ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2980/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a

VI a

comercială, reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA a

chemat în judecată pârâta AL

S.I. CO din Emiratele

Arabe Unite,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se pronunța, în

conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., să se constate

inexistența unui contract de reasigurare încheiat

între reclamantă, în calitate de reasigurator și pârâtă, în calitate de

reasigurat, prin intermediul brokerului Z.S., iar, în subsidiar, constatarea nulității

absolute a acestuia.

Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 5171 din 31

martie 2009, a admis excepția de necompetență generală a instanțelor române și

a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA

în contradictoriu cu pârâta AL S.I. CO, cu motivarea că încheierea poliței de

asigurare principale și a contractului de reasigurare accesoriu în forma MAR 91

și stabilirea condițiilor asigurătorii prin trimiterea la „I.T.C.” semnifică

alegerea prin convenție, în mod indirect, a jurisdicției exclusive a

instanțelor engleze.

Curtea

de Apel București, secția a VI a comercială, prin decizia nr. 1 de la 11

ianuarie 2011, a admis apelul formulat de apelanta

reclamantă SC A.R.A.R.D.A.F. SA, a desființat

sentința atacată și

a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că

nepronunțarea cu privire la obiectul acțiunii deduse judecății are în vedere

inclusiv aprecierea instanței cu privire la competența jurisdicțională de a soluționa

prezenta cauză, care nu a avut în vedere conținutul contractului de reasigurare

invocat nr. 4015 din 31 ianuarie 2007; temeinicia acestor susțineri atrage

admiterea apelului

și, potrivit

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., desființarea

sentinței

apelate și trimiterea litigiului spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei

decizii, pârâta AL S.I. CO a declarat recurs, solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat

de către intimata - reclamantă SC G.R.A.R. SA, invocând drept motiv de

nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

argumentarea motivelor de recurs, pârâta SC AL S.I. CO

a arătat că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că

instanța

de fond nu s-a pronunțat cu privire la obiectul juridic dedus judecății,

soluția instanței de fond cu privire la necompetență jurisdicțională de a fi

soluționată cauza fiind una corectă și pertinentă.

Analizând

actele și lucrările dosarului. Înalta Curte, reține următoarele :

Potrivit

art. 157 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept

internațional privat, instanța sesizată verifică, din oficiu, competența

acesteia de a soluționa procesul privind raporturi de drept internațional

privat și, în cazul în care constată că nu este competentă nici ea și nici o

altă instanță română, respinge cererea ca

nefiind de competența

instanțelor române, această dispoziție legală

reluând

principiul general statuat de art. 158-159 C. proc. civ.

privind obligația

verificării competenței instanței.

Legea nr. 105/1992

privind raporturile de drept internațional

privat

stabilește, în mod limitativ, la articolele 148-151, cazurile în care

instanța

română este competentă jurisdicțional; potrivit acestui act normativ, cu

excepția cazurilor de competență exclusivă, fie a unei instanțe române, fie a

unei instanțe străine, este permis părților să stabilească prin convenție

instanța competentă jurisdicțional să

soluționeze

litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naște din actul pe care

l-au

încheiat.

Față de natura

actului dedus judecății, era necesar ca intenția

părților de a exclude aplicabilitatea clauzei de atribuire a

jurisdicției din

polița inițială de asigurare ( care, prin trimitere la

forma standardizată

MAR

91,

supunea litigiile născute din asigurarea

respectivă jurisdicției

instanțelor engleze) să fie expres prevăzută în

cadrul poliței de reasigurare.

În lipsa unei astfel de clauze, stabilirea legii

aplicabile, atât în

conformitate

cu art. 74 din Legea nr. 105/1992, cât și cu art. 3 alin. (1) din Convenția de

la Roma din 1980, poate fi convenită de părțile la contract în mod expres sau

prin trimitere la un formular tip incident în

raport

de natura contractului dintre părți și, în care legea aplicabilă, ca și

instanța

competentă, sunt determinate, cum este cazul formularului tip MAR 91 menționat

în polița de asigurare în speța dedusă judecății.

Contractul de

reasigurare din litigiu are în vedere o poliță de asigurare de timp care

trimite la formularul tip poliță de asigurare MAR 91 și la clauzele tip

elaborate de Institutul Asigurătorilor Maritimi; așadar, părțile au înțeles să

aibă în vedere conținutul poliței tip MAR 91

la

care fac referire clauzele Institutului Asigurătorilor Maritimi, poliță în

care se prevede competența instanțelor engleze și

aplicarea legii engleze,

dacă nu s-a

prevăzut altfel în mod expres de către părți, or, intimata nu a

probat

că ar fi convenit cu recurenta o derogare la prevederile cuprinse în polița MAR

91 în acest sens.

Această

soluție rezultă și din dispozițiile art. 154 din Legea nr. 105/1992 care

statuează posibilitatea părților la un litigiu internațional de a supune, prin

convenție, litigiile ce se vor naște din contractul pe care l-au încheiat competenței

unei anumite instanțe, sub condiția ca litigiul să nu intre în competența

exclusivă a unei instanțe române, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Instanța

de fond, în mod corect, a procedat la verificarea

competenței de soluționare a cauzei, care este un litigiu privind

raporturi

de drept internațional privat, pronunțând o hotărâre legală și

temeinică, prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță,

anterior menționate.

Înalta Curte,

va respinge susținerea intimatei cu privire la

necesitatea ștampilării formulării MAR91, deoarece polița de reasigurare

nu se rezumă la acest formular, cuprinzând alte clauze sau

excluzându-le, după caz.

Constatând că sunt fondate criticile recurentei, în baza art.

312

C. proc. civ.

raportat la art. 304 pct. 9 din același act normativ, Înalta

Curte, va admite recursul pârâtei AL S.I. CO

București

împotriva deciziei nr. 1 de la 11 ianuarie 2010 pronunțate de

Curtea de

Apel București, secția a VI a comercială, va modifica decizia recurată și va

respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC AL S.I. CO București împotriva deciziei nr. 1 de

la 11 ianuarie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

modifică decizia recurată și respinge apelul ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2011.