ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2322/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 38155/3/2007, reclamanta S.N.S. SRL Italia a chemat în judecată pe pârâta SC K.I. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 38.229,94 Euro debit restant și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 14220 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă în parte acțiunea formulată de S.N.S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC K.I. SRL, aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 33.840,47 Euro reprezentând contravaloare marfă, livrată și neachitată. În motivarea sentinței, instanța a reținut că, în perioada 14 aprilie - 30 noiembrie 2006 în baza raporturilor dintre părți, reclamanta a emis către pârâta mai multe facturi a căror contravaloare nu a fost achitată în totalitate, rămânând de plată suma de 38.229,94 Euro.

Facturile fiscale nr. 221, 301, 343 și 644 au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei dar facturile nr. 484 și 820 ce au ca obiect o reparație executată în Italia și respectiv consultanță nu au fost înregistrată în contabilitate. Ca urmare, pentru facturile înregistrate în contabilitate a căror contravaloare se ridică la suma de 33.840,47 Euro a fost admisă acțiunea. Prin decizia nr. 416/2009 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC K.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 14220/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC S. SRL Italia.

În motivarea apelului, instanța a reținut că suma de 33.840,47 Euro stabilită de prima instanță este datorată de apelanta pârâtă, întrucât din raportul de expertiză efectuat în cauză, pentru fiecare factură au fost întocmite declarații vamale de import export iar reprezentanții importatorului s-au prezentat la vamă pentru întocmirea formalităților de export și pentru a intra în posesia mărfurilor, obligația de plată luând naștere la data primirii mărfii, interpretare dată și în raport de Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare-cumpărare internațională a mărfii. Intimata pârâtă nu a refuzat primirea mărfurilor, susținând însă că au fost restituite, fiind reexportate, dar eventualele pretenții ale apelantei pârâte pot fi solicitate pe calea unei acțiuni în justiție sau ar fi putut fi solicitate pe calea unei acțiuni reconvenționale.

Împotriva deciziei nr. 416/2009 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta SC K.I. SRL. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea instanța de apel arătând că instanța a încălcat voința părților, acestea stabilind de comun acord prioritar la plată alte persoane terțe . Nu a fost luat în considerare faptul că SC S. SRL Italia are dublă calitate: aceea de asociat al SC K.I. SRL cât și furnizor de materii prime. Din cumularea acestor calități, rezultă un raport juridic mai complex decât cel de furnizor - client, particularitățile fiind date de faptul că asociatul care are calitate de furnizor și-a manifestat expres intenția de a susține dezvoltarea societății pârâte, angajându-se să nu solicite plata materiilor prime decât după plata creditelor bancare și a celorlalte formalități.

Instanța nu a ținut cont de voința părților care constituie conform art. 969 C. civ. legea părților și nu a luat în calcul declarațiile reprezentanților legali ai SC SYSTEM SRL Italia. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 58 din Convenția Națiunilor Unite referitoare la Contractele internaționale de vânzare ci convenția părților, rezultată din manifestarea lor expresă de voință. În mod greșit a interpretat raportul juridic dedus judecății, stabilind scadența pentru obligația plății mărfurilor, întrucât părțile au dublă calitate de furnizor și cumpărător. Înscrierea în contabilitate a unor facturi fiscale nu conferă caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor înscrise, atâta timp cât între părți exista înțelegere privind modalitatea de plată.

În mod greșit instanța a aplicat Convenția Națiunilor Unite privind vânzarea internațională întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3, alin. (1) teza a II-a din Convenție. Relația SC K.I. SRL - SC S. SRL Italia nu este un simplu contract de vânzare-cumpărare internațională ci constituie un raport juridic complex care se grefează pe dispozițiile actului constitutiv și pe calitatea de asociat al reclamantei. Intimata-reclamantă SC S. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat. Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. dar nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege invocate. Este de observat că recurenta evocând cele două motive de recurs, urmărește reaprecierea tuturor probelor, dar reaprecierea probelor administrate nu mai este posibilă în această fază procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. pentru O.U.G. nr. 138/2000.

Instanța de apel a analizat corect raporturile dintre părți și obligațiile născute în baza raporturilor comerciale iar contravaloarea facturilor emise pentru suma de 33.840,47 Euro, înregistrate în contabilitatea recurentei pârâte și necontestate de aceasta rezultă atât din raportul de expertiză efectuat în cauză cât și din declarațiile vamale de import . Creanțele stabilite prin facturile emise și neplătite sunt creanțe certe, lichide și exigibile iar susținerea recurentei cu privire la scadență este neîntemeiată, întrucât obligația de plată s-a născut la data primirii mărfurilor dacă părțile nu au stabilit altfel. Nu se poate susține că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 969 C. civ.

întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că plata mărfurilor primite ar fi fost amânată la un alt termen. Ca urmare, în mod corect au fost reținute dispozițiile art. 58 din Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri potrivit cărora ,,În cazul în care cumpărătorul nu este ținut să plătească prețul într-un alt moment determinat, trebuie să-l plătească în momentul în care vânzătorul pune la dispoziția sa marfa, fie documentele reprezentative ale mărfii”. În contextul în care în facturile emise și înregistrate în contabilitatea recurentei pârâte nu a fost stabilit un alt termen de plată, în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 58 din Convenție.

Nu poate fi primită nici critica vizând obligațiile reciproce născute pe baza reexportului de produse finite întrucât instanța s-a pronunțat în limitele investirii sale, nefiind investită cu o cerere reconvențională pentru a analiza pretențiile recurentei pârâte față de intimata reclamantă, aceste pretenții putând fi valorificate pe calea unei acțiuni separate. Calitatea de asociat a intimatei reclamante în societatea pârâtă, nu înlătură calitatea sa de creditor al pârâtei, cele două calități dând naștere la drepturi și obligații distincte. Astfel, instanța de apel în mod corect a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză iar motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. invocate de recurentă nu sunt întemeiate, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta

SC K.I. SRL BUCUREȘTI

împotriva deciziei comerciale nr. 416 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.