ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3869/2008

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1607 din 29

noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis cererea

formulată de petenta E. SRL în contradictoriu cu

pârâta SC M&M I.E. SRL.

A recunoscut pe teritoriul României

efectele judecătorești ale sentinței nr. 5617/2006, pronunțată de secțiunea a

VII a civilă din cadrul Tribunalului ordinar din Milano, Italia, în dosarul nr.

43982/2004/RG.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

că, prin sentința nr. 5617/2006, pronunțată de Secțiunea a VII a din cadrul

Tribunalului ordinar din Milano, pârâta a fost obligată la plata sumei de

10.545,10 Euro, reprezentând contravaloarea produselor furnizate către aceasta

de reclamantă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la

dosar originalul sentinței în copie, semnată pentru conformitate și copia

tradusă și legalizată a respectivei hotărâri, din cuprinsul căreia rezultă

faptul că aceasta este definitivă.

Față de dispozițiile art. 165 și art.

172 din Legea nr. 105/1992, tribunalul a admis cererea, în sensul solicitat.

Prin decizia nr. 363 din 25 mai 2007,

Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, a respins

ca nefondat apelul declarat de SC M&M I.E. SRL și a obligat pe apelantă la

plata sumei de 1978 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.

Instanța de apel a reținut că pârâta, deși

invocă judecarea cauzei de către instanța străină cu procedura viciată de

citare, nu aduce nici un argument cu privire la acest aspect, pe care îl

semnalează în mod generic, ceea ce face ca mențiunea autorităților italiene

privind întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi judecată cauza să

nu poată fi pusă la îndoială.

Instanța de apel a mai reținut că

celelalte motive invocate de apelantă privesc aspecte de fond ale cauzei, care

nu pot fi examinate pe calea exequatur - ului, potrivit Legii nr. 187/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs SC M&M I.E. SRL

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia este nelegală, deoarece pronunțarea

asupra hotărârii Tribunalului ordinar din Milano s-a dat fără participarea

recurentei, în condițiile în care societatea nu a primit nici o citație sau

altă formă de înștiințare despre existența pe rolul instanței italiene a unei

cauze în ceea ce o privește.

Hotărârea tribunalului cuprinde

mențiunea că „dat fiind că durează în continuare tăcerea din partea societății

M&M I.E. SRL (...) prin scrisoarea din 22 martie 2005 Tribunalul București

a comunicat imposibilitatea notificării actului judiciar destinatarului, care,

de altfel, avizat de sosirea plicului care i-a fost adresat acestuia, nu s-a

prezentat pentru retragerea poștei. Ca urmare, documentele au fost retransmise

notificatorului."

În mod greșit a constatat curtea de

apel că dacă instanța italiană a constatat că procedura de citare a fost legal

îndeplinită, aceasta nu mai poate fi verificată.

Procedura de citare a fost greșit

realizată de instanțele române, care au omis aplicabilitatea imperativă a

dispozițiilor art. 89, art. 92 și art. 92

1

C. proc. civ.

Art. 37 lit. b) din Legea nr. 187/2003,

privind recunoașterea hotărârilor străine în România statuează tocmai situația

în care recunoașterea nu poate fi făcută dacă judecata în fața autorităților

judiciare ale statului străin s-a făcut în lipsa părții române, aceasta

indicând o viciere a procedurii de citare.

Intimata S.C. E. SRL, prin concluziile

orale formulate cu ocazia dezbaterii recursului și prin concluziile scrise

depuse la dosar, a invocat excepția inadmisibilității recursului, deoarece, prin

O.U.G. nr. 119/2006 s-a stabilit că hotărârea pronunțată în urma cererii de

recunoaștere, precum și pentru încuviințarea executării pe teritoriul României

a hotărârilor în materie civilă și comercială, pronunțate într-un alt stat

membru al Uniunii Europene, poate fi atacată numai cu recurs.

Or, în cauză, recurenta a uzat deja de

o cale de atac, motiv pentru care recursul este inadmisibil.

Recursul declarat de SC M&M I.E.

SRL nu este inadmisibil.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 725

alin. (3) C. proc. civ., hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a

legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care

au fost pronunțate.

În, cauză, sentința civilă nr. 1607 din

29 noiembrie 2006, a fost pronunțată anterior datei intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 119/2006, publicată în M.Of. nr. 1036 din 21 decembrie 2006,

aplicabile la acel moment fiind dispozițiile Legii nr. 187/2003.

Prin urmare, recursul este admisibil,

pentru că legea sub imperiul căreia a fost pronunțată hotărârea instanței de

fond permitea cele două căi de atac : apel și recurs.

În ceea ce privește criticile aduse de

recurentă hotărârii instanței de apel și care permit încadrarea recursului în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu

sunt întemeiate.

La data la care tribunalul a pronunțat

sentința prin care s-au recunoscut pe teritoriul României efectele hotărârii

judecătorești italiene, România nu era stat membru al Uniunii Europene și

aplicabile în materie erau dispozițiile Legii nr. 187/2003.

