ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3824/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 23 din 12 ianuarie 2000, definitivă prin neapelare, Judecătoria Pașcani, a condamnat pe inculpatul P.C.C. la un an și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26n raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen. Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu coinculpatul C.M., să plătească părții vătămate SC V. SRL Pașcani, suma de 1.143.000 lei reprezentând valoarea prejudiciului rămas neacoperit. Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, în cursul zilei de 13 ianuarie 1999, în mod repetat, inculpatul P.C.C.

a asigurat paza în timp ce C.M., celălalt făptuitor condamnat în cauză, a sustras din magazinul aparținând SC V. SRL Pașcani, bunuri în valoare de 2.543.000 lei. Împotriva acestei hotărâri, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen., a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a susținut că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă judicios individualizată, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, posibilitate oferită în prezent de dispozițiile art. 81 alin. (2) și (3) C. pen. Recursul în anulare este fondat. Conform dispozițiilor art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen., trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu), gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care, în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. În cauză, condamnându-l pe inculpatul P.C.C. la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate, instanța nu a realizat o justă individualizare a sancțiunii, aceasta fiind vădit disproporționată în raport de gravitatea corectă a faptei și periculozitatea autorului ei, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

Din examinarea dosarului rezultă că inculpatul, în vârstă de 18 ani, la data comiterii faptei, era elev la o școală profesională, fără antecedente penale, a avut un grad redus de participare la săvârșirea infracțiunii, inițiativa aparținând celuilalt făptuitor. Totodată, este de reținut atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, care a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a fost cooperant cu organele judiciare, fapte care constituie elemente de natură a caracteriza favorabil persoana acestuia. Pe de altă parte, starea sănătății condamnatului îl pune pe acesta în imposibilitate de a executa pedeapsa în penitenciar. Mandatul emis în baza sentinței de condamnare nu a putut fi pus în executare, inculpatul nefiind primit în arestul poliției, întrucât a suferit un accident soldat cu paralizia membrelor inferioare, ceea ce îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, așa cum a rezultat din adresele Inspectoratului de Poliție al județului Iași.

Raportul de expertiză medico-legală nr. 50/ AP din 4 iunie 2001, concluzionează că, inculpatul prezintă diagnosticul de „paraplegie flască post-fractură cominutivă de corp vertebral L 3 cu fragment osos în canalul rahidian, operată”, prezentând atrofie musculară a ambelor membre inferioară, cu imposibilitate de mers. Ca urmare a acestui diagnostic, s-au admis, de către instanțele de judecată de două ori cererile de amânare a executării pedepsei, iar organele de poliție nu au putut să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei, întrucât condamnatul nu era primit la locul de deținere.

În consecință, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârea atacată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei și în baza art. 81 C. pen., să se suspende condiționat executarea pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 – art. 76 C. pen. Se va face aplicarea art. 83 C. pen. și se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Totodată, onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 23 din 12 ianuarie 2000 a Judecătoriei Pașcani, privind pe inculpatul P.C.C. Casează hotărârea atacată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. În baza art. 81 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 – art. 76 C. pen. Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Menține celelalte dispoziții. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2004.