ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3237/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. (în prezent M.J.) anularea Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri reprezentând daune materiale, egale cu diferența dintre salariul ce i s-ar fi cuvenit reclamantului și salariul efectiv încasat, ca urmare a ordinului menționat, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. A mai solicitat reclamantul în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 și suspendarea executării Ordinului M.J.L.C.

nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul a cărui anulare o solicită se stabilește pentru perioada ianuarie - decembrie 2009 ca unica formă de remunerare a directorului general și directorilor generali adjuncți ai A.N.P. o sumă egală cu indemnizație prevăzută de lege pentru funcția de secretar de stat și respectiv subsecretar de stat din ministere. Mai arată reclamantul că are calitatea de director general adjunct al A.N.P., fiind numit prin Ordinul M.J. nr. 2.805/ C din 4 noiembrie 2008, ca urmare a rezultatelor finale ale concursului pentru ocuparea posturilor de director general adjunct și director direcție din cadrul A.N.P. Precizează reclamantul că prin acest ordin, odată cu numirea sa au fost stabilite salariul de bază și celelalte drepturi ce i se cuvin, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici cu statul special din A.N.P.

și O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Arată reclamantul că prin Ordinul M.J.L.C. nr. 409/C/2009 a fost grav prejudiciat. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.J.L.C. a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009. La data de 28 decembrie 2009 reclamantul C.M.I. a formulat cerere de renunțare la judecarea capătului de acțiune referitor la suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009. Prin sentința nr. 70 din 6 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a admis excepția privind lipsa de obiect invocată de pârâtul M.J.L.C.

și a respins acțiunea reclamantului C.M.I. ca rămasă fără obiect. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.M.I., criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurentul a indicat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. A criticat soluția pronunțată, în primul rând, pentru faptul că instanța de fond, în mod eronat, a reținut în cuprinsul sentinței recurate că intimatul-pârât a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect. Învederează recurentul că intimatul-pârât a invocat faptul că cererea de suspendare a executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009 a rămas fără obiect, nicidecum cererea de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, recurentul arată că Ordinul în discuție a dispus asupra unor raporturi juridice născute anterior O.U.G. nr. 222/2008, fiind astfel încălcat principiul neretroactivității legii civile, reglementat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul și va casa hotărârea instanței de fond, cu trimitere spre re judecare a cauzei instanței de fond, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de recurent. Așa cum se poate observa din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul C.M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. anularea Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri reprezentând daune materiale, egale cu diferența dintre salariul ce i s-ar fi cuvenit reclamantului și salariul efectiv încasat, ca urmare a ordinului menționat, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. A mai solicitat reclamantul în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 și suspendarea executării Ordinului M.J.L.C.

nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009. Prin întâmpinarea formulată de pârâtul M.J.L.C., acesta a invocat excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009 și nicidecum a cererii de chemare în judecată. Întreaga argumentație a judecătorului fondului cu privire la excepția invocată de pârât, din hotărârea recurată, constată Înalta Curte, vizează cererea de chemare în judecată în ansamblul său și nu doar capătul de acțiune privind suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009. Chiar și în ipoteza în care instanța, din oficiu, ar fi invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, aceasta trebuia pusă în discuția părților.

Înalta Curte are în vedere și practica constantă a acestei instanțe și constată că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual este acela al contradictorialității, principiu ce constă în posibilitatea părților de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei și care își găsește reflectarea în prevederile care impun instanței obligația de a cita părțile pentru termenul de judecată fixat. Pe de altă parte, Înalta Curte judecând în recurs, constată că prin hotărârea atacată nu au fost soluționate toate capetele de cerere ale acțiunii. Întrucât prin cererea formulată la data de 28 decembrie 2009, reclamantul a înțeles să renunțe la judecarea capătului de acțiune privind suspendarea executării Ordinului M.J.L.C.

nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009, instanța era obligată să soluționeze celelalte petite de acțiune, cu atât mai mult cu cât însuși reclamantul a precizat în cuprinsul cererii că „își menține capătul principal al prezentei cauze". De asemenea, se constată că decizia atacată cu recurs nu este motivată, lipsă ce echivalează cu nesoluționarea fondului. Incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atrage modificarea hotărârii atacate, însă când motivul de recurs arătat se bazează pe necercetarea fondului, intervine casarea acesteia. Pentru aceste considerente, ținând seama de respectarea dreptului la un proces echitabil și al dreptului la apărare al părților, și având în vedere și incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție ce guvernează materia contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.M.I., împotriva sentinței nr. 70 din 6 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.