ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4770/2010

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș la 28 octombrie 2008 reclamantul S.I. a solicitat anularea dispoziției nr. 991 din 9 aprilie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara privind respingerea notificării formulate conform Legii nr. 10/2001 pentru nedovedirea calității de proprietar și acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. 3896 Timișoara, nr. top 27440 (casă și curte, în suprafață de 418 mp). În motivarea cererii s-a arătat că imobilul menționat a fost proprietatea numitei V.C.E.S. În perioada 1976 – 1997 numita V.C.E.S. a înstrăinat imobilul numitului C.A., fără a încheia vreun act scris în acest sens, astfel cum rezultă din declarația dată de acesta în fața Miliției Județului Timiș la data de 02 februarie 1984, precum și din sentința civilă nr. 4294 din 14 iunie 1985 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 2863/1985.

Reclamantul a dobândit în anul 1983 dreptul de proprietate extratabular asupra acestui imobil înscris în C.F. 3896 Timișoara de la numitul C.A., prin cumpărare, fără încheierea unui act autentic sau sub semnătură privată. În acest sens, având în vedere perioada în care a avut loc vânzarea, defuncta V.C.E.S. i-a lăsat prin testament imobilul, testament autentificat sub nr. 24389 din 03 octombrie 1983 de către fostul Notariat de Stat Timiș. Prin sentința civilă nr. 4294 din 14 iunie 1985, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 2863/1985, au fost recunoscute cele două vânzări succesive chiar dacă transferurile de proprietate nu au fost operate în cartea funciară, s-a constatat dreptul de proprietate extratabular al reclamantului asupra imobilului identificat mai și apreciindu-se că reclamantul împreună cu soția sa S.F.

au dobândit ilicit acest imobil, în temeiul Legii nr. 18/1968 au fost obligați la plata unei amenzi în cuantum de 155.300 lei, iar imobilul (evaluat de instanță la 83.000 lei) a trecut în proprietatea Statului. Restul amenzii, respectiv suma de 72.300 lei, a fost achitată reclamant ulterior, așa cum rezultă din răspunsul scris al Administrației Financiare Timișoara. Deși imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Legii nr. 18/1968, în cartea funciară s-a consemnat faptul că acesta a trecut în proprietatea Statului Român prin expropriere în temeiul Decretului nr. 341/1977. Reclamantul a mai arătat că nu a primit nici un fel de despăgubiri în urma exproprierii imobilului, dimpotrivă a achitat sumele la care a fost obligat prin hotărârea de confiscare a imobilului.

După decesul testatoarei, ce a survenit la data de 26 septembrie 1985, imobilul a fost demolat de Statul Român (în anul 1988), operațiune ce nu a fost menționată în cartea funciară la acel moment. Abia la data de 17 noiembrie 1994 în cartea funciară a imobilului se consemnează faptul că se radiază „casa care este inexistentă”. Prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 1368 din 03 mai 1993 din dosarul succesoral nr. 1746/1993, reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de moștenitor după defuncta V.C.E.S. Ulterior eliberării acestui certificat de calitate de moștenitor, fiul defunctei numitul C.V.R.S. a dezbătut succesiunea rămasă după defuncta sa mamă și a obținut un certificat de moștenitor prin care era recunoscut ca singur moștenitor, certificat cu ajutorul căruia s-a intabulat în C.F.

nr. 3896 Timișoara. Acesta a înstrăinat imobilul în speță, mai precis terenul, pe care s-a edificat o nouă construcție și în prezent în cartea funciară sunt înscriși alți proprietari. Pentru aceste motive, reclamantul consideră că retrocedarea imobilului în natură nu mai este posibilă, ci numai acordarea de despăgubiri, conform art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1154 din 14 aprilie 2009 Tribunalul Timiș a respins contestația ca nefondată.

În considerentele sentinței s-a reținut că, deși potrivit susținerilor reclamantului, necombătute în proces, statul a preluat bunul de la reclamant, recunoscându-se înstrăinările succesive prin sentința din 1985, cererea formulată este neîntemeiată, întrucât moștenitorul legal al proprietarului tabular (autorul reclamantului) nu a înțeles să recunoască efectele actelor îndeplinite de mama sa (V.C.E.S.), ci a ales că ceară recunoașterea dreptului său, procedând la exercitarea atributelor de proprietar prin moștenire, prin vânzarea bunului imobil. Întrucât nu statul este acela care a înstrăinat imobilul unor terți, ci însuși proprietarul tabular și moștenitorii săi au săvârșit acte contradictorii, reclamantul nu a putut beneficia de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, o soluție contrară având efectul de a stabili existența a doi proprietari concomitenți asupra aceluiași bun.

