ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2276/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 791 din 25 mai 2007 pronunțată în Dosar nr. 4536/3/2007 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis contestația, astfel cum a fost modificată, formulată de contestatoarele V.E. și B.V.L.R.I. în contradictoriu cu intimații Primarul General al mun. București, mun.

București prin Primarul General și SC F. SA, s-a anulat în parte dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003 a Primarului General și s-a dispus emiterea unei noi dispoziții privind restituirea în natură a celor 14 încăperi (boxe) situate la subsolul imobilului din București, sector 2, astfel cum au fost descrise în raportul de expertiză întocmit de expertul inginer M.V., a celor două spații locative de la parterul celor două scări de bloc A+B numerotate 10, 14, 51 și 47 în schița anexă la raportul de expertiză, și spațiile libere de la mansardă pentru care nu există contracte de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 și spațiu cu altă destinație (comercial) deținute de SC I. SA, situat la parterul imobilului din sectorul 2, scara B, pe latura de Est a imobilului, fiind omologat raportul de expertiză efectuat de expertul M.V.

Pentru a se pronunța această soluție s-a reținut că reclamatele sunt moștenitoarele fostelor proprietare ale imobilului sus-menționat, iar prin dispoziția 786 din 29 ianuarie 2003 emisă de Primarul General le-a fost restituit în natură imobilul în litigiu, mai puțin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, spațiul deținut de SC I. SA și cota aferentă de teren, precum și o serie de încăperi situate la subsolul, parterul și mansarda imobilului, fără a se justifica în vreun fel de ce au fost omise. Din raportul de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reținut că la subsolul imobilului au rămas nevândute 14 încăperi, la mansardă mai multe spații libere, iar cu privire la spațiul comercial s-a constatat că s-a emis în favoarea SC I. SA un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, prin decizia nr. 2143 din 12 decembrie 1984 a C.E.

al C.P.M.B. și, ulterior, prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 206 din 5 august 1999 cu privire la suprafața de 6,49 m.p. teren deținută de către această societate comercială, tribunalul a considerat că este aplicabil art. 20 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 urmând ca și acest spațiu să fie restituit în natură foștilor proprietari, respectiv moștenitorilor acestora, certificatul de atestare a dreptului de proprietate care nici nu a fost depus la dosar, neechivalând cu un titlu de proprietate. Tribunalul, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001 completată, a anulat în parte dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003, în sensul că a obligat la emiterea unei noi dispoziții privind restituirea în natură a tuturor spațiilor situate în imobil, spații care nu au fost înstrăinare și care nu sunt exceptate de la restituirea în natură, astfel cum au fost descrise în raportul de expertiză efectuat de expertul M.V.

Cu privire la spațiul comercial deținut de SC I. SA, tribunalul a constatat că deși există mai multe dispoziții ale C.P.M.B., odată cu înființarea acestei societăți comerciale de prestări servicii a mun. București, înființate în temeiul Legii nr. 15/1990, nu s-a emis niciun titlu de proprietate în condițiile prevăzute de actul normativ sus-menționat, astfel că se impune restituirea în natură și a acestui spațiu comercial conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, care arată că imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi, de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale, este acționar se restituie în natură.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel la 30 august 2007 mun. București prin Primarul General, cu respectarea termenului prev. de art. 284 C. proc. civ., sentința fiind comunicată apelantei la 14 august 2007 conform dovezilor de comunicare aflate la dosar fond. Cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru conform art. 50 din Legea nr. 10/2001. În motivele de apel depuse la 2 noiembrie 2007, se critică sentința arătându-se că în mod greșit instanța de fond a admis în parte contestația formulată de reclamantele V.E. și B.V.L.R., și anulat dispoziția nr. 786/2003, deoarece conform actelor anexate la notificare, actelor noi depuse și referatul Comisiei Interne s-a dispus revocarea dispoziției atacate pe motiv că notificarea formulată nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Contestatoarele au primit despăgubiri pentru imobilul situat în București, sector 2, potrivit acordului internațional încheiat între România și Elveția, iar în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de țara noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. La data emiterii dispoziției nr. 786/2003 Primăria mun. București nu a avut cunoștință de această situație, iar în baza actelor primite ulterior s-a propus revocarea dispoziției nr. 786 prin emiterea dispoziției nr. 8870 din 17 octombrie 2007. În susținerea apelului s-a depus în copie xerox la dosar dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primăria mun.

