ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1116/2003

Deliberând asupra recursului în

anulare de față constată;

Prin sentința penală nr. 280 din 29

aprilie 2002, pronunțată de Judecătoria Lugoj inculpatul R.V. a fost condamnat

în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a constatat prejudiciul recuperat.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că la data de 19

februarie 2000, în timp ce se afla cu niște prieteni în magazinul S.C.D. S.R.L.

din Topoloveni, profitând de neatenția vânzătoarei, inculpatul R.V. a deschis

sertarul cu bani și a sustras mai multe bancnote totalizând 946.000 lei.

Banii

sustrași au fost găsiți de poliție asupra inculpatului și au fost restituiți

părții vătămate acoperindu-se astfel prejudiciul.

S-a

reținut că în drept fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. e) și g) C.

pen., fiind săvârșită în stare de recidivă post executorie față de condamnarea

de un an și 7 luni închisoare dată inculpatului prin sentința penală 2099 din

15 mai 1997.

Sentința

a rămas definitivă prin neapelare.

Împotriva

acesteia procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare susținând că greșit s-au aplicat

dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se starea de recidivă.

Recursul

în anulare este fondat.

Din

fișa de cazier judiciar precum și dosarele 10.597/1995, 5701/1996 și

13.396/1996 ale Judecătoriei Timișoara rezultă următoarele:

Prin

sentința penală 2659 din 16 august 1995, a Judecătoriei Timișoara definitivă

prin neapelare la 3 august 1995, inculpatul a fost condamnat la un an

închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

încercare de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

99, art. 100 și art. 109 C. pen.

Prin

sentința penală 2099 din 15 mai 1996, a Judecătoriei Timișoara definitivă prin

neapelare la 26 mai 1996, inculpatul a fost condamnat la 7 luni închisoare

pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin.

(1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. În baza art. 83

C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2659/95 a Judecătoriei Timișoara,

urmând ca inculpatul să execute în total un an și 7 luni închisoare.

S-a

dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 30 iulie la 18 august 1995.

Ulterior

prin sentința penală 3292 din 13 septembrie 1996 s-a admis contestația la

executare formulată de inculpat și s-a dedus arestarea preventivă de la 3 iulie

1995 la 18 august 1995.

Inculpatul

a fost încarcerat în executarea pedepsei de un an și 7 luni închisoare la data

de 26 iulie 1996, astfel încât, la momentul comiterii faptei din 19 februarie

2002, această pedeapsă fusese executată.

Față

de actele dosarului se constată că pedepsele anterioare au fost aplicate

inculpatului pentru infracțiuni comise în timpul minorității.

Or

potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu

se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiuni săvârșite

în timpul minorității.

Așa

fiind greșit s-au reținut că fapta din 19 februarie 2002 a fost comisă în stare

de recidivă și s-au aplicat dispozițiile art. 37 lit. b) C. proc. pen.

Existând

cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

C.

proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare și în baza art. 414

1

alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385

15

pct. 1 lit. d) C.

proc. pen., va casa hotărârea atacată numai sub aspectul aplicării

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. proc. pen., pe care le va înlătura.

Vor

fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

Conform

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina

statului, astfel încât, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 280 din 29 aprilie 2002 a Judecătoriei Lugoj,

privind pe inculpatul R.V.

Casează hotărârea atacată, numai cu

privire la aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.

Înlătură aplicarea dispozițiilor

art. 37 lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

martie 2003.