ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 168/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 142 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta V.D. și, anulând hotărârea nr. 5308/2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile corespunzătoare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta și mama sa s-au refugiat din Iași în Râmnicu-Vâlcea și că refugiul acestora „a fost determinat de operațiunile de război care s-au derulat în aceste teritorii”.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că soluția este netemeinică și nelegală, întrucât, din probele administrate în cauză, nu rezultă că refugiul reclamantei ar fi fost determinat de persecuții de natură etnică, așa cum prevede Legea nr. 189/2000. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate. Este, așadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a localității sale de domiciliu, să fi fost consecința unor persecuții etnice suferite de aceasta.

Or, așa cum rezultă, în mod expres, din chiar susținerile intimatei-reclamante (cererea de chemare în judecată – f. 2 dosar fond), și cum, de altfel, a reținut și instanța de fond, refugiul intimatei-reclamante din localitatea de domiciliu „a fost determinat de operațiunile de război care s-au derulat în aceste teritorii” , refugiul neavând, așadar, ca temei criterii de natură etnică. Cum refugiul intimatei-reclamante nu a fost consecința unor persecuții etnice exercitate asupra sa ori a familiei sale, nefiind întrunită condiția prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, recursul va fi admis și modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței nr. 142 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei V.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.