteze ale petitului acțiunii.

Prin Decizia

comercială nr. 185 din 16 martie 2010, Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantă

și a respins excepția de necompetență generală a

instanțelor române.

A desființat

sentința apelată și a trimis cauza aceleiași instanțe

pentru continuarea judecății.

Pentru a aprecia cu

privire la clauza de jurisdicție inserată în cuprinsul formularului

MAR 91, curtea de apel a avut în vedere formularul emis de Institutul

Asigurătorilor Maritimi din Londra în cuprinsul căruia este

menționat faptul că asigurarea încheiată în această

formă va fi supusă jurisdicției exclusive a instanțelor

judecătorești din Anglia, exceptând cazul în care se prevede altfel

de către părți.

Din analiza acestui

formular, a reținut următoarele:

-formularul prezentat

este cel standardizat, nesemnat de părțile contractului de asigurare;

-polița nu are

aplicat sigiliul Departamentului Poliție de Asigurări al Institutului

Asigurătorilor Maritimi din Londra, fiind depus la dosar numai formularul

utilizat în general de Institutul Asigurătorilor Maritimi din Londra;

-voința

reală a părților din contractul de asigurare în ceea ce

privește alegerea jurisdicției și legii aplicabile nu poate fi

doar presupusă de curte în lipsa poliței de asigurare.

A apreciat că în

lipsa poliței de asigurare, curtea de apel nu se poate pronunța

asupra formularului de asigurare maritimă care a fost folosit, având în

vedere faptul că toate clauzele standard ale Institutului pot fi folosite

numai cu formularul MAR 91 emis fie de Lloyd's, fie de Institutul

Asigurătorilor Maritimi din Londra.

Instanța de apel

a apreciat că nu s-a făcut dovada alegerii unei jurisdicții,

respectiv a existenței unei clauze de alegere de competență între

un resortisant UE și un neresortisant UE.

A constatat că

și în ipoteza petitului subsidiar sunt aplicabile în speță

prevederile art. 149 alin. (4) din Legea 105/1992 republicată, art. 10 pct.

4 C. proc. civ. și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 136/1995,

competența de soluționare a cauzei revenind instanțelor române,

respectiv Tribunalului București față de obiectul litigiului

și valoarea primelor de reasigurare.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs pârâta SC A.S.I. CO București,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii

recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către intimata SC

A.R.A. SA și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare

în judecată formulată de aceasta ca inadmisibilă întrucât nu

este de competența instanțelor judecătorești din România.

În motivarea recursului,

pârâta arată că prin încheierea contractului de reasigurare in forma

MAR 91 si prin stabilirea condițiilor de asigurare prin trimitere la

"Institute Clauses", părțile au ales prin convenție,

în mod indirect, legea și jurisdicția aplicabile contractului, în

speță legea și jurisdicția britanică, Întrucât în

contractul de reasigurare părțile nu au stabilit în mod expres legea

aplicabilă, se aplică automat legea engleză, iar contractul

intră sub jurisdicția exclusivă a instanțelor engleze.

Recurenta pârâtă

formulează astfel următoarele critici împotriva deciziei curții

de apel:

Critici subsumate art.

304 pct. 7 C. proc. civ.:

Instanța de apel

s-a aflat in eroare atât cu privire la polița de asigurare cat si fata de

polița de reasigurare de risc facultativ supusă judecații,

soluția instanței de admitere a apelului și de respingere a excepției

de necompetență având la bază o altă poliță de

reasigurare de risc facultativ în care asiguratul inițial nu este Z.S.A. Dubai,

așa cum s-a stabilit prin cererea introductivă și cum reiese

și din înscrisurile depuse la dosarul de fond al cauzei, ci N.M.S. CO Dubai.

Apreciază

că întreaga motivare ulterioară a instanței apare ca inutil de

combătut atâta vreme cât instanța s-a aflat în eroare cu privire la

obiectul reasigurării, pronunțându-se asupra cauzei deduse

judecății fără a fi analizat probatoriul administrat în

dosarul de fond al cauzei, în mod vădit netemeinic si nelegal.

Instanța de apel

s-a raportat greșit la conținutul contractului de reasigurare, cât

și la aspectele inserate în acesta privind Institute Time Clauses și

formularul de reasigurare MAR 91.

Critici subsumate art.

304 pct. 8 C. proc. civ.:

În mod greșit

instanța de apel a reținut că, în situația în care se

prezumă că nu există contract de reasigurare, dispozițiile

aplicabile speței sunt cele ale art. 149 pct. 4 din Legea 105/1992,

și dispozițiile art. 15 alin. (2) al Legii 136/1995;

Instanța de apel

în mod greșit a analizat și reținut, la judecarea cauzei, mai

multe aspecte legate de conținutul formularului MAR 91.

Instanța nu a

avut a se pronunța cu privire la validitatea sau existența

poliței de asigurare maritimă. Obiectul judecății

constă în constatarea nulității absolute a contractului de

reasigurare și nu a contractului de asigurare.

