ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 475/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 14 februarie 2007, reclamanta O.M. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Brașov, contestând decizia nr. 491 din 19 decembrie 2007. In motivarea cererii, al cărei temei juridic nu a fost indicat, reclamanta a susținut că: - este moștenitoarea defunctei M.E., proprietara apartamentului nr. 10 din imobilul situat în Brașov ; - prin dispoziția contestată, pârâta a propus defunctei ca pentru apartamentul menționat, înstrăinat conform Legii nr. 112/1995, să-i fie acordate despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005; - nu este de acord cu această propunere deoarece înstrăinarea apartamentului a fost abuzivă.

La 7 decembrie 2007, reclamanta și-a completat cererea, învederând că: - înțelege să-i cheme în judecată pe pârâții SC R. SRL Brașov, SC C. SA Brașov și P.R.E.; - solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 156 din 12 noiembrie 1996 și a Deciziei nr. 491/2007, precum și obligarea pârâtei SC R. SRL Brașov la emiterea unei noi decizii, de restituire a imobilului în natură. În motivarea cererii completatoare, întemeiată pe art. 948, art. 966 și art. 968 C civ.

și prevederile Legilor nr. 112/1995 și nr. 10/2001, reclamanta a susținut că: - apartamentul în discuție, dobândit de către părinții săi în anul 1972, prin contract de vânzare-cumpărare autentificat, a fost preluat de stat, fără plată, în anul 1989, conform Decretului nr. 223/1974, consecutiv plecării definitive din țară a celor 2 coproprietari; - în anii 1992 și 1996, părinții săi au solicitat autorităților locale restituirea apartamentului preluat de stat în baza unui act normativ neconstituțional și contrar normelor europene privitoare la dreptul de proprietate; - urmare acestor cereri, la 19 noiembrie 1992, Consiliul Local al Municipiului Brașov a răspuns că, în lipsa unui act normativ care să înlăture efectele Decretului nr. 223/1974, nu poate da curs solicitării de restituire, iar la 2 februarie 1996, Consiliul Județean Brașov a transmis părinților săi copia deciziei prin care autoritățile locale au dispus (în anul 1989) trecerea apartamentului în proprietatea statului; - la 12 noiembrie 1996, pârâta P.R.E.

a cumpărat apartamentul de la SC R. SRL Brașov sau SC C. SA Brașov; - înstrăinarea menționată, bazată pe prevederile Legii nr. 112/1995, s-a realizat cu rea credință deoarece exista o solicitare de restituire formulată la începutul aceluiași an, iar cumpărătoarea cunoștea ori ar fi putut cunoaște situația juridică a imobilului și intenția proprietarilor de a-1 redobândi. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 95 din 21 martie 2008, a admis excepția referitoare la prescripția cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 156/1996, a respins acțiunea precizată și completată și a obligat-o pe reclamantă să- i plătească pârâtei P.R.E. 1000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - apartamentul în litigiu a aparținut soților M.L. și E., de la care a fost preluat de stat, fără plată, la 16 septembrie 1989, conform prevederilor Decretului nr. 223/1974; - prin contractul nr. 156 din 12 noiembrie 1996, încheiat potrivit Legii nr. 112/1995 între SC C. SA Brașov și P.R.E. , apartamentul a fost vândut acesteia din urmă, care, la 30 octombrie 1997, și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate astfel dobândit; - ulterior apariției Legii nr. 10/2001, coproprietara M.E.

a solicitat Primăriei Municipiului Brașov, prin notificarea înregistrată la 19 iulie 2001, restituirea în natură a apartamentului, învederând că are și calitatea de succesor al celuilalt coproprietar, predecedat; - Primăria Municipiului Brașov a trimis notificarea, spre competentă soluționare, pârâtei SC R. SRL Brașov, care, prin decizia contestată, a respins cererea de restituire în natură (pe considerentul că apartamentul a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995) și a propus notificatoarei acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute de legea specială; - reclamanta este moștenitoarea coproprietarilor M.L.

și E. , care au decedat la 27 ianuarie 2000 și, respectiv, 28 decembrie 2006; - solicitarea reclamantei, de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost formulată la 7 februarie 2007, cu depășirea considerabilă a termenului de prescripție prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; - în speță nu sunt operante prevederile art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 deoarece, prin înscrierea în cartea funciară, contractul de vânzare-cumpărare a fost făcut public, astfel ca atac reclamanta, cât și antecesoarea acesteia, aveau posibilitatea să promoveze acțiunea în constatarea nulității absolute în termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; - prin excepție de la principiul restituirii în natură, art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 prevede că pentru imobilele înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale se stabilesc doar măsuri reparatorii în echivalent; - față de împrejurarea că reclamanta nu mai poate obține constatarea nulității absolute a contractului de înstrăinare a apartamentului, în speță sunt incidente prevederile textului menționat.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 169 din 17 decembrie 2008, a respins apelul declarat de reclamantă.

