ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6577/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 23 din 17 mai 2006 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. 274/2006, s-a dispus condamnarea inculpatului K.G., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Totodată, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarea situație de fapt: La data de 9 iulie 2005, în jurul orelor 17,45, inculpatul s-a deplasat la magazinul SC E. SRL Sf. Gheorghe, cu intenția de a face rost de bani. La acest magazin, unde era cunoscut din vedere, inculpatul a solicitat vânzătoarei B.J.

suma de 1.350.000 lei pretinzând că această sumă este solicitată de patronul magazinului V.E.P. Martora B.J., neavând încredere în inculpat, i-a dat suma solicitată de acesta, fiicei sale, minora B.E.A., pe care a rugat-o să meargă împreună cu inculpatul la patronul magazinului pentru a-i da banii. Martora B.E.A. a fost „plimbată” de inculpat prin scările mai multor blocuri, inculpatul pretinzând ca aceasta să-i dea banii care îi avea asupra sa. Fiind refuzat de minoră, inculpatul, prin folosirea forței, a prins mâna minorei și a desfăcut degetele cu care ținea bancnotele, pe care le-a luat, fugind de la locul faptei. Partea vătămată i-a relatat martorei B.J. cele întâmplate, iar aceasta l-a contactat telefonic pe patronul magazinului pentru a verifica dacă acesta l-a trimis pe inculpat după acea sumă de bani.

Întrucât acesta i-a comunicat că susținerile inculpatului nu sunt reale, martora B.J. a anunțat organele de poliție. Starea de fapt astfel reținută, precum și vinovăția inculpatului față de infracțiunea reținută în sarcina sa rezultă din administrarea următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de începere a urmăririi penale, declarațiile părții vătămate, ale martorilor B.J., V.E.P., B.A.Z., B.G. coroborate cu declarațiile inculpatului. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurarea că deși realizată prin folosirea forței fizice, fapta nu a cauzat leziuni părții vătămate, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, inculpatul K.G., care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezbaterile orale apărătorul inculpatului a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului arătând că inculpatul nu a luat la cunoștință de conținutul sentinței penale nr. 23 din 17 mai 2006. Au fost invocate astfel dispozițiile art. 179 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora dispozițiile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Curtea de apel, pronunțând decizia penală nr. 25/ Ap/MF la 28 august 2006, în dosarul nr. 270/P/Ap/MF/2006, a respins cererea formulată de inculpatul K.G. privind repunerea în termenul de apel.

Totodată, prin această hotărâre s-a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de inculpatul K.G. împotriva sentinței penale nr. 23 din 17 mai 2006 a Tribunalului Covasna. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, în speță, comunicarea sentinței nr. 23 din 17 mai 2006, a fost realizată prin afișare pe ușa principală a locuinței inculpatului, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal din data de 22 mai 2005. Inculpatul, nu a făcut, însă, dovada existenței unei împrejurări care i-ar fi împiedicat să exercite calea de atac a apelului în termenul de 10 zile de la comunicare, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 alin. (1) C. proc.

pen., Curtea de apel a respins cererea inculpatului de repunere în termenul de apel, apelul formulat de acesta fiind respins ca tardiv formulat. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care a criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, depunând în scris motivele de recurs. În dezvoltarea orală a motivelor de recurs, apărătorul inculpatului a arătat că instanța de apel, în mod greșit nu a dat eficiență dispozițiilor speciale privind comunicarea hotărârii și repunerea în termenul de apel. Concluziile procurorului, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost cuprinse în partea introductivă a prezentei hotărâri. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele următoare: Astfel, Înalta Curte reține că inculpatul K.G.

a lipsit nejustificat la termenul din 17 mai 2006, la care a fost pronunțată sentința penală nr. 23. Pentru acest considerent instanța i-a comunicat sentința penală sus menționată, procedura de comunicare a hotărârii fiind îndeplinită prin afișare. Conform art. 179 alin. (2) C. proc. pen.: „dacă persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel (..) citația se predă administratorului, portarului sau celui care în mod obișnuit îl înlocuiește .. În condițiile în care comunicarea nu s-a putut realiza în această modalitate, din lipsa acestei persoane, sau a persoanelor arătate în alin. (1) art. 179 C. proc. pen., comunicarea se realizează în conformitate cu alin. (4) al art. 179 C. proc.

pen. Potrivit acestui text de lege, în cazul în care persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citație nu s-a indicat apartamentul sau camera în care locuiește, agentul este obligat să facă demersuri pentru a afla aceasta. Dacă investigațiile au rămas fără rezultat, agentul afișează citația pe ușa principală a clădirii încheind un proces-verbal și făcând mențiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea citației. În speță, cum corect a constatat instanța de apel, agentul însărcinat cu îndeplinirea procedurii de comunicare a afișat actul pe ușa locuinței inculpatului, după ce, în prealabil, a epuizat etapele preliminare prevăzute de lege de comunicare a hotărârii, existând astfel dovada că inculpatul a fost încunoștiințat în mod legal de conținutul hotărârii.

Totodată, Înalta Curte, constată că în mod corect, instanța de apel, a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 364 C. proc. pen., referitoare la repunerea în termenul de apel, inculpatul nefăcând dovada existenței unei cauze temeinice de împiedicare. Față de cele arătate, Înalta Curte, reținând cele mai sus expuse, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.G. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat K.G. împotriva deciziei penale nr. 25/ P/Ap/MF din 28 august 2006 a Curții de Apel Brașov, secția pentru minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, perioada executată de la 14 iunie 2006 la 9 noiembrie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2006.