ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3533/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 12 iulie 2006 sub nr. 25028/3/2006, reclamantul S.D. a chemat în judecată pe pârâtul N.I., solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat din 10 ianuarie 2006. Prin sentința comercială nr. 3078 din 6 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 25028/3/2006 s-a respins cererea formulată de reclamantul S.D. în contradictoriu cu pârâtul N.I., ca neîntemeiată. Reclamantul a fost obligat la plata către pârât a sumei de 1.190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Reclamantul a formulat apel solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 21 din 23 ianuarie 2008 a respins apelul, ca nefondat și a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut prin raportare la dispozițiile art. 1171 C. civ., respectiv ale art. 1173 alin. (1) și art. 1174 C. civ., potrivit cărora actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane și tot efectul între părți referitor la drepturile și obligațiile ce constată, că actul în litigiu autentificat din 2006 conține mențiuni privind obiectul și plata cesiunii astfel că în mod legal a concluzionat instanța de fond, pe baza probelor administrate, că nu există motive care să atragă nulitatea absolută a contractului de cesiune pentru motivele invocate.

Ca urmare, reclamantul a formulat recurs, în termenul legal, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a contractului de cesiune. Cu privire la primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea, încălcând dispozițiile art. 261 C. proc. civ. și art. 6 C.E.D.O. referitoare la garanțiile procesului echitabil. În cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a expus situația de fapt și a arătat, în esență, că pe baza probelor cauzei, pe care le-a enumerat instanța de apel trebuia să constate lipsa cauzei, prin actul juridic părțile neasumându-și nicio obligație.

Analizând recursul se găsește nefondat. Așa cum s-a arătat în precedent, hotărârea instanței de apel este motivată în conformitate cu cerințele art. 261 C. proc. civ. conținând considerentele de fapt și de drept pe care se bazează, instanța fiind obligată să răspundă la toate motivele de apel invocate nu și la toate argumentele de fapt sau de drept în susținerea acestor motive, argumente pe care, de altfel, recurentul – reclamant nici nu le indică. Cât privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 6 C.E.D.O., nici aceasta nu se poate reține, nefiind vorba de o încălcare a garanțiilor procesuale ale recurentului – reclamant din considerentele deja arătate. Privitor la cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul – reclamant nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii prin raportare la ipotezele reglementate de text, ci doar prin raportare la probele cauzei pe care le-a analizat atribuindu-le o altă interpretare decât aceea dată de instanță. Or, în recurs nu este posibilă reaprecierea probelor față de caracterul nondevolutiv al acestei căi de atac. Raportându-ne, astfel, la situația de fapt așa cum a fost reținută de către instanța de apel, soluția acesteia este fundamentată legal, normele la care face trimitere fiind incidente speței, fiind vorba de un act autentic. De asemenea, legea nu a fost interpretată sau aplicată greșit, în privința analizei cauzei convenției numai în aceste limite fiind, de altfel, criticată hotărârea și sub acest aspect, se constată în considerarea art. 1169 C. civ., că recurentul – reclamant nu a făcut dovezi permise de lege peste conținutul actului autentic, privitor la lipsa cauzei (cauza ilicită).

Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins, cu consecința obligării recurentului – reclamant la cheltuieli de judecată, în valoare de 1.190 lei către intimatul – pârât, în baza art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.D., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 21 din 23 ianuarie 2008, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatului – pârât N.I. suma de 1.190 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.