ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 16/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4705/3/2006 pe rolul Tribunalului București,secția a VI-a comercială, reclamanta P.I.C. a solicitat în contradictoriu cu C.N.I.N. SA pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 318.463 euro, reprezentând beneficiul nerealizat prin refuzul pârâtei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect rotativa offset, precum și la plata sumei de 57.323,34 euro reprezentând dobânda legală aferentă. Prin Sentința comercială nr. 5057 din 14 iunie 2006 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea reclamantei ca nefondată.

Prin Decizia comercială nr. 65 din 2 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva Sentinței comerciale nr. 5057 din 14 iunie 2006. Prin Decizia nr. 3878 din 28 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul formulat de recurenta - reclamantă împotriva Deciziei comerciale nr. 65 din 2 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a casat decizia recurată și Sentința nr. 5057 din 14 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 4903/3/2008.

Prin Sentința comercială nr. 6612 din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 4903/3/2008 s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC P.I.C., în contradictoriu cu pârâta C.N.I.N. SA. Pârâta a fost obligată la 318.464 euro reprezentând beneficiu nerealizat, la 100.916,36 euro dobândă legală aferentă, la 66.506,54 lei și 25.000 euro cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul, reținând concluziile raportului de expertiză contabilă și dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., art. 1088 C. civ. a apreciat ca întemeiată acțiunea astfel cum a fost precizată și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 318.464 euro reprezentând beneficiu nerealizat și la plata sumei de 100.916, 36 euro cu titlu de dobândă legală aferentă.

Totodată a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel C.N.I.N. SA și prin Decizia comercială nr. 187 din 8 aprilie 2009 Curtea de Apel București, a respins excepția lipsei capacității de folosință ca neîntemeiată, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă C.N.I.N. SA, a admis apelul incident formulat de apelanta-reclamantă P.I.C.M.B., a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 7309 euro reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal pentru perioada 13 mai 2008 - 30 septembrie 2008, a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, a obligat apelanta la cheltuieli de judecată în cuantum de 12.418 euro, 4.894,60 lire sterline, 1.533 lei către intimată; Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut din înscrisul depus la dosarul cauzei, că N.S.B.G., consilier al Curții Supreme din Anglia și Wales, autentificat de notar public R.M.C.

a confirmat că P.I.C.M.B. a fost legal înființată la data de 13 iunie 2000 potrivit legilor din Anglia, respectând dispozițiile legii asocierii din 1890 între H.U.G. E. AG și T.M.L.; de asemenea s-a confirmat că asociații sunt H.W. și J.L., iar directorul general al asocierii P.I.C. este H.W.; că prin același înscris se precizează că asocierea desfășoară activitate de vânzare, marketing și consultanță, inclusiv procurarea oricăror licențe a drepturilor de distribuție pentru software și hardware, cât și „know-how” în orice domeniu de interes care intră în cunoștințele asocierii.

Curtea a apreciat că este lipsită de relevanță afirmația apelantei - pârâte potrivit căreia legislația din Marea Britanie recunoaște existența personalității juridice numai în ceea ce privește asocierile constituite pe teritoriul Scoției, iar nu și asocierile constituite pe restul teritoriului Marii Britanii, atât timp cât din dispozițiile Legii Asocierii nr. 1890 rezultă că toate asocierile, indiferent de existența personalității juridice sau nu, dețin capacitate de folosință și capacitate de exercițiu; că excepția lipsei capacității de folosință a P.N.C. este neîntemeiată. În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că motivul pentru care s-a dispus casarea cu trimitere a fost exclusiv acela de a fi efectuată o expertiză contabilă care să determine cuantumul prejudiciului cauzat P.I.C.

prin fapta ilicită a I.N. Curtea a înlăturat argumentele apelantei prin care încearcă să prezinte o altă situație de fapt sau de drept contrară dispozițiilor Deciziei nr. 3878 din 28 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau a Deciziei comerciale nr. 150/2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială – precum sunt cele potrivit cărora: 1. SC E. SRL nu a contestat nici licitația refăcută, presupunând astfel că nu s-a considerat vătămată în propriile drepturi; 2. din Decizia comercială nr. 150/2003 nu s-a născut dreptul cesionarei SC E. SRL de a fi declarată câștigătoare a licitației din data de 18 ianuarie 2000; 3. instanța de fond s-a aflat în imposibilitate de a aprecia care dintre participante la licitație îndeplinea un punctaj mai bun decât oferta adjudecată, deoarece prin invocarea acestora apelanta –pârâtă urmărește răsturnarea prezumției de adevăr a aspectelor soluționate irevocabil prin deciziile menționate.

