ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1780/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1780/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului civil de față constată următoarele:

1.

Instanța de fond

Prin acțiunea introdusă pe rolul

Tribunalului Vâlcea la 27 octombrie 2005 G.N.M. a formulat o contestație

împotriva deciziei nr. 1 din 20 sepptembrie 2005 emisă de C.C. Drăgășani prin

care i-a fost respinsă notificarea nr. 70/2005 și a solicitat modificarea

deciziei în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilele proprietatea sa situate

în Drăgășani.

La această cauză a fost conexat

dosarul nr. 192/2006 prin care același contestator a formulat o contestație la

16 ianuarie 2006 împotriva dispoziției nr. 8 din 30 decembrie 2005, emisă de

aceeași pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea nr. 131/2001 și a cerut

restituirea în natură a imobilelor situate în Drăgășani.

Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. h), alin. (3) art. 24 alin. (3)

1

și art. 25

din Legea nr. 10/2001.

Tribunalului Vâlcea prin sentința

civilă nr. 630 din 30 iunie 2008 a respins ca neîntemeiate excepțiile privind

inadmisibilitatea contestațiilor formulate inițial de G.N.M. și continuate,

după decesul acestuia pe parcursul procesului (17 mai 2006), de moștenitorii

săi legali, G.A., G.M.M. și G.M.A. A fost respinsă ca neîntemeiată plângerea

împotriva deciziei nr. 1/2005 cum a fost precizată ulterior de contestator. A

fost admisă contestația împotriva deciziei nr. 8/2005 și anulată această

decizie. A fost obligată pârâta să acorde pretențiilor măsuri reparatorii în

echivalent în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilului casă și teren în suprafață de 850 mp din

Municipiul Drăgășani, până la concurența sumei de 140.845 lei.

În motivarea acestei soluții

instanța de fond a reținut următoarele:

S-a apreciat că succesorii legali ai

petentului justifică un interes în clarificarea raportului juridic dedus

judecății, în temeiul Legii nr. 10/2001, în examinarea soluției date

notificărilor în faza administrativă a rezolvării acestora, deja parcursă .

S-a constatat că acțiunea în

valorificarea dreptului de proprietate, prin acordarea de măsuri reparatorii,

în sensul restituirii în natură sau plății prin echivalent a fost introdusă sub

imperiul Legii nr. 10/2001 și în urma constatării nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 573/1971 care a stat la baza preluării

bunurilor în litigiu, persoana îndreptățită nu poate fi obligată să aleagă

calea dreptului comun în temeiul art. 46 al Legii nr. 10/2001 care se referă

numai la ipoteza existenței pe rolul instanțelor, la momentul apariției Legii

nr. 10/2001 a unor acțiuni pornite de temeiul dreptului comun, art. 480 C. civ.

S-a considerat în mod egal că pârâta

care a soluționat notificările are calitate procesuală pasivă, ea deținând și

terenul în litigiu.

Cât privește fondul cauzei s-a

reținut că plângerea împotriva deciziei nr. 1/2005 nu este întemeiată și a fost

respinsă.

S-a reținut că notificarea nr.

70/2005 a fost respinsă cu precădere ca fiind tardivă, apreciindu-se în mod

corect că notificarea a fost depusă peste termenul de 6 luni, prevăzut de art.

21 alin. (1), termen prelungit la 12 luni prin O.U.G. nr. 109/2001. Celelalte

motive au vizat netemeinicia cererii de despăgubiri pentru imobil.

S-a constatat că notificarea a fost

înaintată Biroului Executorului Judecătoresc C.F. la 15 septembrie 2005 (dovezi

existând în dosar în raport de dovada de primite), cu încălcarea termenului de

12 luni prescris de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Cât privește contestația formulată

împotriva deciziei nr. 8/2005, aceasta a fost apreciată ca fiind întemeiată.

Astfel s-a reținut că imobilul

situat în Drăgășani, împreună cu toate construcțiile de pe teren, format din 19

camere, beciuri, formând 5 apartamente în conformitate cu H.C.M. nr. 142/1971

și cu certificatul nr. 2976/1971 a Consiliului Popular Drăgășani a fost

dobândit de G.N.M. prin donație în 1933 de la tatăl acestuia (cu actul de

donație autentificat la nr. 1084/1933 la Judecătoria Mixtă – Râmnicul Vâlcea, transcris la Tribunalul județului Vâlcea la nr. 4796/1933.

