ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2276/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2276/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 791 din 25 mai 2007

pronunțată în Dosar nr. 4536/3/2007 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

s-a admis contestația, astfel cum a fost modificată, formulată de

contestatoarele V.E. și B.V.L.R.I. în contradictoriu cu intimații Primarul

General al mun. București, mun. București prin Primarul General și SC F. SA,

s-a anulat în parte dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003 a Primarului

General și s-a dispus emiterea unei noi dispoziții privind restituirea în

natură a celor 14 încăperi (boxe) situate la subsolul imobilului din București,

sector 2, astfel cum au fost descrise în raportul de expertiză întocmit de

expertul inginer M.V., a celor două spații locative de la parterul celor două

scări de bloc A+B numerotate 10, 14, 51 și 47 în schița anexă la raportul de

expertiză, și spațiile libere de la mansardă pentru care nu există contracte de

vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 și spațiu cu altă

destinație (comercial) deținute de SC I. SA, situat la parterul imobilului din

sectorul 2, scara B, pe latura de Est a imobilului, fiind omologat raportul de

expertiză efectuat de expertul M.V.

Pentru a se pronunța

această soluție s-a reținut că reclamatele sunt moștenitoarele fostelor

proprietare ale imobilului sus-menționat, iar prin dispoziția 786 din 29

ianuarie 2003 emisă de Primarul General le-a fost restituit în natură imobilul

în litigiu, mai puțin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, spațiul

deținut de SC I. SA și cota aferentă de teren, precum și o serie de încăperi

situate la subsolul, parterul și mansarda imobilului, fără a se justifica în

vreun fel de ce au fost omise.

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reținut că la subsolul imobilului au

rămas nevândute 14 încăperi, la mansardă mai multe spații libere, iar cu

privire la spațiul comercial s-a constatat că s-a emis în favoarea SC I. SA un

certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, prin

decizia nr. 2143 din 12 decembrie 1984 a C.E. al C.P.M.B. și, ulterior, prin

Hotărârea C.G.M.B. nr. 206 din 5 august 1999 cu privire la suprafața de 6,49

m.p. teren deținută de către această societate comercială, tribunalul a

considerat că este aplicabil art. 20 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 urmând ca și

acest spațiu să fie restituit în natură foștilor proprietari, respectiv

moștenitorilor acestora, certificatul de atestare a dreptului de proprietate

care nici nu a fost depus la dosar, neechivalând cu un titlu de proprietate.

Tribunalul, în baza

art. 24 din Legea nr. 10/2001 completată, a anulat în parte dispoziția nr. 786

din 29 ianuarie 2003, în sensul că a obligat la emiterea unei noi dispoziții

privind restituirea în natură a tuturor spațiilor situate în imobil, spații

care nu au fost înstrăinare și care nu sunt exceptate de la restituirea în

natură, astfel cum au fost descrise în raportul de expertiză efectuat de

expertul M.V.

Cu privire la spațiul

comercial deținut de SC I. SA, tribunalul a constatat că deși există mai multe

dispoziții ale C.P.M.B., odată cu înființarea acestei societăți comerciale de

prestări servicii a mun. București, înființate în temeiul Legii nr. 15/1990, nu

s-a emis niciun titlu de proprietate în condițiile prevăzute de actul normativ

sus-menționat, astfel că se impune restituirea în natură și a acestui spațiu

comercial conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, care arată că imobilele

terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care

sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi, de o regie

autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care

statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale, este

acționar se restituie în natură.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel la 30 august 2007 mun. București prin Primarul

General, cu respectarea termenului prev. de art. 284 C. proc. civ., sentința fiind

comunicată apelantei la 14 august 2007 conform dovezilor de comunicare aflate

la dosar fond.

Cererea de apel este

scutită de plata taxei de timbru conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.

În motivele de apel

depuse la 2 noiembrie 2007, se critică sentința arătându-se că în mod greșit

instanța de fond a admis în parte contestația formulată de reclamantele V.E. și

B.V.L.R., și anulat dispoziția nr. 786/2003, deoarece conform actelor anexate

la notificare, actelor noi depuse și referatul Comisiei Interne s-a dispus

revocarea dispoziției atacate pe motiv că notificarea formulată nu face

obiectul Legii nr. 10/2001. Contestatoarele au primit despăgubiri pentru

imobilul situat în București, sector 2, potrivit acordului internațional

încheiat între România și Elveția, iar în conformitate cu art. 5 din Legea nr.

10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nu sunt îndreptățite la

restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care

au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de țara

noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. La data

emiterii dispoziției nr. 786/2003 Primăria mun. București nu a avut cunoștință

de această situație, iar în baza actelor primite ulterior s-a propus revocarea

dispoziției nr. 786 prin emiterea dispoziției nr. 8870 din 17 octombrie 2007.