În ceea ce privește apelul incident formulat de SC P.I.C. Curtea a reținut că hotărârea s-a executat silit la 30 septembrie 2008 (aspect susținut de SC P.I.C.SRL și necombătut de C.N.I.N. SA București; că între momentul ședinței de judecată de la 13 mai 2008 (când reclamanta și-a precizat pretențiile și s-au închis dezbaterile) și momentul plății efective a datoriei de către pârâtă (30 septembrie 2008) a trecut o perioadă de 140 de zile. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.I.N. invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale active și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către P.I.C.

ca fiind introdusă de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință și de calitate procesuală activă. În subsidiar a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei comerciale în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut că reclamanta potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ.

ar fi trebuit să fie legal înființată și să dețină personalitate juridică pentru a avea capacitate de folosință a drepturilor civile și pentru a putea sta în judecată în calitate de reclamantă; că intimata a afirmat și a recunoscut faptul că este constituită ca o asociație și nu ca o societate comercială; faptul că intimata are statutul de asociație și nu de societate comercială, nu o exonerează de obligativitatea deținerii personalității juridice pentru a avea folosința drepturilor civile; că din prevederile Legii nr. 105/1992 (art. 42), rezultă că legislația din Marea Britanie este cea care trebuie analizată pentru a determina existența sau lipsa capacității de folosință a intimatei; că Legea asocierii din 1890 din Marea Britanie este actul normativ care reglementează statutul juridic al intimatei; că din interpretarea actului normativ art. 4 alin. (2) rezultă că legislația din Marea Britanie recunoaște existența personalității juridice numai în ceea ce privește asocierile constituite pe teritoriul Scoției nu și în ceea ce privește asociațiile constituite pe restul teritoriului Marii Britanii, care nu constituie persoane juridice distincte de asociații care o compun; că din actele de la dosar rezultă că reclamanta nu are sediul în Scoția, ci în Londra; că potrivit art. 33 alin. (1) din Legea privind asocierea 1890,

fiecare asociere este dizolvată în ceea ce privește toți asociații prin decesul sau falimentul oricărui asociat; că chiar dacă intimata ar deține personalitate juridică, aceasta tot nu ar avea capacitate procesuală de folosință, deoarece în acest moment este dizolvată de drept, ca efect al falimentului unuia dintre asociații săi respectiv T.M. LTD ce a fost constituită ca societate comercială cu răspundere limitată la 8 mai 1998, dar în prezent este dizolvată; că un alt argument în dovedirea lipsei personalității juridice îl constituie decizia Înaltului Tribunal Regal din Londra, pronunțată la 13 februarie 2009 care prevede că „un parteneriat englez nu este, desigur o persoană juridică.

Mai degrabă, parteneriatul este relația care subzistă între persoane care desfășoară o activitate comercială în comun în vederea obținerii de profit” că instanța de apel a făcut o interpretare și o aplicare greșită a legii când a respins excepția lipsei capacității de folosință; că în prezent unul dintre asociații intimatei este dizolvat, ceea ce are drept consecință dizolvarea de drept a asocierii în baza art. 33 alin. (1) din Legea privind asocierea 1890 și că sunt incidente și prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care s-au interpretat greșit actele juridice deduse judecății, instanța apreciind ca utile și concludente soluționării cauzei înscrisurile depuse de intimata-reclamantă.