Reclamantul ar fi trebuit să ceară și anularea certificatului de moștenitor emis pe numele lui C.V.R.S., în același timp cu prezenta contestație în baza Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul S.I. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a soluției, în sensul admiterii contestației, astfel cum a fost formulată. În motivarea apelului, s-a susținut că instanța de fond a interpretat eronat probele administrate în cauză, precum și derularea cronologică a situației juridice a imobilului, făcându-se o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, apelantul-reclamant a reiterat înstrăinările succesive ce au operat în fapt, asupra imobilului în litigiu, fără încheierea unor înscrisuri.

În raport de situația de fapt relevată, reclamantul a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a recunoscut efectele actelor întocmite de moștenitorul legal al fostei proprietare tabulare, deși la dosar există inclusiv o hotărâre judecătorească irevocabilă, care recunoaște vânzările succesive ale imobilului în favoarea reclamantului, în cauză fiind pe deplin incidente prevederile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Apelantul-reclamant a mai arătat că a contestat în justiție certificatul de moștenitor al fiului fostei proprietare tabulare, acțiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 4360 din 9 aprilie 1996 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă conform deciziei civile nr. 649/R din 24 aprilie 1997 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, dar că instanța de fond trebuia să soluționeze după limitele învestirii sale, adică să analizeze dacă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantul are sau nu dreptul la despăgubiri pentru preluarea abuzivă a imobilului. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 320 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că în mod corect tribunalul a apreciat asupra lipsei calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

Aceasta, întrucât, deși imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, în baza sentinței civile nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timișoara, ca măsură a aplicării Legii nr. 18/1968, în cartea funciară s-a consemnat că imobilul a trecut în proprietatea Statului Român prin expropriere, în temeiul Decretului nr. 341/1997. Pe de altă parte, fiul fostei proprietare tabulare C.V.R.S. a dezbătut moștenirea după mama sa, și-a intabulat dreptul de proprietate în această calitate, în C.F. (doar asupra terenului, întrucât casa fusese demolată) și a procedat la înstrăinarea lui (a terenului) pe care ulterior, noii proprietari și-au edificat o construcție nouă, înscrisă în C.F.

Această stare de fapt, reținută corect și de instanța de fond, nu justifică însă calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantului S.I., în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât moștenitorul legal al proprietarei tabulare nu a înțeles să recunoască efectele juridice ale actelor îndeplinite de mama sa, V.C.E.S., ci și-a valorificat dreptul său de moștenitor legal, s-a intabulat în C.F. și, apoi, a înstrăinat terenul către alte persoane, în baza unui contract autentic de vânzare - cumpărare, a cărui validitate, deși contestată de reclamant în instanță, a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Prin urmare, față de mențiunile din C.F. și valorificările drepturilor succesorale de către moștenitorul legal al proprietarei tabulare (în lipsa oricărei mențiuni în C.F.

a deținerii anterioare a imobilului de către reclamant), în mod corect s-a stabilit că reclamantul nu justifică calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. În sprijinul acestei interpretări vine și sentința civilă nr. 4360 din 9 aprilie 1996 pronunțată Judecătoria Timișoara, prin care a fost respinsă irevocabil cererea reclamantului S.I. de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor emis în favoarea fiului proprietarei tabulare. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-reclamant care a formulat următoarele critici: - Instanțele de fond au făcut o greșită apreciere asupra lipsei calității de persoană îndreptățită a reclamantului și astfel, o aplicare eronată a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 referitoare la măsurile reparatorii ce i se cuveneau.

În condițiile în care cele două vânzări succesive extratabulare ale imobilului în litigiu au fost ratificate prin sentința nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timișoara, rezultă că reclamantului i-a fost recunoscut dreptul de proprietate și că ulterior, trecerea imobilului în proprietatea statului conform Legii nr. 18/1968 s-a realizat în mod abuziv. Respectiva hotărâre nu a fost intabulată în cartea funciară datorită neglijenței Statului, ceea ce a permis să se facă mențiunea preluării bunului prin expropriere, conform Decretului nr. 341/1977. Solicitarea de despăgubiri a reclamantului a fost justificată de calitatea acestuia de proprietar extratabular, astfel încât în mod greșit instanțele de fond au dat prioritate efectelor certificatului de moștenitor obținut de fiul fostei proprietare tabulare (care îl recunoștea ca unic moștenitor al terenului în litigiu și pe care ulterior l-a și înstrăinat unor terțe persoane).

Or, în felul acesta a fost înlăturată valoarea probatorie a sentinței civile nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timișoara prin care au fost recunoscute ca valide cele două vânzări succesive ale imobilului. Prin soluția adoptată, instanța de apel a nesocotit scopul edictării Legii nr. 10/2001, acela de reparare a nedreptăților săvârșite de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și susținând că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în condițiile în care moștenitorul legal al proprietarului tabular nu a înțeles să recunoască efecte actelor îndeplinite de mama sa, ci a ales să ceară recunoașterea dreptului său, pe care l-a și valorificat prin înstrăinarea imobilului.

Criticile recurentului, neîncadrate în drept, urmează să fie analizate [din perspectiva art. 306 alin. (3) C. proc. civ.] cu referire la motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea unor dispoziții de drept material din Legea nr. 10/2001.

