ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4770/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4770/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș la 28 octombrie 2008 reclamantul S.I. a

solicitat anularea dispoziției nr. 991 din 9 aprilie 2008 emisă de Primarul

Municipiului Timișoara privind respingerea notificării formulate conform Legii

nr. 10/2001 pentru nedovedirea calității de proprietar și acordarea de

despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. 3896 Timișoara, nr. top 27440 (casă

și curte, în suprafață de 418 mp).

În motivarea cererii s-a arătat că

imobilul menționat a fost proprietatea numitei V.C.E.S.

În perioada 1976 – 1997 numita V.C.E.S.

a înstrăinat imobilul numitului C.A., fără a încheia vreun act scris în acest

sens, astfel cum rezultă din declarația dată de acesta în fața Miliției

Județului Timiș la data de 02 februarie 1984, precum și din sentința civilă nr.

4294 din 14 iunie 1985 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.

2863/1985.

Reclamantul a dobândit în anul 1983

dreptul de proprietate extratabular asupra acestui imobil înscris în C.F. 3896

Timișoara de la numitul C.A., prin cumpărare, fără încheierea unui act autentic

sau sub semnătură privată. În acest sens, având în vedere perioada în care a

avut loc vânzarea, defuncta V.C.E.S. i-a lăsat prin testament imobilul,

testament autentificat sub nr. 24389 din 03 octombrie 1983 de către fostul

Notariat de Stat Timiș.

Prin sentința civilă nr. 4294 din 14

iunie 1985, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 2863/1985, au fost

recunoscute cele două vânzări succesive chiar dacă transferurile de proprietate

nu au fost operate în cartea funciară, s-a constatat dreptul de proprietate

extratabular al reclamantului asupra imobilului identificat mai și

apreciindu-se că reclamantul împreună cu soția sa S.F. au dobândit ilicit acest

imobil, în temeiul Legii nr. 18/1968 au fost obligați la plata unei amenzi în

cuantum de 155.300 lei, iar imobilul (evaluat de instanță la 83.000 lei) a

trecut în proprietatea Statului. Restul amenzii, respectiv suma de 72.300 lei,

a fost achitată reclamant ulterior, așa cum rezultă din răspunsul scris al

Administrației Financiare Timișoara.

Deși imobilul a trecut în

proprietatea Statului Român în temeiul Legii nr. 18/1968, în cartea funciară s-a

consemnat faptul că acesta a trecut în proprietatea Statului Român prin

expropriere în temeiul Decretului nr. 341/1977. Reclamantul a mai arătat că nu

a primit nici un fel de despăgubiri în urma exproprierii imobilului, dimpotrivă

a achitat sumele la care a fost obligat prin hotărârea de confiscare a

imobilului.

După decesul testatoarei, ce a

survenit la data de 26 septembrie 1985, imobilul a fost demolat de Statul Român

(în anul 1988), operațiune ce nu a fost menționată în cartea funciară la acel

moment. Abia la data de 17 noiembrie 1994 în cartea funciară a imobilului se

consemnează faptul că se radiază „casa care este inexistentă”.

Prin certificatul de calitate de moștenitor

nr. 1368 din 03 mai 1993 din dosarul succesoral nr. 1746/1993, reclamantului

i-a fost recunoscută calitatea de moștenitor după defuncta V.C.E.S.

Ulterior eliberării acestui

certificat de calitate de moștenitor, fiul defunctei numitul C.V.R.S. a dezbătut

succesiunea rămasă după defuncta sa mamă și a obținut un certificat de

moștenitor prin care era recunoscut ca singur moștenitor, certificat cu

ajutorul căruia s-a intabulat în C.F. nr. 3896 Timișoara. Acesta a înstrăinat

imobilul în speță, mai precis terenul, pe care s-a edificat o nouă construcție

și în prezent în cartea funciară sunt înscriși alți proprietari. Pentru aceste

motive, reclamantul consideră că retrocedarea imobilului în natură nu mai este

posibilă, ci numai acordarea de despăgubiri, conform art. 2 lit. h) și i) din

Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1154 din 14

aprilie 2009 Tribunalul Timiș a respins contestația ca nefondată.