În ceea ce privește fondul cauzei se susține, în esență, că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.; că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că prin Decizia nr. 150/2003, care constituie principalul izvor al pretențiilor invocate de reclamantă nu numai că nu a stabilit în sarcina recurentei obligația de a încheia un contract de vânzare-cumpărare cu SC E. SRL sau cu reclamanta–intimată ci, dimpotrivă instanța a respins în mod irevocabil și neechivoc cererea de obligare a recurentei la încheierea unui contract de achiziție publică, ca nefondată, apreciindu-se că acesta nu este atributul instanței, ci al Comisiei de licitații; că prin Decizia nr. 150/2003 nu s-a născut dreptul cesionarei SC E. SRL de a fi declarată câștigătoare a licitației din 18 ianuarie 2000 astfel cum eronat reține instanța în considerente în pag a 2-a din Sentința nr. 6612 din 27 mai 2008, devreme ce instanța a dispus „anularea licitației” lipsind de efecte juridice toate actele și operațiunile realizate de toți participanții pe parcursul licitației; că dat fiind faptul că SC E. SRL nu a contestat niciodată licitația și nici nu a avut calitatea de parte în litigiul având ca obiect revizuirea, nu se poate înțelege în temeiul cărei dispoziții legale instanța a putut aprecia că SC E. SRL este de drept câștigătoare; că în condițiile în care decizia amintită nu cuprinde nici o dispoziție din care să rezulte faptul că ar fi fost obligată comisia de licitație să declare câștigătoare oferta SC E. SRL,

instanța stabilind numai că nu are nici o atribuție în acest sens, nu se poate reține existența unei fapte ilicite săvârșite de către societatea recurentă, așa cum nu se poate reține nici existența vinovăției ca element al răspunderii civile delictuale; că potrivit doctrinei juridice, omisiunea sau inacțiunea constituie faptă ilicită numai atunci când norma legală obligă pe o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală care nu este îndeplinită în cauză; s-a concluzionat că societatea nu se face vinovată de săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, așa cum în mod eronat a reținut instanța și pe cale de consecință nu poate fi obligată recurenta la repararea prejudiciului, așa cum solicită reclamanta – intimată; că nici unul dintre elementele răspunderii civile delictuale nu există și în lipsa acestor elemente, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 C. civ.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. s-a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată acordate de instanța de apel apreciind că sunt nejustificat de mari, având în vedere că acestea sunt aferente doar fazei procesuale a apelului. Intimata P.I.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu a fost dezvoltat în fapt pentru a face posibil controlul judiciar.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat întrucât din considerentele hotărârii reiese în clar care sunt argumentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de control judiciar în înlăturarea criticilor aduse de apelantă excepției lipsei capacității de folosință, respectându-se prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., partea nu s-a referit la interpretarea unor acte juridice care fac obiectul judecății, ci la acte cu valoare de probă cu care partea tinde să dovedească dizolvarea de drept a asocierii cu consecința admiterii excepției lipsei capacității de folosință, încât această critică se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cadru în care, de asemenea va fi analizată. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că în mod legal a fost respinsă excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei. Prin art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1), art. 5 din Legea asocierii din 1890 a fost reglementată atât instituția capacității de folosință a asociației ca ansamblu al drepturilor și obligațiilor pe care și le poate asuma, născută odată cu înființarea acesteia, cât și instituția capacității de exercițiu a asociației ca aptitudine a acesteia de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligațiile săvârșind personal acte juridice. Din interpretarea acestor dispoziții instanța de apel a apreciat corect că reclamanta deține capacitate de folosință și capacitate de exercițiu.

