ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2054/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Dolj, prin sentința

penală nr. 156 din 12 martie 2001, a condamnat pe inculpații:

- C.I.E. la 7 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

(2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Instanța a menținut starea de arest

a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de

la 2 aprilie 2001 la zi.

- V.K. la 7 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

(2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) art. 71, raportat la art.

64 C. pen.

Tribunalul a menținut starea de

arest și a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata prevenției de la 2

aprilie 2001 la zi, obligând, totodată, inculpații la plata, în solidar, a

sumei de 870.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă S.M. și la câte

1.000.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța a reținut,

în fapt, că, la data de 2 aprilie 2001, inculpații, împreună cu inculpata S.M.,

condamnată și ea în cauză și făptuitorul V.Șt., au hotărât să sustragă

diferitele valori aflate asupra persoanelor venite la târgul săptămânal din

Craiova.

În acest sens, în jurul orei 14,00,

au mers cu toții la taraba unde partea vătămată S.M. vindea legume și fructe,

iar inculpata S.M., pentru a distrage atenția, a solicitat cumpărarea unei

cantități de roșii. În timp ce partea vătămată s-a aplecat pentru a lua

roșiile, inculpatul C.I. i-a sustras din buzunarul șorțului suma de 690.000

lei, fapt simțit de S.M. și văzut de martorii S.R., M.P. și J.A., care i-au

reținut pentru recuperarea banilor sustrași, în timp ce se aflau în magazinul

martorului B.M., unde se ascunseseră.

Soțul părții vătămate, S.R., la

imobilizat pe inculpatul C.I.E., insistând să-i înapoieze suma sustrasă de la

soția sa, însă, între timp, banii fuseseră dați lui V.K., aceasta la rândul său

lui V.Șt., care cu un cuțit a amenințat persoanele prezente, cerându-le să-i

lase să plece, în timp ce S.M., spre a-și asigura scăparea a aruncat spre

martorul S.R. copilul în vârstă de un an, pe care îl avea în brațe.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel, în termen legal, toți inculpații, considerând-o netemeinică,

deoarece nu s-a făcut dovada săvârșirii de către ei a infracțiunii de tâlhărie,

solicitând ca, prin admiterea apelurilor și desființarea sentinței să se

dispună, în principal, achitarea, iar, în subsidiar, prin reținerea în favoarea

lor a circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute în art. 74 C. pen., să se

reducă, în mod corespunzător, pedepsele stabilite.

Secția penală a Curții de Apel

Craiova, prin decizia nr. 404 din 26 septembrie 2002, a respins ca nefondate,

apelurile declarate, apreciind că, acțiunile de împingere și amenințare a

martorilor, ca și aruncarea copilului din brațe de către inculpata S.M., spre

martorul S.R., întreprinse spre a-și asigura fiecare dintre ei scăparea,

constituie elementele esențiale „ale infracțiunii mijloc în varianta de a-și

asigura scăparea, în condițiile prevăzute de art. 211 C. pen.”

De asemenea, instanța de control

judiciar a constatat că, instanța de fond a aplicat pedepse corespunzătoare

gradului de pericol social ridicat al faptei, cu luarea în considerare și a

antecedentelor penale ale inculpaților.

În termen legal, inculpații V.K. și

C.I.E. au declarat recursuri, criticând decizia ca netemeinică, în ceea ce

privește: săvârșirea unei fapte penale de către ei, încadrarea juridică a

faptei reținute în sarcina lor, precum și a pedepselor aplicate, solicitând ca,

prin admiterea recursurilor și casarea hotărârii, să se dispună, în principal,

achitarea lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a

faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e), în cea de furt calificat, prevăzută de art. 208, raportat la art. 209

alin. (1) lit. e) C. pen., sau reducerea pedepselor prin reținerea în favoarea

lor a unora din circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C.

pen.

Examinând decizia atacată în raport

de cazurile de recurs invocate prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

12, teza întâi, pct. 18, pct. 17 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea

constată în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile

fondate, dar sub aspectul cazului de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 20 C. proc. pen.

situația în care „nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei

infracțiuni”, deci, atunci când, starea de fapt este corect reținută de către

instanță, dar greșit apreciată că ar constitui (sau nu) element constitutiv al

unei infracțiuni, al oricărei infracțiuni

[

(situație asemănătoare cu cea prevăzută în art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., „când faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii”)].

Dacă fapta întrunește

caracteristicile laturii obiective ale unei alte infracțiuni, ne aflăm în

situația unui alt caz de casare, cel prevăzut la pct. 17 „când faptei săvârșite

i s-a dat o greșită încadrare juridică” (aspect evidențiat, de asemenea, de

recurenți).

Pe de altă parte, dacă starea de

fapt a fost reținută prin denaturarea probelor și aceasta a influențat esențial

soluția, motivul de recurs va fi cel prevăzut la pct. 18 „când s-a comis o

eroare gravă de fapt” (invocat de către inculpați prin recursurile formulate).

