ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.07.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3267/2003

HOTĂRÂRE
04.07.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3267/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 777/PA/2002

din 27 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului minor R.T.E.,

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211

alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 din același cod.

În fapt, s-a reținut că, în ziua de

13 decembrie 2001, în jurul orelor 19,00, inculpatul R.T.E., profitând de

faptul că partea vătămată A.A.R., vânzătoare la magazinul S.C. A. SRL din

localitatea Mătăsari, județul Gorj, se afla la baie, a sustras, a sustras din

coșul cu bani, mai multe bancnote de 50.000 lei, respectiv, 100.000 lei.

În timp ce selecta bancnotele

sustrase, a apărut partea vătămată care i-a luat banii din mână. Pentru că a

intenționat să-l conducă la Postul de Poliție, inculpatul a îmbrâncit-o,

reușind să fugă.

Prin sentința penală nr. 285 din 8

octombrie 2002 a Tribunalului Gorj, inculpatul R.T.E. a fost condamnat, în baza

art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e), cu aplicarea art. 99 C.

pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile art. 86 C. pen., stabilind

un termen de încercare de 5 ani.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 88 din 4 martie 2003, a respins apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Gorj pentru nelegalitatea sentinței, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova.

În motivarea recursului se arată că

hotărârea Tribunalului Gorj, menținută de Curtea de Apel Craiova, este nelegală

pentru că s-a dat o greșită încadrare juridică faptei comise de inculpatul

R.T.E., art. 20 și art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., din probele

administrate în cauză, rezultând că este vorba de o infracțiune de tâlhărie

consumată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen.

Astfel, potrivit declarației părții

vătămate A.A.R., inculpatul a fost surprins după ce a sustras bancnote de

100.000 lei și, respectiv 50.000 lei, din cutia cu bani a magazinului. Partea

vătămată i-a luat din mână banii, după care inculpatul, încercând să scape, a

îmbrâncit-o, aceasta căzând pe scările magazinului.

Pe de altă parte, inculpatul, în

declarația de făptuitor, recunoaște că „în momentul când doream să introduc

bancnotele în buzunar, a apărut vânzătoarea care m-a prins de mână și mi-a luat

bancnotele.” În mod asemănător, a declarat inculpatul și cu ocazia audierii din

17 aprilie 2002, iar la data de 26 iunie 2002, fiind audiat de către procuror,

declară că a fost surprins în timp ce selecta bancnotele.

Se poate constata, așadar, se

menționează în recurs, că atâta vreme cât banii au fost luați din cutie și se

aflau în mâna inculpatului, furtul acestora s-a consumat, ei ieșind din sfera

de stăpânire a proprietarului. Așa se explică și faptul că inculpatul înainte

de a-i introduce în buzunar, i-a „selectat”.

Această operațiune nu putea fi

efectuată decât dacă banii sustrași îi aparțineau deja.

Prin urmare motivarea instanței, în

sensul că banii reținuți nu au fost sustrași, ei fiind doar selectați, este

greșită și interpretată greșit, din punct de vedere al încadrării juridice.

Fiind consumate ambele acte

materiale ce intră în conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie, încadrarea

juridică corectă este, astfel, în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. d) și e)

nu în dispozițiile art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C.

pen.

Pentru aceste motive, în

conformitate cu art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., s-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior în cauză și, pe

fond, schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul R.T.E., din

infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e)

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Craiova este nefondat.

După cum se poate ușor constata, în

susținerea motivului de nelegalitate, se invocă, probe, administrate, în

întregime, în faza de urmărire penală, inclusiv, la procuror, care, n-au fost

interpretate altfel decât le-a interpretat instanța ci, dimpotrivă, la fel,

procurorul, care a instrumentat dosarul arătând expres „Fapta comisă de

învinuitul minor R.T.E., în modalitatea descrisă (de fapt, cea reținută de

instanța de fond), realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă de tâlhărie, fiind prevăzută de art. 20 și art. 21, raportat la art.

