ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4169/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4169/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererilor de recurs de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25 iunie 2009, reclamanta SC

C.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL pentru a fi obligată la plata

sumei de 179.106 RON, cu titlu de despăgubiri pentru perioada 1 iulie 2006 - 31

martie 2009, despăgubiri ce reprezintă lipsa de folosință a terenului în

suprafață de 7.573,19 mp.

Tribunalul Vâlcea, prin Sentința

civilă nr. 2415/2010, a admis acțiunea așa cum a fost precizată și a obligat

pârâta la plata sumei de 215.126,73 RON, cu titlu de despăgubiri, și 5.919,32

RON, cheltuieli de judecată, iar, prin încheierea din 4 februarie 2011, aceeași

instanță a dispus, în baza art. 281 alin. (1) C. proc. civ., îndreptarea erorii

materiale în sensul obligării pârâtei către reclamantă la plata sumei de

208.464,73 RON, cu titlu de despăgubiri în loc de 215.126,73 RON, reținând că,

deși durata contractului de leasing a expirat la data de 2 aprilie 2004, pârâta

a folosit în continuare terenul aferent construcției H.C. fără a avea vreun

drept, astfel încât reclamanta proprietar era îndreptățită să pretindă

contravaloarea folosinței terenului de la posesorul neproprietar.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 17/A-C de

la 6 aprilie 2011, a admis apelul declarat de pârâta SC S. SRL, a schimbat

sentința apelată și încheierea de îndreptare a erorii materiale și a obligat

pârâtă să plătească reclamantei echivalentul în RON al sumei de 8.990 dolari

SUA, la data plății, cu motivarea că lipsa de folosință ce se cuvine reclamantei

pe metru pătrat este cea pretinsă de aceasta de 2 dolari SUA anual, neputând fi

comparată situația imobilului în litigiu cu cea a unor terenuri de 5 - 10 mp,

care se concesionează de către autoritatea locală, iar, în ceea ce privește

întinderea terenului, pentru care se datorează aceasta este de 1634,46 mp, față

de faptul că despăgubirile calculate de expert și la care s-a oprit instanța de

fond privesc numai această suprafață, reclamanta nedeclarând apel.

Împotriva acestei decizii, atât

reclamanta SC C.C. SA, cât și pârâta SC S. SRL au declarat recurs.

Reclamanta SC C.C. SA a solicitat

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul

respingerii apelului, iar, în subsidiar, modificarea în parte în sensul

obligării intimatei-pârâte la plata sumei de 131.951 RON, invocând drept motive

de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs,

reclamanta a arătat că decizia instanței de apel cuprinde motive

contradictorii, modificând criteriile la care s-a raportat pentru stabilirea

valorii prejudiciului și încalcă principiul statuat de art. 296 C. proc. civ.

potrivit căruia reclamantei nu i se poate înrăutăți situația în propria-i cale

de atac, precum și principiul autorității de lucru judecat, deoarece

determinarea prejudiciului încalcă unul din criteriile avute în vedere prin

hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv suprafața terenului.

Pârâta SC S. SRL a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și, pe fond, respingerea

acțiunii introductive, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs,

pârâta SC S. SRL a învederat că reclamanta este în culpă și a acționat cu

rea-credință, refuzând executarea obligațiilor asumate prin contract, iar, în

cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale potrivit

art. 998 și urm. C. civ.

Înalta Curte, examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

SC C.C. SA este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ. cu referire la "motivele contradictorii" nu

va fi reținut, întrucât considerentele expuse de instanța de apel conduc către

soluția din dispozitiv. Astfel, determinarea prejudiciului s-a făcut pe

aceleași criterii ca și Decizia nr. 309/2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, suprafața de teren ocupată putând fi stabilită de instanța de apel,

în baza caracterului devolutiv a căii de atac a apelului pe baza probatoriului

administrativ în cauză. Decizia Înaltei Curți a stabilit natura răspunderii,

precum și faptul că prejudiciul reprezintă contravaloarea lipsei de folosință,

determinarea acestuia fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu

soluționarea apelului.

Nefondat este și motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât ipoteza încălcării art. 296

C. proc. civ. și a principiului autorității de lucru judecat invocată de

recurenta-reclamantă nu poate fi primită în condițiile în care SC C.C. SA nu a

apelat încheierea de ședință de la 29 septembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea

prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat (dosar fond) și

sentința Tribunalului Vâlcea, efectul devolutiv al apelului având consecințe și

asupra probelor administrate în apel, Curtea de Apel Pitești putând încuviința

refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și

administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea

cauzei.

