ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1144/2010

HOTĂRÂRE
02.03.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1144/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Neamț reclamanta C.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării și Inovării (în prezent Ministerul

Cercetării, Tineretului și Sportului) anularea Ordinului nr. 1179 din

30 mai 2007 emis de acesta, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri

egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu

celelalte drepturi de care ar fi

beneficiat pentru perioada 1

aprilie 2007 - 1 aprilie 2009, obligarea pârâtului la înscrierea

mențiunilor în cartea de muncă și obligarea pârâtului la plata

sumei de 1.750 EURO, la cursul BNR, din ziua efectuării plății

cu titlu de daune.

Î

n motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a fost detașată la Comisia Europeană cu

acordul Ministerului Educației și Cercetării și a

Ministerului Integrării Europene.

Ulterior, Ministerul Educației și

Cercetării și-a dat acordul pentru prelungirea detașării,

iar în data de 1 ianuarie 2007 reclamanta a încheiat contractul de muncă

înregistrat sub nr. 245 din 30 ianuarie 2007 cu noul angajator.

Mai arată reclamanta că drepturile

care i se cuveneau în țară, din partea M.E.C., i-au fost respectate

până în data de 31 martie 2007, întrucât prin Ordinul nr. 1179 din 30 mai 2007,

M.E.C. a procedat la suspendarea contractului de muncă, ordinul în

discuție fiind comunicat reclamantei la 10 aprilie 2009.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul

cauzei, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Neamț, cu motivarea că ordinul contestat are caracterul

unui act administrativ și în consecință competența revine

Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Prin sentința nr. 647/C din 17 iulie 2009,

Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței materiale invocată

de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

Neamț a reținut că în cauză își găsesc

aplicabilitatea dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât

ordinul contestat este un act administrativ emis de o autoritate publică

centrală.

Prin sentința nr. 159 din 13 noiembrie

2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu de această și instanță,

a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.O.

și pârâtul M.E.C. în favoarea Tribunalului Neamț, secția litigii

de muncă, constatând totodată ivit conflictul negativ de

competență.

S-a apreciat că actul contestat nu are

natura unui act administrativ, ci vizează raporturile de muncă ale

reclamantei cu M.E.C.

Î

mpotriva sentinței nr. 159 din 13

noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, M.E.C. a declarat recurs în

termenul legal, susținând că în cauză sunt aplicabile

prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. raportat la faptul că prin primul

capăt de cerere reclamanta solicită anularea unui act administrativ

cu caracter individual.

Examinând sentința atacată, Înalta

Curte constată că se impune cercetarea naturii juridice a raportului

obligațional dedus judecății în sensul de a stabili statutul pe

care-1 are intimata-reclamantă, în conformitate cu

dispozițiile

legale sub incidența cărora și-a desfășurat

activitatea, în cadrul Ministerului Educației și Cercetării,

până la momentul detașării la Comisia Europeană.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2

lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării

legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Prin urmare, așa cum reiese din economia

dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, de esența

contenciosului administrativ este ca actul contestat să fie emis de o

autoritate (publică) care acționează în regim de putere

publică, în executarea atribuțiilor sale.

Î

n speța de față, Ministerul

Educației, Cercetării și Tineretului, în calitate de angajator,

emite Ordinul nr. 1179 din 30 mai 2007, prin care suspendă reclamantei

contractul individual de muncă prin detașare la Comisia

Europeană, pe postul de expert național, în perioada 1 aprilie - 31

martie 2009.

Față de aceste precizări,

trebuie subliniate două aspecte.

Î

n primul rând, analizând conținutul

ordinului în discuție, reiese cu evidență că reclamanta nu

are calitatea de funcționar public, nefiind astfel incidente

dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu cele ale art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora litigiile privind

funcționarii publici sunt de competența instanței de contencios

administrativ în funcție de criteriul poziției autorității

cu care reclamanta are raporturi de serviciu, în structura administrației

publice.

Î

nscrisurile existente la dosarul cauzei (se

are în vedere și adresa nr. 2942 din 27 septembrie 2007 emisă de

Guvernul României - Departamentul pentru Afaceri Europene) atestă faptul

că reclamanta avea la momentul respectiv un raport de muncă cu M.E.C.

în al doilea rând, emiterea ordinului a

cărui anulare se solicită s-a făcut de către M.E.C. în

calitate de angajator și nu de autoritate publică (centrală),

astfel că nu se poate reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 2

lit. b) raportat la lit. c) a aceluiași articol din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut

și Curtea de Apel Bacău, ne aflăm în prezența unui

veritabil litigiu de muncă, aspect confirmat încă odată și

de „Decizia Comisiei Comunităților Europene și de stabilire a normelor

privind experții naționali detașați pe lângă

serviciile comisiei" în cuprinsul cărora, la Cap. „Dispoziții

finale" se precizează că „prevederile prezentului contract individual

de muncă se completează cu dispozițiile Legii nr. 53/2003 -

Codul Muncii și ale contractului colectiv de muncă aplicabil,

încheiat la nivel național".

Față de cele ce preced,

instanța, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

și ale art. 21 și art. 22 din același cod, va respinge

recursul declarat în cauză, stabilind competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării

și Inovării (în prezent Ministerul Cercetării, Tineretului

și Sportului) împotriva sentinței nr. 159 din 13 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Neamț, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1532/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 30/45/2010, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâții: Guvernul României, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, actualmente Ministerul Educației,
ÎCCJ 2011-03-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1275/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 56 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2017-06-07
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2017
centrală, iar prin cererea de anulare a Hotărârii Consiliului de administrație a I.S.J. Neamț din data de 22.06.2016, atacă un act administrativ emis de o autoritate publică locală. Pentru capătul de cerere având ca obiect anularea pct. 1,
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 962/2013
Muncii. Prin încheierea din data de 24 martie 2011. Curtea i-a pus în vedere reclamantului să precizeze cu claritate obiectul acțiunii, sub aspectul capetelor de cerere ce vizează atât anularea actelor administrative, cât și excepția de nel
ÎCCJ 2012-06-19
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3074/2012
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel Brașov sub nr. 323/64/2010 reclamantul A.A.M. a solicitat
Sursă