ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3339 din 20 octombrie 2009 a respins excepția lipsei de interes și pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanții K.M., G.C., M.L.I., D.C., M.J. și T.E., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, suspendând decizia nr. 95 din 2 iulie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin actul atacat, s-a dispus suspendarea deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 prin care se acordase reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, context în care a apreciat că este neîntemeiată excepția lipsei de interes, invocat de pârât prin întâmpinare, deoarece o astfel de cerere poate fi formulată la orice persoană vătămată prin actul administrativ, iar suspendarea se dispune în raport de îndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fond s-a constatat că ambele condiții, respectiv cazul bine justificat și existența pagubei iminente, necesare pentru suspendarea actului atacat sunt îndeplinite.

De asemenea, s-a mai reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi interpretate în sensul că s-ar referi la suspendarea plății unor drepturi viitoare, prin acest act normativ reglementându-se procedura de plată a unor drepturi restante, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, singurele cu privire la care se poate concepe o procedură de eșalonare în considerarea efectuării plății sumelor acumulate în timp. În ceea ce privește paguba iminentă, prima instanță a apreciat că actul a cărui suspendare se solicită are consecințe patrimoniale negative asupra reclamanților, producându-le o diminuare a drepturilor salariale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism susținând că prin sentința atacată au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., constând în aceea că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu a fost citată în cauză și nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, aflându-se astfel în imposibilitate de a-și exercita dreptul la apărare. S-a mai invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precum și excepția lipsei de interes în promovarea cererii. Pe fondul cauzei s-a susținut, prin motivele de recurs că situațiile de fapt invocate sunt lipsite de relevanță sub aspectul existenței unui caz bine justificat, pentru suspendarea executării actului administrativ cât și sub aspectul producerii unei pagube iminente.

Recursul este nefondat. Astfel, analizând cu precădere, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate de recurentă, se constat că procedura de citare cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost legal îndeplinită, din citativul dosarului de fond (fila 14), ca și din procesul verbal de citare (fila 37) rezultând că citarea s-a făcut la adresa acestei instituții din B-dul Libertății nr. 14 și în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 potrivit cărora Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care a fost indicată, cu ocazia citării și instituția căreia i se subordonează.

Așa fiind și constatând că, pe de o parte, procesul verbal de citare conține toate mențiunile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar pe de altă parte recurenta nu neagă comunicarea hotărârii instanței de fond care s-a făcut la aceeași adresă și sub aceeași denumire, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, instanța urmează să respinsă excepția încălcării formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, pentru considerente mai sus menționate și excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, Curtea constată că, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada suspendării anterioare a efectelor actului juridic prin hotărâre opozabilă intimaților-reclamanți și această excepție urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Pe fondul pricinii se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că ambele condiții necesare pentru suspendarea actului atacat sunt îndeplinite.

Astfel, în speță, se constată că suntem în prezența unui caz bine justificat, în sensul reglementării date acestei noțiuni prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care, pe de o parte, printr-un act administrativ emis la data de 2 iulie 2009 s-a intervenit retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009, încălcându-se astfel principiul consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituția României, iar pe de altă parte, dreptul intimaților reclamanți la acordarea sporurilor stabilite prin hotărâri judecătorești nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume restante și expres determinate, stabilite prin titluri executorii și nu suspendarea plăților salariale viitoare.

Cu privire la îndeplinirea condiției existenței unei pagube iminente, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ se reține că și aceasta este îndeplinită, în mod judicios instanța de fond reținând că actul atacat produce consecințe negative în patrimoniul intimaților, provocându-le un prejudiciu material viitor și previzibil, prin diminuarea veniturilor. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împotriva sentinței civile nr. 3339 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.