ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2446/2003

Asupra recursului în anulare de

față,

Din actele dosarului, constată

următoarele:

Judecătoria Bârlad, prin sentința penală

nr. 353 din 19 martie 2002, rămasă definitivă, a condamnat pe inculpatul P.O. la

3 ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută

de art. 208, art. 209 lit. g) și i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 39 din același cod, a

contopit pedeapsa aplicată cu restul, neexecutat, de 1.158 de zile, din

pedeapsa rezultantă de 5 ani de închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 327

din 20 martie 2001 a Judecătoriei Bârlad, menținută prin decizia nr. 237 din 16

mai 2001 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin nerecurare, urmând ca

inculpatul să execute 3 ani și 6 luni de închisoare.

Inculpatul a fost menținut în stare

de arest, iar din durata pedepsei i s-a dedus detenția preventivă, de la 8

ianuarie 2002.

De asemenea, instanța a respins

cererea de despăgubiri formulată de partea civilă SC N. SRL Bârlad.

Instanța a reținut că, în noaptea de

28 decembrie 2001, inculpatul a pătruns prin efracție, în magazinul SC N. SRL

Bârlad, de unde a sustras bunuri în valoare de 2.300.000 lei.

La 10 martie 2003, în baza art. 409

și art. 410 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție declară recurs în anularea sus-menționatei sentințe,

deoarece instanța a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de

lege și a încadrat greșit fapta inculpatului în art. 208, art. 209 lit. g) și i),

cu aplicarea art. 37 lit. a), în loc de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. g) și

i), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.

Recursul în anulare este întemeiat.

În adevăr, potrivit art. 39 alin.

(1) C. pen., în cazul recidivei prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a),

pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată

pentru infracțiunea anterioară se contopesc, conform art. 34 și art. 35, iar

conform alin. (2) din același articol, dacă pedeapsa anterioară a fost

executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de

executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

Judecătoria Bârlad, prin sentința

penală nr. 327 din 20 martie 2001, a condamnat pe inculpat la pedeapsa,

rezultantă, de 5 ani de închisoare, pentru infracțiunile de furt calificat și

tâlhărie, prevăzute de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. g) și i) și art. 211 alin.

(2) lit. a) și d)C. pen., hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 237

din 16 mai 2001 a Tribunalului Vaslui.

Inculpatul a fost încarcerat la 27

decembrie 2000, iar la 20 septembrie 2001, a fost pus în libertate, întrucât,

Judecătoria Bârlad, prin sentința penală nr. 918 din 7 august 2001, i-a admis

acestuia cererea de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de 3

luni.

Astfel, inculpatului i-a rămas de

executat un rest de 1536 de zile de închisoare, adică 4 ani, 3 luni și 6 zile

și nu 1558 zile, cum rezultă din fișa de cazier și nici de 1158 zile, cum,

greșit, reține instanța.

Pe de altă parte, potrivit art. 37 lit.

b) C. pen., există recidivă postexecutorie când, după executarea unei pedepse

cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de

pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei

asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție,

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Judecătoria Bârlad, prin sentința

penală nr. 982 din 5 septembrie 1995, definitivă, prin neapelare, la 30

septembrie 1995, l-a condamnat pe inculpat la un an și 7 luni de închisoare,

pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 lit. c),

e) și g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.

Inculpatul a fost încarcerat la 17

august 1995 și liberat condiționat, la 5 iunie 1996, având neexecutat un rest

de pedeapsă de 284 zile închisoare, astfel că pedeapsa se consideră executată

la 16 martie 1997.

Cum inculpatul a săvârșit, la 28

decembrie 2001, o nouă infracțiune, cu intenție, pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de un an, instanța trebuia să constate și

incidența art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie.

Așa fiind, în baza art. 414

1

C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare și, conform dispozitivului

deciziei, va casa sentința cu privire la omisiunea aplicării art. 37 lit. b) C.

pen. și la restul de pedeapsă, neexecutat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 353 din 19 martie 2002 a Judecătoriei Bârlad,

privind pe inculpatul P.O.

Casează sentința atacată, numai cu

privire la omisiunea aplicării art. 37 lit. b) C. pen. și la restul de pedeapsă

rămas neexecutat, care este de 4 ani 3 luni și 6 zile (1536 zile) închisoare.

Aplică dispozițiile art. 37 lit. b) C.

pen., inculpatul urmând să execute 1536 zile de închisoare.

Se va emite un nou mandat de

executare.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 mai 2003.