ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2322/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București

sub nr. 38155/3/2007, reclamanta

S.N.S.

SRL Italia a chemat în judecată pe pârâta SC K.I. SRL, solicitând instanței să

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 38.229,94 Euro debit restant și la

plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

nr. 14220 din 22 decembrie 2008, pronunțată de

Tribunalul București, a fost admisă în parte acțiunea

formulată de

S.N.S. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC K.I. SRL, aceasta fiind obligată să plătească

reclamantei suma de 33.840,47 Euro reprezentând contravaloare marfă, livrată și

neachitată.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că, în perioada 14 aprilie - 30 noiembrie 2006 în

baza raporturilor dintre părți, reclamanta a emis către pârâta mai multe

facturi a căror contravaloare nu a fost achitată în totalitate, rămânând de

plată suma de 38.229,94 Euro.

Facturile

fiscale nr. 221, 301, 343 și 644 au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei

dar facturile nr. 484 și 820 ce au ca obiect o reparație executată în Italia și

respectiv consultanță nu au fost înregistrată în contabilitate.

Ca urmare,

pentru facturile înregistrate în contabilitate a căror contravaloare se ridică

la suma de 33.840,47 Euro a fost admisă acțiunea.

Prin decizia

nr. 416/2009 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins ca nefondat

apelul declarat de apelanta pârâtă SC K.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 14220/2008,

în contradictoriu cu intimata reclamantă SC S. SRL Italia.

În motivarea

apelului, instanța a reținut că suma de 33.840,47 Euro stabilită de prima

instanță este datorată de apelanta pârâtă, întrucât din raportul de expertiză

efectuat în cauză, pentru fiecare factură au fost întocmite declarații vamale

de import export iar reprezentanții importatorului s-au prezentat la vamă

pentru întocmirea formalităților de export și pentru a intra în posesia

mărfurilor, obligația de plată luând naștere la data primirii mărfii,

interpretare dată și în raport de Convenția Națiunilor Unite asupra

contractelor de vânzare-cumpărare internațională a mărfii.

Intimata

pârâtă nu a refuzat primirea mărfurilor, susținând însă că au fost restituite,

fiind reexportate, dar eventualele pretenții ale apelantei pârâte pot fi

solicitate pe calea unei acțiuni în justiție sau ar fi putut fi solicitate pe calea

unei acțiuni reconvenționale.

Împotriva

deciziei nr. 416/2009 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs

pârâta SC K.I. SRL.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea instanța de apel arătând că

instanța a încălcat voința părților, acestea stabilind de comun acord prioritar

la plată alte persoane terțe .

Nu a fost

luat în considerare faptul că SC S. SRL Italia are dublă calitate: aceea de

asociat al SC K.I. SRL cât și furnizor de materii prime. Din cumularea acestor

calități, rezultă un raport juridic mai complex decât cel de furnizor - client,

particularitățile fiind date de faptul că asociatul care are calitate de

furnizor și-a manifestat expres intenția de a susține dezvoltarea societății

pârâte, angajându-se să nu solicite plata materiilor prime decât după plata

creditelor bancare și a celorlalte formalități.

Instanța nu a

ținut cont de voința părților care constituie conform art. 969 C. civ. legea

părților și nu a luat în calcul declarațiile reprezentanților legali ai SC

SYSTEM SRL Italia.

În cauză nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 58 din Convenția Națiunilor Unite referitoare

la Contractele internaționale de vânzare ci convenția părților, rezultată din

manifestarea lor expresă de voință.

În mod greșit

a interpretat raportul juridic dedus judecății, stabilind scadența pentru

obligația plății mărfurilor, întrucât părțile au dublă calitate de furnizor și

cumpărător.

Înscrierea în

contabilitate a unor facturi fiscale nu conferă caracterul cert, lichid și

exigibil al creanțelor înscrise, atâta timp cât între părți exista înțelegere

privind modalitatea de plată.

În mod greșit instanța a aplicat

Convenția Națiunilor Unite privind vânzarea

internațională întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3, alin. (1)

teza a II-a din Convenție.

Relația SC K.I.

SRL - SC S. SRL Italia nu este un simplu contract de vânzare-cumpărare

internațională ci constituie un raport juridic complex care se grefează pe

dispozițiile actului constitutiv și pe calitatea de asociat al reclamantei.

Intimata-reclamantă

SC S. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită, în esență, respingerea recursului

ca nefondat.

Analizând

sentința recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate,

Înalta Curte, constată că recursul este nefondat.

Recurenta a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. dar nu a arătat în ce

constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege invocate.

Este de

observat că recurenta evocând cele două motive de recurs, urmărește reaprecierea

tuturor probelor, dar reaprecierea probelor administrate nu mai este posibilă

în această fază procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

pentru O.U.G. nr. 138/2000.

Instanța de

apel a analizat corect raporturile dintre părți și obligațiile născute în baza

raporturilor comerciale iar contravaloarea facturilor emise pentru suma de

33.840,47 Euro, înregistrate în contabilitatea recurentei pârâte și

necontestate de aceasta rezultă atât din raportul de expertiză efectuat în

cauză cât și din declarațiile vamale de import . Creanțele stabilite prin

facturile emise și neplătite sunt creanțe certe, lichide și exigibile iar

susținerea recurentei cu privire la scadență este neîntemeiată, întrucât

obligația de plată s-a născut la data primirii mărfurilor dacă părțile nu au

stabilit altfel. Nu se poate susține că instanța a interpretat și aplicat

greșit dispozițiile art. 969 C. civ. întrucât din probatoriul administrat nu rezultă

că plata mărfurilor primite ar fi fost amânată la un alt termen.

Ca urmare, în

mod corect au fost reținute dispozițiile art. 58 din Convenția Națiunilor Unite

asupra contractelor de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri potrivit cărora

,,În cazul în care cumpărătorul nu este ținut să plătească prețul într-un alt

moment determinat, trebuie să-l plătească în momentul în care vânzătorul pune

la dispoziția sa marfa, fie documentele reprezentative ale mărfii”.

În contextul

în care în facturile emise și înregistrate în contabilitatea recurentei pârâte

nu a fost stabilit un alt termen de plată, în mod corect au fost aplicate dispozițiile

art. 58 din Convenție.

Nu poate fi

primită nici critica vizând obligațiile reciproce născute pe baza reexportului

de produse finite întrucât instanța s-a pronunțat în limitele investirii sale,

nefiind investită cu o cerere reconvențională pentru a analiza pretențiile

recurentei pârâte față de intimata reclamantă, aceste pretenții putând fi

valorificate pe calea unei acțiuni separate.

Calitatea de

asociat a intimatei reclamante în societatea pârâtă, nu înlătură calitatea sa

de creditor al pârâtei, cele două calități dând naștere la drepturi și

obligații distincte. Astfel, instanța de apel în mod corect a interpretat și

aplicat dispozițiile legale incidente în cauză iar motivele de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocate de

recurentă nu sunt întemeiate, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC K.I. SRL BUCUREȘTI

împotriva deciziei comerciale nr. 416 din 21

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.