ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 16/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 16/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4705/3/2006

pe rolul Tribunalului București,secția a VI-a comercială, reclamanta P.I.C. a

solicitat în contradictoriu cu C.N.I.N. SA pronunțarea unei sentințe prin care

să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 318.463 euro, reprezentând

beneficiul nerealizat prin refuzul pârâtei de a încheia contractul de

vânzare-cumpărare având ca obiect rotativa offset, precum și la plata sumei de

57.323,34 euro reprezentând dobânda legală aferentă.

Prin Sentința comercială

nr. 5057 din 14 iunie 2006 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins cererea reclamantei ca nefondată.

Prin Decizia comercială

nr. 65 din 2 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva Sentinței comerciale

nr. 5057 din 14 iunie 2006.

Prin Decizia nr. 3878

din 28 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

admis recursul formulat de recurenta - reclamantă împotriva Deciziei comerciale

nr. 65 din 2 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

a casat decizia recurată și Sentința nr. 5057 din 14 iunie 2006 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, și a trimis cauza spre rejudecare primei

instanțe.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 4903/3/2008.

Prin Sentința comercială

nr. 6612 din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în Dosarul nr. 4903/3/2008 s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta

SC P.I.C., în contradictoriu cu pârâta C.N.I.N. SA. Pârâta a fost obligată la

318.464 euro reprezentând beneficiu nerealizat, la 100.916,36 euro dobândă

legală aferentă, la 66.506,54 lei și 25.000 euro cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul, reținând concluziile raportului de expertiză contabilă și

dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., art. 1088 C. civ. a apreciat ca întemeiată

acțiunea astfel cum a fost precizată și a dispus obligarea pârâtei la plata

sumei de 318.464 euro reprezentând beneficiu nerealizat și la plata sumei de

100.916, 36 euro cu titlu de dobândă legală aferentă. Totodată a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel C.N.I.N. SA și prin Decizia comercială nr. 187 din 8

aprilie 2009 Curtea de Apel București, a respins excepția lipsei capacității de

folosință ca neîntemeiată, a respins ca nefondat apelul formulat de

apelanta-pârâtă C.N.I.N. SA, a admis apelul incident formulat de apelanta-reclamantă

P.I.C.M.B., a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat pârâta

la plata sumei de 7309 euro reprezentând dobânda legală aferentă debitului

principal pentru perioada 13 mai 2008 - 30 septembrie 2008, a menținut

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, a obligat apelanta la cheltuieli de

judecată în cuantum de 12.418 euro, 4.894,60 lire sterline, 1.533 lei către

intimată;

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut din înscrisul depus la dosarul cauzei, că N.S.B.G.,

consilier al Curții Supreme din Anglia și Wales, autentificat de notar public R.M.C.

a confirmat că P.I.C.M.B. a fost legal înființată la data de 13 iunie 2000

potrivit legilor din Anglia, respectând dispozițiile legii asocierii din 1890

între H.U.G. E. AG și T.M.L.; de asemenea s-a confirmat că asociații sunt H.W.

și J.L., iar directorul general al asocierii P.I.C. este H.W.; că prin același

înscris se precizează că asocierea desfășoară activitate de vânzare, marketing

și consultanță, inclusiv procurarea oricăror licențe a drepturilor de

distribuție pentru software și hardware, cât și „know-how” în orice domeniu de

interes care intră în cunoștințele asocierii.

Curtea a apreciat că

este lipsită de relevanță afirmația apelantei - pârâte potrivit căreia

legislația din Marea Britanie recunoaște existența personalității juridice

numai în ceea ce privește asocierile constituite pe teritoriul Scoției, iar nu

și asocierile constituite pe restul teritoriului Marii Britanii, atât timp cât

din dispozițiile Legii Asocierii nr. 1890 rezultă că toate asocierile,

indiferent de existența personalității juridice sau nu, dețin capacitate de

folosință și capacitate de exercițiu; că excepția lipsei capacității de

folosință a P.N.C. este neîntemeiată. În ceea ce privește fondul cauzei s-a

reținut că motivul pentru care s-a dispus casarea cu trimitere a fost exclusiv

acela de a fi efectuată o expertiză contabilă care să determine cuantumul

prejudiciului cauzat P.I.C. prin fapta ilicită a I.N.

Curtea a înlăturat

argumentele apelantei prin care încearcă să prezinte o altă situație de fapt

sau de drept contrară dispozițiilor Deciziei nr. 3878 din 28 noiembrie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau a Deciziei comerciale nr. 150/2003 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială – precum sunt cele potrivit

cărora: 1. SC E. SRL nu a contestat nici licitația refăcută, presupunând astfel

că nu s-a considerat vătămată în propriile drepturi; 2. din Decizia comercială nr.

