ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1133/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 7494 din 12 februarie 2007, Primarul general al Municipiului București, a respins notificarea formulată de T.M., vizând restituirea în natură a terenului în suprafață de 192 mp situat în București, cu motivarea că imobilul nu face obiect al Legii nr. 10/2001. La 19 martie 2007, T.V.I. a contestat această dispoziție, solicitând instanței să constate calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, preluat abuziv de către stat, prin Legea nr. 58/1974. Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 397 din 26 februarie 2008, a respins ca nefondată contestația, reținând în esență că terenul ce face obiectul notificării nu a intrat, nici în patrimoniul contestatorului T.V.

și nici în patrimoniul tatălui său, T.M., nemișcătorul fiind preluat abuziv de către stat de la vânzătorul I.G., astfel că reclamantului nu i se poate recunoaște calitatea de persoană îndreptățită, în accepțiunea Legii nr. 10/2001. Apelul formulat de T.V.I. împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 17 din 13 ianuarie 2009, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului București. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că de esența litigiului este obiectul înstrăinării care s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8739 din 14 noiembrie 1977, fiind evidentă voința părților de a vinde, respectiv cumpăra și terenul aferent construcției, prețul vânzării având în vedere ambele componente ale imobilului.

Cu toate acestea, se mai arată, potrivit art. 30 alin. (2) al Legii nr. 58/1974, terenul fiind scos din circuitul civil, nu a putut intra în patrimoniul cumpărătorului, prin efectul legii, fiind preluat de către stat, chiar dacă voința reală a părților contractante a fost aceea ca vânzarea să privească și terenul aferent construcției. Ca atare, conchide instanța de apel, imobilul nu a fost scos din circuitul civil de la vânzător, deoarece acesta a consimțit voluntar să vândă, ci de la cumpărător, prin împiedicarea ca bunul să intre în patrimoniul său, deși a plătit un preț pentru teren. În consecință, îndreptățit la despăgubiri este cumpărătorul, iar nu vânzătorul, în această ipoteză, dispozițiile art. 3 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001, urmând a fi interpretate în raport de specificul situației create prin scoaterea din circuitul civil a terenurilor, la momentul realizării vânzării-cumpărării.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul greșitei stabiliri a calității de persoană îndreptățită a contestatorului. Astfel, se arată, prin efectul legii în vigoare la data înstrăinării – art. 30, al Legii nr. 58/1974 terenul ce a făcut obiectul notificării nu a intrat nici un moment, în patrimoniul contestatorului sau al tatălui său, preluarea abuzivă făcându-se de la vânzătorul I.G. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed. În interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, este de reținut că scopul și rațiunea acesteia nu pot fi decât acelea de a se acorda măsuri reparatorii doar foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv, în perioada de referință a acestui act normativ.

Astfel, în art. 3 al legii, legiuitorul definește persoanele îndreptățite la restituirea în natură sau prin echivalent, aceste categorii fiind enumerate limitativ, restrictiv, alineatul 1 litera a, dispunând că sunt îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, persoanele fizice proprietari ai imobilelor, la data preluării în mod abuziv a acestora. Singura excepție este prevăzută în art. 4 alin. (2) din lege, potrivit căruia de prevederile acestui act normativ beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, prin succesiune legală sau testamentară. Or, reclamantul, așa cum în mod corect a reținut instanța fondului, nu a fost niciodată proprietarul terenului în suprafață de 192 mp, situat în București.

Astfel, în actul invocat de către acesta, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 8739 din 14 noiembrie 1977, se prevede în mod expres că terenul în suprafață de 192 mp, pe care se află construcția ce a făcut obiectul înstrăinării trece în proprietatea statului, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974. În consecință, cum terenul pe care reclamantul îl solicită, nu a fost niciodată, în proprietatea sa nemișcătorul nu-i poate fi retrocedat prin procedura instituită în baza Legii nr. 10/2001, singurul care avea vocație la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul trecut abuziv în proprietatea statului fiind vânzătorul. Așa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecința modificării deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant și a menținerii hotărârii primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul pârâtului Municipiului București prin Primar General împotriva deciziei nr. 17 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței nr. 397 din 26 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.