ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1065/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 2674 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanta C.A.

, în contradictoriu cu

pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a obligat pârâta să

trimită dosarul reclamantei la evaluator, pentru întocmirea raportului de

evaluare. Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubiri, ca prematur formulat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Apărările

pârâtei, conform cărora dosarul reclamantei nu este complet, întrucât nu

conține acte privind suprafața terenului preluat prin Decretul nr. 92/1950 și

starea construcției la momentul preluării, sunt nefondate, întrucât datele de

care pretinde că are nevoie pentru a iniția procedura de evaluare sunt în

realitate informații pe care le poate obține evaluatorul în teren și pe care le

folosește în procesul de evaluare, fără a influența existența dreptului

reclamantei la despăgubiri, ci eventual întinderea acestuia; ori, reține

instanța de fond, tocmai întinderea dreptului urmează a se stabili prin

evaluare, însă, așa cum reiese din propriile susțineri, pârâta refuză demararea

procedurii.

În ce privește modalitatea de selectare a dosarelor în procedura de

evaluare, prima instanță a constatat că motivul invocat de pârâtă nu poate

justifica refuzul de a iniția procedura de evaluare în termen rezonabil de la

înaintarea dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005. Împrejurarea că,

prin reglementări interne, pârâta a stabilit o modalitate aleatorie de

selectare a dosarelor în vederea soluționării, nu poate fi invocată în

justificarea situației de fapt.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, procedura de

selectare aleatorie a dosarelor nu are nicio legătură cu termenul rezonabil în

care pârâta trebuie să soluționeze dosarele, ci cu modul lor de selectare în

vederea soluționării. Se reține că pârâta nu se poate prevala de propriile

reglementări pentru a justifica întârzierea în soluționarea dosarului

reclamanților, întrucât orice act cu caracter de reglementare emis în

executarea unei legi nu trebuie să conducă la ineficiența acesteia, depășirea

unui termen rezonabil în aplicarea dispozițiilor legale echivalând cu

nerespectarea legii de către pârâtă.

Capătul de cerere privind emiterea titlului de despăgubire a fost

respins ca prematur formulat, instanța de fond reținând că titlul nu poate fi

emis înainte de evaluarea imobilului.

Împotriva aceste sentințe,

considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs se aduc, în

esență, următoarele critici sentinței recurate:

Instanța de fond nu a ținut seama de

faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a

analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de

despăgubiri.

De asemenea, prin Deciziile nr.

2/2006 și nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor

înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor. În acest context, eronat prima instanță a reținut că a fost

depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât

mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport

și de aceste decizii.

Se susține că în mod obiectiv,

întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa evaluării, a fost

determinată de inexistența documentelor necesare pentru transmiterea dosarului

la evaluator și care trebuiau să însoțească decizia emisă în baza Legii nr.

10/2001, conform pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.

Recurentul-pârât susține că este

imposibil de executat dispozitivul sentinței recurate, respectiv transmiterea

dosarului la evaluator, deoarece prin adresa nr. 34841/CC din 03 august 2009

s-a revenit cu solicitarea către entitatea investită cu soluționarea

notificării, respectiv Primăria Municipiului Piatra Neamț pentru a-i fi

transmise informații care să conducă la identificarea imobilului pentru care se

solicită evaluarea, însă acestea nu i-au fost remise, astfel că dosarul este

incomplet iar procedura nu poate continua.

Intimata-reclamantă a formulat

întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

menționând că în temeiul art. 6 din C.E.D.O. cât și în raport de legislația

internă, dosarul său trebuia soluționat într-un termen rezonabil astfel că susținerile

recurentului-pârât nu pot fi reținute ca fiind fondate în condițiile în care

dosarul său a fost transmis comisiei la data de 13 februarie 2007 și nu a fost

parcursă nici o etapă a procedurii administrative.

Prin concluziile scrise recurentul-pârât

a reiterat argumentele din cererea de recurs pentru admiterea recursului.

Înalta Curte, analizând sentința

recurată în raport de criticile formulate de recurentul-pârât, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de apărările din întâmpinare, cât și potrivit

art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Instanța de recurs reține că nu este

incidentă situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod corect, în raport de dispozițiile

art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială

nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a

obligat recurentul-pârât să transmită dosarul reclamantei către evaluator

pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta

fiind o etapă premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Criticile care vizează această

soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii

menționate anterior, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii

cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost

contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu

există înscrisuri suficiente în ceea ce privește suprafața terenului și starea construcției

la momentul demolării, pentru imobilul situat în Piatra Neamț.

Ori, dacă recurentul-pârât avea

astfel de nelămuriri și aprecia că Dispoziția nr. 814 din 13 februarie 2007 nu

este însoțită de documentele menționate la pct. 16.5 din Normele metodologice

de aplicare a Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005,

putea să solicite informațiile pe care le considera necesare evaluării înainte

de data formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată,

recurentul-pârât nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în

ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru

acordarea despăgubirilor la care reclamanta este îndreptățită, urmare a

Dispoziției nr. 814/2007, solicitând informații abia la 14. mai 2009, după data

formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 19 martie 2009.

De asemenea, susținerile

recurentului-pârât în sensul că evaluarea nu se poate realiza în lipsa unor

înscrisuri referitoare la imobilului notificat nu poate fi reținută, fiind

corecte aprecierile primei instanțe în acest sens. Datele de care pretinde că

are nevoie pentru a iniția procedura de evaluare sunt în realitate informații

pe care le poate obține și evaluatorul în teren.

Soluția instanței de fond se impune

și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit

neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de

data emiterii dispoziției, respectiv 13 februarie 2007 și data înregistrării

dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de

finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei, Comisia

Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută

de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a

autorităților administrative.

Prin urmare, sentința recurată în

ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la

evaluator este legală , atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din

Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reținută

situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ținând seama de cele expuse, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc.

civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2674

din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25

februarie 2010.