Potrivit dispozițiilor cuprinse în

art. 211 C. pen., prin care se incriminează fapta de tâlhărie, una dintre

modalitățile normative de realizare a acesteia constă în întrebuințarea de violențe

sau amenințări pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

În speță, inculpații nu au

recunoscut faptele reținute în sarcina lor, negând orice participare conjugată

la sustragerea sumei de bani din buzunarul părții vătămate S.M. și lovirea

martorilor S.R., M.P. și J.A. pentru a fugi din incinta magazinului, unde se

retrăseseră cu toții după comiterea furtului.

Din coroborarea probelor, rezultând

din mijloacele de probă dispuse și administrate atât în faza de urmărire

penală, cât și în mod direct, nemijlocit a celei judecătorești (procese-verbale

de depistare a faptei și de constatare a infracțiunii flagrante; declarațiile

părții vătămate și ale martorilor; proces-verbal de recunoaștere din grup,

coroborate cu declarațiile inculpaților) rezultă fără nici un dubiu că,

inculpatul C.I.E. a sustras din buzunarul șorțului părții vătămate S.M., suma

de 690.000 lei în timp ce aceasta se aplecase pentru a lua roșiile, solicitate

de inculpata S.M., concubina lui C.I.E., și a le cântări.

S.M. a simțit că i s-a umblat în

buzunar (dealtfel inculpatul a fost condamnat în 1995, minor fiind pentru furt

„din buzunare”), iar martorii S.R., M.P. și J.A. au observat acțiunea lui C.I.,

luând măsuri pentru reținerea lui și remiterea banilor, însă fără rezultat,

deoarece în magazinul unde C.I., V.K., care primise între timp banii, și S.M.

se refugiaseră a venit V.Șt., care a preluat suma de la soția sa și după ce l-a

lovit pe martorul M.P. cu un cuțit a amenințat pe toți cei prezenți, cerându-le

să-i lase să plece.

În altercație a intervenit și S.M.,

care a aruncat spre martorul S.R. copilul ce-l avea în brațe, iar inculpata

V.K. îl împingea pe S.R., care îl ținea pe C.I.E. pentru a crea o împrejurare

favorabilă desprinderii de martor și de cei din jur.

Așa fiind, fapta și împrejurările

desfășurării ei, precum și vinovăția inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e) C. pen., rezultă din probele complet analizate și just apreciate de

către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în

stabilirea situației reale.

cauzei din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., că de la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, 2 aprilie

2001, în condițiile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), respectiv „de două

sau mai multe persoane împreună” până la judecarea definitivă a acesteia, a

intervenit Legea nr. 169/2002 (neluată în considerare de către instanța de

control judiciar) care a modificat și completat dispozițiile art. 211, prin

introducerea alin. 2 ce prevede majorarea limitelor pedepsei, și anume de la 7

la 20 de ani închisoare pentru tâlhăria comisă în situația menționată.

Așa fiind, inculpaților recurenți,

față de dispozițiile exprese ale art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea

legii penale mai favorabile, le sunt aplicabile prevederile anterioare, care

prevăd pedepse între 5 și 20 de ani închisoare.

justifică reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante

judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., care nu rezultă nici din situația de

fapt și nici din datele personale ale acestora, însă va reduce pedeapsa

aplicată inculpatului C.I.E. de la 7, la 5 ani închisoare, având în vedere că,

este încă deosebit de tânăr, are în întreținere trei copii minori, iar

concubina sa, S.M. are de executat și ea o pedeapsă de 7 ani închisoare, fiind

condamnată în aceeași cauză.

În raport cu împrejurările

săvârșirii faptei, precum și a antecedentelor penale pe care le prezintă

inculpata V.K. Curtea constată că, pedeapsa de 7 ani închisoare corespunde

criteriilor generale de individualizare a acestei sancțiuni penale, precum și

funcțiilor, ca și scopului acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., în baza art.

385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) din același cod, va admite

recursurile declarate de inculpații V.K. și C.I.E., va casa decizia atacată și

sentința primei instanțe, cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C.

pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. a) C. pen. și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații V.K. și C.I.E. împotriva deciziei penale nr. 404 din 26 septembrie

2002 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 156 din 12 martie 2002 a Tribunalului Dolj cu privire la

neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., săvârșită de cei doi

inculpați și cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului C.I.E.

Face aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 13 C. pen., față de ambii inculpați și menține pedeapsa de 7

ani închisoare, aplicată inculpatei V.K.

Modifică pedeapsa aplicată

inculpatului C.I.E., în sensul că o reduce de la 7 ani închisoare, la 5 ani

închisoare.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 2 aprilie 2001, la 6 mai 2003.

Onorariul în sumă de 300.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata V.K., se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

mai 2003.