150/2003 nu s-a născut dreptul cesionarei SC E. SRL de a fi declarată

câștigătoare a licitației din data de 18 ianuarie 2000; 3. instanța de fond s-a

aflat în imposibilitate de a aprecia care dintre participante la licitație

îndeplinea un punctaj mai bun decât oferta adjudecată, deoarece prin invocarea

acestora apelanta –pârâtă urmărește răsturnarea prezumției de adevăr a

aspectelor soluționate irevocabil prin deciziile menționate.

În ceea ce privește

apelul incident formulat de SC P.I.C. Curtea a reținut că hotărârea s-a

executat silit la 30 septembrie 2008 (aspect susținut de SC P.I.C.SRL și

necombătut de C.N.I.N. SA București; că între momentul ședinței de judecată de

la 13 mai 2008 (când reclamanta și-a precizat pretențiile și s-au închis

dezbaterile) și momentul plății efective a datoriei de către pârâtă (30

septembrie 2008) a trecut o perioadă de 140 de zile.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta C.N.I.N. invocând dispozițiile art. 304 pct. 7,

8, 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și

modificarea deciziei în sensul admiterii excepției lipsei capacității

procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale active și respingerea

cererii de chemare în judecată formulată de către P.I.C. ca fiind introdusă de

o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință și de calitate

procesuală activă. În subsidiar a solicitat admiterea recursului și modificarea

deciziei comerciale în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca

neîntemeiată.

În dezvoltarea în

fapt a recursului s-a susținut că reclamanta potrivit art. 41 alin. (2) C.

proc. civ. ar fi trebuit să fie legal înființată și să dețină personalitate

juridică pentru a avea capacitate de folosință a drepturilor civile și pentru a

putea sta în judecată în calitate de reclamantă; că intimata a afirmat și a

recunoscut faptul că este constituită ca o asociație și nu ca o societate

comercială; faptul că intimata are statutul de asociație și nu de societate

comercială, nu o exonerează de obligativitatea deținerii personalității

juridice pentru a avea folosința drepturilor civile; că din prevederile Legii nr.

105/1992 (art. 42), rezultă că legislația din Marea Britanie este cea care

trebuie analizată pentru a determina existența sau lipsa capacității de

folosință a intimatei; că Legea asocierii din 1890 din Marea Britanie este

actul normativ care reglementează statutul juridic al intimatei; că din

interpretarea actului normativ art. 4 alin. (2) rezultă că legislația din Marea

Britanie recunoaște existența personalității juridice numai în ceea ce privește

asocierile constituite pe teritoriul Scoției nu și în ceea ce privește

asociațiile constituite pe restul teritoriului Marii Britanii, care nu

constituie persoane juridice distincte de asociații care o compun; că din

actele de la dosar rezultă că reclamanta nu are sediul în Scoția, ci în Londra;

că potrivit art. 33 alin. (1) din Legea privind asocierea 1890, fiecare

asociere este dizolvată în ceea ce privește toți asociații prin decesul sau

falimentul oricărui asociat; că chiar dacă intimata ar deține personalitate

juridică, aceasta tot nu ar avea capacitate procesuală de folosință, deoarece

în acest moment este dizolvată de drept, ca efect al falimentului unuia dintre

asociații săi respectiv T.M. LTD ce a fost constituită ca societate comercială

cu răspundere limitată la 8 mai 1998, dar în prezent este dizolvată; că un alt

argument în dovedirea lipsei personalității juridice îl constituie decizia

Înaltului Tribunal Regal din Londra, pronunțată la 13 februarie 2009 care

prevede că „un parteneriat englez nu este, desigur o persoană juridică. Mai

degrabă, parteneriatul este relația care subzistă între persoane care

desfășoară o activitate comercială în comun în vederea obținerii de profit” că

instanța de apel a făcut o interpretare și o aplicare greșită a legii când a respins

excepția lipsei capacității de folosință; că în prezent unul dintre asociații

intimatei este dizolvat, ceea ce are drept consecință dizolvarea de drept a

asocierii în baza art. 33 alin. (1) din Legea privind asocierea 1890 și că sunt

incidente și prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care

s-au interpretat greșit actele juridice deduse judecății, instanța apreciind ca

utile și concludente soluționării cauzei înscrisurile depuse de

intimata-reclamantă.

În ceea ce privește

fondul cauzei se susține, în esență, că instanța a aplicat greșit dispozițiile art.

