ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 472 din 25 ianuarie 2006 Prin sentința penală nr. 299 din 22 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Bârlad, a fost condamnat, printre alții, E.P., la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 494/2004 a Judecătoriei Bârlad. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată cu cea pentru care s-a anulat suspendarea executării dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Inculpatul a fost obligat în solidar cu ceilalți coinculpați la plata despăgubirilor civile. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin decizia penală nr. 229/ A din 23 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Vaslui a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, s-a desființat sentința în parte, în latura penală și s-a dispus între altele majorarea pedepsei aplicate inculpatului E.P. de la 3 ani la 3 ani și 6 luni închisoare și s-a dispus, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute 3 ani și 6 luni închisoare. Prin aceeași decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul E.P.
împotriva sentinței și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 731 din 10 noiembrie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.P., obligându-l pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat. Inculpatul E.P. a declarat recurs care este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., întrucât deciziile pronunțate de curțile de apel în recurs nu fac parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate exercita această cale de atac. Mai mult decât atât, hotărârile prin care recursul a fost respins și cuprind obligarea la plata cheltuielilor judiciare, rămân definitive și devin executorii, conform art. 415 alin. (1) și art. 417 lit. c) C. proc.
pen., la data pronunțării lor și ca atare nu mai sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac. În consecință, recursul va fi respins, ca inadmisibil, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.