Din probele de la dosar se constată că intimata-reclamantă a dobândit capacitatea de folosință la data de 13 iunie 2000, data înființării sale în temeiul Legii asocierii din 1890. Asocierea deține și capacitate de exercițiu necesară desfășurării activității de vânzare, marketing și consultanță, inclusiv procurarea oricăror licențe și a drepturilor de distribuție pentru software și hardware cât și know-how în orice domeniu de interes care intră în cunoștințele asocierii. Efectuarea unui act pentru desfășurarea normală a activității reprezintă existența aptitudinii de a încheia acte juridice, ceea ce implică existența capacității de exercițiu. Ca urmare a faptului că intimata deține capacitate de folosință și exercițiu ea poate să stea în judecată în calitate de reclamantă, devenind incidente prevederile art. 41 alin. (1) din C. proc.

civ. Pentru considerentele arătate se apreciază că nu-și găsesc aplicarea prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. invocate de recurentă prin criticile formulate. Instanța de apel a avut în vedere și prevederile Legii nr. 105/1992, analizând legislația din Marea Britanie - Legea asocierii din 1890 din Marea Britanie pentru a determina existența sau lipsa capacității de folosință a intimatei, astfel că sub acest aspect critica nu poate fi primită.

Recurenta susține că în Marea Britanie se recunoaște existența personalității juridice numai în ce privește asocierile constituite pe teritoriul Scoției, nu și în ceea ce privește asociațiile constituite pe restul teritoriului Marii Britanii, care nu constituie persoane juridice distincte de asociații care o compun, însă această diferențiere făcută între asocierile constituite pe teritoriul Scoției sau altundeva în Marea Britanie nu este relevantă întrucât așa cum corect a reținut instanța de apel asocierile de pe teritoriul Marii Britanii, indiferent de locul constituirii sau de existența personalității juridice dețin capacitate de folosință și capacitate de exercițiu. Motivul de recurs potrivit căruia intimata nu are capacitate de folosință ca urmare a dizolvării sale de drept este neîntemeiat întrucât înlocuirea asociatului – T.M.

LTD - cu un nou asociat – J.L. nu este în măsură să atragă sancțiunea dizolvării de drept a asociației potrivit art. 33 alin. (1) din P. Act 1890. Dizolvarea T.M.L. survenind ulterior înlocuirii sale din calitatea de asociat al intimatei nu este de natură a opera o dizolvare de drept a asociatei. Pe cale de consecință nu se poate reține nici excepția lipsei calității procesuale active. Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ce vizează fondul cauzei nu poate fi primit, instanța de apel aplicând corect dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. În caz de casare, hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului în ceea ce privește problemele de drept dezlegate și asupra necesității administrării anumitor probe.

Prin Decizia nr. 3878 din 28 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale și s-a dispus casarea cu trimitere pentru a se efectua o expertiză contabilă care să determine cuantumul prejudiciului cauzat reclamantei prin fapta ilicită a pârâtei. Instanța de apel a pronunțat o soluție legală, reținând incidența art. 315 C. proc. civ. întrucât în ceea ce privește problema de drept a răspunderii civile delictuale există o dezlegare în drept dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia menționată, decizie care a intrat în puterea lucrului judecat. Prin motivele de recurs, recurenta încearcă să repună în discuție aspecte privind condițiile răspunderii civile delictuale soluționate irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3878 din 28 noiembrie 2007, încât vor fi înlăturate.

Prin invocarea acestora recurenta urmărește răsturnarea prezumției de adevăr a aspectelor soluționate irevocabil prin Decizia nr. 3878/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu pot conduce la schimbarea hotărârii instanței de apel. De asemenea argumentele apelantei prin care se încearcă să prezinte o altă situație de fapt sau de drept contrară dispozițiilor Deciziei comerciale nr. 150/2003 a Curții de Apel București, vor fi înlăturate întrucât s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat. Motivul de recurs privind cheltuielile de judecată este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

cheltuielile de judecată efectuate pentru etapa procesuală a apelului nu sunt justificat de mari în raport de valoarea creanței, complexitatea cauzei și munca îndeplinită de apărătorii intimatei-reclamante pentru obținerea documentelor referitoare la excepția lipsei capacității de folosință invocată de recurentă, redactarea motivelor apelului incident, a întâmpinării referitoare la apelul pârâtei, a concluziilor scrise, reprezentare la termenele de judecată. Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga pârâta la 5.950 euro echivalent în lei la data plății cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta CN I.N. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 187 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă pârâta CN I.N. SA București la 5.950 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta P.I.C. București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.