S-a reținut că: - atributul suveran a permis legiuitorului să configureze prin Legea nr. 19/2001 un regimul al nulității distinct de dreptul comun; - instituirea acestui regim distinct este justificată de cerința stabilității și siguranței dinamice a circuitului imobilelor, mai ales al celor ce fac obiectul reglementării legii speciale de reparație; - înscrierea în cartea funciară, în anul 1997, a dreptului de proprietate al paratei P.R.E., a permis reclamantei să cunoască situația juridică a imobilului; - față de prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, tribunalul a făcut o temeinică și legală aplicare a art. 18. Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, reanalizarea contestației și, pe fond, restituirea în natură a apartamentului părinților săi.

In motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susținut că: - acțiunea dedusă judecății conține o cerere principală, de anulare a deciziei referitoare la acordarea despăgubirilor și emiterea unei noi decizii, de restituire în natură a apartamentului preluat abuziv de stat, precum și o cerere accesorie, de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect același imobil; - prima instanță a soluționat doar cererea accesorie, fără a mai examina și cererea principală, care a rămas practic nesoluționată; - acest procedeu este nelegal deoarece, față de caracterul imprescriptibil al dreptului său de proprietate, instanța, chiar și în condițiile prescripției dreptului material la acțiune în privința constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să soluționeze mai întâi cererea principală; - soluționarea pe fond a cererii principale era impusă și de art. 6 din Legea nr. 213/1998, jurisprudența Curții Europene, art. 6 din Convenția Europeană și art. 21 din Constituție; - pe de altă parte, prin soluționarea cauzei exclusiv pe excepție, instanțele i-au încălcat dreptul de liber acces la justiție; - pe fond, statul și-a creat un titlu artificial și nevalabil deoarece și-a intabulat dreptul de proprietate înaintea comunicării deciziei administrative de preluare a apartamentului,

privându-i astfel pe proprietari de posibilitatea contestării acestei măsuri; - titlul statului este lovit de nulitate absolută și pentru că la preluarea apartamentului din proprietatea părinților săi au fost încălcate normele imperative care reglementau asemenea măsuri; - în atare condiții, dreptul de proprietate al persoanei deposedate (care, oricum, este imprescriptibil) nu s-a stins niciodată, astfel că statul nu avea posibilitatea legală să transmită un asemenea drept. Aceste critici, a căror dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sunt nefondate deoarece: - reclamanta și-a întemeiat pretențiile, între altele, pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, care în art. 18 lit. c) prevede că pentru imobilele preluate abuziv de stat dar legal înstrăinate, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent; - admiterea capătului de cerere privitor la anularea deciziei contestate și emiterea unei noi decizii, de restituire a imobilului în natură, este condiționată așadar de admiterea celuilalt petit, referitor la constatarea nulității absolute a înstrăinării apartamentului revendicat; - or, de vreme ce a constatat prescripția dreptului la acțiunea în anularea înstrăinării, prima instanță trebuia să respingă cererea de anulare a deciziei atacate și restituire a imobilului în natură, neavând posibilitatea legală de a o admite; - este prin urmare evident că instanța de fond a examinat integral acțiunea dedusă judecății și că nemulțumirea recurentei reclamante vizează, de fapt, respingerea capătului de cerere pe care îl consideră principal, iar nu pretinsa omisiune a examinării acestuia; - apartamentul în litigiu a fost preluat de stat în anul 1989, astfel că la data înstrăinării (12 noiembrie 1996) nu se afla în patrimoniul părinților reclamantei, deci nu constituia un „bun actual" în sensul Convenției Europene; - în atare situație, reclamanta nu se poate prevala de un pretins drept de proprietate, care oricum,

în raport de obiectul cererii deduse judecății, respectiv acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, nu justifica încălcarea prevederilor imperative ale art. 18 lit. c) și art. 45 alin. (5) din acest act normativ; - încălcarea textelor menționate nu este justificată nici de art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 6 din Convenția Europeană odată ce legea internă precitată a fost adoptată ulterior înstrăinării apartamentului revendicat, iar instituirea unor termene de prescripție extinctivă nu constituie, de principiu, o restrângere a dreptului la un proces echitabil; - depășirea termenului de prescripție împiedică analizarea pretinselor neregularități ale titlului de proprietate al statului.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea O.M. împotriva deciziei nr. 169/AP din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.