ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2992/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, sub nr. 46581/3/2007, reclamanta SC A.R.A. SA a chemat în judecată

pe pârâta A.S.I.C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se

constate, în principal, inexistența unui contract de reasigurare încheiat între

reclamantă, în calitate de reasigurator, și pârâtă, în calitate de reasigurat,

prin intermediul brokerului Z. S.A.L. (O.), Beirut Lebanon, și, în subsidiar,

nulitatea absolută a contractului de reasigurare.

Prin

Sentința comercială nr. 4199 din 24 martie 2008, tribunalul a admis excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile

art. 111 C. proc. civ.

Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 66 din 6

februarie 2009, a admis apelul reclamantei și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținându-se că, în cauză, reclamanta a solicitat sa se

constate inexistența unui act juridic încheiat între părți, o astfel de cerere

fiind calificată în doctrină ca o cerere provocatorie prin care reclamanta

încearcă să prevină o eventuală tulburare pe baza unui pretins drept al

pârâtei.

În

rejudecare, prin Sentința comercială nr. 11117 din data de 12 octombrie 2009,

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis

excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată din România și a

respins acțiunea reclamantei, ca nefiind de competența instanțelor române, cu

motivarea că, în speța dedusă judecății, nu sunt incidente prevederile

Regulamentului CE nr. 44/2001, ale Legii nr. 105/1992 și ale art. 10 pct. 4 și

11 alin. (2) C. proc. civ., deoarece reclamanta nu invocă un raport

contractual, ci inexistența unui asemenea raport, fiind incidente normele speciale

care reglementează raportul juridic de drept internațional.

Curtea de

Apel București, prin Decizia nr. 224 de la 10 mai 2010, a admis apelul declarat

de reclamanta SC A.R.A. SA, a desființat sentința apelată și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, că nu se poate reține

alegerea, fie și implicită, a jurisdicției engleze, fiind incidente

dispozițiile art. 148 din Legea nr. 105/1992 privind competența facultativă a

instanțelor din România, în lipsa vreuneia din ipotezele prevăzute de art. 150

- 151 din același act normativ; totodată, potrivit art. 149 din Legea nr.

105/1992, instanțele române sunt competente să soluționeze litigiul dacă locul

unde a luat naștere sau trebuie executată, fie chiar în parte, o obligație izvorâtă

din contract, se află în România. În plus, potrivit dispozițiilor art. 15 alin.

(2) din Legea nr. 136/1995, locul plății este cel de la sediul asigurătorului,

ceea ce înseamnă că locul plății fiind în România, competența de soluționare a

prezentei cauze aparține instanțelor române.

Împotriva

acestei decizii, pârâta A.S.I.C. a declarat recurs, solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii

apelului formulat de către intimata-reclamantă SC A.R.A. SA și respingerii

cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă întrucât nu este de competența

instanțelor judecătorești din România, invocând drept motiv de nelegalitate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În

argumentarea motivelor de recurs, pârâta SC A.S.I.C. a arătat că, prin

încheierea contractului de reasigurare în forma MAR 91 și prin stabilirea

condițiilor de asigurare prin trimitere la Institute Clauses, părțile au ales,

prin convenție, în mod indirect, legea și jurisdicția britanică; normele de competență

prevăzute de Legea nr. 136/1995 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât A.R.A. nu

invocă un raport contractual, ci inexistența unui raport contractual.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele :

Potrivit

art. 157 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept

internațional privat, instanța sesizată verifică, din oficiu, competența

acesteia de a soluționa procesul privind raporturi de drept internațional

privat și, în cazul în care constată că nu este competentă nici ea și nici o

altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor

române, această dispoziție legală reluând principiul general statuat de art.

158 - 159 C. proc. civ. privind obligația verificării competenței instanței.

Legea nr.

105/1992 privind raporturile de drept internațional privat stabilește, în mod

limitativ, la articolele 148 - 151, cazurile în care instanța română este

competentă jurisdicțional; potrivit acestui act normativ, cu excepția cazurilor

de competență exclusivă, fie a unei instanțe române, fie a unei instanțe

străine, este permis părților să stabilească prin convenție instanța competentă

jurisdicțional să soluționeze litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naște

din actul pe care l-au încheiat.

Față de

natura actului dedus judecății, era necesar ca intenția părților de a exclude

aplicabilitatea clauzei de atribuire a jurisdicției din polița inițială de

asigurare (care, prin trimitere la forma standardizată MAR 91, supunea

litigiile născute din asigurarea respectivă jurisdicției instanțelor engleze)

să fie expres prevăzută în cadrul poliței de reasigurare.

În lipsa

unei astfel de clauze, stabilirea legii aplicabile, atât în conformitate cu

art. 74 din Legea nr. 105/1992, cât și cu art. 3 alin. (1) din Convenția de la

Roma din 1980, poate fi convenită de părțile la contract în mod expres sau prin

trimitere la un formular tip incident în raport de natura contractului dintre

părți și, în care legea aplicabilă, ca și instanța competentă, sunt determinate,

cum este cazul formularului tip MAR 91 menționat în polița de asigurare în

speța dedusă judecății.

Contractul

de reasigurare din litigiu are în vedere o poliță de asigurare de timp care

trimite la formularul tip poliță de asigurare MAR 91 și la clauzele tip

elaborate de Institutul Asigurătorilor Maritimi; așadar, părțile au înțeles să

aibă în vedere conținutul poliței tip MAR 91 la care fac referire clauzele

Institutului Asigurătorilor Maritimi, poliță în care se prevede competența

instanțelor engleze și aplicarea legii engleze, dacă nu s-a prevăzut altfel în

mod expres de către părți, or intimata nu a probat că ar fi convenit cu

recurenta o derogare la prevederile cuprinse în polița MAR 91 în acest sens.

Această

soluție rezultă și din dispozițiile art. 154 din Legea nr. 105/1992, care

statuează posibilitatea părților la un litigiu internațional de a supune, prin

convenție, litigiile ce se vor naște din contractul pe care l-au încheiat,

competenței unei anumite instanțe, sub condiția ca litigiul să nu intre în

competența exclusivă a unei instanțe române, ceea ce nu este cazul în speța de

față.

Instanța

de fond, în mod corect, a procedat la verificarea competenței de soluționare a

cauzei, care este un litigiu privind raporturi de drept internațional privat,

pronunțând o hotărâre legală și temeinică, prin aplicarea corectă a

dispozițiilor legale incidente în speță, anterior menționate.

Înalta

Curte va respinge susținerea intimatei cu privire la necesitatea ștampilării

formulării MAR 91, deoarece polița de reasigurare nu se rezumă la acest

formular, cuprinzând alte clauze sau excluzându-le, după caz.

Constatând

că sunt fondate criticile recurentei, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat

la art. 304 pct. 9 din același act normativ, Înalta Curte va admite recursul

pârâtei A.S.I.C. București împotriva Deciziei nr. 224 de la 10 mai 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, va modifica

decizia recurată și va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC A.S.I.C. București împotriva Deciziei nr. 224 de

la 10 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, modifică decizia recurată și respinge apelul ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2011.

Procesat de GGC - AZ