ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 475/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 475/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
La 14
februarie 2007, reclamanta O.M. a chemat în
judecată pe pârâta SC R. SRL
Brașov, contestând decizia nr. 491
din 19 decembrie 2007.
In
motivarea cererii, al cărei temei juridic nu a fost indicat,
reclamanta a susținut că:
-
este moștenitoarea defunctei M.E., proprietara
apartamentului nr. 10 din imobilul situat în
Brașov
;
- prin
dispoziția contestată, pârâta a propus defunctei ca pentru
apartamentul menționat,
înstrăinat conform Legii nr. 112/1995, să-i fie
acordate despăgubiri în
condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005;
-
nu este de acord cu această propunere deoarece înstrăinarea
apartamentului
a fost abuzivă.
La 7 decembrie 2007,
reclamanta și-a completat cererea, învederând că:
-
înțelege să-i cheme în judecată pe pârâții SC R. SRL Brașov,
SC C. SA Brașov și P.R.E.;
- solicită
anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 156 din 12 noiembrie 1996 și a
Deciziei nr. 491/2007, precum și obligarea pârâtei
SC R. SRL Brașov la emiterea
unei noi decizii, de restituire a
imobilului
în natură.
În
motivarea cererii completatoare, întemeiată pe art. 948, art. 966 și art.
968 C civ. și prevederile Legilor nr.
112/1995 și nr. 10/2001, reclamanta a susținut că:
-
apartamentul în discuție, dobândit de către părinții săi în anul
1972, prin contract de vânzare-cumpărare
autentificat, a fost preluat de
stat, fără plată, în anul 1989, conform
Decretului nr. 223/1974,
consecutiv
plecării definitive din țară a celor 2 coproprietari;
- în
anii 1992 și 1996, părinții săi au solicitat autorităților locale
restituirea
apartamentului preluat de stat în baza unui act normativ neconstituțional și
contrar normelor europene privitoare la dreptul de
proprietate;
-
urmare acestor cereri, la 19 noiembrie 1992, Consiliul Local al
Municipiului Brașov a răspuns că, în lipsa unui
act normativ care să
înlăture efectele Decretului nr. 223/1974, nu poate
da curs solicitării de restituire, iar la 2 februarie 1996, Consiliul Județean
Brașov a
transmis părinților săi copia
deciziei prin care autoritățile locale au
dispus (în anul 1989) trecerea apartamentului în proprietatea statului;
- la 12 noiembrie 1996, pârâta
P.R.E. a
cumpărat apartamentul de la SC R.
SRL Brașov sau SC C.
SA Brașov;
- înstrăinarea menționată,
bazată pe prevederile Legii nr.
112/1995,
s-a realizat cu rea credință deoarece exista o solicitare de
restituire
formulată la începutul aceluiași an, iar cumpărătoarea
cunoștea ori ar fi putut cunoaște situația juridică a imobilului și
intenția
proprietarilor de a-1 redobândi.
Tribunalul
Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 95 din 21 martie 2008, a admis
excepția referitoare la prescripția cererii de constatare a
nulității absolute a
contractului de vânzare-cumpărare nr. 156/1996, a
respins acțiunea precizată și
completată și a obligat-o pe reclamantă să-
i plătească pârâtei P.R.E. 1000
lei cheltuieli de
judecată.
S-a
reținut că:
-
apartamentul în litigiu a aparținut soților M.L. și E., de la care a
fost preluat de stat, fără plată, la 16 septembrie
1989, conform prevederilor Decretului nr.
223/1974;
- prin contractul nr. 156 din 12
noiembrie 1996, încheiat potrivit
Legii nr.
112/1995 între SC C. SA Brașov și P.R.E.
, apartamentul a fost vândut acesteia din urmă, care, la 30 octombrie
1997, și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate
astfel
dobândit;
-
ulterior apariției Legii nr. 10/2001, coproprietara M.E. a solicitat
Primăriei Municipiului Brașov, prin notificarea înregistrată la
19 iulie 2001, restituirea în natură a
apartamentului, învederând că are
și
calitatea de succesor al celuilalt coproprietar, predecedat;
- Primăria Municipiului Brașov
a trimis notificarea, spre competentă soluționare, pârâtei SC R. SRL Brașov,
care, prin decizia contestată, a respins cererea de restituire în natură (pe considerentul
că apartamentul a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995) și a propus
notificatoarei acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute de legea
specială;
-
reclamanta este moștenitoarea coproprietarilor M.L. și E.
, care
au decedat la 27 ianuarie 2000 și, respectiv, 28 decembrie 2006;
-
solicitarea reclamantei, de constatare a nulității absolute a
contractului
de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost formulată
la 7 februarie 2007, cu depășirea
considerabilă
a termenului de prescripție prevăzut de art. 45 alin. (5) din
Legea nr.
10/2001;
-
în speță nu sunt operante prevederile art. 19 alin. (1) din Decretul
nr. 167/1958 deoarece, prin înscrierea în cartea
funciară, contractul de vânzare-cumpărare a fost făcut public, astfel ca atac
reclamanta, cât și
antecesoarea
acesteia, aveau posibilitatea să promoveze acțiunea în constatarea nulității
absolute în termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din
Legea nr.
