ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1144/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț reclamanta C.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (în prezent Ministerul Cercetării, Tineretului și Sportului) anularea Ordinului nr. 1179 din 30 mai 2007 emis de acesta, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada 1 aprilie 2007 - 1 aprilie 2009, obligarea pârâtului la înscrierea mențiunilor în cartea de muncă și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.750 EURO, la cursul BNR, din ziua efectuării plății cu titlu de daune.

Î n motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost detașată la Comisia Europeană cu acordul Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Integrării Europene. Ulterior, Ministerul Educației și Cercetării și-a dat acordul pentru prelungirea detașării, iar în data de 1 ianuarie 2007 reclamanta a încheiat contractul de muncă înregistrat sub nr. 245 din 30 ianuarie 2007 cu noul angajator. Mai arată reclamanta că drepturile care i se cuveneau în țară, din partea M.E.C., i-au fost respectate până în data de 31 martie 2007, întrucât prin Ordinul nr. 1179 din 30 mai 2007, M.E.C.

a procedat la suspendarea contractului de muncă, ordinul în discuție fiind comunicat reclamantei la 10 aprilie 2009. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț, cu motivarea că ordinul contestat are caracterul unui act administrativ și în consecință competența revine Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința nr. 647/C din 17 iulie 2009, Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Neamț a reținut că în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât ordinul contestat este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

Prin sentința nr. 159 din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de această și instanță, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.O. și pârâtul M.E.C. în favoarea Tribunalului Neamț, secția litigii de muncă, constatând totodată ivit conflictul negativ de competență. S-a apreciat că actul contestat nu are natura unui act administrativ, ci vizează raporturile de muncă ale reclamantei cu M.E.C. Î mpotriva sentinței nr. 159 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, M.E.C. a declarat recurs în termenul legal, susținând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. raportat la faptul că prin primul capăt de cerere reclamanta solicită anularea unui act administrativ cu caracter individual. Examinând sentința atacată, Înalta Curte constată că se impune cercetarea naturii juridice a raportului obligațional dedus judecății în sensul de a stabili statutul pe care-1 are intimata-reclamantă, în conformitate cu dispozițiile legale sub incidența cărora și-a desfășurat activitatea, în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, până la momentul detașării la Comisia Europeană. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Prin urmare, așa cum reiese din economia dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, de esența contenciosului administrativ este ca actul contestat să fie emis de o autoritate (publică) care acționează în regim de putere publică, în executarea atribuțiilor sale. Î n speța de față, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în calitate de angajator, emite Ordinul nr. 1179 din 30 mai 2007, prin care suspendă reclamantei contractul individual de muncă prin detașare la Comisia Europeană, pe postul de expert național, în perioada 1 aprilie - 31 martie 2009. Față de aceste precizări, trebuie subliniate două aspecte.

Î n primul rând, analizând conținutul ordinului în discuție, reiese cu evidență că reclamanta nu are calitatea de funcționar public, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora litigiile privind funcționarii publici sunt de competența instanței de contencios administrativ în funcție de criteriul poziției autorității cu care reclamanta are raporturi de serviciu, în structura administrației publice. Î nscrisurile existente la dosarul cauzei (se are în vedere și adresa nr. 2942 din 27 septembrie 2007 emisă de Guvernul României - Departamentul pentru Afaceri Europene) atestă faptul că reclamanta avea la momentul respectiv un raport de muncă cu M.E.C.

în al doilea rând, emiterea ordinului a cărui anulare se solicită s-a făcut de către M.E.C. în calitate de angajator și nu de autoritate publică (centrală), astfel că nu se poate reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 lit. b) raportat la lit. c) a aceluiași articol din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Bacău, ne aflăm în prezența unui veritabil litigiu de muncă, aspect confirmat încă odată și de „Decizia Comisiei Comunităților Europene și de stabilire a normelor privind experții naționali detașați pe lângă serviciile comisiei" în cuprinsul cărora, la Cap. „Dispoziții finale" se precizează că „prevederile prezentului contract individual de muncă se completează cu dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii și ale contractului colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel național". Față de cele ce preced, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și ale art. 21 și art. 22 din același cod, va respinge recursul declarat în cauză, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (în prezent Ministerul Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva sentinței nr. 159 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.