ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1916/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Reclamanta SC A.R.A. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.S.I. CO București, solicitând să se constate în principal: inexistența unui contract de reasigurare încheiat între reclamantă în calitate de reasigurator și pârâtă, în calitate de reasigurat prin intermediul brokerului Z.S. Beirut, iar în subsidiar (în măsura în care instanța apreciază simpla corespondență comercială purtată între părți ca fiind un contract de reasigurare) să constate nulitatea absolută a acestuia. Prin Sentința comercială nr. 5977 din 15 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția de necompetență generală a instanțelor române și a respins acțiunea reclamantei, ca nefiind de competența instanțelor române.

Asupra excepției necompetenței generale a instanțelor române, tribunalul a reținut, în considerente, că acțiunea nu este de competența instanțelor române. Prima instanță a examinat raportul de drept cu element de extraneitate, a avut în vedere prevederile Legii nr. 105/1992 și ale Regulamentului CE nr. 44/2001, precum și cele două ipoteze ale petitului acțiunii. Prin Decizia comercială nr. 185 din 16 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantă și a respins excepția de necompetență generală a instanțelor române. A desființat sentința apelată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Pentru a aprecia cu privire la clauza de jurisdicție inserată în cuprinsul formularului MAR 91, curtea de apel a avut în vedere formularul emis de Institutul Asigurătorilor Maritimi din Londra în cuprinsul căruia este menționat faptul că asigurarea încheiată în această formă va fi supusă jurisdicției exclusive a instanțelor judecătorești din Anglia, exceptând cazul în care se prevede altfel de către părți. Din analiza acestui formular, a reținut următoarele: -formularul prezentat este cel standardizat, nesemnat de părțile contractului de asigurare; -polița nu are aplicat sigiliul Departamentului Poliție de Asigurări al Institutului Asigurătorilor Maritimi din Londra, fiind depus la dosar numai formularul utilizat în general de Institutul Asigurătorilor Maritimi din Londra; -voința reală a părților din contractul de asigurare în ceea ce privește alegerea jurisdicției și legii aplicabile nu poate fi doar presupusă de curte în lipsa poliței de asigurare.

A apreciat că în lipsa poliței de asigurare, curtea de apel nu se poate pronunța asupra formularului de asigurare maritimă care a fost folosit, având în vedere faptul că toate clauzele standard ale Institutului pot fi folosite numai cu formularul MAR 91 emis fie de Lloyd's, fie de Institutul Asigurătorilor Maritimi din Londra. Instanța de apel a apreciat că nu s-a făcut dovada alegerii unei jurisdicții, respectiv a existenței unei clauze de alegere de competență între un resortisant UE și un neresortisant UE. A constatat că și în ipoteza petitului subsidiar sunt aplicabile în speță prevederile art. 149 alin. (4) din Legea 105/1992 republicată, art. 10 pct. 4 C. proc. civ. și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, competența de soluționare a cauzei revenind instanțelor române, respectiv Tribunalului București față de obiectul litigiului și valoarea primelor de reasigurare.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC A.S.I. CO București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către intimata SC A.R.A. SA și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de aceasta ca inadmisibilă întrucât nu este de competența instanțelor judecătorești din România.

În motivarea recursului, pârâta arată că prin încheierea contractului de reasigurare in forma MAR 91 si prin stabilirea condițiilor de asigurare prin trimitere la "Institute Clauses", părțile au ales prin convenție, în mod indirect, legea și jurisdicția aplicabile contractului, în speță legea și jurisdicția britanică, Întrucât în contractul de reasigurare părțile nu au stabilit în mod expres legea aplicabilă, se aplică automat legea engleză, iar contractul intră sub jurisdicția exclusivă a instanțelor engleze. Recurenta pârâtă formulează astfel următoarele critici împotriva deciziei curții de apel: Critici subsumate art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.: Instanța de apel s-a aflat in eroare atât cu privire la polița de asigurare cat si fata de polița de reasigurare de risc facultativ supusă judecații, soluția instanței de admitere a apelului și de respingere a excepției de necompetență având la bază o altă poliță de reasigurare de risc facultativ în care asiguratul inițial nu este Z.S.A. Dubai, așa cum s-a stabilit prin cererea introductivă și cum reiese și din înscrisurile depuse la dosarul de fond al cauzei, ci N.M.S. CO Dubai. Apreciază că întreaga motivare ulterioară a instanței apare ca inutil de combătut atâta vreme cât instanța s-a aflat în eroare cu privire la obiectul reasigurării, pronunțându-se asupra cauzei deduse judecății fără a fi analizat probatoriul administrat în dosarul de fond al cauzei, în mod vădit netemeinic si nelegal.

Instanța de apel s-a raportat greșit la conținutul contractului de reasigurare, cât și la aspectele inserate în acesta privind Institute Time Clauses și formularul de reasigurare MAR 91. Critici subsumate art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: În mod greșit instanța de apel a reținut că, în situația în care se prezumă că nu există contract de reasigurare, dispozițiile aplicabile speței sunt cele ale art. 149 pct. 4 din Legea 105/1992, și dispozițiile art. 15 alin. (2) al Legii 136/1995; Instanța de apel în mod greșit a analizat și reținut, la judecarea cauzei, mai multe aspecte legate de conținutul formularului MAR 91. Instanța nu a avut a se pronunța cu privire la validitatea sau existența poliței de asigurare maritimă.