La data la care curtea de apel a

pronunțat decizia, România devenise deja stat membru al Uniunii Europene, având

obligația de a implementa dispozițiilor normelor comunitare, în domeniul lor de

reglementare.

În materie de recunoaștere a

hotărârilor străine, atât legea în vigoare la data pronunțării deciziei cât și

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind

competenta judiciara, recunoașterea si executarea hotărârilor in materie civila

si comerciala cuprind prevederi similare.

Astfel, conform dispozițiilor art. 37

lit. b) din Legea nr. 187/2003, hotărârea pronunțată într-un stat membru nu

poate fi recunoscută dacă „hotărârea a fost pronunțată în lipsa pârâtului, iar

instanța constată că actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu

a fost înmânat în timp util, astfel încât pârâtul să aibă posibilitatea de a-și

pregăti apărarea, cu condiția ca pârâtul să fi exercitat căile de atac

împotriva hotărârii, dacă a avut posibilitatea să o facă".

Conform dispozițiilor art. 34 din norma

comunitară, o hotărâre nu este recunoscută dacă „actul de sesizare a instanței

sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului, care nu

s-a înfățișat in timp util și intr-o manieră care să-i permită acestuia să-și

pregătească apărarea, daca pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii

atunci când a avut posibilitatea să o facă".

Prin urmare, instanțele române,

sesizate cu o cerere prin care se solicită recunoașterea efectelor unei

hotărâri pronunțate în străinătate, pot verifica legalitatea îndeplinirii

procedurii de citare, în condițiile arătate.

În cauză, instanța italiană a acordat

mai multe termene de judecată, pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu

societatea pârâtă SC M&M I.E. SRL

Astfel, primul termen de judecată a

fost fixat 9 februarie 2005, apoi cauza a fost amânată la data de 8 iunie 2005,

8 octombrie 2005 și apoi la 5 aprilie 2006, când constatându-se îndeplinită

procedura de citare cu pârâta, s-a dispus judecata în contumacie, fixându-se

termen de judecată la 9 mai 2006, dându-se părții pârâte un termen de până la

20 de zile înainte de audiență pentru „prezentarea celor indicate la art. 180

C. proc. civ."

Între România și Republica Italiană, la

data judecării litigiului exista Convenția privind asistența judiciară în

materie civilă și penală, publicată în M.Of. nr. 77 din 2 iunie 1973, iar

dispozițiile art. 7 alin. (1) din Convenție prevăd că actele judiciare se

comunică potrivit prevederilor Convenției de la Haga din 1 martie 1954, cu

excepția situațiilor limitativ enumerate.

Or, potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din

Convenția de la Haga din 1 martie 1954, la care România a aderat prin Decretul

nr. 81/1971, prevederile sale nu exclud facultatea de a transmite actele

direct, prin poștă, celor interesați care se află în străinătate și facultatea,

pentru cei interesați, de a face să se efectueze notificări direct, prin grija

funcționarilor ministeriali sau a altor funcționari competenți din țara de

destinație;

În cauză, la primele termene de

judecată procedura de citare s-a realizat prin autoritatea centrală instituită

de Convenția de la Haga, care în România este Ministerul Justiției, dar la termenul

de judecată din 5 aprilie 2005, procedura de citare s-a realizat direct între

autoritățile italiene și partea română din proces.

Acest lucru este dovedit de citația expediată,

conform procedurii italiene, de avocatul societății E. SRL, la data de 19

octombrie 2005 și pentru care, la dosar, există copia avizului de primire,

semnată de destinatar la data de 11 noiembrie 2005.

Prin urmare, nu are relevanță faptul că

autoritățile române însărcinate cu realizarea procedurii de citare nu au

îndeplinit corespunzător această procedură pe parcursul anului 2005, din moment

ce, la termenul din 5 aprilie 2006, procedura de citare cu partea română a fost

realizată direct, lucru permis de Convenția de la Haga și de Convenția

bilaterală de asistență judiciară în materie civilă și penală.

Prin urmare, se constată că societatea

recurentă a fost înștiințată de existența procesului pe rolul instanțelor

italiene, în acest sens comunicându-i-se nu doar notificarea din care rezulta

data la care a fost fixată audierea publică, ci și copie după cererea de

chemare în judecată și că a dispus de timpul necesar în vederea pregătirii

apărării.

Acest lucru este atestat de faptul că

pe avizul de primire, la rubrica destinatar de află semnătura reprezentantului

societății, semnătură ce nu a fost contestată de aceasta.

Față de cele arătate, recursul declarat

de SC M&M I.E. SRL se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

Având în vedere și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei cheltuielile de

judecată, reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC

M&M I.E. SRL împotriva deciziei nr. 363 din 25 mai 2007 a Curții de Apel

București, secția a

IV

a civilă

Obligă recurenta SC M&M I.E. SRL sa

plătească intimatei S.C. E. SRL suma de 740 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2008.