În considerentele sentinței s-a

reținut că, deși potrivit susținerilor reclamantului, necombătute în proces,

statul a preluat bunul de la reclamant, recunoscându-se înstrăinările succesive

prin sentința din 1985, cererea formulată este neîntemeiată, întrucât

moștenitorul legal al proprietarului tabular (autorul reclamantului) nu a

înțeles să recunoască efectele actelor îndeplinite de mama sa (V.C.E.S.), ci a

ales că ceară recunoașterea dreptului său, procedând la exercitarea atributelor

de proprietar prin moștenire, prin vânzarea bunului imobil.

Întrucât nu statul este acela care a

înstrăinat imobilul unor terți, ci însuși proprietarul tabular și moștenitorii

săi au săvârșit acte contradictorii, reclamantul nu a putut beneficia de măsuri

reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, o soluție contrară având efectul de a

stabili existența a doi proprietari concomitenți asupra aceluiași bun.

Reclamantul ar fi trebuit să ceară

și anularea certificatului de moștenitor emis pe numele lui C.V.R.S., în

același timp cu prezenta contestație în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul S.I. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a soluției, în sensul

admiterii contestației, astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului, s-a susținut

că instanța de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză, precum

și derularea cronologică a situației juridice a imobilului, făcându-se o

greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel, apelantul-reclamant a

reiterat înstrăinările succesive ce au operat în fapt, asupra imobilului în

litigiu, fără încheierea unor înscrisuri.

În raport de situația de fapt

relevată, reclamantul a susținut că, în mod greșit,       instanța de fond a

recunoscut efectele actelor întocmite de moștenitorul legal al fostei

proprietare tabulare, deși la dosar există inclusiv o hotărâre judecătorească

irevocabilă, care recunoaște vânzările succesive ale imobilului în favoarea

reclamantului, în cauză fiind pe deplin incidente prevederile art. 1 și art. 2 din

Legea nr. 10/2001.

Apelantul-reclamant a mai arătat că

a contestat în justiție certificatul de moștenitor al fiului fostei proprietare

tabulare, acțiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 4360 din 9 aprilie 1996

a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă conform deciziei civile nr. 649/R din 24

aprilie 1997 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, dar că instanța de fond

trebuia să soluționeze după limitele învestirii sale, adică să analizeze dacă,

în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantul are sau nu

dreptul la despăgubiri pentru preluarea abuzivă a imobilului.

Apelul a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 320 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că în mod corect tribunalul a apreciat asupra lipsei

calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform

Legii nr. 10/2001.

Aceasta, întrucât, deși imobilul a

trecut în proprietatea Statului

Român, în baza sentinței civile nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timișoara, ca măsură

a aplicării Legii nr. 18/1968, în cartea funciară s-a consemnat că imobilul a

trecut în proprietatea Statului Român prin expropriere, în temeiul Decretului

nr. 341/1997.

Pe de altă parte, fiul fostei

proprietare tabulare C.V.R.S. a dezbătut moștenirea după mama sa, și-a intabulat

dreptul de proprietate în această calitate, în C.F. (doar asupra terenului,

întrucât casa fusese demolată) și a procedat la înstrăinarea lui (a terenului)

pe care ulterior, noii proprietari și-au edificat o construcție nouă, înscrisă

în C.F.

Această stare de fapt, reținută

corect și de instanța de fond, nu justifică însă calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantului S.I., în condițiile art. 2

din Legea nr. 10/2001, întrucât moștenitorul legal al proprietarei tabulare nu

a înțeles să recunoască efectele juridice ale actelor îndeplinite de mama sa, V.C.E.S.,

ci și-a valorificat dreptul său de moștenitor legal, s-a intabulat în C.F. și,

apoi, a înstrăinat terenul către alte persoane, în baza unui contract autentic

de vânzare - cumpărare, a cărui validitate, deși contestată de reclamant în

instanță, a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin urmare, față de mențiunile din

C.F. și valorificările drepturilor succesorale de către moștenitorul legal al

proprietarei tabulare (în lipsa oricărei mențiuni în C.F. a deținerii

anterioare a imobilului de către reclamant), în mod corect s-a stabilit că

reclamantul nu justifică calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