Verificând aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente: - Susținând că a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamantul se prevalează de două înscrisuri sub semnătură privată care ar fi consemnat înstrăinarea imobilului și de efectele sentinței civile nr. 4294 din 14 iunie 1985 a Judecătoriei Timișoara prin care, dispunându-se confiscarea bunului imobil pe temeiul Legii nr. 18/1968, înseamnă, în opinia acestuia că au fost validate înstrăinările anterioare și astfel, confirmată calitatea sa de proprietar.

În speță însă, vânzarea imobilului a intervenit în sistem de carte funciară, fără să se îndeplinească formalitățile de publicitate imobiliară care, potrivit art. 17, art. 18 din Decretul-lege nr. 115/1938 au rol constitutiv în privința transferului dreptului de proprietate. Este motivul pentru care, în absența acestor mențiuni de carte funciară inclusiv în ceea ce privește sentința invocată (nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timișoara), imobilul apare preluat în proprietatea statului, nu ca efect al confiscării speciale dispuse conform Legii nr. 18/1968, ci prin expropriere, conform Decretului nr. 341/1977. De aceea, nu pot fi primite susținerile recurentului, în sensul că ar fi fost nesocotit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat atașat sentinței care a dispus confiscarea și care ar fi tranșat implicit, chestiunea transferului dreptului de proprietate către reclamant.

Câtă vreme cele două vânzări succesive, ca și hotărârea pronunțată în anul 1985 nu au fost operate prin înscrieri în cartea funciară, situația preluării imobilului este aceea conformă extrasului de C.F. – respectiv, prin Decretul de expropriere nr. 341/1977, de la fostul proprietar tabular, V.C.E.S. (având în vedere că, potrivit art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, cuprinsul cărții funciare se consideră exact conform mențiunilor existente). O asemenea situație juridică a imobilului (trecut în proprietatea statului la o dată anterioară înstrăinărilor pretinse de către reclamant) reflectată de evidențele de publicitate imobiliară, făcea de altfel imposibilă o vânzare valabilă ulterioară către reclamant, ca și o nouă preluare a bunului de către stat – conform Legii nr. 18/1968, în condițiile în care bunul era deja preluat de stat prin efectul exproprierii.

De aceea, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat de care se prevalează recurentul cu referire la sentința nr. 4294/1985 a Judecătoriei Timișoara (în sensul că i-ar fi fost confirmată jurisdicțional calitatea de proprietar al bunului și aceasta nu poate fi contestată într-un proces ulterior) nu poate avea consecința juridică pretinsă de către reclamant, câtă vreme hotărârea n-a făcut obiectul înscrierii în cartea funciară. Or, astfel cum s-a menționat deja, în materia transferului drepturilor reale în sistemul Decretul-lege nr. 115/1938, publicitatea are efecte constitutive, în lipsa acesteia actul (sau faptul juridic) nefiind perfect, ceea ce înseamnă că efectele generate de acesta nu se pot produce atât inter partes, cât și față de terți, în absența formalității publicității.

În privința așa-numitului drept de proprietate extratabular invocat de către reclamant, se constată că excepțiile de la regula efectului constitutiv al transcrierilor în cartea funciară sunt cele rezultate în mod limitativ din dispozițiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 (respectiv, dobândirea unui drept real prin succesiune, accesiune, vânzare silită și expropriere), cărora nu li se subsumează însă, situațiile pretinse de recurent (așa – numitele înstrăinări prin act sub semnătură privată sau hotărârea judecătorească de confiscare a imobilului). Pe de altă parte, situația juridică a bunului imobil, rezultată din operațiunile de carte funciară a permis moștenitorului fostului proprietar tabular să-și valorifice drepturile succesorale inclusiv asupra imobilului în privința căruia reclamantul a tins să i se recunoască îndreptățirea la măsuri reparatorii.

Astfel, pe baza certificatului de moștenitor nr. 1368 din 3 mai 1993 eliberat de pe urma defunctei mame, numitul C.V.R.S. s-a intabulat cu drept de proprietate asupra imobilului în litigiu (în C.F. 3896 Timișoara), procedând ulterior la înstrăinarea terenului (construcția fiind demolată) către alte persoane, înscrise în prezent ca proprietari în cartea funciară. Deși a contestat valabilitatea acestui certificat de moștenitor, reclamantului i-a fost respinsă în mod irevocabil acțiunea (conform sentinței civile nr. 4360 din 9 aprilie 1996 a Timișoara, irevocabilă prin decizia nr. 885/C/1997 a Curții de Apel Timișoara). Autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri se impune în prezentul proces, în manifestarea efectului său pozitiv, în sensul că unei alte persoane decât reclamantul-recurent i-a fost confirmat dreptul de pe urma fostului proprietar tabular.

În consecință, instanțele fondului au apreciat corect că reclamantul nu a reușit să facă dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001. Față de considerentele arătate, criticile formulate fiind găsite nefondate, recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 320 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.