315 alin. (1) C. proc. civ.; că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că

prin Decizia nr. 150/2003, care constituie principalul izvor al pretențiilor

invocate de reclamantă nu numai că nu a stabilit în sarcina recurentei

obligația de a încheia un contract de vânzare-cumpărare cu SC E. SRL sau cu

reclamanta–intimată ci, dimpotrivă instanța a respins în mod irevocabil și

neechivoc cererea de obligare a recurentei la încheierea unui contract de

achiziție publică, ca nefondată, apreciindu-se că acesta nu este atributul

instanței, ci al Comisiei de licitații; că prin Decizia nr. 150/2003 nu s-a

născut dreptul cesionarei SC E. SRL de a fi declarată câștigătoare a licitației

din 18 ianuarie 2000 astfel cum eronat reține instanța în considerente în pag a

2-a din Sentința nr. 6612 din 27 mai 2008, devreme ce instanța a dispus

„anularea licitației” lipsind de efecte juridice toate actele și operațiunile

realizate de toți participanții pe parcursul licitației; că dat fiind faptul că

SC E. SRL nu a contestat niciodată licitația și nici nu a avut calitatea de

parte în litigiul având ca obiect revizuirea, nu se poate înțelege în temeiul

cărei dispoziții legale instanța a putut aprecia că SC E. SRL este de drept

câștigătoare; că în condițiile în care decizia amintită nu cuprinde nici o

dispoziție din care să rezulte faptul că ar fi fost obligată comisia de

licitație să declare câștigătoare oferta SC E. SRL, instanța stabilind numai că

nu are nici o atribuție în acest sens, nu se poate reține existența unei fapte

ilicite săvârșite de către societatea recurentă, așa cum nu se poate reține

nici existența vinovăției ca element al răspunderii civile delictuale; că

potrivit doctrinei juridice, omisiunea sau inacțiunea constituie faptă ilicită

numai atunci când norma legală obligă pe o anumită persoană să acționeze

într-un anumit mod, cerință legală care nu este îndeplinită în cauză; s-a

concluzionat că societatea nu se face vinovată de săvârșirea faptei ilicite

cauzatoare de prejudiciu, așa cum în mod eronat a reținut instanța și pe cale

de consecință nu poate fi obligată recurenta la repararea prejudiciului, așa

cum solicită reclamanta – intimată; că nici unul dintre elementele răspunderii

civile delictuale nu există și în lipsa acestor elemente, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 998-999 C. civ.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. s-a

solicitat reducerea cheltuielilor de judecată acordate de instanța de apel

apreciind că sunt nejustificat de mari, având în vedere că acestea sunt

aferente doar fazei procesuale a apelului.

Intimata P.I.C. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Din examinarea

actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și dispozițiilor legale

incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu a

fost dezvoltat în fapt pentru a face posibil controlul judiciar.

Motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat întrucât

din considerentele hotărârii reiese în clar care sunt argumentele de fapt și de

drept avute în vedere de instanța de control judiciar în înlăturarea criticilor

aduse de apelantă excepției lipsei capacității de folosință, respectându-se

prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., partea nu s-a referit la

interpretarea unor acte juridice care fac obiectul judecății, ci la acte cu

valoare de probă cu care partea tinde să dovedească dizolvarea de drept a

asocierii cu consecința admiterii excepției lipsei capacității de folosință,

încât această critică se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., cadru în care, de asemenea va fi analizată.

Cu privire la motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată

că în mod legal a fost respinsă excepția lipsei capacității de folosință a

reclamantei.

Prin art. 1 alin. (1),

art. 4 alin. (1), art. 5 din Legea asocierii din 1890 a fost reglementată atât

instituția capacității de folosință a asociației ca ansamblu al drepturilor și

obligațiilor pe care și le poate asuma, născută odată cu înființarea acesteia,

cât și instituția capacității de exercițiu a asociației ca aptitudine a

acesteia de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligațiile săvârșind

personal acte juridice.

Din interpretarea

acestor dispoziții instanța de apel a apreciat corect că reclamanta deține

capacitate de folosință și capacitate de exercițiu.

Din probele de la

dosar se constată că intimata-reclamantă a dobândit capacitatea de folosință la

data de 13 iunie 2000, data înființării sale în temeiul Legii asocierii din

1890.

Asocierea deține și

capacitate de exercițiu necesară desfășurării activității de vânzare, marketing

și consultanță, inclusiv procurarea oricăror licențe și a drepturilor de

distribuție pentru software și hardware cât și know-how în orice domeniu de

interes care intră în cunoștințele asocierii.

