- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 12 noiembrie 2009
Decizia nr. 2865/2009 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 12126/2008 a Tribunalului București
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de reclamanta SC A.R. A.R.D.A.F. București, pârâta A.S.I.C.O. București a fost chemată în judecată pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate inexistența unui contract de reasigurare încheiat între reclamantă, în calitate de reasigurător și pârâtă, în calitate de reasigurat, prin intermediul brokerului Z. S.A.L. (Offshore-Beirut, Lebanon și în subsidiar, în măsura în care instanța apreciază simpla corespondență comercială purtată între părți ca fiind contract de reasigurare, să constate nulitatea absolută a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința comercială nr. 12126 din 12 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția necompetenței instanțelor judecătorești române și a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă. Apelul declarat de reclamanta SC A.R. A.R.D.A.F. București împotriva sentinței instanței de fond a fost admis de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, așa cum rezultă din decizia nr. 161 din 7 aprilie 2009 potrivit căreia a fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București. Împotriva acestei decizii pârâta A.S.I.C.O. București a formulat recurs, pe care însă nu l-a timbrat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că societatea recurentă a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar (fila 8 dosar recurs), obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o.
Or, este de reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează ca netimbrată. Constatând că recurenta pârâtă, deși a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul, nu și-a îndeplinit această obligație, motiv pentru care în conformitate cu dispozițiile legale menționate mai sus, Curtea urmează a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta A.S.I.C.O. București împotriva deciziei nr. 161 din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel București secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.