ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2347/2003

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 286 din 27

decembrie 2001, Judecătoria Beclean a condamnat pe inculpatul K.I. la:

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 218 alin. (1) și

art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 39 alin. (2), raportat

la art. 37 lit. a) C. pen., a dispus contopirea restului de pedeapsă de 39

zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 1650/1999, a Judecătoriei Arad, cu pedeapsa aplicată în

cauză, astfel că, în final, inculpatul urmează să execute pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În temeiul art. 86

1

C.

pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind

termen de încercare de 5 ani, precum și măsurile de supraveghere pe care

inculpatul urmează să le respecte (art. 86 lit. a) și d) C. pen.).

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut că, în noaptea de 20 decembrie 1999, inculpatul K.I. a

sustras de la ferma S., bunuri în valoare de 10 milioane lei.

Hotărârea a rămas definitivă prin

neexercitarea căilor legale de atac.

Împotriva acestei hotărâri în

temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I pct. 7 și 7

1

teza I

C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare, pe care pe care a criticat-o referitor

la:

- omisiunea instanței de a constata

că inculpatul a comis fapta, pentru care a fost condamnat atât în stare de

recidivă postcondamnatorie cât și în stare de recidivă postexecutorie, nu numai

în prima formă cum eronat s-a reținut;

- greșita aplicare a dispozițiilor

art. 86

1

C. pen., întrucât în cauză nu erau îndeplinite cerințele

acestui text de lege, deoarece anterior săvârșirii faptei din cauza de față

inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare mai mare de un an.

Recursul în anulare este fondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, și în special fișa de cazier aparținând inculpatului se constată că,

prin sentința penală nr. 2297 din 15 decembrie 1998, definitivă prin neapelare

la data de 31 decembrie 1998, inculpatul K.I. a fost condamnat la o pedeapsă

rezultantă de un an și 10 luni închisoare, ca urmare a contopirii pedepsei de

un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 711 din 14 aprilie 1998, a

Judecătoriei Bistrița, cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, stabilită

prin sentința penală nr. 183 din 11 februarie 1997, a Judecătoriei Bistrița,

prin care au fost contopite pedepsele de un an și 4 luni închisoare, aplicate

prin sentința penală nr. 253 din 19 septembrie 1996, a Judecătoriei Beclean și

pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 254 din 19 septembrie 1996, a Judecătoriei Becleni.

Din pedeapsa aplicată, s-a dedus

perioada executată de la 5 mai 1996, până la 27 iunie 1997 și de la 21

septembrie 1998, până la 22 ianuarie 1999 iar restul până la un an și 10 luni

închisoare a fost executat de la 21 septembrie 1998, până la 28 mai 1999.

Din cele mai sus-arătate rezultă că

inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății în cauza de față (20 decembrie

1999) după ce pedeapsa de un an și 10 luni închisoare, la care s-a făcut

referire era executată.

În această situație prima instanță,

respectiv Judecătoria Beclean, atunci când a judecat și condamnat pe inculpat,

pentru infracțiunea cu care a fost investită avea obligația să constate că erau

incidente dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. și prin urmare să rețină în

sarcina acestuia și starea de recidivă postexecutorie alături de starea de

recidivă postcondamnatorie.

Potrivit art. 86

1

C.

pen., instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,

printre altele, dacă infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa

închisorii mai mare de un an, cu excepția cazului în care sunt aplicabile dispozițiile

art. 38 C. pen.

Întrucât din fișa de cazier și

hotărârile judecătorești ce privesc pe inculpat, rezultă fără echivoc că acesta

anterior săvârșirii faptei din cauza de față a mai fost condamnat la o pedeapsă

cu închisoare mai are de un an, este evident că nu era îndeplinită nici una din

condițiile, prevăzute de art. 86

1

C. pen. și pe cale de consecință,

pentru pedeapsa aplicată nu se putea dispune suspendarea condiționată sub

supraveghere.

Pentru considerentele mai sus

arătate urmează a se constata că, recursul în anulare declarat în cauză este

fondat sub aspectul ambelor critici, motiv pentru care va fi admis în sensul că

se va casa hotărârea atacată, cu privire la nereținerea în sarcina inculpatului

și a dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., cât și la greșita aplicare a

dispozițiilor art. 86

1

C. pen., privind modalitatea de executare a

pedepsei aplicate, în sensul înlăturării acestui text de lege, urmând ca acesta

să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, prin privare de libertate, astfel cum

se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva sentinței penale nr. 286 din 27 decembrie 2001, a Judecătoriei

Beclean, privind pe inculpatul K.I.

Casează hotărârea atacată, cu

privire la omisiunea reținerii dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. și la

alicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Face în cauză aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen. și înlătură aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.,

inculpatul urmând să execute pedeapsa aplicată, prin privare de libertate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul executat.

Onorariul în sumă de 300.000 lei,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 mai 2003.