ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3533/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3533/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a VI-a comercială, la data de 12 iulie 2006 sub nr. 25028/3/2006,
reclamantul S.D. a chemat în judecată pe pârâtul N.I., solicitând instanței să
se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi litigioase
autentificat din 10 ianuarie 2006.
Prin sentința comercială nr.
3078 din 6 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
în dosarul nr. 25028/3/2006 s-a respins cererea formulată de reclamantul S.D. în
contradictoriu cu pârâtul N.I., ca neîntemeiată.
Reclamantul a fost obligat
la plata către pârât a sumei de 1.190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Reclamantul a formulat apel
solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii în sensul admiterii
acțiunii.
Curtea de Apel București, secția
a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 21 din 23 ianuarie 2008 a respins
apelul, ca nefondat și a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,
Curtea de Apel a reținut prin raportare la dispozițiile art. 1171 C. civ.,
respectiv ale art. 1173 alin. (1) și art. 1174 C. civ., potrivit cărora actul
autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane și tot efectul
între părți referitor la drepturile și obligațiile ce constată, că actul în
litigiu autentificat din 2006 conține mențiuni privind obiectul și plata
cesiunii astfel că în mod legal a concluzionat instanța de fond, pe baza
probelor administrate, că nu există motive care să atragă nulitatea absolută a
contractului de cesiune pentru motivele invocate.
Ca urmare, reclamantul a
formulat recurs, în termenul legal, invocând motivele de recurs prevăzute de art.
304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicitând modificarea deciziei, admiterea
apelului și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii
și constatării nulității absolute a contractului de cesiune.
Cu privire la primul motiv
de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că
instanța de apel nu și-a motivat hotărârea, încălcând dispozițiile art. 261 C.
proc. civ. și art. 6 C.E.D.O. referitoare la garanțiile procesului echitabil.
În cadrul motivului prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a expus situația de fapt și a arătat, în
esență, că pe baza probelor cauzei, pe care le-a enumerat instanța de apel
trebuia să constate lipsa cauzei, prin actul juridic părțile neasumându-și
nicio obligație.
Analizând recursul se
găsește nefondat.
Așa cum s-a arătat în
precedent, hotărârea instanței de apel este motivată în conformitate cu
cerințele art. 261 C. proc. civ. conținând considerentele de fapt și de drept
pe care se bazează, instanța fiind obligată să răspundă la toate motivele de
apel invocate nu și la toate argumentele de fapt sau de drept în susținerea
acestor motive, argumente pe care, de altfel, recurentul – reclamant nici nu le
indică.
Cât privește pretinsa
încălcare a dispozițiilor art. 6 C.E.D.O., nici aceasta nu se poate reține,
nefiind vorba de o încălcare a garanțiilor procesuale ale recurentului –
reclamant din considerentele deja arătate.
Privitor la cel de al doilea
motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurentul – reclamant nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii prin
raportare la ipotezele reglementate de text, ci doar prin raportare la probele
cauzei pe care le-a analizat atribuindu-le o altă interpretare decât aceea dată
de instanță.
Or, în recurs nu este
posibilă reaprecierea probelor față de caracterul nondevolutiv al acestei căi
de atac.
Raportându-ne, astfel, la
situația de fapt așa cum a fost reținută de către instanța de apel, soluția
acesteia este fundamentată legal, normele la care face trimitere fiind
incidente speței, fiind vorba de un act autentic. De asemenea, legea nu a fost
interpretată sau aplicată greșit, în privința analizei cauzei convenției numai
în aceste limite fiind, de altfel, criticată hotărârea și sub acest aspect, se
constată în considerarea art. 1169 C. civ., că recurentul – reclamant nu a
făcut dovezi permise de lege peste conținutul actului autentic, privitor la
lipsa cauzei (cauza ilicită).
Așa fiind, recursul este
nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins, cu
consecința obligării recurentului – reclamant la cheltuieli de judecată, în
valoare de 1.190 lei către intimatul – pârât, în baza art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul S.D., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 21 din 23
ianuarie 2008, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească
intimatului – pârât N.I. suma de 1.190 lei, cheltuieli de judecată reprezentând
onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 26 noiembrie 2008.