ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3339 din 20 octombrie 2009 a respins excepția lipsei de interes și pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanții K.M.,

G.C., M.L.I., D.C., M.J. și T.E., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, suspendând decizia nr. 95 din 2 iulie 2009

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, prin actul atacat, s-a dispus suspendarea

deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 prin care se acordase reclamanților

sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, context în care a

apreciat că este neîntemeiată excepția lipsei de interes,

invocat de pârât prin întâmpinare, deoarece o astfel de cerere poate fi

formulată la orice persoană vătămată prin actul

administrativ, iar suspendarea se dispune în raport de îndeplinirea

condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond s-a constatat că ambele

condiții, respectiv cazul bine justificat și existența pagubei

iminente, necesare pentru suspendarea actului atacat sunt îndeplinite.

De asemenea, s-a mai reținut că

dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi interpretate în sensul că

s-ar referi la suspendarea plății unor drepturi viitoare, prin acest

act normativ reglementându-se procedura de plată a unor drepturi restante,

stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

singurele cu privire la care se poate concepe o procedură de

eșalonare în considerarea efectuării plății sumelor

acumulate în timp.

În ceea ce privește paguba

iminentă, prima instanță a apreciat că actul a cărui

suspendare se solicită are consecințe patrimoniale negative asupra

reclamanților, producându-le o diminuare a drepturilor salariale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism susținând că prin

sentința atacată au fost încălcate formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., constând în aceea că Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu a fost

citată în cauză și nu i-a fost comunicată cererea de

chemare în judecată, aflându-se astfel în imposibilitate de a-și

exercita dreptul la apărare.

S-a mai invocat de asemenea excepția

lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție precum și excepția

lipsei de interes în promovarea cererii.

Pe fondul cauzei s-a susținut, prin

motivele de recurs că situațiile de fapt invocate sunt lipsite de

relevanță sub aspectul existenței unui caz bine justificat,

pentru suspendarea executării actului administrativ cât și sub

aspectul producerii unei pagube iminente.

Recursul este nefondat.

Astfel, analizând cu precădere, în

conformitate cu art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate de

recurentă, se constat că procedura de citare cu pârâta Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism a fost legal îndeplinită, din citativul dosarului de fond (fila

14), ca și din procesul verbal de citare (fila 37) rezultând că citarea

s-a făcut la adresa acestei instituții din B-dul Libertății

nr. 14 și în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 508/2004 potrivit cărora Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o

structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, motiv pentru care a fost indicată, cu

ocazia citării și instituția căreia i se subordonează.

Așa fiind și constatând

că, pe de o parte, procesul verbal de citare conține toate

mențiunile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar pe de altă

parte recurenta nu neagă comunicarea hotărârii instanței de fond

care s-a făcut la aceeași adresă și sub aceeași

denumire, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, instanța urmează

să respinsă excepția încălcării formelor de

procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și, pe

cale de consecință, pentru considerente mai sus menționate

și excepția lipsei calității procesuale pasive a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În ceea ce privește excepția

lipsei de interes, Curtea constată că, atâta vreme cât nu s-a

făcut dovada suspendării anterioare a efectelor actului juridic prin

hotărâre opozabilă intimaților-reclamanți și

această excepție urmează a fi respinsă ca

neîntemeiată.

Pe fondul pricinii se constată

că, în mod corect, instanța de fond a reținut că ambele

condiții necesare pentru suspendarea actului atacat sunt îndeplinite.

Astfel, în speță, se constată

că suntem în prezența unui caz bine justificat, în sensul

reglementării date acestei noțiuni prin dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care, pe de o parte,

printr-un act administrativ emis la data de 2 iulie 2009 s-a intervenit

retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe

luna iunie 2009, încălcându-se astfel principiul consacrat în art. 15

alin. (2) din Constituția României, iar pe de altă parte, dreptul

intimaților reclamanți la acordarea sporurilor stabilite prin

hotărâri judecătorești nu se circumscrie cadrului instituit prin

O.U.G. nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume restante și

expres determinate, stabilite prin titluri executorii și nu suspendarea

plăților salariale viitoare.

Cu privire la îndeplinirea condiției

existenței unei pagube iminente, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit.

ș) din Legea contenciosului administrativ se reține că și

aceasta este îndeplinită, în mod judicios instanța de fond

reținând că actul atacat produce consecințe negative în

patrimoniul intimaților, provocându-le un prejudiciu material viitor

și previzibil, prin diminuarea veniturilor.

În consecință, în raport de

cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, împotriva sentinței civile nr. 3339 din

20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 martie 2010.