Prin contractul de donație

autentificat sub nr. 1084/1993 G.M., tatăl petentului inițial, i-a donat

acestuia nuda proprietate a cotei de ½ din bunurile comune dobândite cu

soția sa, G.A., de pe urma căruia reclamantul ca unic moștenitor acceptant a

dobândit cealaltă cota de ½.

Petentul a fost nevoit să încheie cu

pârâta un contract nr. 573/1971 în care se menționează că înstrăinează bunurile

primite prin donație.

Prin sentința civilă nr. 2055 din 14

septembrie 2007 a Judecătoriei Drăgășani s-a constatat nulitatea absolută a

contractului nr. 573/1971. (Această sentință a devenit definitivă și

irevocabilă prin decizia nr. 642/R din 15 mai 2008 a Tribunalului Vâlcea prin

care s-a respins ca tardiv recursul declarat împotriva sentinței nr. 2055/2007

a Judecătoriei Drăgășani). Nulitatea actului a fost reținută pentru vădita

disproporție între prețul primit pentru întregul imobil vândut (teren și

construcție) de 73.832 lei și valoarea de circulație a unei părți din imobil,

de 182.452 lei.

Instanța a mai reținut că în cadrul

imobilelor în litigiu, înstrăinate apoi către pârâtă, figurau unele dependințe

și anexe gospodărești și că o parte din încăperile imobilului erau folosite

pentru locuit, cealaltă parte având destinația de spații comerciale.

Tribunalul reține că imobilele

revendicate au fost preluate în 1971 cu ignorarea posibilităților efective ale

proprietarului, în regimul constituțional anterior de a-și manifesta voința

reală în legătură cu transmiterea de bună-voie a bunurilor sale, și constatând

că instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea

titlului ,s-au apreciat ca întemeiate pretențiile formulate de petenți, acestea

încadrându-se prin asimilarea în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 10/2001 prin coroborarea cu art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr.

213/1998 care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv

cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii

proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale

de reparație.

Reținând că restituirea în natură a

bunului nu a fost cerută prin notificare, ci prin contestație, și având în

vedere rapoartele de expertiză efectuate în dosarul nr. 813/223/2006 al

Judecătoriei Drăgășani, anexat la dosarul cauzei (în care s-a pronunțat

sentința civilă nr. 2055 din 14 septembrie 2007, soluționând o acțiune purtată

între aceleași părți), expertize întocmite de expert ing. constructor N.D. și

ing. topograf R.A., cu privire la identificarea și evaluarea bunului imobil

(casă și teren) în discuție, s-a constatat că valoarea construcțiilor se ridică

la totalul sumei de 182.452 lei din care 68.624 lei spații de locuit și 113.828

lei spații comerciale la care se adaugă și 254 lei c/val. șopronului și

respectiv, 140.945 lei c/val. terenului de 850 mp.

S-a dispus deducerea din

cheltuielile la care a fost obligată pârâta a sumei de 5252 lei (adică 68.307

lei reactualizată).

A fost obligată pârâta la 1500 lei

cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Curtea de Apel Pitești prin decizia

civilă nr. 218/A din 29 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul pârâtei.

În motivarea acestor decizii, Curtea

de apel a constatat că instanța de fond a rezolvat corect cele două excepții

invocate.

S-a observat, în acest sens, că cele

două contestații au fost formulate împotriva a două decizii emise de apelantă

cu privire la notificările formulate de autorul reclamanților în temeiul Legii

nr. 10/2001 după epuizarea procedurii instituită de această lege în faza

administrativă.

În acest context, acțiunea continuată

de moștenitori nu putea fi respinsă pe calea excepției inadmisibilității,

aceștia dovedind un interes legitim în cadrul procesual dedus judecății.

S-a mai reținut că deși în cursul

judecății prezentului dosar, în procedura contestațiilor prevăzute de Legea nr.

10/2001, s-a obținut sentința civilă nr. 2055/2007 a Judecătoriei Drăgășani de

anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 573 din 21 mai 1971

care a stat la baza preluării bunurilor în litigiu, persoanele îndreptățite nu

pot fi obligate să aleagă în continuare calea dreptului comun.

Nu s-a primit nici critica

referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale

pasive, de vreme ce emitenta deciziilor atacate este pârâta în cauză care este

și deținătoarea bunurilor ce fac obiectul notificărilor.