Instanța de apel

a reținut în considerentele sale în mod greșit aspectul că

polița de asigurare nu are aplicat sigiliul Departamentului Polițe de

Asigurări al Institutului Asigurătorilor Maritimi din Londra,

întrucât această obligație ca polița să fie

ștampilată de către Departamentul Polițe de Asigurări

al Institutului Asigurătorilor Maritimi din Londra operează doar în

ipoteza în care această asigurare este emisă de Institut. În

speță, reasigurarea a fost emisă de către SC A.S.I. CO

București, care a făcut trimitere la prevederile cuprinse in

formularul MAR 91.

Ca o

consecință evidentă și necesară este și faptul

că părțile nu au modificat dispozițiile privitoare la

jurisdicția căreia trebuie să îi fie supuse litigiile legate de

contractul de reasigurare - de vreme ce nu le-au negociat în mod expres -

aplicabilă rămânând norma de alegere a competenței cuprinsă

în polița MAR 91.

Recursul este fondat

potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

Critica recurentei

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este

întemeiată.

Se constată

astfel că, în speță, contractul de reasigurare este un accesoriu

al poliței de asigurare principale, conform acordului reclamantei de

acceptare a clauzelor și temeiurilor stabilite de pârâtă în

polița principală, așa încât, ca o consecință firească

și acest contract de reasigurare a fost încheiat tot în forma MAR 91,

fiind supus de asemenea legii și jurisdicției engleze și urmând

a fi analizat conform acestei legislații.

Prevederile

asigurării originare sunt preluate de către contractul de reasigurare

facultativă și în mod automat, clauzele contractului de asigurare se

aplică și în contractul de reasigurare.

Părțile nu

au modificat dispozițiile privitoare la jurisdicția căreia

trebuie să îi fie supuse litigiile legate de contractul de reasigurare, de

vreme ce nu le-au negociat în mod expres, aplicabilă rămânând norma de

alegere a competenței cuprinsă în polița MAR 91. Reasigurarea

nici nu putea fi încheiată într-o altă formă decât MAR 91, atât

timp cât condițiile asigurării au fost stabilite prin Institute Time

Clauses, precum și alte clauze, Institute Clauses, care prevăd în mod

expres în cuprinsul lor că se pot utiliza numai cu formularul actual de

asigurare MAR, în speța de față formularul MAR 91. Atât

formularul MAR 91 cât și "Institute Clauses", prevăd în mod

expres în cuprinsul lor faptul că sunt supuse legii și

jurisdicției britanice, atât timp cât părțile nu prevăd

altfel.

Făcând trimitere

directă către această formă de reasigurare,

părțile au avut în vedere toate aspectele legate de aceasta, inclusiv

acelea privind jurisdicția și legea aplicabilă contractului

astfel încheiat.

Se mai constată

că în mod greșit s-a apreciat în sensul că polița nu este validă

întrucât nu este semnată și ștampilată de către

autoritățile engleze.

Obligația ca

poliția să fie ștampilată de către Departamentul

Polițe de Asigurări al Institutului Asigurătorilor Maritimi din

Londra operează doar în ipoteza în care această asigurare este

emisă de Institut. În speță, reasigurarea a fost emisă de SC

A.S.I. CO București, care a făcut trimitere la prevederile cuprinse

în formularul MAR 91.

Astfel fiind, dispoziția

privind aplicarea ștampilei Institutului este inaplicabilă,

polița urmând a fi semnată și ștampilată de către

SC A.S.I. CO București, în calitate de emitent al reasigurării.

Drept urmare,

valabilitatea încheierii contractului în forma MAR 91 va fi apreciată de

către instanțele britanice, potrivit dispozițiilor privitoare la

jurisdicție cuprinse în formular și nu de către instanțele

române.

Se constată de

asemenea că, în speță, competența nu se stabilește în

raport de art. 149 pct. 4 din Legea nr. 105/1992, ci în raport de art. 154 al

acestei legi, în conformitate cu care, dacă părțile au supus,

prin această convenție, litigiile ce se vor naște din actul pe

care l-au încheiat unei anumite instanțe, tot aceasta va fi investită

general cu competență jurisdicțională, așa încât

faptul că polița de asigurare MAR 91 este supusă jurisdicției

exclusive a instanțelor engleze atrage competența de apreciere asupra

contractului pentru aceeași jurisdicție, astfel cum corect a decis

prima instanță care s-a pronunțat în această cauză.

În ce privește

critica recurentei formulată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ. - întrucât aceasta privește chestiuni legate de fondul

cauzei, susținerile formulate vor face obiectul examinării

instanței ce se va pronunța asupra fondului litigiului dedus

judecății.

În

consecință, pentru considerentele mai sus arătate, recursul

pârâtei SC A.S.I. CO București fiind fondat, va fi admis și se va

modifica decizia recurată, în sensul respingerii apelului formulat de

reclamantă și menținerii ca legală a sentinței

pronunțate de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de pârâta SC A.S.I. CO București împotriva Deciziei comerciale nr.

185 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, modifică decizia recurată, în sensul că

respinge apelul formulat de reclamantă împotriva Sentinței comerciale

nr. 5977 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, pe care o menține.

Irevocabilă.