În sprijinul acestei interpretări

vine și sentința civilă nr. 4360 din 9 aprilie 1996 pronunțată Judecătoria Timișoara,

prin care a fost respinsă irevocabil cererea reclamantului S.I. de constatare a

nulității absolute a certificatului de moștenitor emis în favoarea fiului

proprietarei tabulare.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către apelantul-reclamant care a formulat următoarele critici:

- Instanțele de fond au făcut o

greșită apreciere asupra lipsei calității de persoană îndreptățită a

reclamantului și astfel, o aplicare eronată a dispozițiilor Legii nr. 10/2001

referitoare la măsurile reparatorii ce i se cuveneau.

În condițiile în care cele două

vânzări succesive extratabulare ale imobilului în litigiu au fost ratificate

prin sentința nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timișoara, rezultă că reclamantului

i-a fost recunoscut dreptul de proprietate și că ulterior, trecerea imobilului

în proprietatea statului conform Legii nr. 18/1968 s-a realizat în mod abuziv.

Respectiva hotărâre nu a fost

intabulată în cartea funciară datorită neglijenței Statului, ceea ce a permis

să se facă mențiunea preluării bunului prin expropriere, conform Decretului nr.

341/1977.

Solicitarea de despăgubiri a

reclamantului a fost justificată de calitatea acestuia de proprietar

extratabular, astfel încât în mod greșit instanțele de fond au dat prioritate

efectelor certificatului de moștenitor obținut de fiul fostei proprietare

tabulare (care îl recunoștea ca unic moștenitor al terenului în litigiu și pe

care ulterior l-a și înstrăinat unor terțe persoane).

Or, în felul acesta a fost

înlăturată valoarea probatorie a sentinței civile nr. 4294/1985 a Judecătoriei

Timișoara prin care au fost recunoscute ca valide cele două vânzări succesive

ale imobilului.

Prin soluția adoptată, instanța de

apel a nesocotit scopul edictării Legii nr. 10/2001, acela de reparare a

nedreptăților săvârșite de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989.

Intimatul a depus întâmpinare,

solicitând respingerea recursului și susținând că instanțele de fond au făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în condițiile în care

moștenitorul legal al proprietarului tabular nu a înțeles să recunoască efecte

actelor îndeplinite de mama sa, ci a ales să ceară recunoașterea dreptului său,

pe care l-a și valorificat prin înstrăinarea imobilului.

Criticile recurentului, neîncadrate

în drept, urmează să fie analizate [din perspectiva art. 306 alin. (3) C. proc.

civ.] cu referire la motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea unor dispoziții de drept

material din Legea nr. 10/2001.

Verificând aspectele de nelegalitate

deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte urmează să constate

caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente:

- Susținând că a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 4 din

Legea nr. 10/2001, reclamantul se prevalează de două înscrisuri sub semnătură

privată care ar fi consemnat înstrăinarea imobilului și de efectele sentinței

civile nr. 4294 din 14 iunie 1985 a Judecătoriei Timișoara prin care, dispunându-se

confiscarea bunului imobil pe temeiul Legii nr. 18/1968, înseamnă, în opinia

acestuia că au fost validate înstrăinările anterioare și astfel, confirmată

calitatea sa de proprietar.

În speță însă, vânzarea imobilului a

intervenit în sistem de carte funciară, fără să se îndeplinească formalitățile

de publicitate imobiliară care, potrivit art. 17, art. 18 din Decretul-lege nr.

115/1938 au rol constitutiv în privința transferului dreptului de proprietate.

Este motivul pentru care, în absența

acestor mențiuni de carte funciară inclusiv în ceea ce privește sentința

invocată (nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timișoara), imobilul apare preluat în

proprietatea statului, nu ca efect al confiscării speciale dispuse conform

Legii nr. 18/1968, ci prin expropriere, conform Decretului nr. 341/1977.

De aceea, nu pot fi primite

susținerile recurentului, în sensul că ar fi fost nesocotit efectul pozitiv al

autorității de lucru judecat atașat sentinței care a dispus confiscarea și care

ar fi tranșat implicit, chestiunea transferului dreptului de proprietate către

reclamant.