Au fost respinse ca neîntemeiate și

criticile privind fondul cauzei, constatându-se că în mod corect instanța a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001,

text ce vizează orice imobil preluat fără titlu valabil sau fără respectarea

dispozițiilor legale la data preluării precum și cele preluate fără temei legal

prin acte de dispoziție ale organelor locale sau ale administrației de stat.

În mod corect s-a stabilit că pârâta

a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001, când a respins notificarea

petentului prin care acesta a solicitat despăgubiri prin echivalent pentru

imobilele preluate abuziv de pârâtă din proprietatea sa, fiind obligat prin

constrângere morală să încheie un contract de înstrăinare la un preț derizoriu.

Sub acest aspect apărările în sensul că bunurile au fost preluate cu titlu sunt

neîntemeiate față de anularea pe cale judecătorească a contractului de

vânzare-cumpărare ce a avut ca obiect bunurile din discuție.

3.

Recursul

Împotriva deciziei nr. 218/2008 a

Curții de Apel Pitești a declarat recurs pârâta care a invocat în drept motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că decizia a fost dată cu

încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii.

Astfel s-a susținut că instanța de

apel în mod greșit a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr.10/2001, prin asimilare, coroborat cu art. 6 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 213/1998 deoarece situația dedusă judecății nu poate fi

asimilată cu cea prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 care

se referă în concret la bunurile preluate de stat și nu de o structură privată,

cum este pârâta Cooperativa de Consum.

Recurenta a arătat că greșit s-a

apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât pârâta

nu mai poate despăgubi pe reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 întrucât ea

nu mai este proprietara imobilului și mai mult decât atât despăgubirile se

datorează - potrivit legii speciale - numai în caz de preluare fără titlu

valabil, or în cauza de față a existat un titlu valabil până la desființarea

acestuia, desființare care s-a făcut ulterior transmiterii notificărilor. În

acest sens s-a invocat o decizie de speță a C.S.J. (nr. 1461 din 10 aprilie 2002).

Recurenta a mai criticat faptul că instanța

nu a făcut nici o discuție referitoare la Decizia nr. 1461/2002 invocată în apărare.

Față de respingerea excepției de

inadmisibilitate în fazele anterioare ale procesului recurenta a înțeles să

reitereze criticile referitoare la această excepție.

În întâmpinarea depusă la dosar,

intimații reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat,

excepțiile fiind corect respinse.

Pe de o parte acțiunea a fost

pornită în temeiul Legii speciale care nu a fost finalizată și care nu oferă

posibilități de alegere a căii de soluționare întrucât textul art. 46 din Legea

nr. 10/2001 vizează numai acțiunile de drept comun înregistrate la instanță înainte

de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte calitatea

procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel ce are

obligații în raportul juridic dedus judecății, or pârâta este emitenta

deciziilor atacate și deținătoarea bunurilor.

În altă ordine de idei s-a arătat că

nici criticile pe fondul cauzei nu pot fi primite, având în vedere constatarea

că titlu de la baza acestei preluări , fiind obținut prin presiuni morale, a

fost desființat.

4.

Analiza instanței de recurs

Analizând criticile formulate în

raport de soluția dată în judecarea apelului declarat de pârâtă, având în

vedere situația de fapt și de drept stabilită, se constată că recursul este

neîntemeiat, urmând a se respinge pentru considerentele ce succed.

Instanța de apel în mod corect cu

aplicarea dispozițiilor legale incidente a menținut soluția instanței de fond.

Acțiunea dedusă judecății, potrivit

calificării date de petentul inițial , continuată de succesorii acestuia și

confirmată și de instanță (fără ca sub acest aspect pârâta să facă discuție) -

este o contestație împotriva unor decizii emise de pârâtă, în rezolvarea

notificărilor cu care aceasta a fost sesizată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Art. 46 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 a reglementat o situație tranzitorie stabilind raportul între

dispozițiile noii legi și cauzele aflate deja pe rolul instanțelor

judecătorești (acțiuni de revendicare întemeiate în drept pe dispozițiile de

drept comun, prin natura obiectivă a împrejurărilor).

Prezentei acțiuni introductive la 27

octombrie 2005, ca urmare a emiterii de către pârâtă a două decizii în

soluționarea unor notificări cu care a fost sesizată în procedura prevăzută de noua

Lege, 10/2001, nu îi sunt, prin urmare, aplicabile dispozițiile. art. 46 alin.

(1).