Principiul non reformatio in pejus

are în vedere situația în care, prin admiterea apelului, nu se poate face

părții al cărei apel a fost admis o situație mai rea decât cea creată prin

hotărârea primei instanțe care nu a fost atacată cu apel de partea adversă,

ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății. Cât timp apelul a fost

declarat de pârâtă, nemulțumită de soluția primei instanțe, nu se putea dispune

în propria-i cale de atac examinarea unor pretenții ale reclamantei. Totodată,

dacă sentința a fost atacată cu apel numai de către pârâtă, reclamanta,

nedeclarând apel și achiesând astfel la soluția primei instanțe, nu mai este în

drept să o critice direct în recurs și să solicite obligarea pârâtei la plata

sumei de 131.951 RON reprezentând valoarea despăgubirilor calculate pentru

suprafața de 7.573,19 mp la o valoare de 2 dolari SUA/mp astfel cum a fost

stabilită în primul raport de expertiză.

În ceea ce privește încălcarea

principiului autorității de lucru judecat, Înalta Curte reține că ceea ce

interesează sub aspectul autorității de lucru judecat este cauza raportului

juridic a dreptului pus în discuție (causa debendi), iar nu cauza acțiunii

civile în ansamblul său (causa petendi), or, cele două litigii existente între

părți având ca obiect contravaloare lipsă de folosință au avut temeiuri

juridice distincte, respectiv, inițial, răspundere civilă contractuală și,

ulterior, răspundere civilă delictuală, astfel încât nici acest motiv de recurs

nu va reținut.

Celelalte aspecte legate de

interpretarea probelor nu vor fi luate spre analiză întrucât nu se înscriu în

concret în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

SRL este fondat.

Așa cum s-a arătat anterior, prin

acțiunea introductivă, reclamanta SC C.C. SA a solicitat obligarea pârâtei SC

S. SRL la plata sumei de 179.106 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 1 iulie 2006 - 31 martie

2009 pentru suprafața de 7.573,19 mp situat în Călimănești.

Între cele două părți, la nivelul

anului 1999, s-a încheiat un contract de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare din 2 aprilie 1999 pentru o perioadă de 5 ani, ajungerea

la termen a acestui contract având semnificația momentului de la care se naște

dreptul utilizatorului (în speță, pârâta) de a cere încheierea contractului de

vânzare-cumpărare prin eficientizarea clauzei irevocabile de vânzare.

Prin Sentința nr. 1349 de la 8 iunie

2011 pronunțată în Dosarul nr. 567/90/2010, Tribunalul Vâlcea a admis cererea

formulată de reclamanta SC S. SRL și a pronunțat o hotărâre care ține loc de

contract autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 7.543,19

mp ce face obiectul art. 2 alin. (2) din contractul de leasing imobiliar de la

2 aprilie 1999, reținându-se că reclamanta din acea cauză (respectiv pârâta din

speța dedusă judecății) a achitat prețul imobilului teren astfel cum s-a

stabilit irevocabil prin Sentința nr. 1835 din 21 decembrie 2009.

Față de caracterul declarativ al

acestei sentințe, Înalta Curte reține că această hotărâre produce efecte

retroactive, constatând drepturi preexistente, în speță dobândirea dreptului de

proprietate de la data de 2 aprilie 2004, conform art. 4 din contract de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 2 aprilie 1999.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei SC

C.C. SA împotriva Deciziei nr. 17/A-C de la 6 aprilie 2011 pronunțate de Curtea

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat și, constatând că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale

(art. 969, 998 - 999 C. civ.) va reține incidența motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC S.

SRL Călimănești împotriva aceleiași decizii, va modifica decizia recurată, va

admite apelul pârâtei, va schimba în tot Sentința nr. 2415 de la 22 decembrie

2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea și, pe fond, va respinge acțiunea.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

va dispune obligarea reclamantei la plata sumei de 837,3 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată conform documentelor justificative depuse la dosarul

cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C.C. SA Călimănești împotriva Deciziei nr. 17/A-C de la 6 aprilie

2011 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta

SC S. SRL Călimănești împotriva aceleiași decizii, modifica decizia recurată,

admite apelul pârâtei, schimbă în tot Sentința nr. 2415 de la 22 decembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Vâlcea și, pe fond, respinge acțiunea.

Obligă reclamanta la plata sumei de

837,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 15 decembrie 2011.