ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 841/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Constată că, prin acțiunea înregistrată la 31 octombrie 2007, reclamanții I.V., P.P., I.S. și I.M. au chemat în judecată pe pârâta C. Berbești pentru a se dispune obligarea acesteia la plata sumei de 122.565 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului de 464,26 mp, din punctul Slăvești, pentru perioada februarie 2005 - noiembrie 2007, și la plata unei sume lunare de 3.830 lei, până la eliberarea efectivă a imobilului și predarea lui către reclamanți. Prin sentința nr. 1528/C/2008, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 146.241,90 lei, reprezentând lipsă de folosință, și 6.988 lei cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind daunele - interese lunare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii și respingerea acțiunii, ca nefondată. Prin decizia nr. 62/A-C din 29 mai 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 94.244,7 lei în loc de 146.241,90 lei, contravaloare lipsă folosință, menținând restul dispozițiilor hotărârii, cu cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, a reținut că temeiul juridic al pretențiilor cu care a fost învestită instanța a fost reprezentat de dispozițiile art. 998 C. civ., pretinzându-se că se impune stabilirea unei răspunderi delictuale determinată de fapta ilicită a pârâtei, care s-a opus exercitării de către reclamanți a dreptului recunoscut.

Această formă de răspundere presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, una dintre acestea fiind fapta ilicită, în speță, împiedicarea proprietarului în exercitarea tuturor prerogativelor dreptului său. Așa cum se susține în apel, la 14 iunie 2007, între reprezentanții apelantei și intimați s-a încheiat un proces - verbal de predare - primire având ca obiect imobilul în litigiu, act în care s-a consemnat predarea acestui bun către reclamanți, aceștia semnând, de altfel, la rubrica „am primit”. În acest înscris nu s-a făcut nicio precizare de către semnatari, cu privire la o eventuală predare parțială a bunului, așa încât, singura concluzie care se impune este aceea că reclamanții au intrat în posesia imobilului precizând expres că renunță la orice act de executare.

În condițiile în care, începând cu 14 iunie 2007, s-a demonstrat că reclamanților le-a fost predat terenul a căror proprietate le fusese recunoscută și nu există dovezi privind împiedicarea acestora la exercitarea tuturor prerogativelor prevăzute de art. 480 C. civ., nu se poate aprecia că cerințele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, neprobându-se că reclamanții au mai încercat un prejudiciu după data de 14 iunie 2007. Prin urmare, despăgubirile trebuiau limitate pentru perioada februarie 2005 – iunie 2007, potrivit calculului rezultat din expertiză necontestat decât în privința suprafeței de sub construcție dar care trebuie suportat chiar dacă pârâta nu a fost obligată prin hotărâre judecătorească la predarea efectivă și a acestui teren.

Împotriva acestei hotărâri au formulat în termenul legal, recurs atât reclamanții cât și pârâta. Reclamanții au invocat motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța a încălcat art. 998 C. civ. potrivit căruia orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Astfel, s-a reținut greșit că nu există faptă ilicită deși, simplul fapt al pricinuirii prejudiciului este ilicit, iar încălcarea unei drept subiectiv, cum este dreptul de proprietate asupra terenului al recurenților, este dovedită cu toate probele administrate.

