ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2980/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI a comercială, reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA a chemat în judecată pârâta AL S.I. CO din Emiratele Arabe Unite, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se pronunța, în conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ., să se constate inexistența unui contract de reasigurare încheiat între reclamantă, în calitate de reasigurator și pârâtă, în calitate de reasigurat, prin intermediul brokerului Z.S., iar, în subsidiar, constatarea nulității absolute a acestuia. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 5171 din 31 martie 2009, a admis excepția de necompetență generală a instanțelor române și a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F.

SA în contradictoriu cu pârâta AL S.I. CO, cu motivarea că încheierea poliței de asigurare principale și a contractului de reasigurare accesoriu în forma MAR 91 și stabilirea condițiilor asigurătorii prin trimiterea la „I.T.C.” semnifică alegerea prin convenție, în mod indirect, a jurisdicției exclusive a instanțelor engleze. Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, prin decizia nr. 1 de la 11 ianuarie 2011, a admis apelul formulat de apelanta reclamantă SC A.R.A.R.D.A.F.

SA, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că nepronunțarea cu privire la obiectul acțiunii deduse judecății are în vedere inclusiv aprecierea instanței cu privire la competența jurisdicțională de a soluționa prezenta cauză, care nu a avut în vedere conținutul contractului de reasigurare invocat nr. 4015 din 31 ianuarie 2007; temeinicia acestor susțineri atrage admiterea apelului și, potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., desființarea sentinței apelate și trimiterea litigiului spre rejudecare la aceeași instanță. Împotriva acestei decizii, pârâta AL S.I. CO a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de către intimata - reclamantă SC G.R.A.R.

SA, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, pârâta SC AL S.I. CO a arătat că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la obiectul juridic dedus judecății, soluția instanței de fond cu privire la necompetență jurisdicțională de a fi soluționată cauza fiind una corectă și pertinentă. Analizând actele și lucrările dosarului. Înalta Curte, reține următoarele : Potrivit art. 157 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, instanța sesizată verifică, din oficiu, competența acesteia de a soluționa procesul privind raporturi de drept internațional privat și, în cazul în care constată că nu este competentă nici ea și nici o altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor române, această dispoziție legală reluând principiul general statuat de art. 158-159 C. proc.

civ. privind obligația verificării competenței instanței. Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internațional privat stabilește, în mod limitativ, la articolele 148-151, cazurile în care instanța română este competentă jurisdicțional; potrivit acestui act normativ, cu excepția cazurilor de competență exclusivă, fie a unei instanțe române, fie a unei instanțe străine, este permis părților să stabilească prin convenție instanța competentă jurisdicțional să soluționeze litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naște din actul pe care l-au încheiat. Față de natura actului dedus judecății, era necesar ca intenția părților de a exclude aplicabilitatea clauzei de atribuire a jurisdicției din polița inițială de asigurare ( care, prin trimitere la forma standardizată MAR 91, supunea litigiile născute din asigurarea respectivă jurisdicției instanțelor engleze) să fie expres prevăzută în cadrul poliței de reasigurare.

În lipsa unei astfel de clauze, stabilirea legii aplicabile, atât în conformitate cu art. 74 din Legea nr. 105/1992, cât și cu art. 3 alin. (1) din Convenția de la Roma din 1980, poate fi convenită de părțile la contract în mod expres sau prin trimitere la un formular tip incident în raport de natura contractului dintre părți și, în care legea aplicabilă, ca și instanța competentă, sunt determinate, cum este cazul formularului tip MAR 91 menționat în polița de asigurare în speța dedusă judecății.

Contractul de reasigurare din litigiu are în vedere o poliță de asigurare de timp care trimite la formularul tip poliță de asigurare MAR 91 și la clauzele tip elaborate de Institutul Asigurătorilor Maritimi; așadar, părțile au înțeles să aibă în vedere conținutul poliței tip MAR 91 la care fac referire clauzele Institutului Asigurătorilor Maritimi, poliță în care se prevede competența instanțelor engleze și aplicarea legii engleze, dacă nu s-a prevăzut altfel în mod expres de către părți, or, intimata nu a probat că ar fi convenit cu recurenta o derogare la prevederile cuprinse în polița MAR 91 în acest sens.

Această soluție rezultă și din dispozițiile art. 154 din Legea nr. 105/1992 care statuează posibilitatea părților la un litigiu internațional de a supune, prin convenție, litigiile ce se vor naște din contractul pe care l-au încheiat competenței unei anumite instanțe, sub condiția ca litigiul să nu intre în competența exclusivă a unei instanțe române, ceea ce nu este cazul în speța de față. Instanța de fond, în mod corect, a procedat la verificarea competenței de soluționare a cauzei, care este un litigiu privind raporturi de drept internațional privat, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță, anterior menționate. Înalta Curte, va respinge susținerea intimatei cu privire la necesitatea ștampilării formulării MAR91, deoarece polița de reasigurare nu se rezumă la acest formular, cuprinzând alte clauze sau excluzându-le, după caz.

Constatând că sunt fondate criticile recurentei, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 din același act normativ, Înalta Curte, va admite recursul pârâtei AL S.I. CO București împotriva deciziei nr. 1 de la 11 ianuarie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, va modifica decizia recurată și va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC AL S.I. CO București împotriva deciziei nr. 1 de la 11 ianuarie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică decizia recurată și respinge apelul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2011.