București. Împotriva acestei dispoziții s-a formulat contestație de către V.E. și B.V.L.R.I. la 28 noiembrie 2007, iar prezenta cauză a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a acestei contestații. La dosarul cauzei au fost depuse în copie xerox contestația, sentința civilă nr. 938 din 2 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 42197/3/2007, de Tribunalul București, secția a III-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 926 din 9 decembrie 2008 pronunțată în Dosar nr. 42197/3/2007 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 10151 din 15 decembrie 2009 pronunțată în Dosar nr. 42197/3/2007 de Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, conform certificatului aflat la dosar.

B.V.L.R.I. a decedat la 10 august 2008, fiind moștenită de G.M.M. în calitate de legatar universal, V.A.I., având doar calitatea de legatar cu titlu particular asupra cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 199,84 ha din comuna B., jud. Teleorman conform certificatului de moștenitor emis de B.N.P. O.A.R. Prin decizia civilă nr. 349A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul mun. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 791 din 25 mai 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G.M.M. (moștenitoare ale defunctei B.V.L.R.I.), V.E.

și intimații-pârâți Primarul General al mun. București și SC F. SA București. S-a reținut în esență că, prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007, a fost revocată dispoziția Primarului General nr. 786 din 29 ianuarie 2003 care a stat la baza restituirii în natură către intimatele-reclamante a imobilului din București, sector 2, format din construcție de tip A (P+5, P+6 și teren în suprafață de 397,59 m.p.) din totalul de 865 m.p. teren aferent construcției și curte, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995. Acest document a stat la baza formulării unicului motiv de apel care a vizat revocarea dispoziției nr. 786/2003. Intimatele-reclamante au formulat contestație împotriva înscrisului nou depus în apel, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 938 din 2 iunie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 42197/3/2007, rămasă irevocabilă, constatându-se nulitatea dispoziției nr. 8870 din 17 octombrie 2007, emisă de Primăria mun.

București privind imobilul situat în București, sector 2. În considerentele sentinței se arată că imobilul din București, sector 2 alcătuit din teren de 886,76 m.p. și construcțiile aferente a fost dobândit în proprietate de autoarele reclamantelor V.M. și V.C.E.F. potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 90432 din 31 octombrie 1931 și a autorizației de construire nr. 19C din 1 iunie 1932. Moștenitorii legali ai lui V.M. au fost V.D., V.C.E.F. și R.V.A. Prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007, s-a dispus revocarea unei dispoziții de restituire în natură a unui bun imobil, ce fusese emisă în urmă cu peste 4 ani, pe considerentul că s-au acordat despăgubiri conform acordului româno-elvețian, măsură dispusă cu încălcarea art. 25 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001.

La emiterea dispoziției nr. 8870 s-a avut în vedere de către pârâtă că potrivit acordului încheiat în anul 1951 de R.P.R. cu Confederația Elvețiană pentru indemnizarea intereselor elvețiene în R.P.R. s-a primit de către autoarea contestatoarelor A.R. suma de 100.000 franci elvețieni care au reprezentat despăgubiri pentru participațiile acesteia la 4 societăți comerciale naționalizate și pentru preluarea a cinci imobile în București și a unui domeniu agricol.

Potrivit actelor depuse în Dosar nr. 42197/3/2007, printre imobilele ce au fost numărate în baza acestui acord și pentru care s-au acordat despăgubiri, nu figurează imobilul în litigiu situat în București, sector 2. Prin urmare, având în vedere că în mod irevocabil s-a anulat actul nou care a stat la baza formulării apelului, respectiv dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007, rămânând în vigoare dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003, Curtea a menținut soluția tribunalului care a anulat în parte dispoziția nr. 786, obligând primăria să emită o nouă dispoziție pentru restituirea în natură a celor 14 boxe situate la subsol, a celor 2 spații locative de la parterul celor două scări de bloc A+B, numerotate 10, 14, 51 și 47 în schița anexă la expertiză și spațiile de la mansardă pentru care nu există contracte de vânzare-cumpărare conform Legii nr. 112/1995 și spațiul comercial deținut de SC I. SA la parter, scara B, pe latura de Est din imobilul situat în București, sector 2. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către mun.

