ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3237/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. (în prezent M.J.)

anularea Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009, obligarea

pârâtului la plata unor despăgubiri reprezentând daune materiale, egale cu

diferența dintre salariul ce i s-ar fi cuvenit reclamantului și salariul

efectiv încasat, ca urmare a ordinului menționat, actualizate cu indicele de

inflație până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

A mai solicitat reclamantul în temeiul dispozițiilor

art. 15 din Legea nr. 554/2004 și suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr.

409/ C din 30 ianuarie 2009.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin

ordinul a cărui anulare o solicită se stabilește pentru perioada ianuarie -

decembrie 2009 ca unica formă de remunerare a directorului general și

directorilor generali adjuncți ai A.N.P. o sumă egală cu indemnizație prevăzută

de lege pentru funcția de secretar de stat și respectiv subsecretar de stat din

ministere.

Mai arată reclamantul că are calitatea de director

general adjunct al A.N.P., fiind numit prin Ordinul M.J. nr. 2.805/ C din 4

noiembrie 2008, ca urmare a rezultatelor finale ale concursului pentru ocuparea

posturilor de director general adjunct și director direcție din cadrul A.N.P.

Precizează reclamantul că prin acest ordin, odată cu

numirea sa au fost stabilite salariul de bază și celelalte drepturi ce i se

cuvin, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 293/2004 privind statutul

funcționarilor publici cu statul special din A.N.P. și O.G. nr. 64/2006 privind

salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din

sistemul administrației penitenciare.

Arată reclamantul că prin Ordinul M.J.L.C. nr.

409/C/2009 a fost grav prejudiciat.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.J.L.C. a

invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării

Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009.

La data de 28 decembrie 2009 reclamantul C.M.I. a

formulat cerere de renunțare la judecarea capătului de acțiune referitor la

suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009.

Prin sentința nr. 70 din 6 ianuarie 2010, Curtea de

Apel București a admis excepția privind lipsa de obiect invocată de pârâtul

M.J.L.C. și a respins acțiunea reclamantului C.M.I. ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul C.M.I., criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a indicat ca temei de drept al recursului

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

A criticat soluția pronunțată, în primul rând, pentru

faptul că instanța de fond, în mod eronat, a reținut în cuprinsul sentinței

recurate că intimatul-pârât a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii

ca fiind rămasă fără obiect.

Învederează recurentul că intimatul-pârât a invocat

faptul că cererea de suspendare a executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din

30 ianuarie 2009 a rămas fără obiect, nicidecum cererea de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, recurentul arată că Ordinul în

discuție a dispus asupra unor raporturi juridice născute anterior O.U.G. nr.

222/2008, fiind astfel încălcat principiul neretroactivității legii civile,

reglementat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu

soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză va admite recursul și va casa hotărârea instanței de fond,

cu trimitere spre re judecare a cauzei instanței de fond, pentru considerentele

ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de recurent.

Așa cum se poate observa din cuprinsul cererii de

chemare în judecată, reclamantul C.M.I. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul M.J.L.C. anularea Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009,

obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri reprezentând daune materiale, egale

cu diferența dintre salariul ce i s-ar fi cuvenit reclamantului și salariul

efectiv încasat, ca urmare a ordinului menționat, actualizate cu indicele de

inflație până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

A mai solicitat reclamantul în temeiul dispozițiilor

art. 15 din Legea nr. 554/2004 și suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr.

409/ C din 30 ianuarie 2009.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul M.J.L.C.,

acesta a invocat excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind

suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30 ianuarie 2009 și

nicidecum a cererii de chemare în judecată.

Întreaga argumentație a judecătorului fondului cu

privire la excepția invocată de pârât, din hotărârea recurată, constată Înalta

Curte, vizează cererea de chemare în judecată în ansamblul său și nu doar

capătul de acțiune privind suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C

din 30 ianuarie 2009.

Chiar și în ipoteza în care instanța, din oficiu, ar

fi invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, aceasta trebuia pusă în

discuția părților.

Înalta Curte are în vedere și practica constantă a

acestei instanțe și constată că unul dintre principiile fundamentale ale

dreptului procesual este acela al contradictorialității, principiu ce constă în

posibilitatea părților de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei

și care își găsește reflectarea în prevederile care impun instanței obligația

de a cita părțile pentru termenul de judecată fixat.

Pe de altă parte, Înalta Curte judecând în recurs,

constată că prin hotărârea atacată nu au fost soluționate toate capetele de

cerere ale acțiunii.

Întrucât prin cererea formulată la data de 28

decembrie 2009, reclamantul a înțeles să renunțe la judecarea capătului de

acțiune privind suspendarea executării Ordinului M.J.L.C. nr. 409/ C din 30

ianuarie 2009, instanța era obligată să soluționeze celelalte petite de

acțiune, cu atât mai mult cu cât însuși reclamantul a precizat în cuprinsul

cererii că „își menține capătul principal al prezentei cauze".

De asemenea, se constată că decizia atacată cu recurs

nu este motivată, lipsă ce echivalează cu nesoluționarea fondului.

Incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atrage

modificarea hotărârii atacate, însă când motivul de recurs arătat se bazează pe

necercetarea fondului, intervine casarea acesteia.

Pentru aceste considerente, ținând seama de

respectarea dreptului la un proces echitabil și al dreptului la apărare al

părților, și având în vedere și incidența în cauză a dispozițiilor art. 304

pct. 9 și ale art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

și va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe,

pentru respectarea dublului grad de jurisdicție ce guvernează materia

contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.M.I., împotriva

sentinței nr. 70 din 6 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.