ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1214/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Teleorman, prin sentința

penală nr. 102 din 3 iulie 2002, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații C.A.D., M.M. și B.I.,

din infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1),

raportat la alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., cu

referire la art. 258 C. pen., în aceea prevăzută de art. 249 alin. (1) teza I

C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., cu referire la art. 258 C.

pen., texte de lege în baza cărora, a condamnat pe inculpații: C.A.D. și M.M.

la câte 7 ani închisoare, fiecare, iar pe inculpatul B.I. la 5.000.000 lei

amendă.

A constatat executată pedeapsa

aplicată inculpaților C.A.D. și M.M.

A atras atenția inculpatului B.I.

asupra dispozițiilor art. 63

1

C. proc. pen.

Inculpații au fost obligați la plata

sumei de câte 3.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

A respins ca nefondată, acțiunea

civilă a S.C. T. S.A. Turnu Măgurele.

A dispus ridicarea sechestrului

aplicat asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului C.A.D.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

În perioada iulie 1998 – 31

decembrie 2000, conducerea executivă a S.C. T. S.A. Turnu Măgurele a fost

asigurată, în principal, de inculpații C.A.D., în calitate de director

comercial, M.M., director economic și B.I., director tehnic și în această

calitate, inculpații au încheiat contracte cu diverși agenți economici, având

ca obiect livrarea de îngrășăminte chimice fără să constituie garanție, așa cum

prevedea contractul cadru, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu și

producând un prejudiciu unității cu mult peste 2 miliarde lei și anume:

21.082.399.010 lei, inculpatul C.A.D.; 25.053.047.181 lei, inculpatul M.M. și

1.605.502.949 lei, inculpatul B.I.

Împotriva acestei sentințe penale a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică, sub aspectul greșitei rețineri a caracterului

continuat al infracțiunilor, întrucât încheierea succesivă de contracte de

vânzare-cumpărare, fără constituirea de garanții a realizat treptat acțiunea

tipică ce constituie elementul material al infracțiunii consumate, indiferent

de timpul care s-a scurs între momentele încheierii contractelor, având ca

urmare tulburarea însemnată a bunului mers al societății, pentru schimbarea

încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, fără ca instanța să pună

acest aspect în discuția părților și pentru nededucerea din pedeapsă a timpului

reținerii, pentru inculpatul B.I.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 638 A din 2 octombrie 2002, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desființat în parte

sentința atacată și rejudecând, în baza art. 88 C. pen., a dedus reținerea de

24 ore, din data de 17 septembrie 2001, pentru inculpatul B.I.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit corect, pe

baza probatoriului administrat, situația de fapt, dând faptelor comise

încadrarea juridică corespunzătoare, iar cât privește critica referitoare la

omisiunea instanței de a pune în discuția părților schimbarea încadrării

juridice a faptei, a motivat că nerespectarea dispozițiilor legale sub acest

aspect, atrage sancțiunea nulității relative, ce poate fi invocată numai de

către partea ale cărei drepturi procesuale ar fi fost vătămate; or, în cauză,

inculpații nu au promovat apel, mai ales că, prin schimbarea încadrării

juridice a faptei, li s-a creat o situație favorabilă și nu una mai grea.

Instanța de control judiciar a

constatat apelul parchetului întemeiat, doar în ce privește critica referitoare

la omisiunea de a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.I. a timpului

reținerii de 24 de ore, întrucât, în baza dispozițiilor alin. (2) al art. 88 C.

pen., scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de

condamnare la amendă.

În termenul legal, împotriva

hotărârii instanței de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, care a criticat soluțiile pronunțate în cauză, sub aspectul

greșitei încadrări juridice a faptelor, prin reținerea dispozițiilor art. 41 și

a art. 42 C. pen., la infracțiunea de neglijență în serviciu.

Examinând hotărârile atacate, în

raport cu motivul de casare invocat, prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului

din dosar, recursul fondat, urmând a fi admis.

Definind infracțiunea continuată,

textul art. 41 alin. (2) C. pen., precizează că acțiunile (sau inacțiunile)

componente trebuie să fie săvârșite „în realizarea aceleiași rezoluții”,

unitatea de rezoluție fiind factorul principal care determină considerarea unei

pluralități de acte materiale (două sau mai multe acțiuni sau inacțiuni), drept

o unitate infracțională.

Ținând seama de aceste

caracteristici, se poate spune că în cazul infracțiunii continuate, prin

„rezoluție” se înțelege voința făptuitorului de a săvârși în mod repetat

(succesiv) acțiunile sau inacțiunile ce vor forma activitatea sa infracțională

(factorul volitiv), precum și prevederea de ansamblu a acestei activități și a

urmărilor ei (factorul intelectiv); prin noțiunea de „rezoluție” înțelegându-se

așadar, elementul subiectiv al infracțiunii intenționate, în ambii săi factori,

volitiv și intelectiv și deci, această noțiune este incompatibilă cu aceea de

culpă, infracțiunea continuată neputând fi săvârșită decât cu intenție.

Or, infracțiunea prevăzută de art.

249 C. pen., reținută în sarcina inculpaților, se săvârșește numai din culpă și

se consumă atunci când, urmare a neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau

îndeplinirii lor în mod defectuos, s-au produs rezultatele prevăzute de lege,

nefiind susceptibilă de forma continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C.

pen.

În măsura în care funcționarul își

îndeplinește în mod defectuos, din culpă, atribuțiile ce-i revin, potrivit

fișei postului, provocând o tulburare însemnată bunului mers al societății, el

va răspunde pentru o faptă unică de neglijență în serviciu.

În speța de față, în cazul celor

trei inculpați, încheierea succesivă de contracte de vânzare-cumpărare fără

constituirea de garanții, a realizat treptat acțiunea tipică ce constituie

elementul material al infracțiunii de neglijență în serviciu, indiferent de

perioada de timp în care s-au încheiat contractele, deoarece urmarea produsă și

anume, tulburarea însemnată adusă activității societății comerciale, s-a

realizat o dată cu încheierea ultimului contract de vânzare-cumpărare.

Așa fiind, Curtea constată

întemeiată critica formulată de parchet cu privire la greșita aplicare a

dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la infracțiunile de

neglijență în serviciu, reținute în sarcina inculpaților C.A.D., M.M. și B.I.,

dispoziții pe care le va înlătura.

Analizând soluțiile pronunțate în

cauză și sub aspectul individualizării pedepselor, se constată că aceasta este

judicios realizată, în strictă conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52

C. pen. și drept urmare, va menține pedepsele aplicate celor trei inculpați.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, va casa decizia atacată, precum și hotărârea primei instanțe

numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.,

referitor la infracțiunile de neglijență în serviciu reținute în sarcina

inculpaților, prevăzute de art. 249 alin. (1) teza I, cu referire la art. 258

C. pen., pe care le va înlătura și va menține pedepsele aplicate inculpaților.

Onorariile apărătorului desemnat din

oficiu pentru cei trei inculpați, se vor plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

deciziei penale nr. 638 A din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, privind pe inculpații C.A.D., M.M. și B.I.

Casează

decizia atacată, precum și sentința penală nr. 102 din 3 iulie 2002 a

Tribunalului Teleorman numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la infracțiunile de neglijență în serviciu

reținute în sarcina inculpaților, prevăzute de art. 249 alin. (1) teza I, cu

referire la art. 258 C. pen., pe care le înlătură.

Menține

pedepsele aplicate inculpaților.

Onorariile

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă totală de 900.000 lei, se vor plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

11 martie 2003.