Părțile nu pot fi invitate să aleagă

între procedura Legii nr. 10/2001 sau procedura dreptului comun, pentru că ele

deja au făcut o alegere, introducând acțiunea în temeiul legii speciale,

derogatorie de la dreptul comun și prin aceasta obligatorie.

Pentru limitele precise ale art. 46 alin.

(1) invocate, legea nouă invită și nu obligă părțile care au început o procedură

de drept comun, să aleagă procedura legii noi apărute, deși se află într-o

procedură de drept comun.

Ca urmare, părțile nu pot fi

obligate să urmeze o procedură sau alta decât cea aleasă pentru că nu există

nici în Legea nr. 10/2001 nici în altă reglementare în vigoare o asemenea

obligație . Pe de altă parte în temeiul invocat [art. 46 alin. (1)] alternativa

o oferă numai legea specială nu și dreptul comun. Cu atât mai mult așadar nu

poate fi obligată o parte – fiind sub acest aspect o interdicție imperativă

legală – să urmeze calea de drept comun după apariția legii speciale care se

aplică cu prioritate și prin înlăturarea dispozițiilor de drept comun.

Corect s-a stabilit și că legea

specială este aplicabilă raportului juridic dedus judecății, câtă vreme

acțiunea purta asupra contestației la deciziile de soluționare a notificărilor

formulate în temeiul legii speciale .În mod corect s-a stabilit – lucru necontestat

- că aceasta deține imobilul notificat.

În mod corect s-a reținut și

împrejurarea că declanșarea ulterioară pe cale judecătorească a nulității

absolute a titlului în temeiul căreia pârâta a dobândit bunul, nu este de natură

să înlăture de la aplicare dispozițiile legii speciale, în cadrul procedurii

speciale reglementată de aceasta fiind posibil un atare demers.

Constatând incidente dispozițiile

legii speciale, în mod corect s-au aplicat la cazul dedus judecății soluțiile

oferite de Legea nr. 10/2001.

Astfel s-a reținut că pe terenul în

discuție se află edificate de către pârâtă construcții pe care aceasta le

folosește în realizarea activităților potrivit competenței sale de atribuție.

Ca urmare, în mod corect și legal s-a ales modalitatea de reparație sub forma

acordării de despăgubiri bănești, imobilul (casă demolată și teren care nu este

liber) fiind imposibil de restituit în natură.

Având în vedere însă că în

considerentele instanței de fond – menținute și de instanța de apel – apare ca

dispoziție aplicabilă cazului dedus judecății și art. 6 alin. (2) și (3) din

Legea nr. 213/1998, aceasta urmează a fi înlăturată din motivarea instanței de

fond. Articolul menționat și redat textual în compunerea sentinței, prevede în

mod expres că el este aplicabil numai „dacă (bunurile revendicate) nu fac

obiectul unor legi speciale de reparație”.

Or, în cazul dedus judecății , acțiune

pornită în temeiul Legii nr. 10/2001, nu se mai putea face vorbire de art. 6

din Legea nr. 213/1998, după intrarea în vigoare a legii speciale.

Sub acest aspect critica recurentei,

greșita aplicare a acestei dispoziții, este întemeiată însă acceptarea ei, în

raport de celelalte dispoziții aplicabile, nu conduce la schimbarea soluției

instanței de fond și nici a instanței de apel.

Critica referitoare la neluarea în

considerare a deciziei nr. 1461/2002 a C.S.J. invocată în apărare de apelantă

nu se poate primi având în vedere că această decizie a fost invocată de

apelantă în concluziile scrise depuse la dosar, conform datei de pe înregistrarea

acestora la 23 octombrie 2008 (fila 152 în dosar), după momentul închiderii

dezbaterilor care s-a petrecut la 22 octombrie 2008.

Instanța de apel are obligația să se

pronunțe numai în limitele arătate de art. 295 C. proc. civ., adică în limitele

cererii de apel cât privește stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de

către prima instanță.

Pentru considerentele arătate,

constatând neîntrunite condițiile prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

criticile formulate neconducând la concluzia că modificării deciziei atacate în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

va fi obligată recurenta la plata sumei de 7000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către intimații reclamanți reprezentând onorariu de avocat, conform

chitanței nr. 34 din 29 iunie 2009 aflată la fila 29 în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge, ca nefondat, recursul

pârâtei C.C.

Drăgășani, societate cooperativă,

împotriva deciziei nr. 218/A din 29 octombrie 2008 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta-pârâtă la 7000 lei

cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie

2010.