Obiectul judecății constă în constatarea nulității absolute a contractului de reasigurare și nu a contractului de asigurare. Instanța de apel a reținut în considerentele sale în mod greșit aspectul că polița de asigurare nu are aplicat sigiliul Departamentului Polițe de Asigurări al Institutului Asigurătorilor Maritimi din Londra, întrucât această obligație ca polița să fie ștampilată de către Departamentul Polițe de Asigurări al Institutului Asigurătorilor Maritimi din Londra operează doar în ipoteza în care această asigurare este emisă de Institut. În speță, reasigurarea a fost emisă de către SC A.S.I.

CO București, care a făcut trimitere la prevederile cuprinse in formularul MAR 91. Ca o consecință evidentă și necesară este și faptul că părțile nu au modificat dispozițiile privitoare la jurisdicția căreia trebuie să îi fie supuse litigiile legate de contractul de reasigurare - de vreme ce nu le-au negociat în mod expres - aplicabilă rămânând norma de alegere a competenței cuprinsă în polița MAR 91. Recursul este fondat potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare: Critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este întemeiată.

Se constată astfel că, în speță, contractul de reasigurare este un accesoriu al poliței de asigurare principale, conform acordului reclamantei de acceptare a clauzelor și temeiurilor stabilite de pârâtă în polița principală, așa încât, ca o consecință firească și acest contract de reasigurare a fost încheiat tot în forma MAR 91, fiind supus de asemenea legii și jurisdicției engleze și urmând a fi analizat conform acestei legislații. Prevederile asigurării originare sunt preluate de către contractul de reasigurare facultativă și în mod automat, clauzele contractului de asigurare se aplică și în contractul de reasigurare.

Părțile nu au modificat dispozițiile privitoare la jurisdicția căreia trebuie să îi fie supuse litigiile legate de contractul de reasigurare, de vreme ce nu le-au negociat în mod expres, aplicabilă rămânând norma de alegere a competenței cuprinsă în polița MAR 91. Reasigurarea nici nu putea fi încheiată într-o altă formă decât MAR 91, atât timp cât condițiile asigurării au fost stabilite prin Institute Time Clauses, precum și alte clauze, Institute Clauses, care prevăd în mod expres în cuprinsul lor că se pot utiliza numai cu formularul actual de asigurare MAR, în speța de față formularul MAR 91. Atât formularul MAR 91 cât și "Institute Clauses", prevăd în mod expres în cuprinsul lor faptul că sunt supuse legii și jurisdicției britanice, atât timp cât părțile nu prevăd altfel.

Făcând trimitere directă către această formă de reasigurare, părțile au avut în vedere toate aspectele legate de aceasta, inclusiv acelea privind jurisdicția și legea aplicabilă contractului astfel încheiat. Se mai constată că în mod greșit s-a apreciat în sensul că polița nu este validă întrucât nu este semnată și ștampilată de către autoritățile engleze. Obligația ca poliția să fie ștampilată de către Departamentul Polițe de Asigurări al Institutului Asigurătorilor Maritimi din Londra operează doar în ipoteza în care această asigurare este emisă de Institut. În speță, reasigurarea a fost emisă de SC A.S.I. CO București, care a făcut trimitere la prevederile cuprinse în formularul MAR 91. Astfel fiind, dispoziția privind aplicarea ștampilei Institutului este inaplicabilă, polița urmând a fi semnată și ștampilată de către SC A.S.I.

CO București, în calitate de emitent al reasigurării. Drept urmare, valabilitatea încheierii contractului în forma MAR 91 va fi apreciată de către instanțele britanice, potrivit dispozițiilor privitoare la jurisdicție cuprinse în formular și nu de către instanțele române. Se constată de asemenea că, în speță, competența nu se stabilește în raport de art. 149 pct. 4 din Legea nr. 105/1992, ci în raport de art. 154 al acestei legi, în conformitate cu care, dacă părțile au supus, prin această convenție, litigiile ce se vor naște din actul pe care l-au încheiat unei anumite instanțe, tot aceasta va fi investită general cu competență jurisdicțională, așa încât faptul că polița de asigurare MAR 91 este supusă jurisdicției exclusive a instanțelor engleze atrage competența de apreciere asupra contractului pentru aceeași jurisdicție, astfel cum corect a decis prima instanță care s-a pronunțat în această cauză.

În ce privește critica recurentei formulată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - întrucât aceasta privește chestiuni legate de fondul cauzei, susținerile formulate vor face obiectul examinării instanței ce se va pronunța asupra fondului litigiului dedus judecății. În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, recursul pârâtei SC A.S.I. CO București fiind fondat, va fi admis și se va modifica decizia recurată, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă și menținerii ca legală a sentinței pronunțate de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta SC A.S.I. CO București împotriva Deciziei comerciale nr. 185 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantă împotriva Sentinței comerciale nr. 5977 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o menține. Irevocabilă.