Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1772/2004

HOTĂRÂRE
31.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1772/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3840 din 17 octombrie 2002, Judecătoria Târgu-Jiu a condamnat pe inculpatul S.G. la pedepsele de: - un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - un an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - un an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, dispunându-se ca inculpatul să execute un an și 8 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, pedeapsă constatată grațiată potrivit art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002. S-a luat act că partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 22 august 2002, după ce consumase băuturi alcoolice la un bar din satul Hobița, inculpatul S.G.

s-a deplasat spre domiciliul său, observând că în spatele curții era parcat autoturismul, ce aparținea cumnatului său C.V. Fără a-i cere permisiunea acestuia, cunoscând că nu posedă permis de conducere, realizând că anterior consumase băuturi alcoolice, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului cumnatului său, pornindu-l de la electromotor și plecând cu acesta pe ulița satului, împrejurări în care a lovit și a rupt stâlpul de la rețeaua electrică, amplasat în fața casei martorului I.C. Alertați de zgomotul produs, la fața locului s-au deplasat martorii G.N. și I.C., acesta din urmă solicitând inculpatului să rămână la locul faptei, însă fără succes, întrucât acesta s-a urcat la volanul autoturismului cu care venise, îndreptându-se către domiciliu, iar pe drum a fost oprit de organele de poliție.

Potrivit buletinelor de analiză toxicologică alcoolemie la data comiterii faptelor, inculpatul avea în sânge 1,45-1,30 gr. alcool, la 1000 ml sânge. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu și inculpatul S.G. Parchetul, în motivele scrise a invocat nelegalitatea soluției sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002, constatându-se grațiată pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată anterior inculpatului prin sentința penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu. În apelul său, inculpatul a invocat netemeinicia soluției, sub aspectul că pedepsele ce i-au fost aplicate sunt prea mari.

Prin decizia penală nr. 1147 din 2 decembrie 2002 Tribunalul Gorj a admis apelul inculpatului, a desființat sentința, a descontopit pedepsele, pe care le-a redus astfel: de la un an și 6 luni închisoare, la un an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și (4) C. pen., de la un an închisoare, la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 și de la un an și 8 luni închisoare, la un an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966. Recontopind pedepsele, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, criticând-o în sensul că: - după recontopirea pedepselor reduse de instanța de apel a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de un an închisoare, în condițiile în care una din pedepsele componente era de un an și 3 luni închisoare; - pedepsele aplicate inculpatului de către instanța de fond, au fost reduse în mod nejustificat. Prin decizia penală nr. 1568 din 14 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menținând sentința penală nr. 3840 din 17 octombrie 2002 a Judecătoriei Târgu-Jiu.

Considerând că hotărârile pronunțate în cauză sunt contrare legii, împotriva acestora, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, criticându-le pentru greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 543/2000, pentru pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită inculpatului S.G., prin sentința penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu. Examinând recursul în anulare în raport de motivul invocat, se constată că acesta este fondat, urmând să fie admis. Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002, se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amenda aplicate de instanțele de judecată, iar potrivit art. 4 din aceeași lege, aceste prevederi nu se aplică celor condamnați, pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare.

Revenind la cauză, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că potrivit mențiunilor înscrise în fișa de cazier judiciar a inculpatului, acesta a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, la 2 ani închisoare, aplicându-se dispozițiile art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru infracțiunea, prevăzută de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 26/1996. Așadar, inculpatul a săvârșit faptele deduse judecății la 22 august 2002, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., așa cum în mod corect au reținut și instanțele de judecată. Pe cale de consecință, din acel moment inculpatul a dobândit calitatea de recidivist, astfel că toate pedepsele anterior aplicate sunt excluse de la beneficiul grațierii, chiar dacă la data săvârșirii infracțiunilor ce au atras inițial aceste pedepse, inculpatul era infractor primar.

Așa fiind, în această situație, prevederile art. 1 din Legea nr. 543/2002 nu erau aplicabile, în cauză, nefiind îngăduită grațierea pedepsei, care constituie primul termen al recidivei. Pe de altă parte, potrivit art. 83 C. pen., dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, instanța revocă suspendarea condiționată și dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Așadar, în cauză, instanțele trebuiau să revoce suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, să dispună executarea acesteia, alături de pedeapsa rezultantă de un an și 8 luni închisoare, stabilită în cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 414 1 , raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie admis. Se vor casa hotărârile atacate numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, pentru pedepsele de 2 ani închisoare stabilite inculpatului, prin sentința penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, dispoziții ce urmează să fie înlăturate. Se vor menține aplicarea prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, urmând ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa rezultantă de un an și 8 luni închisoare aplicată în cauză.

Inculpatul S.G. urmează să execute în final 3 ani și 8 luni închisoare. Se va face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată. Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 3480 din 17 octombrie 2002 a Judecătoriei Târgu-Jiu, deciziei penale nr. 1147 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Gorj și deciziei penale nr. 1568 din 14 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul S.G. Casează hotărârile atacate numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, pentru pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită inculpatului, prin sentința penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, dispoziții pe care le înlătură.

Menține aplicarea prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu și dispune ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa rezultantă de un an și 8 luni închisoare aplicată în cauză. Inculpatul S.G. urmează să execute în final 3 ani și 8 luni închisoare. Face aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată. Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6253/2004
Examinând recursul în anulare de față constată: Prin sentința penală nr. 71 din 8 aprilie 2003 a fost condamnat, printre alții, inculpatul P.D. la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208
ÎCCJ 2006-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3607/2006
a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare sporită cu 6 luni, în final 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C
ÎCCJ 2004-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2770/2004
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1194 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul C.D.V. la pedeapsa de 3 ani
ÎCCJ 2009-04-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1298/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 593/ D din 21 decembrie 2005 Tribunalul Bacău, secția penală, în temeiul art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu ap
ÎCCJ 2006-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1480/2006
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 638 din 3 mai 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul C.Șt., la: - 3 ani închisoare, p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă