ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 354/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 76 din 11 martie 2003, Tribunalul Gorj a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. și condamnarea inculpatului P.N.

la pedepsele de: - 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 99 C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.; - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția executată de la 11 decembrie 2002 la zi. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Prin aceeași sentință a mai fost condamnat inculpatul T.V. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 99 și urm. C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar conform prevederilor art. 86 2 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 5 ani. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 3 lit. a), b), c) și d) C. pen., art. 110 1 alin. (3) C. pen., art. 86 3 alin. (3) C. pen.

și art. 86 4 C. pen. Pentru supravegherea inculpatului minor s-a desemnat un consilier din cadrul Serviciului de Reintegrare Socială și Supraveghere de pe lângă Tribunalul Gorj. S-au constatat recuperate prejudiciile cauzate prin infracțiune. A fost obligat inculpatul minor P.N., în solidar cu părțile responsabile civilmente P.N. și A., la 300.000 lei despăgubiri către partea civilă V.V., precum și la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului. A fost obligat inculpatul minor T.V. la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În perioada februarie 2002 – noiembrie 2002, inculpații minori P.N. și T.V., au sustras în mod repetat, prin întrebuințarea de violență și amenințări, suma de 1.000.000 lei de la colegul lor de clasă, V.V.

Cunoscând că partea vătămată V.V. primea zilnic de la părinții săi câte 20.000 lei pentru cheltuieli personale, cei doi inculpați îi cereau sume cuprinse între 2.000 lei și 200.000 lei, iar în cazul în care partea vătămată nu accepta de bună voie predarea banilor solicitați, îl amenințau și îl loveau. În ziua de 1 noiembrie 2002, cu prilejul unui concurs de MISS organizat la C.S. din localitatea Bumbești-Jiu, inculpatul P.N. a întâlnit-o pe partea vătămată, căreia i-a solicitat suma de 10.000 lei, iar la refuzul acesteia, a imobilizat-o și i-a sustras suma de 300.000 lei, după care a părăsit sala de spectacole. S-a mai reținut că în luna august 2002, inculpatul P.N., însoțit de fratele său P.V., s-a deplasat la bunicii prietenului lor A.C., în satul Pleșa.

În timp ce P.V. a intrat în locuința familiei A., inculpatul P.N. a rămas la poartă și observând parcat autoturismul, a deschis portiera din stânga față și din interior a sustras un telefon mobil marca MITSUBISHI-TRIUMF, un încărcător auto, un încărcător de cameră pentru telefonul mobil pe care și le-a însușit. Observând că garajul familiei A. este deschis, inculpatul P.N. a pătruns în interior, de unde a sustras două ștergătoare de parbriz și un lighean cu scule, după care a plecat fără să-l mai aștepte pe fratele său, toate bunurile fiind ascunse la domiciliul său, unde au fost găsite cu ocazia percheziției și predate părții vătămate. De asemenea, s-a mai reținut că într-una din zilele lunii octombrie 2002, inculpatul P.N.

a pătruns într-o cabană proprietatea părții vătămate P.T., situată în satul Pleșa, prin spargerea unui geam și îndoirea unei bare metalice, de unde a sustras un televizor, un radiocasetofon, cât și tacâmuri de bucătărie, bunuri pe care le-a introdus într-un sac, transportându-le la domiciliul său, unde le-a ascuns. Prejudiciul cauzat, în sumă de 3,4 milioane lei a fost recuperat în timpul urmăririi penale, prin restituirea bunurilor. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații T.V., care a solicitat redozarea pedepsei și P.N., care a solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. Prin decizia penală nr. 242 din 26 mai 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de inculpatul P.N.

și a desființat sentința cu privire la acest inculpat. Au fost descontopite pedepsele aplicate și sporul de 6 luni închisoare. În baza art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002, a fost constatată grațiată integral și condiționat pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen., faptă comisă în luna august 2002. Au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții. A fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.V. A fost dedusă în continuare detenția executată de inculpatul P.N., de la data de 11 martie 2003 la zi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul T.V., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor și în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu a exercitat violențe asupra părții vătămate V.V. în momentul în care i-a sustras suma de bani. În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea lui, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative, conform art. 91 C. pen., deoarece fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și într-un al doilea subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în raport de materialul probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată a fost just proporționalizată, conform criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. În ce privește cererea inculpatului prin care a solicitat achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa, deoarece fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, se constată că este neîntemeiată și nu poate fi primită.

Conform art. 211 C. pen., infracțiunea de tâlhărie constă în furtul săvârșit prin întrebuințare de violență sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. Susținerile inculpatului, în sensul că nu a exercitat violențe asupra părții vătămate V.V. pentru a-i sustrage diferite sume de bani, sunt infirmate de probele dosarului. Astfel, din depozițiile martorilor C.I.C., N.L.M., P.E.R., M.G.F., C.P.C., M.G.D., R.C., M.G., C.R., B.G., N.M., coroborate cu declarațiile părții vătămate, ale coinculpatului P.N.

și inculpatului T.V., rezultă fără echivoc că acesta din urmă, îi pretindea și îi sustrăgea părții vătămate diferite sume de bani, iar dacă aceasta refuza să i le remită, o lovea cu palmele și pumnii. Așa fiind, fapta comisă de inculpatul T.V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, astfel cum în mod corect au apreciat instanțele, neexistând temeiuri pentru achitarea lui, în sensul în care a cerut. În ce privește cererea inculpatului de achitare a sa pentru infracțiunea de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., se constată că nici aceasta nu este întemeiată. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În aprecierea în concret a gradului de pericol social, se ține seama potrivit alin. (2) al aceluiași articol, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. În cauză nu se poate reține că fapta săvârșită de inculpat este lipsită în mod vădit de importanță, față de modul și mijloacele în care a fost comisă, de scopul urmărit și de prejudiciul produs. Referitor la modul de săvârșire a faptei este de reținut că, pentru a sustrage în mod repetat sume de bani de la partea vătămată V.V., inculpatul T.V. împreună cu coinculpatul P.N. a amenințat victima și i-a aplicat lovituri cu palmele și pumnii.

Așa fiind, prin fapta comisă, inculpatul a încălcat relațiile sociale referitoare la posesia și detenția asupra bunurilor mobile, dar și relațiile sociale referitoare la viața, integritatea corporală și libertatea persoanei, valori supreme ocrotite de legiuitor. Împrejurările menționate vădesc existența pericolului social al faptei și făptuitorului, valoarea ridicată a prejudiciului, respectiv 500.000 lei și conduita anterioară bună a inculpatului, nefiind de natură să ducă la altă concluzie. Așa fiind, nu există temeiuri pentru a se face aplicarea art. 18 1 C. pen. și în consecință și cel de-al doilea motiv de recurs urmează să fie respins, ca nefondat.

În ce privește pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului este just individualizată, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social ridicat al acesteia, dar și datele ce caracterizează persoana lui, care se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă și se află la o vârstă tânără. Așa fiind, se constată că nu există temeiuri pentru reducerea sancțiunii penale aplicată inculpatului, urmând ca și cel de al treilea motiv de recurs să fie respins, ca nefondat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul T.V. să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat urmează să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva deciziei penale nr. 242 din 26 mai 2003 a Curții de Apel Craiova. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.