10/2001;
-
prin excepție de la principiul restituirii în natură, art. 18 lit. c)
din
Legea nr. 10/2001 prevede că pentru imobilele înstrăinate cu
respectarea dispozițiilor legale se stabilesc
doar măsuri reparatorii în
echivalent;
- față de împrejurarea că
reclamanta nu mai poate obține constatarea nulității absolute a contractului de
înstrăinare a
apartamentului, în speță sunt
incidente prevederile textului menționat.
Curtea de
Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr.
169 din 17 decembrie 2008, a
respins apelul declarat de reclamantă.
S-a
reținut că:
-
atributul suveran a permis legiuitorului să configureze prin
Legea nr. 19/2001 un regimul al nulității
distinct de dreptul comun;
-
instituirea acestui regim distinct este justificată de cerința
stabilității și siguranței dinamice a circuitului imobilelor, mai ales al
celor ce fac obiectul reglementării legii speciale
de reparație;
-
înscrierea în cartea funciară, în anul 1997, a dreptului de proprietate
al paratei P.R.E., a permis reclamantei
să cunoască situația juridică a
imobilului;
-
față de prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, tribunalul a
făcut
o temeinică și legală aplicare a art. 18.
Reclamanta
a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei
hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau,
în subsidiar, reanalizarea contestației și, pe fond, restituirea în natură a
apartamentului părinților săi.
In
motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat,
recurenta a susținut că:
-
acțiunea dedusă judecății conține o cerere principală, de anulare
a deciziei referitoare la acordarea
despăgubirilor și emiterea unei noi decizii, de restituire în natură a
apartamentului preluat abuziv de stat,
precum și o cerere accesorie, de
constatare a nulității absolute a
contractului
de vânzare-cumpărare având ca obiect același imobil;
-
prima instanță a soluționat doar cererea accesorie, fără a mai
examina și cererea principală, care a rămas
practic nesoluționată;
-
acest procedeu este nelegal deoarece, față de caracterul
imprescriptibil al dreptului său de proprietate,
instanța, chiar și în
condițiile prescripției
dreptului material la acțiune în privința
constatării nulității absolute
a contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să soluționeze mai întâi cererea
principală;
-
soluționarea pe fond a cererii principale era impusă și de art. 6
din Legea nr. 213/1998, jurisprudența Curții
Europene, art. 6 din
Convenția Europeană și art. 21 din Constituție;
-
pe de altă parte, prin soluționarea cauzei exclusiv pe excepție,
instanțele i-au încălcat dreptul de liber acces
la justiție;
-
pe fond, statul și-a creat un titlu artificial și nevalabil deoarece
și-a intabulat dreptul de proprietate înaintea
comunicării deciziei
administrative de preluare a apartamentului,
privându-i astfel pe
proprietari de
posibilitatea contestării acestei măsuri;
- titlul statului este lovit
de nulitate absolută și pentru că la preluarea apartamentului din proprietatea
părinților săi au fost
încălcate normele
imperative care reglementau asemenea măsuri;
-
în atare condiții, dreptul de proprietate al persoanei deposedate
(care, oricum, este imprescriptibil) nu s-a stins
niciodată, astfel că statul nu avea posibilitatea legală să transmită un
asemenea drept.
Aceste
critici, a căror dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate deoarece:
-
reclamanta și-a întemeiat pretențiile, între altele, pe dispozițiile
Legii nr. 10/2001, care în art. 18 lit. c)
prevede că pentru imobilele
preluate
abuziv de stat dar legal înstrăinate, măsurile reparatorii se
stabilesc
numai în echivalent;
- admiterea
capătului de cerere privitor la anularea deciziei
contestate și emiterea unei noi decizii, de
restituire a imobilului în
natură, este
condiționată așadar de admiterea celuilalt petit, referitor la
constatarea nulității absolute a înstrăinării
apartamentului revendicat;
-
or, de vreme ce a constatat prescripția dreptului la acțiunea în
anularea
înstrăinării, prima instanță trebuia să respingă cererea de
anulare a deciziei atacate și restituire a
imobilului în natură, neavând
posibilitatea legală de a o admite;
-
este prin urmare evident că instanța de fond a examinat integral
acțiunea dedusă judecății și că nemulțumirea
recurentei reclamante
vizează, de
fapt, respingerea capătului de cerere pe care îl consideră
principal, iar nu pretinsa omisiune a examinării
acestuia;
-
apartamentul în litigiu a fost preluat de stat în anul 1989, astfel că
la data înstrăinării (12 noiembrie 1996) nu se afla în patrimoniul
părinților reclamantei, deci nu constituia un
„bun actual" în sensul
Convenției Europene;
-
în atare situație, reclamanta nu se poate prevala de un pretins
drept de proprietate, care oricum, în raport de
obiectul cererii deduse
judecății,
respectiv acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr.
10/2001, nu justifica încălcarea prevederilor imperative
ale art. 18 lit. c)
și art. 45 alin. (5) din acest act normativ;
- încălcarea textelor
menționate nu este justificată nici de art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 6
din Convenția Europeană odată ce
legea
internă precitată a fost adoptată ulterior înstrăinării apartamentului
revendicat,
iar instituirea unor termene de prescripție extinctivă nu
constituie, de principiu, o restrângere a
dreptului la un proces echitabil;
-
depășirea termenului de prescripție împiedică analizarea
pretinselor neregularități ale titlului de
proprietate al statului.
Așa
fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va
fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de contestatoarea
O.M. împotriva
deciziei nr. 169/AP din 17 decembrie 2008 a Curții
de Apel Brașov,
secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.