211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm C. pen.”,

procedând la punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 și art. 21

raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

urm. C. pen.

Rezultă astfel, că interpretarea

dată probelor de către instanțe nu le aparține fiind, de fapt, cea care se

impune, în raport cu prevederile legii, impunându-se tuturor participanților,

la procesul penal, inclusiv, procurorului.

Curtea, apreciind asupra recursului,

constată că, nu poate fi primită interpretarea din motivarea acestuia, nefiind

corect, riguros științific, că simpla ridicare a bancnotelor din cutie, moment

în care a apărut vânzătoarea, care l-a apucat de mână și i le-a luat, ar

realiza conținutul infracțiunii de furt consumat.

Atunci când art. 211 prima teză, din

alin. (1) C. pen., vorbește de „Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe

sau amenințări”, are în vedere un furt cu adevărat, adică o apropiere, nu numai

strict materială, ci și juridică, a bunului, adică, luarea bunului mobil,

scoaterea acestuia din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul

acestuia, în scopul de a și-l însuși, pe nedrept.

Or, în speță, inculpatul, deși prin

luarea bancnotelor din cutia vânzătoarei și le-a apropiat, pe moment, material,

n-a reușit să și le apropie juridic, să și le însușească, introducându-le în

buzunar, deoarece, surprins de vânzătoare, acesta, exercitându-și posesia și

detenția juridică avută asupra banilor i-a smuls, din mâna inculpatului. De

fapt, aceasta și explică, caracterul licit legitim, al faptei vânzătoarei, de a

smulge banii, din mâna inculpatului. Dacă banii, luați pe moment, din cutia

vânzătoarei, ar fi fost deja însușiți, scoși din sfera de stăpânire a

proprietarului, aparținându-i, deja inculpatului, înainte de a dispune de ei,

prin introducerea în buzunar sau în alt mod, așa cum se susține în recurs, ar

însemna că fapta vânzătoarei de a-i smulge bancnotele din mână, ar putea intra,

ea însăși, sub incidența legii penale, ca tâlhărie, ceea ce, desigur, nu este

admis.

Să mai observăm, interpretarea

greșită ce se dă în recursul parchetului, noțiunilor de „furt” și

„întrebuințare de violențe,” atunci, când, se afirmă: „Fiind consumate ambele

acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie,

încadrarea juridică corectă este”, în ciuda textului art. 211 alin. (1) C.

pen., care vorbind de „Furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau

amenințări, are în vedere nu „acte materiale” ci, în primul rând „furtul” ca

infracțiune, act de conduită, obiectiv și subiectiv, în același timp, numai

acesta săvârșit prin alte acte de conduită (întrebuințare de violențe sau

amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de

a se apăra, etc.), putând contura conținutul complex al infracțiunii de

tâlhărie.

În raport de cele arătate, recursul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei Curții de

Apel Craiova apărând ca nefondat, va trebui privit și respins, ca atare, în

baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1lit. b) C. proc. pen.,

menținându-se, astfel, hotărârea atacată.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei

penale nr. 88 din 4 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iulie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-11-09
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6577/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 23 din 17 mai 2006 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. 274/2006, s-a dispus condamnarea inculpatului K.G., la pedeapsa d
ÎCCJ 2006-05-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2816/2006
cu aplicarea art. 99 C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 99 și urm. și a art. 13 C. pen., și l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare. A fost menținută revocarea liberării condiționate și a fost contopit res
ÎCCJ 2003-06-03
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2639/2003
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarel: Prin sentința penală nr. 195 din 3 aprilie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul minor M.M. la: - 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracți
ÎCCJ 2003-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5273/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1151 din 26 noiembrie 2002, i-a condamnat pe inculpații: 1. M.A. la 2 ani și 6 luni închis
ÎCCJ 2004-10-18
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5324/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 461 din 12 mai 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art.
Sursă