București prin Primarul General, care a formulat critici sub următoarele aspecte: Se susține că instanța de apel, greșit a aplicat dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care reclamantele-intimate în cauză nu au depus anexat notificării formulate, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru imobilele pretinse, iar în cazul moștenitorilor foștilor proprietari nu s-a făcut dovada calității de moștenitori a persoanelor decedate. În al doilea rând, se susține că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția prin care s-a dispus anularea Dispoziției nr. 786/2003, deoarece prin actele anexate la notificare, a actelor noi depuse și a referatului Comisiei Interne s-a dispus revocarea respectivei dispoziții întrucât notificarea nu făcea obiectul Legii nr. 10/2001.

Susține recurentul că reclamantele au primit despăgubiri pentru imobilul pretins, în baza Acordului Internațional încheiat între România și Elveția, astfel că, potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent, fiind posesorii unor despăgubiri dobândite în baza acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. Analizând criticile invocate, ce pot fi încadrate în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține ca nefondat recursul pentru considerentele următoare: Instanța de apel a analizat temeinic unicul motiv invocat în această cale de atac, în sensul că dispoziția a cărei anulare se solicită a fost revocată inițial de Primar printr-o altă dispoziție.

Astfel, prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primarul General al mun. București, a fost revocată dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003, care a stat la baza restituirii în natură reclamanților a imobilului situat în București, sector 2, compus din construcție de tip A (P+5, P+6 și teren în suprafață de 397,59 m.p.) din totalul de 865 m.p. teren aferent construcției și curte, exceptate fiind apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995. Prin sentința civilă nr. 938 din 02 iunie 2008, care a fost pronunțată în Dosar nr. 42197/3/2007, irevocabilă, s-a constatat nulitatea dispoziției nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primarul mun. București și a avut ca obiect imobilul situat la adresa indicată mai sus.

Pentru pronunțarea respectivei hotărâri judecătorești s-a avut în vedere că imobilul respectiv, compus din teren în suprafață de 886,76 m.p. și construcțiile aferente, au fost dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 90432 din 31 octombrie 1931 și a autorizației de construcție nr. 19C din 01 iunie 1932 de către V.C.E.F. și V.M. Ca urmare a decesului lui V.M., ca moștenitori legali au rămas V.D., V.C.E.F. și R.V.A. S-a mai arătat că, în condițiile în care imobilul în litigiu a fost restituit în natură, este nelegală măsura de revocare adoptată prin intermediul emiterii unei noi dispoziții, ultima decizie contravenind prevederilor Legii nr. 10/2001 și Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, în condițiile în care imobilul în litigiu, după circa patru ani, intrase deja în circuitul civil, ca efect al dispoziției anterioare, prin care s-a admis notificarea formulată de contestatoare.

Potrivit actelor anexate, la emiterea dispoziției nr. 8870/2007 s-a avut în vedere de către emitent că, potrivit Acordului încheiat în 1951 între România și Confederația Elvețiană, s-au acordat autoarei contestatorilor 100.000 franci elvețieni ce au reprezentat despăgubiri pentru participarea la patru societăți comerciale naționalizate, pentru preluarea a cinci imobile situate în București și a unui domeniu agricol. Despăgubirile acordate nu vizează și imobilul în litigiu de față, ceea ce nu blochează accesul persoanelor îndreptățite să solicite despăgubirile cuvenite conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Se reține că dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007 prin care s-a revocat prima dispoziție (dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003) a fost anulată printr-o altă hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.

În această situație, în mod corect instanța de apel a menținut hotărârea pronunțată de către tribunal și a anulat în parte prima dispoziție obligând recurentul-pârât să emită o nouă dispoziție pentru restituirea în natură a imobilelor solicitate, imobile ce au fost evidențiate în schița anexă la raportul de expertiză și care nu au fost vândute în condițiile Legii nr. 112/1995. De fapt, recursul formulat în cauză nu mai are susținere, în condițiile în care se referă la cea de a doua dispoziție emisă după revocarea celei dintâi, a doua dispoziție fiind anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este nefondată și, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul mun. București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 349A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.