Sub acest aspect, s-a reținut inexact faptul că începând cu 14 iunie 2007, recurenții nu au mai încercat niciun prejudiciu atât timp cât construcțiile proprietatea intimatei - pârâte au ocupat și ocupă o parte din teren, iar aceasta exercită activități comerciale în acest spațiu și refuză să achite o justă și echitabilă despăgubire pentru folosința terenului aferent, afectând astfel atributele dreptului de proprietate al recurenților - reclamanți, prevăzute de art. 480 C. civ. Astfel, zădărnicirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului (teren) redobândit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, combinată cu lipsa de despăgubire a cauzat un prejudiciu disproporționat și excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat și prin art. 1 din protocolul la convenție.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că motivarea hotărârii potrivit căreia „existența construcțiilor a căror proprietară se pretinde apelanta, nu este de natură a o exonera pe aceasta de obligația de plată și pentru suprafața de teren de sub construcții, chiar dacă nu a fost obligată la eliberarea efectivă a terenului” și că „în mod neîndoielnic, proprietarii imobilului trebuiau să aibă posibilitatea de a exercita posesia și folosința asupra totalității acestuia” vine în contradicție totală atât cu motivarea anterioară cât și cu dispozitivul deciziei, prin care se admite doar în parte cererea de despăgubiri civile. Recurenta - pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În cadrul primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând neanalizarea de către prima instanță a cererii de completare a raportului de expertiză, probă admisă prin care s-a stabilit că valoarea pentru lipsa de folosință a terenului ocupat de construcții este de 75.978 lei, calculată până la 31 octombrie 2008, iar construcția nu poate fi demolată și, deci, nu trebuia acordată. Prin cel de al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a arătat că instanța nu a analizat conținutul deciziei din 15 iunie 2007 a Consiliului de Administrație al C. Berbești, prin care s-a hotărât restituirea imobilului în proprietatea recurentei - reclamante, astfel că, după această dată nu se mai poate pretinde nicio despăgubire civilă, dar nici pentru perioada anterioară, hotărârea de retrocedare putând fi executată silit, ori recurenții - reclamanți au rămas în pasivitate până la data de 10 septembrie 2007, iar potrivit deciziei din 15 iunie 2007 și a procesului - verbal de predare - primire înregistrat din 14 iunie 2007, recurenții - reclamanți au semnat că au primit terenul și construcția. Totodată, instanța trebuia să aibă în vedere că în ultimii trei ani părțile s-au judecat într-o cauză având ca obiect Legea nr. 10/2001, recurenta - pârâtă fiind în drept să exercite toate căile de atac.

Analizând recursurile se găsesc nefondate. Referitor la recursul formulat de reclamanți, în ceea ce privește primul motiv de recurs, se constată că toate criticile vizează, de fapt, modul de interpretare a probelor din perspectiva dovedirii faptului ilicit constând în împiedicarea recurenților în exercitarea prerogativelor dreptului lor de proprietate pe perioada de timp invocată, referirea la art. 1 din protocolul la convenție, făcându-se din aceeași perspectivă. Ori, potrivit textului de lege invocat ca temei al recursului, pentru a se putea reține incidența acestuia, trebuie ca partea să indice normele legale și să arate în ce constă, în concret, încălcarea sau interpretarea greșită a acestora, ceea ce nu se confundă cu interpretarea probelor, aspect care ține de netemeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea acesteia și excede, astfel, limitelor recursului.

Privitor la cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru a se putea reține incidența acestui text, trebuie să existe contradicție între considerente și dispozitiv și nu între considerente, iar în ceea ce privește ipoteza prevăzută de text, rezultă că soluția pronunțată a fost rezultatul interpretării probelor administrate, instanța de apel reținând că despăgubirile civile se datorează doar pentru o anumită perioadă de timp, ceea ce a determinat admiterea în parte a cererii în baza temeiului juridic invocat, nefiind astfel nicio contradicție. Așa fiind, recursul reclamanților este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

Referitor la recursul formulat de pârâtă, se constată că prin critica formulată în cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta se plânge de vătămarea sa procesuală în ceea ce privește nepronunțarea asupra unui motiv de apel, critică ce se subsumează art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nicidecum art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, ceea ce nu se susține. Analizând critica în aceste limite se constată că este nefondată, deoarece instanța de apel a analizat, în baza caracterului devolutiv al căii de atac toate susținerile și apărările părților și probele administrate la fond, respectând dispozițiile art. 295 C. proc.

civ. Astfel, s-a susținut în apel că prima instanță nu a discutat și concluziile la suplimentul raportului de expertiză, ori instanța de apel s-a pronunțat și asupra acestui motiv de apel atunci când admițând apelul în limitele arătate, a concluzionat asupra temeiniciei pretențiilor reclamantelor în privința despăgubirilor datorate pentru întreaga suprafață de teren și nu numai cea liberă de construcții. În privința criticilor subsumate de parte motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că de fapt se face referire la probe din perspectiva culpei ca o condiție a răspunderii civile delictuale, ceea ce nu se înscrise în ipotezele prevăzute de text pentru a se reține incidența acestuia în cauză, ele vizând netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea pentru a putea fi cenzurate în recurs.

Față de toate considerentele arătate, urmează ca și recursul pârâtei să fie respins, în considerarea acelorași dispoziții ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu menținerea hotărârii instanței de apel, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții I.V., P.P., I.S. și I.M. și de pârâta C. Berbești împotriva deciziei nr. 62/A-C din 29 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.