Câtă vreme cele două vânzări

succesive, ca și hotărârea pronunțată în anul 1985 nu au fost operate prin

înscrieri în cartea funciară, situația preluării imobilului este aceea conformă

extrasului de C.F. – respectiv, prin Decretul de expropriere nr. 341/1977, de

la fostul proprietar tabular, V.C.E.S. (având în vedere că, potrivit art. 33

din Decretul-lege nr. 115/1938, cuprinsul cărții funciare se consideră exact

conform mențiunilor existente).

O asemenea situație juridică a

imobilului (trecut în proprietatea statului la o dată anterioară înstrăinărilor

pretinse de către reclamant) reflectată de evidențele de publicitate

imobiliară, făcea de altfel imposibilă o vânzare valabilă ulterioară către

reclamant, ca și o nouă preluare a bunului de către stat – conform Legii nr.

18/1968, în condițiile în care bunul era deja preluat de stat prin efectul

exproprierii.

De aceea, efectul pozitiv al autorității

de lucru judecat de care se prevalează recurentul cu referire la sentința nr.

4294/1985 a Judecătoriei Timișoara (în sensul că i-ar fi fost confirmată

jurisdicțional calitatea de proprietar al bunului și aceasta nu poate fi

contestată într-un proces ulterior) nu poate avea consecința juridică pretinsă

de către reclamant, câtă vreme hotărârea n-a făcut obiectul înscrierii în

cartea funciară.

Or, astfel cum s-a menționat deja, în

materia transferului drepturilor reale în sistemul Decretul-lege nr. 115/1938,

publicitatea are efecte constitutive, în lipsa acesteia actul (sau faptul

juridic) nefiind perfect, ceea ce înseamnă că efectele generate de acesta nu se

pot produce atât inter partes, cât și față de terți, în absența formalității

publicității.

În privința așa-numitului drept de

proprietate extratabular invocat de către reclamant, se constată că excepțiile

de la regula efectului constitutiv al transcrierilor în cartea funciară sunt

cele rezultate în mod limitativ din dispozițiile art. 26 din Decretul-lege nr.

115/1938 (respectiv, dobândirea unui drept real prin succesiune, accesiune,

vânzare silită și expropriere), cărora nu li se subsumează însă, situațiile

pretinse de recurent (așa – numitele înstrăinări prin act sub semnătură privată

sau hotărârea judecătorească de confiscare a imobilului).

Pe de altă parte, situația juridică

a bunului imobil, rezultată din operațiunile de carte funciară a permis

moștenitorului fostului proprietar tabular să-și valorifice drepturile

succesorale inclusiv asupra imobilului în privința căruia reclamantul a tins să

i se recunoască îndreptățirea la măsuri reparatorii.

Astfel, pe baza certificatului de

moștenitor nr. 1368 din 3 mai 1993 eliberat de pe urma defunctei mame, numitul C.V.R.S.

s-a intabulat cu drept de proprietate asupra imobilului în litigiu (în C.F.

3896 Timișoara), procedând ulterior la înstrăinarea terenului (construcția

fiind demolată) către alte persoane, înscrise în prezent ca proprietari în

cartea funciară.

Deși a contestat valabilitatea

acestui certificat de moștenitor, reclamantului i-a fost respinsă în mod

irevocabil acțiunea (conform sentinței civile nr. 4360 din 9 aprilie 1996 a

Timișoara, irevocabilă prin decizia nr. 885/C/1997 a Curții de Apel Timișoara).

Autoritatea de lucru judecat a

acestor hotărâri se impune în prezentul proces, în manifestarea efectului său

pozitiv, în sensul că unei alte persoane decât reclamantul-recurent i-a fost

confirmat dreptul de pe urma fostului proprietar tabular.

În consecință, instanțele fondului

au apreciat corect că reclamantul nu a reușit să facă dovada calității de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 4 din Legea nr.

10/2001.

Față de considerentele arătate,

criticile formulate fiind găsite nefondate, recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 320 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 septembrie 2010.