În susținerea

apelului s-a depus în copie xerox la dosar dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie

2007 emisă de Primăria mun. București.

Împotriva acestei

dispoziții s-a formulat contestație de către V.E. și B.V.L.R.I. la 28 noiembrie

2007, iar prezenta cauză a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a

acestei contestații.

La dosarul cauzei au

fost depuse în copie xerox contestația, sentința civilă nr. 938 din 2 iunie 2008,

pronunțată în Dosarul nr. 42197/3/2007, de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 926 din 9 decembrie 2008

pronunțată în Dosar nr. 42197/3/2007 de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 10151 din 15 decembrie 2009

pronunțată în Dosar nr. 42197/3/2007 de Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate

intelectuală, conform certificatului aflat la dosar.

B.V.L.R.I. a decedat

la 10 august 2008, fiind moștenită de G.M.M. în calitate de legatar universal, V.A.I.,

având doar calitatea de legatar cu titlu particular asupra cotei de ½

din dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 199,84 ha

din comuna B., jud. Teleorman conform certificatului de moștenitor  emis de B.N.P.

O.A.R.

Prin decizia civilă

nr. 349A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul mun. București prin Primarul

General împotriva sentinței civile nr. 791 din 25 mai 2007 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G.M.M.

(moștenitoare ale defunctei B.V.L.R.I.), V.E. și intimații-pârâți Primarul

General al mun. București și SC F. SA București.

S-a reținut în esență

că, prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007, a fost revocată dispoziția

Primarului General nr. 786 din 29 ianuarie 2003 care a stat la baza restituirii

în natură către intimatele-reclamante a imobilului din București, sector 2,

format din construcție de tip A (P+5, P+6 și teren în suprafață de 397,59 m.p.)

din totalul de 865 m.p. teren aferent construcției și curte, cu excepția

apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995. Acest document a stat la

baza formulării unicului motiv de apel care a vizat revocarea dispoziției nr.

786/2003.

Intimatele-reclamante

au formulat contestație împotriva înscrisului nou depus în apel, care a fost

admisă prin sentința civilă nr. 938 din 2 iunie 2008 pronunțată în Dosarul nr.

42197/3/2007, rămasă irevocabilă, constatându-se nulitatea dispoziției nr. 8870

din 17 octombrie 2007, emisă de Primăria mun. București privind imobilul situat

în București, sector 2.

În considerentele

sentinței se arată că imobilul din București, sector 2 alcătuit din teren de

886,76 m.p. și construcțiile aferente a fost dobândit în proprietate de

autoarele reclamantelor V.M. și V.C.E.F. potrivit actului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 90432 din 31 octombrie 1931 și a autorizației de construire

nr. 19C din 1 iunie 1932. Moștenitorii legali ai lui V.M. au fost V.D., V.C.E.F.

și R.V.A. Prin dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007, s-a dispus revocarea

unei dispoziții de restituire în natură a unui bun imobil, ce fusese emisă în

urmă cu peste 4 ani, pe considerentul că s-au acordat despăgubiri conform

acordului româno-elvețian, măsură dispusă cu încălcarea art. 25 alin. (2) și

(4) din Legea nr. 10/2001.

La emiterea

dispoziției nr. 8870 s-a avut în vedere de către pârâtă că potrivit acordului încheiat

în anul 1951 de R.P.R. cu Confederația Elvețiană pentru indemnizarea

intereselor elvețiene în R.P.R. s-a primit de către autoarea contestatoarelor A.R.

suma de 100.000 franci elvețieni care au reprezentat despăgubiri pentru

participațiile acesteia la 4 societăți comerciale naționalizate și pentru

preluarea a cinci imobile în București și a unui domeniu agricol. Potrivit

actelor depuse în Dosar nr. 42197/3/2007, printre imobilele ce au fost numărate

în baza acestui acord și pentru care s-au acordat despăgubiri, nu figurează

imobilul în litigiu situat în București, sector 2.

Prin urmare, având în

vedere că în mod irevocabil s-a anulat actul nou care a stat la baza formulării

apelului, respectiv dispoziția nr. 8870 din 17 octombrie 2007, rămânând în vigoare

dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003, Curtea a menținut soluția tribunalului

care a anulat în parte dispoziția nr. 786, obligând primăria să emită o nouă

dispoziție pentru restituirea în natură a celor 14 boxe situate la subsol, a

celor 2 spații locative de la parterul celor două scări de bloc A+B, numerotate

10, 14, 51 și 47 în schița anexă la expertiză și spațiile de la mansardă pentru

care nu există contracte de vânzare-cumpărare conform Legii nr. 112/1995 și

spațiul comercial deținut de SC I. SA la parter, scara B, pe latura de Est din

imobilul situat în București, sector 2.