Efectuarea unui act

pentru desfășurarea normală a activității reprezintă existența aptitudinii de a

încheia acte juridice, ceea ce implică existența capacității de exercițiu.

Ca urmare a faptului

că intimata deține capacitate de folosință și exercițiu ea poate să stea în

judecată în calitate de reclamantă, devenind incidente prevederile art. 41 alin.

(1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele

arătate se apreciază că nu-și găsesc aplicarea prevederile art. 41 alin. (2) C.

proc. civ. invocate de recurentă prin criticile formulate.

Instanța de apel a avut

în vedere și prevederile Legii nr. 105/1992, analizând legislația din Marea

Britanie - Legea asocierii din 1890 din Marea Britanie pentru a determina

existența sau lipsa capacității de folosință a intimatei, astfel că sub acest

aspect critica nu poate fi primită.

Recurenta susține că

în Marea Britanie se recunoaște existența personalității juridice numai în ce

privește asocierile constituite pe teritoriul Scoției, nu și în ceea ce

privește asociațiile constituite pe restul teritoriului Marii Britanii, care nu

constituie persoane juridice distincte de asociații care o compun, însă această

diferențiere făcută între asocierile constituite pe teritoriul Scoției sau

altundeva în Marea Britanie nu este relevantă întrucât așa cum corect a reținut

instanța de apel asocierile de pe teritoriul Marii Britanii, indiferent de

locul constituirii sau de existența personalității juridice dețin capacitate de

folosință și capacitate de exercițiu.

Motivul de recurs

potrivit căruia intimata nu are capacitate de folosință ca urmare a dizolvării

sale de drept este neîntemeiat întrucât înlocuirea asociatului – T.M. LTD - cu

un nou asociat – J.L. nu este în măsură să atragă sancțiunea dizolvării de

drept a asociației potrivit art. 33 alin. (1) din P. Act 1890.

Dizolvarea T.M.L. survenind

ulterior înlocuirii sale din calitatea de asociat al intimatei nu este de

natură a opera o dizolvare de drept a asociatei. Pe cale de consecință nu se

poate reține nici excepția lipsei calității procesuale active.

Nici motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ce vizează

fondul cauzei nu poate fi primit, instanța de apel aplicând corect dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În caz de casare,

hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului în

ceea ce privește problemele de drept dezlegate și asupra necesității

administrării anumitor probe.

Prin Decizia nr. 3878

din 28 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut

îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale și s-a dispus

casarea cu trimitere pentru a se efectua o expertiză contabilă care să

determine cuantumul prejudiciului cauzat reclamantei prin fapta ilicită a

pârâtei.

Instanța de apel a

pronunțat o soluție legală, reținând incidența art. 315 C. proc. civ. întrucât

în ceea ce privește problema de drept a răspunderii civile delictuale există o

dezlegare în drept dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia

menționată, decizie care a intrat în puterea lucrului judecat.

Prin motivele de

recurs, recurenta încearcă să repună în discuție aspecte privind condițiile

răspunderii civile delictuale soluționate irevocabil de Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin Decizia nr. 3878 din 28 noiembrie 2007, încât vor fi

înlăturate.

Prin invocarea

acestora recurenta urmărește răsturnarea prezumției de adevăr a aspectelor

soluționate irevocabil prin Decizia nr. 3878/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, astfel că nu pot conduce la schimbarea hotărârii instanței de apel.

De asemenea

argumentele apelantei prin care se încearcă să prezinte o altă situație de fapt

sau de drept contrară dispozițiilor Deciziei comerciale nr. 150/2003 a Curții

de Apel București, vor fi înlăturate întrucât s-ar încălca principiul

autorității de lucru judecat.

Motivul de recurs

privind cheltuielile de judecată este neîntemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. cheltuielile de judecată efectuate pentru

etapa procesuală a apelului nu sunt justificat de mari în raport de valoarea

creanței, complexitatea cauzei și munca îndeplinită de apărătorii

intimatei-reclamante pentru obținerea documentelor referitoare la excepția

lipsei capacității de folosință invocată de recurentă, redactarea motivelor

apelului incident, a întâmpinării referitoare la apelul pârâtei, a concluziilor

scrise, reprezentare la termenele de judecată.

Pentru aceste

considerente în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și

Justiție, urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga pârâta la 5.950 euro echivalent

în lei la data plății cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta CN I.N. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 187

din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Obligă pârâta CN I.N.

SA București la 5.950 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de

cheltuieli de judecată către reclamanta P.I.C. București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2010.