ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5215/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 564 din 9 aprilie 2009,

Tribunalul Mureș a respins excepția tardivității invocată de pârâtă, a admis

contestația formulată de contestatorii Z.H. și Z.G. în contradictoriu cu

pârâtul Primarul comunei Daneș, a anulat dispoziția nr. 163/2003 emisă de pârâtă

și a obligat-o să emită o nouă dispoziție prin care să restituie

contestatorilor în natură imobilul casă, curte și grădină în suprafață de 1441

mp înscris în C.F. nr. 331 Șebeș nr.top 236/2 și 237/2, dispoziția urmând să

fie emisă cu respectarea dispozițiilor art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002

și condiționat de restituirea de către contestatori a despăgubirilor primite

pentru imobil.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că contestația formulată nu este tardivă, întrucât dispoziția atacată nu a fost

comunicată contestatorilor pe care l-au indicat în notificare.

Pe fondul cauzei s-a reținut că,

reclamanții au fost proprietarii imobilului în litigiu și că sunt îndreptățiți

la restituire în condițiile dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001-

modificată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâtul Primarul comunei Daneș, arătând că, nu s-a cercetat cauza

în fond, respectiv nu s-a analizat dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute

din cadrul art. 3 din Legea nr. 10/2001 - modificată, privind îndreptățirea

reclamanților de a beneficia de măsura restituirii în natură a imobilului supus

analizei, având în vedere că notificarea formulată este întocmită de avocat și

nu poartă ștampila de avocat.

Se mai arată în motivele de apel că

nu s-a stabilit clar cuantumul despăgubirilor primite de contestatori la data

preluării imobilului și că acțiunea contestatorilor este perimată prin

împlinirea termenului de un an de la data la care dosarul a rămas în nelucrare

din vina exclusivă a contestatorilor.

Curtea de Apel Târgu Mureș prin

decizia nr. 10 din 26 ianuarie 2010, a admis apelul, a schimbat în parte

sentința atacată și a constatat perimată contestația formulată. S-a menținut

dispoziția referitoare la respingerea excepției tardivității contestației.

În considerentele deciziei s-a

reținut că această cauză a mai suportat un ciclu procesual și că în rejudecare,

la termenul din 10 ianuarie 2008 cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor

art. 155

1

C. proc. civ. La data de 27 februarie 2009 această cauză a

fost repusă pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării, iar la termenul

de judecată fixat la 2 aprilie 2009 s-a constatat că nu sunt incidente

dispozițiile art. 248 C. proc. civ., respingându-se excepția perimării și că la

data de 26 martie 2009 reclamanții au formulat o cerere de repunere pe rol a

cauzei.

Se arată în continuare că, soluția

primei instanțe prin care reține că nu a intervenit perimarea cererii este

nelegală, întrucât măsura suspendării a fost legal dispusă, având în vedere

atitudinea reclamanților care nu s-au conformat dispozițiilor instanței de a

depune la termenul stabilit actele de stare civilă iar susținerile acestora în

sensul că nu li s-a comunicat această obligație la domiciliul lor este

netemeinică în consecință după suspendarea soluționării contestației la data de

10 ianuarie 2008, cauza a rămas în nelucrare timp de un an din vina

reclamanților.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs, reclamanții invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Recurenții critică hotărârea sub

următoarele aspecte:

- În rejudecare, cauza a fost greșit

suspendată la termenul din 10 ianuarie 2008, având în vedere că au fost depuse

la dosar actele de stare civilă așa cum a pretins instanța la un termen

anterior.

- Măsura suspendării a fost nelegală

și pentru faptul că la dosar se află depus din partea intimatului o cerere de

amânare însoțită de acte medicale iar instanța a ignorat total aceste acte.

- Sancțiunea perimării nu se impune

întrucât prin depunerea la dosar a actelor de stare civilă, s-a făcut dovada

interesului reclamanților în soluționarea cauzei.

Examinând criticile formulate prin

intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată admisibil recursul pentru

cele ce succed.

Se critică prin motivele de recurs

nelegalitatea aplicării dispozițiilor art. 248 și urm. C. proc. civ., în sensul

că în cauza pendinte nu operează sancțiunea perimării cererii de chemare în

judecată, cum greșit a concluzionat instanța de apel.

Pentru a interveni perimarea se cer

a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- instanța să fi fost investită cu o

cerere care se judece în primă instanță sau într-o cale de atac;

- pricina a rămas în nelucrare timp

de un an în materie civilă sau șase luni în materie comercială.

- lăsarea pricinii în nelucrare să

se datoreze culpei părții.

În speța supusă analizei cauza

(fiind în rejudecare) a fost suspendată prin încheierea pronunțată în ședința

publică din 10 ianuarie 2008 în baza dispozițiilor art. 155

1

C.

proc. civ. cu motivarea că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația procesuală

de a depune la dosar acte de stare civilă din care să rezulte cetățenia

reclamanților.

Obligația procesuală a reclamanților

de a depune la dosar acte de stare civilă, a fost dispusă de instanță prin

încheierea de ședință pronunțată la 13 noiembrie 2007, fixându-se termen în

acest sens la 11 decembrie 2007, termen la care apărătorul reclamanților a

depus la dosar o cerere de amânare a cauzei însoțită de copii de pe actele de

stare civilă ale reclamanților, cum corect s-a reținut și în încheierea din 11

decembrie 2007.

Din cuprinsul încheierii pronunțată

la 11 decembrie 2007 rezultă fără dubii că motivul amânării cauzei a fost „cererea

de amânare” formulată de apărătorul reclamanților care a fost apreciată ca

fiind întemeiată, fără a se mai pune în vedere reclamanților să depună la dosar

copii de pe actele de stare civilă întrucât fusese depuse odată cu cererea de

amânare formulată de apărătorul reclamanților.

Cu toate acestea, instanța de

judecată la termenul fixat, 10 ianuarie 2008, a luat măsura suspendării cauzei pe motiv că reclamanții nu s-au achitat de obligația procesuală de a depune la

dosar copii de pe actele de stare civilă.

Cele reținute de instanță atât în

considerentele încheierii prin care s-a dispus suspendarea cât și în dispozitiv

sunt în contradicție cu cele menționate în practicaua încheierii unde se arată

că la dosarul cauzei s-au depus actele de stare civilă, dar, „nu sunt lizibile”.

Or, având în vedere că obligația

procesuală impusă de instanță reclamanților, a fost îndeplinită de aceștia la

termenul de judecată imediat stabilit în acest sens, respectiv 11 decembrie

2007, situație reținută în această încheiere și reiterată în practicaua încheierii

pronunțată la 11 ianuarie 2008, este cert că sancțiunea perimării nu operează

întrucât greșit s-a dispus măsura suspendării cauzei pe dispozițiile art. 155

1

C. proc. civ.

Mai mult sancțiunea perimării nu

operează, întrucât una din condițiile prevăzute la art. 248 C. proc. civ. nu

este îndeplinită în sensul că lăsarea pricinii în nelucrare timp de un an nu se

datorează culpei reclamanților care au îndeplinit obligația procesuală dispusă

de instanță și de asemenea, au solicitat repunerea pe rol a cauzei cum corect a

reținut și instanța fondului.

Așadar, criticile formulate se

circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care

Înalta Curte va admite apelul, va casa decizia cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru a soluționa apelul în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții Z.H. și Z.G. împotriva deciziei civile nr. 10/A din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Tg-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

octombrie 2010.