Decizia instanței de

apel a fost atacată cu recurs de către mun. București prin Primarul General,

care a formulat critici sub următoarele aspecte:

Se susține că

instanța de apel, greșit a aplicat dispozițiile art. 21-23 din Legea nr.

10/2001, în condițiile în care reclamantele-intimate în cauză nu au depus

anexat notificării formulate, actele doveditoare ale dreptului de proprietate

pentru imobilele pretinse, iar în cazul moștenitorilor foștilor proprietari nu

s-a făcut dovada calității de moștenitori a persoanelor decedate.

În al doilea rând, se

susține că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția prin care s-a

dispus anularea Dispoziției nr. 786/2003, deoarece prin actele anexate la

notificare, a actelor noi depuse și a referatului Comisiei Interne s-a dispus

revocarea respectivei dispoziții întrucât notificarea nu făcea obiectul Legii

nr. 10/2001.

Susține recurentul că

reclamantele au primit despăgubiri pentru imobilul pretins, în baza Acordului

Internațional încheiat între România și Elveția, astfel că, potrivit art. 5 din

Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamanții nu sunt

îndreptățiți la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent,

fiind posesorii unor despăgubiri dobândite în baza acordurilor internaționale

încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.

Analizând criticile

invocate, ce pot fi încadrate în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține ca nefondat recursul pentru considerentele

următoare:

Instanța de apel a

analizat temeinic unicul motiv invocat în această cale de atac, în sensul că

dispoziția a cărei anulare se solicită a fost revocată inițial de Primar

printr-o altă dispoziție.

Astfel, prin dispoziția

nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primarul General al mun. București, a

fost revocată dispoziția nr. 786 din 29 ianuarie 2003, care a stat la baza

restituirii în natură reclamanților a imobilului situat în București, sector 2,

compus din construcție de tip A (P+5, P+6 și teren în suprafață de 397,59 m.p.)

din totalul de 865 m.p. teren aferent construcției și curte, exceptate fiind

apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă

nr. 938 din 02 iunie 2008, care a fost pronunțată în Dosar nr. 42197/3/2007,

irevocabilă, s-a constatat nulitatea dispoziției nr. 8870 din 17 octombrie 2007

emisă de Primarul mun. București și a avut ca obiect imobilul situat la adresa

indicată mai sus.

Pentru pronunțarea

respectivei hotărâri judecătorești s-a avut în vedere că imobilul respectiv,

compus din teren în suprafață de 886,76 m.p. și construcțiile aferente, au fost

dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 90432 din 31 octombrie 1931

și a autorizației de construcție nr. 19C din 01 iunie 1932 de către V.C.E.F. și

V.M.

Ca urmare a decesului

lui V.M., ca moștenitori legali au rămas V.D., V.C.E.F. și R.V.A.

S-a mai arătat că, în

condițiile în care imobilul în litigiu a fost restituit în natură, este

nelegală măsura de revocare adoptată prin intermediul emiterii unei noi

dispoziții, ultima decizie contravenind prevederilor Legii nr. 10/2001 și

Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, în condițiile în care

imobilul în litigiu, după circa patru ani, intrase deja în circuitul civil, ca

efect al dispoziției anterioare, prin care s-a admis notificarea formulată de

contestatoare.

Potrivit actelor

anexate, la emiterea dispoziției nr. 8870/2007 s-a avut în vedere de către emitent

că, potrivit Acordului încheiat în 1951 între România și Confederația

Elvețiană, s-au acordat autoarei contestatorilor 100.000 franci elvețieni ce au

reprezentat despăgubiri pentru participarea la patru societăți comerciale

naționalizate, pentru preluarea a cinci imobile situate în București și a unui

domeniu agricol. Despăgubirile acordate nu vizează și imobilul în litigiu de

față, ceea ce nu blochează accesul persoanelor îndreptățite să solicite

despăgubirile cuvenite conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Se reține că dispoziția

nr. 8870 din 17 octombrie 2007 prin care s-a revocat prima dispoziție (dispoziția

nr. 786 din 29 ianuarie 2003) a fost anulată printr-o altă hotărâre

judecătorească, definitivă și irevocabilă.

În această situație,

în mod corect instanța de apel a menținut hotărârea pronunțată de către

tribunal și a anulat în parte prima dispoziție obligând recurentul-pârât să

emită o nouă dispoziție pentru restituirea în natură a imobilelor solicitate,

imobile ce au fost evidențiate în schița anexă la raportul de expertiză și care

nu au fost vândute în condițiile Legii nr. 112/1995.

De fapt, recursul

formulat în cauză nu mai are susținere, în condițiile în care se referă la cea

de a doua dispoziție emisă după revocarea celei dintâi, a doua dispoziție fiind

anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că, în speță, critica întemeiată pe motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată și, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul mun. București prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 349A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2011.